Italian Open 2023 – Simplu feminin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Italian Open 2023
Campioană:   Kazahstan Elena Rîbakina
Finalistă:   Ucraina Anhelina Kalinina
Scor:   6–4, 1–0, ret.
Probe
Simplu   Masculin     Feminin
Dublu   Masculin    Feminin
2022 « Italian Open » 2024

Italian Open 2023 – Simplu feminin a avut loc în prima jumătate a lunii mai 2023. Nouăzeci și șase de jucătoare s-au înscris în competiția de simplu a turneului de tenis de la Roma, Italia, pe terenuri cu zgură, în exterior. Douăsprezece dintre ele și-au asigurat participarea prin calificare. Iga Świątek a fost dublă campioană en-titre,[1] dar s-a retras în sferturi de finală, în meciul împotriva Elenei Rîbakina. Aceasta a fost a treia înfrângere consecutivă a lui Świątek în fața lui Rîbakina.

Ucraineana Anhelina Kalinina a avansat în prima ei semifinală din carieră la categoria WTA 1000, învingând nr. 15 mondial, Beatriz Haddad Maia, în sferturi, după 3 ore și 41 de minute. În setul decisiv, ea a întors evoluția nefavorabilă a jocului de la 0–3 învingând-o pe braziliană în a patra întâlnire dintre cele două jucătoare. A fost cel mai lung meci din sezon jucat și al treilea cel mai lung din WTA 1000.[2] În semifinale, ea a avut nevoie de 2 ore și 50 de minute pentru a o învinge pe Kudermetova și a câștiga a doua victorie consecutivă în fața jucătoarelor din Top 20. După această performanță la un turneu WTA 1000, nr. 47 mondial Kalinina și-a făcut debutul în Top 25.[3]

Elena Rîbakina a câștigat titlul după ce Anhelina Kalinina s-a retras în finală când scorul era 6–4, 1–0.

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

Toate jucătoarele cap de serie încep în a doua rundă.

01.   Polonia Iga Świątek (sferturi de finală)
02.   Main Page Arina Sabalenka (runda doi)
03.   Statele Unite ale Americii Jessica Pegula (runda doi)
04.   Tunisia Ons Jabeur (runda doi)
05.   Franța Caroline Garcia (runda trei)
06.   Statele Unite ale Americii Coco Gauff (runda trei)
07.   Kazahstan Elena Rîbakina (campioană)
08.   Main Page Daria Kasatkina (runda patru)
09.   Grecia Maria Sakkari (runda trei)
10.   Cehia Barbora Krejčiková (runda trei)
11.   Main Page Veronika Kudermetova (semifinale)
12.   Brazilia Beatriz Haddad Maia (sferturi de finală)
13.   Cehia Karolína Plíšková (runda doi)
14.   Main Page Victoria Azarenka (runda trei, s-a retras)
15.   Main Page Ekaterina Alexandrova (runda doi)
16.   Main Page Liudmila Samsonova (runda trei)
17.   Polonia Magda Linette (runda trei)
18.   Italia Martina Trevisan (runda doi)
19.   Statele Unite ale Americii Madison Keys (runda patru)
20.   Letonia Jeļena Ostapenko (semifinale)
21.   Croația Donna Vekić (runda patru)
22.   Republica Populară Chineză Zheng Qinwen (sferturi de finală)
23.   Main Page Anastasia Potapova (runda trei)
24.   Canada Bianca Andreescu (runda doi)
25.   Belgia Elise Mertens (runda doi)
26.   Elveția Jil Teichmann (runda doi)
27.   Cehia Marie Bouzková (runda patru)
28.   Statele Unite ale Americii Bernarda Pera (runda doi)
29.   Croația Petra Martić (runda doi)
30.   Ucraina Anhelina Kalinina (finală)
31.   România Irina-Camelia Begu (runda doi)
32.   Ucraina Marta Kostiuk (runda trei)

Faceți clic pe numărul unui jucător pentru a accesa secțiunea unde apare acesta.

