Wikipedia:Învățături ale wikipedistului Neagoe către urmașul său editor Teodosie

Învățături ale wikipedistului Neagoe către urmașul său editor Teodosie
Date personale

Această pagină este un eseu. Nu face parte din politica oficială și nici nu este o îndrumare, ci reflectă opiniile autorilor. Puteți să modificați eseul sau să-l dezbateți la pagina de discuții.

Există câteva lucruri la cari nu ai avut a cugeta Teodosie, atunci când ți-ai suflecat mânecile și ai purces alături de noi... Nu aveai dară cum să chibzuiești la ele, că de unde aveai tu săracul știință spre a putea afla aiaste obiceiuri...?

După ce pășit-ai tu pe poarta cetății...

... și ai intrat între ziduri, apăi află mai întâi tu Teodosie, fiule, că degrabă a te băga în articolele despre biografiile persoanelor în viață are iz de primejdie și de mare zarvă aflătoare de păcate.

• aiastă faptă se face în siguranță numai după buche și ceaslov, ori școlerul wikipedist răpede poate ajunge pe Calul Bălan al părinților editori din aste pricini, de ceaslov și de buche... Iacătă așadar, cum se află pricină pentru amarul sufletului de tânăr editor și de rost pentru biciușorul de curele mai groase, al ălor mai experimentați wikipediști....
• biografia viețuitorului e prilej de amarnică scormoneală în viața acestuia și de aruncare în stânga și în direapta a vorbelor babelor din peață. Un preacinstit slujbaș, căruia tu poate vrei să-i faci un bine sau poate de care, ți-a plăcut și care nu are alte păcate decât de cele pe care popa i le iartă la slujba de Dumineacă, dar nici prea multe urme în viața cetății, de-i faci un articol îl poți arunca în amară deznădejde... Iar asta poate fi un păcat, pentru că după ce pârcălabii îi vor șterge articolul, vor rămâne în scriptele pârdalnicului Internet dovezile că omul acela e de fapt un nămica, precum și dovezile rostogolite cu căruța prin piață, ceea ce poate oamenii ....binevoitori... din jurul lui, nu știuseră până atunci. Degrab folosi-vor poate unii spurcați, apoi, ceste testimonii spre a-și face lor și numa lor pe plac și iată păcatul!

Sfântul Nicolai cel din cui al popii mai are și alte pricini, printre care unele de vai și amar sunt politichia și istoria recentă. Nicând miros de pucioasă în raiul wikipedic nu trăznește mai tare decât la aiaste două și dorința de sfințenie năpădește imediat, arhanghelii, care vin cu sabie de foc să taie în două trupul Spurcatului.

• Dumnezeirea editorului, Tedosie, să nu o cați nicând în politichie – care iaste numai lucrătură lumească amestecată cu coada Necuratului. Odată apucată coada aiasta știi numa când ai purces a o lua în mână, dar nu știi niciodat încotro te duce... Lasă știutorii de pravile, care au făcut canoane, să țină la distanță scornelile nefirești. Cu timpul, vei ajunge și tu să știi a te folosi de Direapta Credință, pentru a îndepărta Întunericul.
• istoria recentă, astfel cum a zis-a părintele Iulian, nu își găsește complet hodina mai degrăbă de o sută de ani... nicând mai puțin și uneori chiar mai mult! Orice trup istoric, astfel, mai devreme de un secol nu este obiectiv cercetat de păcate și năluciri, motiv de zvârcolire lumească și de tulburare în norodul editorilor. Aiaste zvârcoliri or să fie cu atât mai grozave, cu cât din neștiința pravilelor tu, Teodosie, vei cerceta spre aflare în loc de slova înțelepților pe cea înegurată a aflătorilor în treabă. Și dacă, tu mânat de focurile tinereții cerceta-ve-i totuși cele tâmplate în aiastă lume, vremelnic, să cați a nu te duce mai încoace de 50 de ani, că aiasta-i vârsta la care omul, apropiindu-se, vede Amurgul și începe a pune cu socoteală ordine, în ceste lucruri lumești.

