AC Milan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la A.C. Milan)
A.C. Milan
Informații generale
Nume completAssociazione Calcio Milan S.p.A.
PoreclăRossoneri (Roș-negrii)
il Diavolo (Diavolul)
Data fondării16 decembrie 1899; acum 124 de ani (1899-12-16)
Culori        
StadionSan Siro
(83.000 de locuri)
CampionatSerie A
ProprietarElliott Management Corporation[*][[Elliott Management Corporation (American hedge fund)|​]]  Modificați la Wikidata
FinanțatorElliott Management Corporation (99.93%)
Alți acționari (0.07%)
PreședinteItalia Paolo Scaroni
AntrenorStefano Pioli
Prezență online
www.acmilan.com
Palmares
NaționalCampionatul Italiei (19)
Cupa Italiei (5)
Supercupa Italiei (7)
InternaționalCupa Campionilor Europeni (7)
Supercupa Europei (5)
Cupa Cupelor (2)
Cupa Intercontinentală (3)
Campionatul Mondial al Cluburilor (1)
Echipament
Acasă
Deplasare

Associazione Calcio Milan, cunoscut mai mult ca AC Milan sau doar Milan, este un club profesionist de fotbal cu sediul în Milano, Lombardia, Italia, care evoluează în Serie A. Clubul a fost fondat în 1899 de Herbert Kilpin, Alfred Edwards și alți patru englezi. Clubul a petrecut întreaga sa istoriei în Serie A, prima ligă a fotbalului italian, cu excepția a două sezoane petrecute în Serie B, sezoanele 1980–81 și 1982–83.

Clubul a câștigat oficial 18 trofee internaționale recunoscute de UEFA și FIFA, fiind al doilea cel mai de succes club din lume în ceea ce privește numărul de titluri internaționale, împreună cu Boca Juniors și Real Madrid, rămânând în spatele echipei Al Ahly care deține 20 de titluri internaționale. Milan deține recordul de 3 Cupe Intercontinentale și un Campionat Mondial al Cluburilor FIFA. Milan a câștigat Cupa Campionilor Europeni/Liga Campionilor de șapte ori; numai Real Madrid depășind acest număr. Milan a câștigat de asemenea și Supercupa Europei de cinci ori (deținând recordul) și Cupa Cupelor UEFA de două ori. Milan a câștigat fiecare competiție majoră în care a concurat, cu excepția Europa League (în această competiție a pierdut două semifinale, 1972 și 2002).

Pe plan intern, Milan a câștigat 19 campionate. Milan a câștigat de asemenea Cupa Italiei de 5 ori și Supercupa Italiei de 7 ori.

Milan joacă meciurile de acasă pe San Siro, de asemenea cunoscut și ca Stadionul Giuseppe Meazza. Stadionul pe care îl împarte cu Internazionale, este cel mai mare din Italia, cu o capacitate totală de 80.018. Inter sunt considerați cei mai mari rivali ai lor, meciul dintre cele două echipe este numit Derby della Madonnina, care este unul dintre cele mai urmarite derbyuri din fotbal. Începând cu anul 2010, Milan este a treia cea mai susținută echipă din Italia, și a șaptea cea mai susținută echipă din Europa, înainte de orice altă echipă italiană.

Proprietarul clubului a fost fostul prim-ministru italian și acționar majoritar al Mediaset, Silvio Berlusconi. Clubul este unul dintre cele mai bogate și mai valoroase din fotbalul italian și mondial. A fost membru fondator al grupului G-14 și al Asociației Cluburilor Europene, care a fost fondată după dizolvarea primei organizații.

Istoria[modificare | modificare sursă]

A black-and-white picture of Herbert Kilpin, the first captain of A.C. Milan
Herbert Kilpin, primul căpitan la A.C. Milan.
AC Milan în 1901

A.C. Milan a fost înființat ca Milan Cricket and Foot-ball Club pe 13 decembrie 1899 de englezii expatriați Alfred Edwards și Herbert Kilpin, care au venit din orașul englezesc Nottingham. În onoarea originilor sale, clubul și-a păstrat denumirea engleză în loc să și-o schimbe în italienescul Milano, denumire pe care a fost nevoită să o suporte în cadrul regimului fascist. În plus, denumirea "Milan" se potrivește la cuvântul din dialectul milanez prin care este cunoscut orașul Milano, care se pronunță ca în limba engleză. Milan a câștigat primul său campionat italian în 1901 și încă două succesive în 1906 și 1907.