Tabloul principal[modificare | modificare sursă]

Explicația simbolurilor[modificare sursă]

  • Q = calificare
  • WC = Wild card
  • LL = Lucky loser
  • Alt = înlocuitor
  • SE = scutire specială
  • PR = clasament protejat
  • ITF = calificat prin clasament ITF
  • JE = junior scutit
  • w/o = victorie fără opoziție
  • r = retras
  • d = descalificat

Finală[modificare | modificare sursă]

Sferturi de finală Semifinale Finală
               
1 Polonia Iga Świątek 6 63 2r
7 Kazahstan Elena Rîbakina 2 77 2
7 Kazahstan Elena Rîbakina 6 6
20 Letonia Jeļena Ostapenko 2 4
Spania Paula Badosa 2 6 3
20 Letonia Jeļena Ostapenko 6 4 6
7 Kazahstan Elena Rîbakina 6 1
30 Ucraina Anhelina Kalinina 4 0r
11 Main Page Veronika Kudermetova 3 6 6
22 Republica Populară Chineză Zheng Qinwen 6 3 4
11 Main Page Veronika Kudermetova 5 7 2
30 Ucraina Anhelina Kalinina 7 5 6
12 Brazilia Beatriz Haddad Maia 77 66 3
30 Ucraina Anhelina Kalinina 62 78 6

Jumătatea superioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 1[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
1 Polonia I Świątek 6 6
PR Main Page A Pavliucenkova 6 6 PR Main Page A Pavliucenkova 0 0
WC Italia S Errani 1 1 1 Polonia I Świątek 6 6
Ucraina L Țurenko 6 6 Ucraina L Țurenko 2 0
PR Ucraina E Svitolina 4 3 Ucraina L Țurenko 6 6
28 Statele Unite ale Americii B Pera 4 4
1 Polonia I Świątek 6 6
21 Croația D Vekić 3 4
21 Croația D Vekić 3 6 6
Main Page A Sasnovici 77 4 6 Main Page A Sasnovici 6 3 3
Canada L Fernandez 64 6 3 21 Croația D Vekić 2 77 6
Statele Unite ale Americii A Parks 1 1 16 Main Page L Samsonova 6 65 2
Estonia A Kontaveit 6 6 Estonia A Kontaveit 3 3
16 Main Page L Samsonova 6 6

Secțiunea 2[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
9 Grecia M Sakkari 6 6
PR Cehia B Strýcová 6 3 6 PR Cehia B Strýcová 1 3
Belgia M Zanevska 1 6 3 9 Grecia M Sakkari 5 3
Estonia K Kanepi 0 6 2 PR Cehia M Vondroušová 7 6
PR Cehia M Vondroušová 6 4 6 PR Cehia M Vondroušová 6 6
24 Canada B Andreescu 0 1
PR Cehia M Vondroušová 3 3
7 Kazahstan E Rîbakina 6 6
25 Belgia E Mertens 4 6 3
Q Ucraina D Iastremska 4 2 Main Page A Kalinskaia 6 4 6
Main Page A Kalinskaia 6 6 Main Page A Kalinskaia 3r
Italia J Paolini 6 63 6 7 Kazahstan E Rîbakina 4
Republica Populară Chineză Xin Wang 4 77 2 Italia J Paolini 64 1
7 Kazahstan E Rîbakina 77 6

Secțiunea 3[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
4 Tunisia O Jabeur 1 4
Spania P Badosa 4 6 77 Spania P Badosa 6 6
Q Germania A-L Friedsam 6 2 62 Spania P Badosa 6 6
WC Italia C Rosatello 711 2 2 32 Ucraina M Kostiuk 4 2
Statele Unite ale Americii C Liu 69 6 6 Statele Unite ale Americii C Liu 0 4
32 Ucraina M Kostiuk 6 6
Spania P Badosa 6 64 6
Cehia K Muchová 4 77 2
18 Italia M Trevisan 6 3 5
LL Main Page K Rakhimova 4 5 Cehia K Muchová 3 6 7
Cehia K Muchová 6 7 Cehia K Muchová 77 6
Q Țările de Jos A Rus 6 2 3 Italia C Giorgi 64 2
Italia C Giorgi 4 6 6 Italia C Giorgi 6 6
15 Main Page E Alexandrova 4 2

