AC Milan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| AC Milan | |||||||||||||||||||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||
| Nume complet | Associazione Calcio Milan SpA | ||||||||||||||||||||||||||||||||
| Poreclă | Rossoneri | ||||||||||||||||||||||||||||||||
| Fondat | 16 decembrie 1899 | ||||||||||||||||||||||||||||||||
| Stadion | San Siro, Milano, Lombardia, Italia |
||||||||||||||||||||||||||||||||
| Capacitate | 85,700 | ||||||||||||||||||||||||||||||||
| Preşedinte |  Silvio Berlusconi |
||||||||||||||||||||||||||||||||
| Antrenor |  Leonardo Araújo |
||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ligă | Serie A | ||||||||||||||||||||||||||||||||
| 2008-09 | Serie A, Locul 3 | ||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||
AC Milan este un club de fotbal italian, din oraşul Milano. Acesta joacă în culorile roşu şi negru, suporterii acestuia fiind porecliţi „rossoneri” (roş-negri). Este cel mai de succes club italian pe plan internaţional, cu numai puţin de 7 Ligi ale Campionilor câştigate. Pe plan intern, AC Milan se situează după Juventus, cu 17 titluri de campioni naţionali şi 5 Cupe ale Italiei.
Cuprins |
[modifică] Istoria
Clubul a fost fondat în 1899 sub denumirea de Milan Cricket and Football Club de către Alfred Edwards, un expatriat britanic, suporter la acea vreme al echipei englezeşti Nottingham Forest. În onoarea originilor sale, clubul şi-a păstrat denumirea engleză în loc să şi-o schimbe în italienescul Milano.
Echipa o dobândit imediat notorietate, graţie lui Herbert Kilpin[1], căpitanul şi antrenorul trupei, un englez care venise în Italia în 1891, pentru a juca la Inter, dar care a cunoscut consacrarea în tricoul roş-negru. Primul trofeu a fost cucerit în ianuarie 1900 - Medaglia del Re (Medalia Regelui), urmând apoi trei titluri de campioni, în 1901, 1906 şi 1907[2], toate sub îndrumarea lui Kilpin. Acesta a fost obligat să renunţe la fotbal când Federaţia Italiană a interzis jucătorilor englezi să mai evolueze în campionatul din peninsulă, dar a rămas la Milano, unde a încetat din viaţă în 1916 şi unde este înmormântat.
[modifică] Perioada interbelică
În 1919, echipa şi-a schimbat denumirea în Milan Football Club, dar nu a mai avut succesul dinaintea Primului Război Mondial, ocupând doar poziţii de mijloc în prima ligă italiană.
În 1938, numele echipei s-a italienizat, denumirea oficială fiind Associazione Calcio Milano.
[modifică] Anii '50
După Al Doilea Război Mondial, AC Milan revine în topul ligii italiene, şi în 1951 cucereşte primul titlu după o pauză de 44 de ani. Marele Milan s-a numit acea echipă cu tripleta Gre-No-Li, un trio suedez, alcătuit din Gunnar Gren, Gunnar Nordahl şi Nils Liedholm. Timp de zece sezoane, între 1948 şi 1957, Milan a încheiat de fiecare dată între primele trei, câştigând şi alte trei titluri de campioană, în 1955, 1957 şi 1959.
[modifică] Anii '60 - Catenaccio
În 1962, Milan cucereşte din nou titlul în Serie A. Antrenor era Nereo Rocco, un antrenor care a reinventat fotbalul. De la acel 3-2-5 extrem de ofensiv care se juca în marea parte a Europei, Rocco a trecut la sistemul defensiv, 5-2-3. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. În 1962-63, Milan câştigă în premieră Cupa Campionilor Europeni[3] după ce a învins pe Benfica Lisabona în finală cu 2-1.
În următorii ani, Milan însă a devenit a doua echipă din Italia, după Interul lui Helenio Herrera, cel care avea să perfecţioneze catenaccio-ul. Al nouălea titlu de campioană pentru rosso-nerri a venit abia în 1968, an în care Milan câştigă şi Cupa Cupelor, 2-0 în finala cu SV Hamburg. În 1969 vine şi a doua Cupă a Campionilor, 4-1 în finala cu Ajax Amsterdam, urmată şi de prima Cupă Intercontinentală, într-o dublă manşă cu Estudiantes La Plata, 3-0 la Milano şi 1-2 la Buenos Aires.
[modifică] Anii '70 - Prima steluţă, dar şi prima retrogradare
Începutul anilor '70 aduce noi trofee pentru AC Milan: trei Cupe ale Italiei şi a doua Cupă a Cupelor, dar principalul obiectiv era al 10-lea titlu de campioană, care ar fi adus pe sigla clubului o steluţă. Milanezii au avut de aşteptat până în sezonul 1978-79 pentru acest titlu, venit în mandatul lui Nils Liedholm. Însă la finalul sezonului următor, milanezii au fost retrogradaţi de Federaţie în Serie B, alături de Lazio Roma, din cauza unui scandal de pariuri sportive.