Perspectivele culturale...

....chiar contează, fiule! Că tu tânăr îmi iești și chiar de pricepere ai, aiasta nu va să fie încârligată precum minților înainte-mergătorilor tăi... Născutu-s-au ei în alte vremi, cu alte obiceiuri și voroava ori fapta lor ți se vor părea poate de neînțeles, dupe cum și lor vorbele tale le vor părea pesemne bolboroseli făr de capăt și pricină, ori fapta ta li se va arăta pasămite, în fel și chip. Iată dară, prilej de harță și de multă durere a sufletului neprihănit.

Tu, ia aminte la cele trebi ce ți se par de necoprins cu mintea și aibi răbdare, că nu toată lumea se vârtește nici dupe mințile celor de dinainte și nici dupe mintea ta, ci lumea se răsucește dupe fusul său, cari se așază cum îi e lui mai pe potrivă după vremi și pricini. Iară fusul ăst toarce firul cum știe el și până la urmă, îi lasă de căruță chiar și pe înțelepți, de judecă ei strâmb precum că dânșii ar fi în buricul lumii. Tu, dară să știi că priceperii tale, de o capră i se va părea doar capră, altora care sunt mai aproape de Muntele cel Mare li se va părea poate capra că-i lup, sau că behăie a oaie. Cercetează dară, atunci mințile celor oameni și ia aminte de nu vorbiți cumva altă limbă, dat fiind că ați poposit din tărâmuri și din vremi diferite. Cearcă dară, mai înainte de a purta pricină lor, de cată pe cineva care cunoaște slove și graiuri felurite și știe tălmăci, întru direptatea înțelepților.

Bagă de samă și că sufletul tău tânăr aprig îmi iaste, că așa rânduit-a Cel Prea Înalt, ca ființele de-o vârstă pe potriva puterii sufletului de a voi să miște lumea din țâțâni, să înceapă prin a voi să miște munții din lăcașurile lor de la Facerea Lumii... Pentru mintea și sufletul cercate de vremi ale ceștilorlalți aibi însă dară, pricepere și cearcă cu iscusință a mânui buna credință, oprindu-ți prea degraba stăruință de a muta poate rădăcina munților, drept pe câmpii, până nu aibi a vedea de nu cumva acolo, pesemne, râurile se împletesc spre a da cu bogăție veață, celor câmpii.

Și neutralitatea ...

... de fapt nu există. De aceea, tu urmașule, să iei aminte că omul e plămădit din felurite și preapământești sinchiseli și pricini. De aceea, mai nemică nu se tâmplă pe pământul ăst între oameni, făr de să fie pe potriva firii omenești, așa cum a fost hărăzită ea. Firea ne-mpinge și la păcat și ne ajută și la mântuire, că dară una iaste ea și aceeași față întoarce și spre Cel Prea Înalt și cătră cel becisnic... dupe cum ne dă ghies și ne-mpunge să vețuim.

Dară tu Teodosie ia aminte că pe fiecare îl mână câte ceva și astă nu e nemică. De tu sau eu avem vreo sinchiseală, mânavă-ne ea pe poteci și să știi că sinchiseala nu o să aibă de ce să fie fără însemnătate, așezată deapotrivă fiecăruia. Făcutu-sau însă pravilele în Împărăție cu meșteșug pe potrivă, ca feluritele ghesuri ce ne îmboldesc, la drum, să lucre spre slava tărâmului în care ne aflăm. Fie de-s sfinte sau păcătoase, temeiurile, ele se judecă și se părtinesc fiecare pe potriva celuilalt opus, deopotrivă în înțelepciune. Numa rodul unor minți șturlubatice nu cată de se potrivește, așa că atunci când ai să vezi o așa sminteală să cați să te lepezi de ea, iar de-ai să ai puterință, să dai cest rod nefiresc din drumul oamenilor, să nu-i mai piedice.