În 1908, Milan a cunoscut o ruptură cauzată de neînțelegerile interne asupra semnarii cu jucători străini, care a dus la formarea de o altă echipă în Milano, F.C. Internazionale Milano. În urma acestor evenimente, Milan nu a reușit să câștige decât un singur titlu intern în 1950-51. Anii 1950 au văzut întoarcerea clubului în topul fotbalului italian, condus de celebrul trio suedez Gre-No-Li format din Gunnar Gren, Gunnar Nordahl și Nils Liedholm. Aceasta a fost una dintre cele mai de succes perioade ale clubului pe plan intern, cu Scudetto ajungând la Milan în 1951, 1955, 1957, 1959 si 1962. În 1963, Milan a câștigat primul său titlu continental învingând S.L. Benfica în finala Cupei Campionilor Europeni. Acest succes a fost repetat în 1969, învingând cu 4-1 pe AFC Ajax în finală, care a fost urmat de titlul intercontinental în același an. De asemenea în această perioadă, Milan a câștigat prima sa Coppa Italia, cu victoria asupra Padovei în finala din 1967, și de două ori Cupa Cupelor UEFA: în 1967-68 și 1972-73.

Milan a câștigat al zecelea titlu intern în 1979, dar după retragerea lui Gianni Rivera din același an, echipa a intrat într-o perioadă de declin. Clubul a fost implicat în scandalul Totonero 1980 și ca pedeapsă a fost retrogradat în Serie B pentru prima dată în istoria sa. Scandalul a fost centrat în jurul unui sindicat de pariuri ce plătea jucători și oficialii echipelor pentru a stabili rezultatul meciurilor. Milan obține promovarea înapoi în Serie A, din prima încercare, câștigând titlul în Serie B în sezonul 1980-81, dar a retrogradat din nou un an mai târziu deoarece echipa a terminat sezonul 1981-82 pe al treilea loc de retrogradare. În 1983, Milan câștigă titlul în Serie B pentru a doua oară în ultimele trei sezoane și revine în Serie A, obținând locul opt în sezonul 1983-84.

Pe 20 februarie 1986, antreprenorul Silvio Berlusconi a achiziționat clubul și la salvat de la faliment investind sume mari de bani, la numit antrenor pe Arrigo Sacchi și a semnat cu internaționalii olandezi: Ruud Gullit, Marco van Basten și Frank Rijkaard. Trio-ul olandez a adăugat un impuls ofensiv echipei, și a fost completată de internaționalii italieni: Paolo Maldini, Franco Baresi, Alessandro Costacurta și Roberto Donadoni. Sub conducerea lui Sacchi, Milan a câștigat primul său Scudetto după nouă ani în sezonul 1987-88. În anul următor clubul a câștigat prima sa Cupa a Campionilor Europeni după două decenii, învingând clubul român Steaua București cu 4-0 în finală. Milan și-a păstrat titlul învingând 1-0 pe Benfica un an mai târziu. Echipa Milanului din sezonul 1989-90 a fost votată ca fiind cea mai bună a clubului din toate timpurile, într-un sondaj mondial de experți efectuat de revista World Soccer.

După ce Sacchi a părăsit Milanul în 1991, el a fost înlocuit cu fostul jucător al clubului Fabio Capello, sub conducerea căruia echipa a câștigat trei titluri consecutive în Serie A între anii 1992 și 1994, o perioadă care a inclus o serie de 58 de meciuri fără înfrângere în Serie A și apariții în finalele UEFA Champions League din 1993 și 1994. La un an după ce a fost învinsă cu 1-0 de Olympique de Marseille în finala Ligii Campionilor 1993, echipa a atins apogeul într-unul din cele mai memorabile meciuri ale Milanului din toate timpurile, celebra victorie cu 4-0 împotriva Barcelonei în finala Ligii Campionilor 1994. Echipa lui Capello a continuat să câștige titlul în sezonul 1995-96 din Serie A înainte ca acesta să plece ca antrenor la Real Madrid în 1996. În sezonul 1998-99, după o perioadă de doi ani de declin, Milan a câștigat campionatul pentru a 16 oară în sezonul centenarului clubului.

