Ajutor:Cum se citește o cutie de taxonomie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Acest articol explică cum se citește o cutie de taxonomie. Dacă doriți să creați sau să editați formate de acest tip , vedeți articolul en:Wikipedia:WikiProject Tree of Life/taxobox usage.

Cutiile de taxonomie sunt tabele care prezintă clasificarea științifică acceptată la momentul actual a unui organism sau grupuri de organisme. Începând cu 2005, există peste 10000 de cutii de taxonomie în Wikipedia englezească.

Taxobox example.png


  1. Titlul este de obicei denumirea populară a speciei, iar dacă aceasta nu există, este dată denumirea științifică.
  2. Pentru multe specii, acest rând prezintă statutul de conservare al speciei — un indicator care arată șansele de supraviețuire ale speciei respective. Gândacul de Colorado este "În siguranță": nu există o amenințare imediată la adresa supraviețuirii speciei. Pentru speciile amenințate, Wikipedia urmărește statutul afișat pe lista roșie IUCN.
  3. O imagine a unui individ tipic.
  4. Secțiunea centrală a cutiei de taxonomie prezintă clasificarea științifică acceptată la momentul actual a organismului sau grupului de organisme descris în articol. Aceasta este ierarhia grupurilor, numită "Taxon", căreia îi aparține organismul respectiv. În cazuri în care taxonomia este nesigură, este în dispută sau se află în revizie, această secțiune încearcă să indice actualul, dar conservativul, consens științific, și de obicei nu sunt specificate rezultatele cercetărilor foarte recente.
  5. În partea stângă a clasificării se află "gradele" denumirilor expuse în dreapta. O specie este o populație de indivizi înrudiți, care prezintă într-o o formă mai mult sau mai puțin distinctivă și care sunt capabili să se înmulțească între ei și să producă descendenți fertili. Aceasta este inclusă într-un gen (un grup de specii înrudite), care este inclus într-o familie (un grup de genuri înrudite), familia inclusă într-un ordin și așa mai departe. De obicei, cele șapte "grade majore" apar ca în această imagine, însă în caz că trebuie precizate mai multe detalii, pot fi prezente și "grade minore". De exemplu, o subfamilie ar putea apărea între familie și gen.
  6. Numele binomial, sau "binomen", reprezintă numele științific al speciei, acceptat la momentul actual. Este alcătuit din numele genului, urmat de un "epitet specific". Numele binomiale trebuie alese astfel încât două organisme să nu aibă același nume; acest lucru înseamnă că oamenii de știință pot folosi Leptinotarsa decemlineata pentru a se referi la gândacul de Colorado fără ambiguitate. Biologii mențin coduri de nomenclatură pentru a asigura unicitatea; consultați Codul internațional de nomenclatură zoologică pentru regulile urmate de către zoologi. Numele binomiale sunt scrise în latină sau în alte limbi transcrise în latină. (Acest lucru își are originea în știința secolului al XVIII-lea, când s-a popularizat sistemul binomial și publicațiile științifice erau în majoritate scrise în latină.) În cazul gândacului de Colorado, Leptinotarsa reprezintă forma latină a cuvântului grecesc pentru "picioare delicate"; decemlineata provine din latină și înseamnă "cu zece dungi".
  7. Sub numele binomial se află autoritatea acelui nume — prima persoană care a publicat numele împreună cu descrierea organismului respectiv (sau o referire la o astfel de descriere). În cazul acesta, numele Leptinotarsa decemlineata a fost folosit pentru prima dată de către naturalistul american Thomas Say (17871843), în primul volum al cărții Entomologie americană, sau descrieri ale insectelor din America de Nord, publicată în 1824. Lipsa parantezelor în jurul numelui reprezintă o convenție, care semnifică faptul că specia respectivă a rămas în genul pe care i l-a atribuit Say. (Parantezele ar indica faptul că specia este considerată acum ca aparținând unui gen diferit).
  8. Numele speciei apare din nou într-o formă abreviată. Deasupra numelui se află "taxonurile superioare" căreia îi aparține:
  9. Genul Leptinotarsa conține peste 30 de specii de gândaci, cei mai cunoscuți fiind gândacul de Colorado și gândacul fals de Colorado (?) Leptinotarsa juncta.
  10. Chrysomelidae este familia gândacilor de frunză (?). Această familie conține peste 35000 de specii descrise de gândaci erbivori.
  11. Coleoptera este ordinul gândacilor, care conține peste 350000 de specii descrise. Gândacii au o pereche de elitre, care le acoperă aripile adevărate.
  12. Insecta este clasa insectelor, care conține peste 800000 de specii descrise. Insectele au trei segmente (cap, torace și abdomen) și șase picioare.
  13. Arthropoda este încrengătura artropodelor, care au un corp segmentat, picioare articulate și un exoschelet dur.
  14. Animalia este regnul animalelor, care sunt multicelulare, în general capabile de locomoție și care răspund la schimbările mediului înconjurător.

Clasificarea științifică a unui organism ar trebui considerată ca o ipoteză științifică. Este posibil să fie confirmată sau infirmată de către noi probe. Un studiu recent ar putea demonstra faptul că gândacul de Colorado nu reprezintă o sigură specie, ci un grup de specii înrudite de aproape, însă separate; poate un complex criptic de specii. Un taxonomist s-ar putea uita în detaliu la familia Chrysomelidae și ar putea propune o nouă clasificare, împărțind acea familie în câteva subfamilii.