Secțiunea 4[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
10 Cehia B Krejčiková 6 4
Italia L Bronzetti 3 6 3 Muntenegru D Kovinić 2 1r
Muntenegru D Kovinić 6 3 6 10 Cehia B Krejčiková 62 0
Statele Unite ale Americii K Volynets 6 3 4 20 Letonia J Ostapenko 77 6
România S Cîrstea 2 6 6 România S Cîrstea 3 6 2
20 Letonia J Ostapenko 6 3 6
20 Letonia J Ostapenko 6 4 6
8 Main Page D Kasatkina 4 6 0
26 Elveția J Teichmann 64 7 3
WC Italia N Brancaccio 4 6 2 Austria J Grabher 77 5 6
Austria J Grabher 6 3 6 Austria J Grabher 5 6 62
WC Italia D Cherubini 5 6 3 8 Main Page D Kasatkina 7 4 77
WC Italia L Pigato 7 2 6 WC Italia L Pigato 1 2
8 Main Page D Kasatkina 6 6

Jumătatea inferioară[modificare | modificare sursă]

Secțiunea 5[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
6 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 6
Kazahstan I Putințeva 65 77 6 Kazahstan I Putințeva 0 1
Q Bulgaria V Tomova 77 63 0 6 Statele Unite ale Americii C Gauff 6 2 2
Statele Unite ale Americii C McNally 6 6 27 Cehia M Bouzková 4 6 6
WC Italia D Spiteri 0 1 Statele Unite ale Americii C McNally 4 3
27 Cehia M Bouzková 6 6
27 Cehia M Bouzková 2 2
11 Main Page V Kudermetova 6 6
23 Main Page A Potapova 6 6
Italia E Cocciaretto 6 6 Italia E Cocciaretto 4 4
Statele Unite ale Americii L Davis 3 0 23 Main Page A Potapova 5 6 1
Germania J Niemeier 6 4 2 11 Main Page V Kudermetova 7 3 6
Spania N Párrizas Díaz 4 6 6 Spania N Párrizas Díaz 5 2
11 Main Page V Kudermetova 7 6

Secțiunea 6[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
13 Cehia Ka Plíšková 65 2
Germania T Maria 4 1 Q Ungaria A Bondár 77 6
Q Ungaria A Bondár 6 6 Q Ungaria A Bondár 62 4
Q Cehia T Martincová 62 4 22 Republica Populară Chineză Q Zheng 77 6
Franța A Cornet 77 6 Franța A Cornet 3 62
22 Republica Populară Chineză Q Zheng 6 77
22 Republica Populară Chineză Q Zheng 6 3 6
Republica Populară Chineză Xiy Wang 4 6 1
31 România I-C Begu 4 5
Republica Populară Chineză Xiy Wang 77 77 Republica Populară Chineză Xiy Wang 6 7
WC Italia L Stefanini 62 62 Republica Populară Chineză Xiy Wang 6 0 7
Q Statele Unite ale Americii T Townsend 4 6 7 Q Statele Unite ale Americii T Townsend 2 6 5
Q Belgia Y Bonaventure 6 1 5 Q Statele Unite ale Americii T Townsend 6 3 6
3 Statele Unite ale Americii J Pegula 2 6 3