Carlo Ancelotti câștigând de două ori Liga Campionilor ca antrenor la Milan.
Jucătorii lui AC Milan celebrând cucerirea Liga Campionilor 2002-2003 în fața Juventus

Următoarea perioadă de succes a Milanului a fost sub cârma unui alt fost jucător, Carlo Ancelotti. După numirea sa în noiembrie 2001, Ancelotti a dus Milanul în finala Ligii Campionilor 2003, învingând Juventus la penalti și câștigând astfel a șasea Cupă Europeană a clubului. Echipa a câștigat apoi Scudetto în sezonul 2003-04, înainte de a ajunge în finala Ligii Campionilor 2005, unde au fost bătuți de Liverpool la penalti după ce au condus cu 3-0 la pauză. Doi ani mai târziu, cele două echipe s-au întâlnit din nou în finala Ligii Campionilor 2007, când Milan a învins cu 2-1 câștigând trofeul pentru a șaptea oară. Echipa a câștigat apoi pentru prima dată Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA în decembrie 2007. În 2009, după ce a devenit antrenorul cu al doilea cel mai lung mandat la Milan, cu 420 meciuri, Ancelotti a părăsit clubul preluând funcția de antrenor la Chelsea.

În această perioadă, clubul a fost implicat în scandalul Calciopoli, când cinci echipe au fost acuzate de aranjarea meciurilor prin selectarea arbitrilor favoriți. O anchetă de poliție exclus însă orice implicare a managerilor Milanului, dar FIGC a decis în mod unilateral că are probe suficiente pentru a-l aresta pe vicepreședintele Milanului, Adriano Galliani. Ca rezultat, Milan a fost inițial pedepsită cu o penalizare de 15 puncte fiindu-i astfel interzisă participarea în Liga Campionilor 2006-2007. După calea de atac inițiată de Milan sancțiunea a fost redusă la opt puncte, ceea ce a permis echipei să-și să participe în Liga Campionilor.

După încheierea scandalului Calciopoli, rivalii locali Internazionale au dominat Serie A, câștigând de patru ori Scudetto. Cu toate acestea, cu ajutorul oferit de jucători, cum ar fi Zlatan Ibrahimovic, Robinho și Alexandre Pato alături de veteranii succesului european de la mijlocul deceniului, Milan a recucerit Scudetto în sezonul 2010-11 din Serie A, primul după sezonul 2003-04, ajungând astfel la al 18 titlu în Serie A.

Culorile și emblema[modificare | modificare sursă]

Emblema AC Milan pe tricoul lui 2009

Roșu și negru sunt culorile care au reprezentat clubul de-a lungul întregii sale istorii. Ele au fost alese pentru a reprezenta "ardoare de foc a jucătorilor" (roșu) și "frica adversarilor de a înfrunta echipa" (negru). Rossoneri, porecla utilizată a echipei, care înseamnă literal "roșu & negrii" în limba italiană, cu referire la culorile dungilor de pe tricourile sale.

O altă poreclă derivată din culorile clubului este Diavolul. O imagine a unui diavol roșu a fost utilizat ca logo-ul Milanului la un moment dat cu o Stea de Aur pentru Excelentă Sportivă situată lângă ea. Așa cum se obișnuiește în fotbalul italian, steaua de deasupra logo-ului a fost acordată clubului după ce a câștigat al 10-lea titlu de campioană, în 1979. Timp de mulți ani, emblema Milanului a fost pur și simplu Drapelul din Milano, care a fost inițial sub pavilionul Saint Ambrose. Emblemele moderne utilizate în prezent reprezintă culorile clubului și pavilionul Comune di Milano, cu acronimul ACM în partea de sus și anul fundație (1899) în partea de jos.

Pantalonii scurți albi și șosetele negre fac parte de obicei din echipamentul purtat acasă al echipei. Echipamentul din deplasareal Milanului a fost întotdeauna complet alb. Acesta este considerat atât de către fani cât și de club cum că ar fi echipamentul norocos pentru finalele Ligii Campionilor, ca urmare a faptului că Milan a câștigat șase finale din opt într-un echipament total alb (pierzând doar cu Ajax în 1995 și Liverpool în 2005) , și a câștigat doar una din trei în echipamentul de origine. Cel de-al treilea echipament, care este rar folosit, se schimbă anual, fiind în cea mai mare parte negru cu margini roșii în ultimele sezoane.