Una este dară calea Lumii și altă este vrerea oamenilor... Iaste obicnuit să fie felurite vreri și așa sortitu-sa de la Facerea Lumii, ca omul să-și urmeze vrerea după alegere. Că oamenii nu sunt una și de aceea nici vrerile lor, dară Lumea este numa una și vrerile diferite însă, trebe să se rânduiască în urzeala lumii pe potrivă. Din ceste voroave să aibi ținere de minte că direptu-i și după Legea Cea Mare-i, să vie omul liber să aleagă la ce potriveală și în ce fel să vrea să lucre ori să lupte, iar asta-i dincolo de vreo-ndoială.

Dară una-i vrutul, alta-i alegerea și alta-i potriveala, că de se amestecă nu toate se lipesc, iar la fârșitul trebii toată făcătura urmează să se-mbuce într-una sângură Lume. Tot la fârșit și dupe cum e legea firii, de nu se-îmbucă din prima unele nu trebe să dezlipească pre altele care-s pe potrivă, decât și numa dacă-i de trebuință mai apoi ca să fie Slava Cunoașterii, preamărită, ori Lumea să se facă mai bună și mai frumoasă.

Te ajută și să înțelegi istorisiri precum...

   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele [[]] și [[]]Vezi și articolele Wikipedia:WikiȘforța, Wikipedia:WikiDurerea de bască și Wikipedia:Wiki IgnoralcaVezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

O poveste despre pământuri și cetăți ...

...și despre cum s-au fărâmițat pământurile, iar cetățile se văzură sub asediu, în țara păstorilor de cuvinte.

Fură dară Teodosie, în cele vremi, păstorii de cuvinte. Aiști păstori, născuți în timpuri vechi și cu multă pricepere în a scrie și a ceti, fură cercați încă de pe când tiuleele lor d'abia dădeau să mijească, de vremuri potrivnice. Degrab învățară dară ei nu numai cum să mâie turmele de cuvinte așa încâtilea să le sporească, ci și cum să ducă o harță ori să facă război ..., de erau nevoiți.

Sporiră dară turmele și încâtilea păstorii îmi erau harnici și pajiștile fură cu pricepere de ei, grijite, bogăția crescu. Păstorii se așezară dară cu mulțămire să stăpânească pământurile, de se făcu până la urmă din toate cele un regat împreunat, slăvit fie dară el!... Timpul trecu și musteațile păstorilor începură, cu anii, să ițească fire cărunte, dar aiasta nu schimbă un timp, nemică, întru că avuția cuvintelor continuă să se învârtoșescă. Păzită fu ea de aceea de mulții ochi aprigi și de firea împoncișă, întărită în harțag și luptă, a mult prea mândrilor de-acum, păstori.

Uitară însă unii dintre ei carele cei mai mulți ajunseră lorzi sau făcători de datini și carele dupe ei se-nfășura obiceiul pământului, în timp, rânduiala că Legea-i să dai întâi Slavă și mulțămire Celui Prea Înalt și nu celor mult omenești, pentru că nemică nu-i altfel decât trecătoarele-s toate, iar veșnică-i numai Slava care dă roadă binecuvântată. Uitară dânșii precum și că datori nu erau falei lor, ci și să grijească pământurile lor nu numa să vază rod, ci și să se nască și să se înțelepțească grijitori a toate cele mult obicinuite, dar făr de care nu se pot altele a fi. Metahirisiți, în hărțăguială, făcură datini care altădată pe potrivă primejdiilor erau, dară carele nu se mai potriveau întocmai, viitorimii și mai nemică nu voiră să lase lumea să le schimbe, să fie ele și potrivite cuprinderii măsurii vremilor noi și oamenilor lor, astfel cum ajunseseră cei oameni să se zămislească.