Secțiunea 7[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
5 Franța C Garcia 6 3 7
România A Bogdan 7 6 România A Bogdan 4 6 5
Q Japonia N Hibino 5 0 5 Franța C Garcia 4 4
Main Page V Gracheva 64 6 64 Q Columbia C Osorio 6 6
Q Columbia C Osorio 77 1 77 Q Columbia C Osorio 6 6
29 Croația P Martić 4 2
Q Columbia C Osorio 3 3
12 Brazilia B Haddad Maia 6 6
17 Polonia M Linette 77 6
Cehia L Nosková 4 6 6 Cehia L Nosková 64 1
Statele Unite ale Americii S Rogers 6 1 4 17 Polonia M Linette 5 4
Q România E-G Ruse 6 6 12 Brazilia B Haddad Maia 7 6
Cehia L Fruhvirtová 1 0 Q România E-G Ruse 2 3
12 Brazilia B Haddad Maia 6 6

Secțiunea 8[modificare | modificare sursă]

Runda unu Runda doi Runda trei Runda patru
14 Main Page V Azarenka 6 6
Statele Unite ale Americii S Stephens 6 6 Statele Unite ale Americii S Stephens 4 3
PR Argentina N Podoroska 4 1 14 Main Page V Azarenka
WC Italia M Paoletti 6 2 5 19 Statele Unite ale Americii M Keys w/o
Q Polonia M Fręch 4 6 7 Q Polonia M Fręch 3 2
19 Statele Unite ale Americii M Keys 6 6
19 Statele Unite ale Americii M Keys 6 2 4
30 Ucraina A Kalinina 2 6 6
30 Ucraina A Kalinina 6 6
Egipt M Sherif 6 2 3 Main Page A Blinkova 2 2
Main Page A Blinkova 2 6 6 30 Ucraina A Kalinina 6 6
PR Statele Unite ale Americii S Kenin 6 68 7 PR Statele Unite ale Americii S Kenin 4 2
Spania C Bucșa 3 710 5 PR Statele Unite ale Americii S Kenin 77 6
2 Main Page A Sabalenka 64 2

Calificări[modificare | modificare sursă]

Capi de serie[modificare | modificare sursă]

  1. Bulgaria Viktoriya Tomova (calificată)
  2. Spania Rebeka Masarova (rundă calificare)
  3. Belgia Ysaline Bonaventure (calificată)
  4. Germania Anna-Lena Friedsam (calificată)
  5. Ungaria Anna Bondár (calificată)
  6. Main Page Kamilla Rakhimova (rundă calificare, lucky loser)
  7. Ungaria Dalma Gálfi (rundă calificare)
  8. Cehia Tereza Martincová (calificată)
  9. Franța Océane Dodin (rundă calificare)
  10. Polonia Magdalena Fręch (calificată)
  11. Țările de Jos Arantxa Rus (calificată)
  12. Japonia Nao Hibino (calificată)
  13. Australia Kimberly Birrell (runda unu)
  14. Main Page Erika Andreeva (runda unu)
  15. Columbia Camila Osorio (calificată)
  16. Spania Marina Bassols Ribera (rundă calificare)
  17. Statele Unite ale Americii Taylor Townsend (calificată)
  18. Brazilia Laura Pigossi (runda unu)
  19. Spania Aliona Bolsova (rundă calificare)
  20. Elveția Simona Waltert (rundă calificare)
  21. Serbia Olga Danilović (runda unu)
  22. Franța Léolia Jeanjean (runda unu, s-a retras)
  23. Canada Katherine Sebov (runda unu)
  24. Regatul Unit Harriet Dart (runda unu)

Jucătoare calificate[modificare | modificare sursă]

Lucky loser[modificare | modificare sursă]

Rezultate calificări[modificare | modificare sursă]

Prima calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
1 Bulgaria Viktoriya Tomova 7 6
  Statele Unite ale Americii Sachia Vickery 5 4
1 Bulgaria Viktoriya Tomova 6 6
19 Spania Aliona Bolsova 4 1
WC Italia Jessica Bertoldo 0 2
19 Spania Aliona Bolsova 6 6