Stadion[modificare | modificare sursă]

Stadio Giuseppe Meazza
San Siro
AmplasareVia Piccolomini 5, 20151 Milano, Italia
Începerea construcției1925
Deschis19 septembrie 1926
Renovat1939, 1955, 1989, 2015
ProprietarPrimăria Milano
ArhitectUlisse Stacchini (1925)
Giancarlo Ragazzi (1989)
Enrico Hoffer (1989)
BeneficiarAC Milan (1926-prezent)
Inter Milano (1947-prezent)
Capacitate80.018 locuri
Prezență onlinesite web oficial
pagină Facebook
cont Twitter
canal YouTube

San Siro[modificare | modificare sursă]

Stadionul echipei San Siro are 80.018 de locuri, cunoscut oficial ca Stadio Giuseppe Meazza, după fostul jucător care a reprezentat atât Milan cât și Internazionale. Suporterii Milanului preferă însă denumirea de "San Siro" deoarece Meazza, deși a jucat la ambele echipe ale orașului, a contribuit mai mult la succesele Interului decât la cele ale Milanului. San Siro a fost de la început casa Milanului din 1926, când a fost construit în particular de o finantare a președintelui Milanului, la momentul respectiv, Piero Pirelli. Construcție a fost realizată prin 120 de muncitori, și a luat 13 luni și jumătate pentru a se finaliza. Stadionul a fost deținut de club până când a fost vândut la Consiliului Local în 1935, iar din 1947 a fost împărțit cu Internazionale.

Primul meci jucat pe stadion a fost pe 19 septembrie 1926, atunci când Milan a pierdut cu 6-3 amicalul cu Internazionale. Milan a jucat primul meci din campionat pe San Siro pe 19 septembrie 1926, când a pierdut cu 1-2 în fața Sampierdarenese. De la o capacitate inițială de 35.000 de locuri, stadionul a suferit mai multe renovări majore, cel mai recent pentru Campionatul Mondial de Fotbal 1990, când capacitatea sa a fost stabilită la 85.700, toate acoperite cu un acoperiș din policarbonat. În vara anului 2008, capacitatea sa a fost redusă la 80.018, pentru a îndeplini noile standarde stabilite de UEFA.

Pe baza modelului englezesc pentru stadioane, San Siro este conceput special pentru meciuri de fotbal, spre deosebire de multe stadioane multi-scop folosite în Serie A. Prin urmare, este renumit în Italia pentru atmosfera sa fantastică în timpul meciurilor, datorită apropierii locurilor de teren. Utilizarea frecventă a pirotehnicelor de către suporteri contribuie la atmosferă, dar practic a cauzat probleme din când în când.

San Siro în timpul unui meci.

AC Milan Emirates Stadium[modificare | modificare sursă]

Pe 19 decembrie 2005, vicepreședintele și directorul executiv al Milanului, Adriano Galliani a anunțat că clubul se interesează serios pentru o relocare. El a spus că noul stadion al Milanului se va baza în mare parte pe Veltins-Arena și va urma standardele stadioanelor de fotbal din Statele Unite, Germania și Spania. Spre deosebire de multe alte stadioane din Italia, noul stadion va fi folosit doar pentru fotbal, care nu are pistă de atletism.

Pe 11 decembrie 2014, Barbara Berlusconi a anunțat o propunere de a construi un stadion de 42.000 de locuri în Portello, în spatele noului sediu al Rossonerilor și a pieței mari "Piazza Gino Valle". Noul orășel cu mall-uri și hoteluri ar fi situat în apropiere de districtul CityLife și ar fi deservit de metrou.

Cu toate acestea, pe 20 septembrie 2015 Silvio Berlusconi a pus capăt planurilor clubului său de a construi un nou stadion în oraș.