Curțile cestor lorzi dară se amărâră și slava lor se transformă în acreală, ăsttimp, numai de lorzi și de slujitorii lor precepută. Obicniunța de a slăvi Rodul Binecuvântat se transformă în aceea de a fitirisi ce fusese în alte vremi, astfel că ceștilalți de erau mai deunăzi ajunși pe cel tărâm, numa că nu priceapeau mai nemică și nemică nu puteau face, să fie pe dupe potriva vremurilor lor. Orișicât cercau ei dară să vază și să meșterească la faceri, toate ceste faceri se făceau dupe potriva vechilor făcători de legiuiri și pravile, iară cei noi numai dincolo de ziduri mai puteau găsi ceva pe potriva noui lumi a lor.

Azi așe, mâine așe.... de la un munte la altul și de la o vale cătără alta obicinuințele nu mai fură deuna și între curțile altă dată măreților stăpânitori deauna se puse lipsa de credință în voiala celorlalți. Icătă dară că apăru înfricoșala de ce puteau unii și ailalți să facă, iar de vechile rânduieli se alese nemică mai mult decât praful... Și pulberea rămase pulbere, că din ea nu se mai putură încropi de altele și ceștilalți, de nu aveau ceva de-mpărțit cu vechi rânduieli, trăiau numa în lumea lor și lucrau dupe pravile dupe potriva tot a lor, de astfel tărâmul acela slăvit și plin de rod ajunse numai împărțit între unii și alții. Unde dară să mai fie astfel rost de roade și de bucuria lor de a le împărți între vețuitori, dacă fiecare din cei altă dată făcători ajunseseră fiecare să sape și să plivească numai dupe voia fiecăruia și alta nemică...

Sau o poveste despre amurg...

... și despre neînsemnătate, astfel cum este ea când roadele pârguite nu dau sămânță.

Copacii, urmașule, rânduit-a Cel Prea Înalt să țină pământul și apele atârnate împreună. Gândit-a El așa încâtă apele să aibe timp a trage învățătură cum să se împletească și să se domolească, în curgerea lor purceasă din înălțimile de piatră, spre a uda înțelept câmpurile care dau rod, viețuitoarelor. Gândit-a el și cei copaci să fie temeiul, prin care, pământul stă atârnat de stâncă spre a se întinde mai apoi mai jos, mănos, la poalele munților, făr de a fi prigonit fără socoteală de vânturile poncișe, ori de iuțeala tinereții apelor.

Măreață povară au așa dară copacii... și dreptu-i să fie tari în vâna lor spre a ține în ei, putere și tot dreptu-i să-și rădice pre preste Lumea obicnuită coroana lor de frunziș și ramuri, carile ia hrană din lumina și iaste sprijin și cuib, paserilor.

Aiasta însă nu samnă că cest fel de Domni, de-s ei chiar sau nu și Domni între Domnii Lumii, carele cu rădăcinile lui țân din băieri Pământul, au vreun dirept să nu cerce cu râvnă a plini Porunca de a da mlădițe pentru ducerea pe mai departe a viitorimii, dupe cum stă scris la Carte. Și dintre ei, la fieacarilea rodul său cătră carele iaste el dator se ține din vechime mai presus de toate cele și purcede din Marea Taină a Facerii Lumii. Și-aiasta pentru carele iaste știut că rădăcinile, orșicât s-ar potrivi a fi de învârtoșate și trunchiurile, orișicât ar fi de țanțoșe în vâna lor sunt dară peritoare, iară ce-i sus se duce dedesupt și se perde făr de vreun folos anume în apele Timpului, dacă lumina Amurgului purcede la hodină fără a se tovărăși de înțelepciune. La ce folosește dară pădurii dacă stejarul nu lasă dupe el ghindă, sau barămi nu face culcuș la ghinda tovarășului său, ori ocrotește dupe potrivă într-un fel sau altul mlădița care purcede dupe legea firii din cel rod?

La nemică și nefolositoare în neînsemnatate poate-agiunge în ăstfel lucrarea stejarului, de apele pot să se displetească de pământuri și din ape să rămâie numai fuioare de aburi prăștiate de stihii.