[modifică] Anii '80 - Începe Era Berlusconi
Milan revine după doar un sezon în Serie A, dar la finalul stagiunii 1981-82 se reîntoarce în Serie B după cel mai slab an al echipei. Din nou petrece un singur sezon în a doua divizie, dar apoi rămâne în mediocritate până în 1986, când la 20 februarie Silvio Berlusconi cumpără echipa, îl aduce ca antrenor pe Arrigo Sacchi şi trei jucători olandezi: Marco van Basten, Ruud Gullit şi Frank Rijkaard. De asemenea, vin şi câţiva jucători italieni de valoare, precum Roberto Donadoni şi Carlo Ancelotti. Iar rezultatele nu întârzie. În 1988, Milan redevine campioană, după o luptă crâncenă cu Napoli, echipa la care evolua Diego Maradona.
În sezonul 1988-1989, Milan câştigă a treia oară Cupa Campionilor Europeni, după o finală senzaţională, 4-0 în faţa Stelei Bucureşti, în care s-a impus cu 4-0. Succesul a fost urmat de cel din Cupa Intercontinentală, 1-0 în meciul cu Nacional de Medellin.
Cele două succese sunt trase la indigo un an mai târziu. În finala Cupei Campionilor, AC Milan învinge pe Benfica Lisabona cu 1-0, devenind prima echipă după 10 ani care îşi păstrează trofeul. Iar în Cupa Intercontinentală, italienii înving cu 3-0 pe Olimpia Asuncion din Paraguay.
[modifică] Anii '90 - Dream Team
Arrigo Sacchi părăseşte trupa în 1991, pentru a prelua conducerea naţionalei Italiei şi în locul său este adus Fabio Cappello, sub îndrumarea căruia rosso-nerri devin invincibili. De altfel, presa îi supranumeşte Dream Team, după ce înregistrează 58 de meciuri consecutive fără înfrângere[4]. Pe lângă trei titluri consecutive (între 1992 şi 1994), Milan ajunge de trei ori la rând şi în finala Ligii Campionilor. În 1993 pierde disputa cu Olympique Marseille, un an mai târziu reuşeşte un nou spectacol în disputa cu FC Barcelona pe care o învinge cu 4-0, iar în 1995 pierde la limită înfruntarea cu Ajax Amsterdam. Din echipă făceau parte jucători precum Franco Baresi, Paolo Maldini, Marcel Desailly, Dejan Savicevic, Zvonimir Boban, Roberto Baggio sau George Weah.
În 1996, cu această pleiadă de vedete, Milan câştigă al 15-lea titlu de campioană. Însă în vara acestui an, Fabio Cappello acceptă o ofertă de la Real Madrid şi părăseşte Italia, iar în locul său este adus uruguayanul Oscar Washington Tabarez. Debutul său este modest şi Tabarez este schimbat cu Arrigo Sacchi, dar Milan încheie doar pe locul 11.
După un sezon în Spania, Cappello revine la Milan în 1997, alături de câţiva jucători noi, între care Patrick Kluivert şi Leonardo, dar echipa rămâne la jumătatea clasamentului, locul 10 la final, iar Cappello este demis şi el.
1998 este anul când pe banca tehnică este adus Alberto Zaccheroni, tehnicianul care făcuse senzaţie cu sistemul 3-4-3 la Udinese în sezoanele anterioare. De la echipa din Udine, Zaccheroni aduce şi doi jucători: Oliver Bierhoff şi Thomas Helveg şi Milan reuşeşte o revenire incredibilă, cucerind al 16-lea titlu de campioană. Însă lipsa de succese în Liga Campionilor îl costă pe Zaccheroni care este demis. După un an de căutări şi numeroase transferuri, între care şi românul Cosmin Contra, în 2002 este adus ca tehnician Carlo Ancelotti.
Echipa obţine locul patru în sezonul 2001-02, similar cu o calificare în Liga Campionilor, competiţie pe care avea să o câştige în sezonul următor pentru a şasea oară. În finala cu rivala Juventus Torino, Milan se impune la loviturile de departajare ucraineanul Andrei Şevcenko transformând penaltiul decisiv.
În 2004, Milan revine şi în fruntea Serie A, cucerind al 17-lea titlu cu un record al competiţiei la numărul de puncte obţinute, iar în 2005 joacă din nou finala Ligii Campionilor, una memorabilă cu FC Liverpool. După ce au condus cu 3-0 la pauză, italienii s-au văzut egalaţi în partea a doua şi apoi au pierdut trofeul la loviturile de la 11 metri. În schimb, în 2007 aveau să-şi ia revanşa, obţinând cel mai important trofeu european inter-cluburi, tot într-o dispută cu FC Liverpool.
A urmat apoi şi prima victorie în Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA, competiţie care înlocuise între timp Cupa Intercontinentală. În finală, Milan a învins pe Boca Juniors şi a obţinut al 18-lea trofeu internaţional.