Suporteri și rivalități[modificare | modificare sursă]

Milan este unul dintre cele mai susținute cluburi din Italia, conform unui sondaj realizat de ziarul La Repubblica. Istoric, Milan a fost sprijinită de clasa muncitoare și sindicatele orașului. Pe de altă parte, rivalii Internazionale au fost susținuți în principal de clasa de mijloc mai prosperă a orașului. Una dintre cele mai vechi grupări ultras din Italia Fossa dei Leoni își are originile în Milan. În acest moment principalul grup ultras este Brigate Rossonere.

Suporterii lui AC Milan în 2006.

Potrivit unui studiu din 2010, Milan este echipa italiană cea mai susținută în Europa și a șaptea în lume, cu peste 18,4 milioane de fani. AC Milan a avut a noua cea mai mare prezență medie ale cluburilor de fotbal europene în timpul sezonului 2010-11 fiind în urma: Borussia Dortmund, FC Barcelona, Manchester United, Real Madrid, Bayern München, Schalke, Arsenal și Hamburger SV.

Fanii Genoa consideră Milan ca fiind un rival de moarte după ce Vincenzo Spagnolo, un fan al Genoa a fost înjunghiat mortal de către un fan milanez în ianuarie 1995. Cu toate acestea, cea mai mare rivală a celor de la AC Milan este Internazionale; ambele cluburi se întâlnesc în mult așteptatul Derby della Madonnina de două ori în fiecare sezon din Serie A. Numele derbyului face referire la Fecioara Maria, a cărei statuie se află pe Catedrala din Milano, una din principalele atracții ale orașului. Meciul de obicei creează o atmosferă plină de viață cu numeroase bannere (adesea pline de umor sau ofensatoare) desfășurate înainte de începerea jocului. Rachetele de semnalizare sunt de obicei prezente și contribuie la spectacol, dar au condus uneori la probleme, inclusiv la abandonarea celei de a doua manșe a sfertului de finală al Ligii Campionilor 2004-05 dintre Milan și Inter pe 12 aprilie 2005, după ce un obiect pirotehnic a fost aruncat din mulțime de către un suporter al Interului ce l-a lovit pe portarul Dida în umăr.

Jucători[modificare | modificare sursă]

Lotul actual[modificare | modificare sursă]

La 1 februarie 2024.
Nr. Poziție Jucător
2 Italia F Davide Calabria (căpitan)[1]
4 Algeria M Ismaël Bennacer
7 Franța M Yacine Adli
8 Anglia M Ruben Loftus-Cheek
9 Franța A Olivier Giroud
10 Portugalia A Rafael Leão
11 Statele Unite ale Americii M Christian Pulisic
14 Țările de Jos M Tijjani Reijnders
15 Serbia A Luka Jović
16 Franța P Mike Maignan
17 Elveția A Noah Okafor
19 Franța F Théo Hernandez (vice-căpitan)[1]
20 Franța F Pierre Kalulu
Nr. Poziție Jucător
21 Nigeria A Samuel Chukwueze
23 Anglia F Fikayo Tomori
24 Danemarca F Simon Kjær
28 Germania F Malick Thiaw
30 Italia F Mattia Caldara
32 Italia M Tommaso Pobega
38 Italia F Filippo Terracciano
42 Italia F Alessandro Florenzi
46 Italia F Matteo Gabbia
57 Italia P Marco Sportiello
69 Italia P Lapo Nava
80 Statele Unite ale Americii M Yunus Musah
83 Italia P Antonio Mirante

Jucători împrumutați[modificare | modificare sursă]