Ori despre oameni așa cum sunt ei...

...și nemică mai mult, drept care Lumea are în ea și Necurățenie becisnică pentru că Spurcatul, Teodosie, iaste de la începuturi în împletitura Lumii.

Iar experiența câștigată treptat te ajută să accepți...

... că lucrătura omului e doar temelie pentru lucrătura viitorimii, iar distrugerea creativă pornește de la o nouă rânduire a temeliei spre a purta ceasta, cu slavă, creația viitorimii...

Iaste omul, Teodosie, potrivit măsurii timpului său și nemică alta, că iaste dat Lumea pururea să fie noită întruna. De ce-i pământ și-suflă Cel Preaînalt să aibă veață se-ntoarce după vețuire să fie pământ și să aibă mai apoi din nou veață, carele-ș trage temeiul din ce a fost mai nainte.

Finalul

..că sortit ești să vie alții dupe tine cum tu venit-ai pre lume dupe alții și că nu poți cu nemică opri, ceastă roată să se învârtă veșnic. Rostul tău dară iaste și să coprinzi învățătura altora în lucrarea ta și să oferi ceastă învățătură, mai-nainte ca să vie prea aproape Amurgul, în așa încât îngânarea zilei cu întunecimea nopții să-ți ia lumina ochilor spre a vedea și a minții spre a coprinde, iar îngânarea tăcerii cu zgomotul vieții să-ți astupe urechile spre a auzi și gura spre a vorbi despre Lume, astfel cum iaste ea. Becisnic iaste să treci spre Necuprins făr de a da învățătură altora, asemeni cum ai luat învățătură de la tatăl tău și de la mama ta, dară și mai becisnic este să ajungi vreun refuznic de alungă învățăceii și se coprinde numa pe sine, în însemnătatea Lumii.

De nu ai chemare spre a învăța pe alții nu e însă nemică, pentru că nu toți cei botezați întru Direapta Credința a Cunoașterii cuprind și ceastă chemare și asta nu iaste de dirept, un păcat, să nu fii luminat în toate cele. Ci iaste asta doar o stare de fapt și nemică alta, de ceasta să iei aminte tu Tedodosie dară, urmașule și să nu judeci astfel, cu nedireptate. Mult însă spurcat întru repudierea Botezului în apa Cunoașterii, ce i s-a făcut dupe naștere, iaste un om carele se învârtoșează și pune pricină împotriva învățării celor proaspeți întru Lume... Astfel el numa lucră cot la cot cu Necuratul, carele numa el în Necurățenia sa cearcă astfel a oferi învățătură, oricând de dirept strâmbă și oricând de dirept voită numa spre creșterea Întunecimii și spre zăgăzuirea Luminii celei binefăcătoare!

Iară tu urmașule nicând să nu uiți că ne vorovesc Înțelepții despre om, cum că are pururi o împătrită și primă mare datorie: câte una cătră tatăl său și una cătră mama sa, una cătră cel care l-a botezat întru Direapta Credință spre a-i da șansa Mântuirii și una cătră învățătorul carele l-au înălțat pentru a face primii pași, cât să descurce cu pricepere ițele veaței. Cearcă dară Teodosie mai nainte de a veni Amurgul, carele-ți sacă puterile și te văduvește, să-ți iei pentru a avea dincolo, la Direapta Judecată carele ne așteaptă pe toți, scrisuri de lumină precum că ai lăsat în Lume pe alții să-ți fie în acest împătrit fel, datori. Devino un părinte și cată-ți să ai urmași, ori devino învățător, sau folosește-ți harul pentru a sfinți Cristelnița Cunoașterii miruite și apa dătătoare de Mântuire, din ea. Scrisurile-ți folosi-vor spre a fi așezate în talerul Judecății și pe potriva strălucirii și greutății lor, fi-vor ele de ajutor pentru a înclina talerul, spre a-ți deschide porțile cătră Vecinicia cea Mare.