A doua calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
2 Spania Rebeka Masarova 6 6
  Australia Olivia Gadecki 1 3
2 Spania Rebeka Masarova 3 2
  Ucraina Daiana Iastremska 6 6
  Ucraina Daiana Iastremska 7 0
22 Franța Léolia Jeanjean 5 0r

A treia calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
3 Belgia Ysaline Bonaventure 6 6
WC Italia Angelica Moratelli 2 2
 3 Belgia Ysaline Bonaventure 6 6
  Australia Priscilla Hon 4 4
  Australia Priscilla Hon 1 6 6
32 Regatul Unit Harriet Dart 6 2 2

A patra calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
4 Germania Anna-Lena Friedsam 77 6
  Japonia Moyuka Uchijima 65 3
4 Germania Anna-Lena Friedsam 7 6
20 Elveția Simona Waltert 5 3
WC Italia Martina Colmegna 2 0
20 Elveția Simona Waltert 6 6

A cincea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
5 Ungaria Anna Bondár 6 6
  Franța Amandine Hesse 1 3
 5 Ungaria Anna Bondár 6 66 6
16 Spania Marina Bassols Ribera 0 78 3
  Statele Unite ale Americii Katrina Scott 6 4 3
16 Spania Marina Bassols Ribera 1 6 6

A șasea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
6 Main Page Kamilla Rakhimova 6 6
  Statele Unite ale Americii Elizabeth Mandlik 2 1
6 Main Page Kamilla Rakhimova 78 3 3
  România Elena-Gabriela Ruse 66 6 6
  România Elena-Gabriela Ruse 6 6
18 Brazilia Laura Pigossi 1 2

A șaptea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
7 Ungaria Dalma Gálfi 77 6
PR Canada Eugenie Bouchard 64 3
7 Ungaria Dalma Gálfi 5 4
17 Statele Unite ale Americii Taylor Townsend 7 6
  Suedia Mirjam Björklund 2 3
17 Statele Unite ale Americii Taylor Townsend 6 6

A opta calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
8 Cehia Tereza Martincová 77 77
  Australia Jaimee Fourlis 64 65
8 Cehia Tereza Martincová 6 2 6
  Croația Ana Konjuh 4 6 3
  Croația Ana Konjuh 6 7
21 Serbia Olga Danilović 2 5

A noua calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
9 Franța Océane Dodin 6 6
WC Italia Anna Turati 2 2
 9 Franța Océane Dodin 3 4
15 Columbia Camila Osorio 6 6
WC Italia Deborah Chiesa 3 1
15 Columbia Camila Osorio 6 6

A zecea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
10 Polonia Magdalena Fręch 711 6
WC Italia Federica Urgesi 68 0
 10 Polonia Magdalena Fręch 6 6
  Main Page Polina Kudermetova 1 2
  Main Page Polina Kudermetova 6 6
23 Canada Katherine Sebov 4 3

A unsprezecea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
11 Țările de Jos Arantxa Rus 6 6
  Grecia Despina Papamichail 2 1
 11 Țările de Jos Arantxa Rus 6 6
  Franța Elsa Jacquemot 1 3
  Franța Elsa Jacquemot 6 6
14 Main Page Erika Andreeva 2 1

A douăsprezecea calificare[modificare | modificare sursă]

Runda unu Rundă calificare
          
12 Japonia Nao Hibino 6 1
  Franța Kristina Mladenovic 2 0r
 12 Japonia Nao Hibino 3 77 6
  Cehia Sára Bejlek 6 61 2
  Cehia Sára Bejlek 6 6
13 Australia Kimberly Birrell 1 2

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Everything you need to know about Iga Swiatek's run to the Rome title”. Women's Tennis Association. . 
  2. ^ „Kalinina beats Haddad Maia in longest match of the year to make Rome semifinal”, Women's Tennis Association, accesat în  
  3. ^ „Kalinina powers into first career WTA 1000 final in Rome”, Women's Tennis Association, accesat în  

Legături externe[modificare | modificare sursă]