Nr. Poziție Jucător
Columbia P Devis Vásquez (at Ascoli până pe 30 iunie 2024)[2]
Senegal F Fodé Ballo-Touré (at Fulham până pe 30 iunie 2024)[3]
Italia F Andrea Bozzolan (at Perugia până pe 30 iunie 2024)[4]
Italia F Tommaso Cecotti (at Carpi până pe 30 iunie 2024)[5]
Italia F Leonardo D'Alessio (at Pro Sesto până pe 30 iunie 2024)[6]
Argentina F Marco Pellegrino (at Salernitana până pe 30 iunie 2024)[7]
Belgia M Charles De Ketelaere (at Atalanta până pe 30 iunie 2024)[8]
Italia M Antonio Gala (at Sestri Levante până pe 30 iunie 2024)[9]
Bosnia și Herțegovina M Rade Krunić (at Fenerbache până pe 30 iunie 2024)[10]
Belgia M Alexis Saelemaekers (at Bologna până pe 30 iunie 2024)[11]
Nr. Poziție Jucător
Italia A Gabriele Alesi (at Sampdoria până pe 30 iunie 2024)[12]
Italia A Maikol Cifuentes (at Lecco până pe 30 iunie 2024)[13]
Italia A Lorenzo Colombo (at Monza până pe 30 iunie 2024)[14]
Serbia A Marko Lazetić (at Fortuna Sittard până pe 30 iunie 2024)[15]
Italia A Daniel Maldini (at Monza până pe 30 iunie 2024)[16]
Italia A Marco Nasti (at Bari until 30 June 2024)[17]
Italia A Bob Murphy Omoregbe (at Sestri Levante până pe 30 iunie 2024)[18]
Belgia A Divock Origi (at Nottingham Forest până pe 30 iunie 2024)[19]
Argentina A Luka Romero (at Almería până pe 30 iunie 2024)[20]
Coasta de Fildeș A Chaka Traorè (at Palermo până pe 30 iunie 2024)[21]

Numere retrase[modificare | modificare sursă]

Nr. Jucător Naționalitate Poziție Debutul la Milan Ultimul meci
3* Maldini, PaoloPaolo Maldini Italia Italia Fundaș central / Fundaș stânga 01985-01-25 25 ianuarie 1985 02009-05-31 31 mai 2009
6 Baresi, FrancoFranco Baresi Italia Italia Libero 01978-04-23 23 aprilie 1978 01997-06-01 1 iunie 1997

* Ar putea să fie restaurat pentru unul dintre cei doi fii ai săi, doar dacă ar deveni jucător profesionist al clubului.

Staff-ul tehnic[modificare | modificare sursă]

La 6 septembrie 2023.
Poziție Nume
Antrenor principal Italia Stefano Pioli
Antrenor secund Italia Giacomo Murelli
Asistenți tehnici Italia Daniele Bonera
Italia Davide Lucarelli
Italia Luciano Vulcano
Antrenori de portari Țara Galilor Tony Roberts
Italia Luigi Ragno
Antrenori de fitness Italia Andrea Riboli
Italia Matteo Osti
Italia Roberto Peressutti
Analist video Italia Gianmarco Pioli
Analist de meciuri Italia Jesse Fioranelli
Scouter principal Franța Geoffrey Moncada
Managerul Academiei Italia Angelo Carbone
Medic principal Italia Stefano Mazzoni

Președinți și antrenori[modificare | modificare sursă]

Istoricul președinților[modificare | modificare sursă]

Milan a avut numeroși președinți de-a lungul istoriei sale, dintre care unii au fost proprietarii clubului în timp ce alți au fost doar președinți onorifici.

 
Nume Perioada
Alfred Edwards 1899–1909
Giannino Camperio 1909
Piero Pirelli 1909–1928
Luigi Ravasco 1928–1930
Mario Bernazzoli 1930–1933
Luigi Ravasco 1933–1935
Pietro Annoni 1935
Pietro Annoni
G. Lorenzini
Rino Valdameri
1935–1936
Emilio Colombo 1936–1939
Achille Invernizzi 1939–1940
 
Nume Perioada
Umberto Trabattoni 1940–1944
Antonio Busini 1944–1945
Umberto Trabattoni 1945–1954
Andrea Rizzoli 1954–1963
Felice Riva 1963–1965
Federico Sordillo 1965–1966
Franco Carraro 1967–1971
Federico Sordillo 1971–1972
Albino Buticchi 1972–1975
Bruno Pardi 1975–1976
Vittorio Duina 1976–1977
 
Nume Perioada
Felice Colombo 1977–1980
Gaetano Morazzoni 1980–1982
Giuseppe Farina 1982–1986
Rosario Lo Verde 1986
Silvio Berlusconi 1986–2004
Comisia Prezidențială 2004–2006
Silvio Berlusconi 2006–2008
Comisia Prezidențială 2008–2012
Silvio Berlusconi 2012–2017
Li Yonghong 2017–

Istoricul antrenorilor[modificare | modificare sursă]

Nereo Rocco, cel mai de succes antrenor din istoria AC Milan cu 10 trofee.
 