În 2008-09, Milan încheie sezonul pe locul 3, dar cel mai important moment al stagiunii a fost retragerea căpitanului Paolo Maldini, după 25 de ani petrecuţi doar în tricoul rosso-nerrilor.
[modifică] Stadion
În prezent, AC Milan îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul San Siro, cunoscut şi sub denumirea de Giuseppe Meazza. Stadionul este împărţit de Milan cu rivalii[5] de la Internazionale Milano (cunoscuţi şi sub numele de "Inter"), celălalt mare club al oraşului Milano. Suporterii Milanului preferă însă denumirea de "San Siro" deoarece Meazza, deşi a jucat la ambele echipe ale oraşului, a contribuit mai mult la succesele Interului decât la cele ale Milanului.
[modifică] Suporteri
Istoric, AC Milan (numit în mod uzual „Milan” în Italia) avea suporteri proveniţi preponderent din clasele muncitoare şi sindicate, în timp ce Inter era susţinută de pături sociale mai prospere. Însă în ultimii ani cluburile au suferit o reversie importantă în bazele de suporteri. Milan este în proprietatea unui conservativ magnat media şi prim ministru al Italiei, Silvio Berlusconi, în timp ce Internazionale este deţinută de un om de afaceri cu înclinaţii politice de centru-stânga, Massimo Moratti.
[modifică] Culorile şi emblema
Culorile clubului sunt roşu şi negru şi au fost fixate încă de la înfiinţare de Herbert Kilpin care le-a descris astfel: roşul reprezintă focul diavolilor milanezi, iar negru este frica adversarilor de a-i înfrunta.
Emblema clubului este o combinaţie între culorile echipei şi steagul oraşului Milano, crucea roşie pe fond alb.
[modifică] Lotul actual de jucători
|
|
.svg){kind=small}
[modifică] Tricouri retrase
Tricoul cu numărul 3 a fost retras în vara anului 2009, în onoarea lui Paolo Maldini, cel care a fost căpitan al echipei între 1997 şi 2009 şi şi-a desfăşurat întreaga carieră în tricoul lui AC Milan.
Tricoul cu numărul 6 a fost retras în 1997, în onoarea lui Franco Baresi, care a evoluat timp de 20 de ani, între 1977 şi 1997 la AC Milan.
[modifică] Palmares
[modifică] Trofee interne
- Serie A:
- Campioană (17): 1901; 1906; 1907; 1950–51; 1954–55; 1956–57; 1958–59; 1961–62; 1967–68; 1978–79; 1987–88; 1991–92; 1992–93; 1993–94; 1995–96; 1998–99; 2003–04
- Cupa Italiei:
- Câştigătoare (5): 1966–67; 1971-72; 1972–73; 1976–77; 2002–03
- Supercupa Italiei:
- Câştigătoare (5): 1988; 1992; 1993; 1994; 2004
- Serie B:
- Campioană (2): 1980–81; 1982–83
[modifică] Trofee internaţionale
- Liga Campionilor UEFA (fostă Cupa Campionilor Europeni):
- Câştigătoare (7): 1962–63; 1968–69; 1988–89; 1989–90; 1993–94; 2002–03; 2006–07
- Supercupa Europei:
- Câştigătoare (5): 1989; 1990; 1994; 2003; 2007
- Cupa Cupelor:
- Câştigătoare (2): 1967–68; 1972–73
- Cupa Intercontinentală:
- Câştigătoare (3): 1969; 1989; 1990
- Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA:
- Câştigătoare (1): 2007
[modifică] Note
- ^ BBC (12.11.2008). Omul care a fondat AC Milan (en). bbc.co.uk.
- ^ RomanianSoccer (2009). Palmares AC Milan (en). romaniansoccer.ro.
- ^ RSSSF (2009). Câştigătoarele CCE (en). rsssf.com.
- ^ FortuneCity (2009). Istorie şi recorduri AC Milan(en). fortunecity.com.
- ^ FootballDerbies (2009). Rivalitatea AC Milan-Inter (en). footballderbies.com.
[modifică] Legături externe
| Foşti membri ai G-14 |
|
Ajax | Arsenal | FC Barcelona | Bayer Leverkusen | Bayern München | Borussia Dortmund | PSV Eindhoven | Internazionale | Juventus | Liverpool | Manchester United | Milan | Lyon | Marseille| Paris Saint-Germain | F.C. Porto | Real Madrid | Valencia |
| A.C. Milan — lotul actual |
|---|
|
1 Dida | 4 Kaladze | 7 Pato | 8 Gattuso | 9 Inzaghi | 10 Seedorf | 11 Borriello | 12 Abbiati | 13 Nesta | 14 Cardacio | 15 Zambrotta | 16 Kalac | 18 Jankulovski | 19 Favalli | 20 Viudez | 21 Pirlo | 23 Ambrosini (c) | 25 Bonera | 33 Thiago Silva | 36 Darmian | 44 Oddo | 51 Strasser | 77 Antonini | 80 Ronaldinho | 84 Flamini | Abate | Di Gennaro | Onyewu | Storari | Antrenor: Leonardo |