Nume Naționalitate Perioada
Herbert Kilpin Anglia 1900–1908
Daniele Angeloni Italia 1906–1907
Comisia Tehnică Italia 1907–1910
Giovanni Camperio Italia 1910–1911
Comisia Tehnică Italia 1911–1914
Guido Moda Italia 1915–1922
Ferdi Oppenheim Austria 1922–1924
Vittorio Pozzo Italia 1924–1926
Guido Moda Italia 1926
Herbert Burgess Anglia 1926–1928
Engelbert König Austria 1928–1931
József Bánás Ungaria 1931–1933
József Viola Ungaria 1933–1934
Adolfo Baloncieri Italia 1934–1937
William Garbutt Anglia 1937
Hermann Felsner
József Bánás
Austria
Ungaria
1937–1938
József Viola Ungaria 1938–1940
Guido Ara
Antonio Busini
Italia
Italia
1940–1941
Mario Magnozzi Italia 1941–1943
Giuseppe Santagostino Italia 1943–1945
Adolfo Baloncieri Italia 1945–1946
Giuseppe Bigogno Italia 1946–1949
Lajos Czeizler Ungaria 1949–1952
Gunnar Gren Suedia 1952
Mario Sperone Italia 1952–1953
Béla Guttmann Ungaria 1953–1954
Antonio Busini Italia 1954
Hector Puricelli Uruguay 1954–1956
Giuseppe Viani Italia 1957–1960
Paolo Todeschini Italia 1960–1961
Nereo Rocco Italia 1961–1963
Luis Carniglia Argentina 1963–1964
Nils Liedholm Suedia 1963–1966
Giovanni Cattozzo Italia 1966
Arturo Silvestri Italia 1966–1967
Nereo Rocco Italia 1967–1972
Cesare Maldini Italia 1973–1974
 
Nume Naționalitate Perioada
Giovanni Trapattoni Italia 1974
Gustavo Giagnoni Italia 1974–1975
Nereo Rocco Italia 1975
Paolo Barison Italia 1975–1976
Giovanni Trapattoni Italia 1976
Giuseppe Marchioro Italia 1976–1977
Nereo Rocco Italia 1977
Nils Liedholm Suedia 1977–1979
Massimo Giacomini Italia 1979–1981
Italo Galbiati Italia 1981
Luigi Radice Italia 1981–1982
Italo Galbiati Italia 1982
Francesco Zagatti Italia 1982
Ilario Castagner Italia 1982–1984
Italo Galbiati Italia 1984
Nils Liedholm Suedia 1984–1987
Fabio Capello Italia 1987
Arrigo Sacchi Italia 1987–1991
Fabio Capello Italia 1991–1996
Óscar Tabárez Uruguay 1996
Giorgio Morini Italia 1996–1997
Arrigo Sacchi Italia 1997
Fabio Capello Italia 1997–1998
Alberto Zaccheroni Italia 1998–2001
Cesare Maldini
Mauro Tassotti
Italia 2001
Fatih Terim
Antonio Di Gennaro
Turcia
Italia
2001
Carlo Ancelotti Italia 2001–2009
Leonardo Brazilia 2009–2010
Massimiliano Allegri Italia 2010–2014
Mauro Tassotti (interimar) Italia 2014
Clarence Seedorf Țările de Jos 2014
Filippo Inzaghi Italia 2014–2015
Siniša Mihajlović Serbia 2015–2016
Cristian Brocchi Italia 2016
Vincenzo Montella Italia 2016–2017
Gennaro Gattuso Italia 2017–2019
Marco Giampaolo Italia 2019
Stefano Pioli Italia 2019–

Palmares[modificare | modificare sursă]

Vitrina cu trofeele lui AC Milan

Trofee interne[modificare | modificare sursă]

  • Serie A:
    • Campioană (19): 1901; 1906; 1907; 1950–51; 1954–55; 1956–57; 1958–59; 1961–62; 1967–68; 1978–79; 1987–88; 1991–92; 1992–93; 1993–94; 1995–96; 1998–99; 2003–04; 2010–11; 2021–22
  • Cupa Italiei:
    • Câștigătoare (5): 1966–67; 1971-72; 1972–73; 1976–77; 2002–03
  • Supercupa Italiei:
    • Câștigătoare (7): 1988; 1992; 1993; 1994; 2004; 2011; 2016
  • Serie B:
    • Campioană (2): 1980–81; 1982–83

Trofee internaționale[modificare | modificare sursă]

  • Liga Campionilor UEFA (fostă Cupa Campionilor Europeni):
    • Câștigătoare (7): 1962–63; 1968–69; 1988–89; 1989–90; 1993–94; 2002–03; 2006–07

Premii individuale jucători[modificare | modificare sursă]

Jucători celebri[modificare | modificare sursă]

Următorii jucători au fost aleși de către fani ca cei mai buni din istoria clubului:

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Finulli, Francesco (). „La fascia passa di braccio: Calabria sarà il nuovo capitano, Theo il vice” [The armband passes on: Calabria to be the new captain, Theo his deputy]. milannews.it (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „UFFICIALE: Ascoli, innesto tra i pali. Arriva il colombiano Devis Estiven Vasquez Llach” [OFFICIAL: Ascoli[...] arrives Colombian Devis Vasquez]. tuttomercato.com (în Italian). . 
  3. ^ „OFFICIAL STATEMENT: FODÉ BALLO-TOURÉ”. ACMilan.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Official [...] Milan, Bozzolan loaned to Perugia”. ACMilan.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Ufficiale Carpi:[...] dal Milan arriva il terzino Cecotti” [OFFICIAL Carpi, from Milan, here the defensive back Cecotti]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Ufficiale Pro Sesto, arriva un giovane terzino dal Milan” [OFFICIAL Pro Sesto, loaned from Milan a young defender]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „UFFICIALE:Dopo la deroga FIFA, ecco l'addio al Milan di Pellegrino. Va a Salerno fino a giugno” [OFFICIAL:[...] Pellegrino on loan to Salernitana.]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . 
  8. ^ „CHARLES DE KETELAERE IS AN ATALANTA PLAYER!”. Atalanta BC. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ „Ufficiale Milan, il giovane Gala va [...] in prestito al Sestri Levante” [OFFICIAL Milan, youth Gala [...] loaned to Sestri Levante]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „UFFICIALE: Krunic è un giocatore del Fenerbahce. Il comunicato del Milan e i dettagli della cessione” [OFFICIAL: Krunic is a Fenerbache player [...]]. tuttomercato.com (în Italian). . 
  11. ^ „OFFICIAL STATEMENT: ALEXIS SAELEMAEKERS”. ACMilan.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ „Ufficiale Sampdoria: il rinforzo in attacco arriva dal Milan, ecco Alesi” [OFFICIAL Sampdoria, the new forwarded arrives from Milan: here's Alesi]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ „Lecco: depositato il contratto di prestio di [...] Maikol Cifuentes dal Milan” [Lecco: contract acknowledged for the loan of [...] Maikol Cifiuentes from Milan]. tuttomercato.com (în Italian). . 
  14. ^ „Ufficale: Lorenzo Colombo è del Monza, arriva in prestito” [Official: Official: Colombo to Monza on loan]. Tutto Mercato (în italiană). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ „OFFICIAL STATEMENT: MARKO LAZETIĆ”. AC Milan. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „UFFICIALE: Daniel Maldini lascia l'Empoli e va al Monza. Operazione chiusa a titolo temporaneo” [OFFICIAL: Daniel Maldini [...] to Monza. Transfer on loan]. Tuttomercatoweb.com (în Italian). . 
  17. ^ „Ufficiale Bari, colpo in attacco: dal Milan Arriva in prestio [...] Nasti” [OFFICIAL Bari, forwraded purchased: loaned from Milan [...] Nasti]. tuttomercatoweb.com (în Italian). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ „UFFICIALE: Omorgbe [...] rientra al Milan che lo gira al Sestri Levante” [OFFICIAL: Omoregbe [...] returns to Milan and got loaned to Sestri Levante]. tuttomercatoweb.com (în italiană). . 
  19. ^ „OFFICIAL STATEMENT: DIVOCK ORIGI”. ACMilan.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „Luka Romero, nuevo jugador del Almería” [Luka Romero, new Almería player] (în spaniolă). Almería. . Accesat în . 
  21. ^ „UFFICIALE: Milan, ceduto Chaka Traore al Palermo: tutti i dettagli nei comunicati ufficiali” (în italiană). . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de A.C. Milan