Valeriu Traian Frențiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Valeriu Traian Frențiu
ValeriuFrentiu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Reșița, România Modificați la Wikidata
Decedat (77 de ani) Modificați la Wikidata
Sighetu Marmației, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Religiecatolicism Modificați la Wikidata
Ocupațiepreot
preot catolic[*] Modificați la Wikidata
Afiliere religioasăBiserica Română Unită cu Roma
Funcția episcopală
SediulOradea
TitlulEpiscop de Oradea Mare
Perioada1922-1952
PredecesorDemetriu Radu
SuccesorVasile Hossu
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală5 august 1910
Episcop consacratorMihail Pavel
Titluri precedenteEpiscop de Lugoj (1912 - 1922)

Valeriu Traian Frențiu (n. 25 aprilie 1875, Reșița – d. 11 iulie 1952, Sighet) a fost un episcop român unit, arestat în 1948 de autoritățile comuniste și a decedat în închisoarea Sighet.

Originile și studiile[modificare | modificare sursă]

S-a născut în Reșița, la 25 aprilie 1875, ca fiu al preotului român unit Ioachim și al Rozaliei, născută Demeter. A urmat Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, iar teologia la Universitatea din Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib la 20 septembrie 1898. Îndată după hirotonire a obținut o bursă pentru a studia la Viena, la Institutul "Sfântul Augustin", unde a rămas până în 1902, când și-a susținut doctoratul în teologie. Între 1902-1904 a ocupat funcția de vice notar consistorial și arhivar diecezan în Lugoj, iar între 1904-1912 pe cea de paroh și protopop în Orăștie. La începutul anului 1912 a fost numit vicar foraneu al Hațegului.[1]

Episcop de Lugoj și de Oradea[modificare | modificare sursă]

În 4 noiembrie 1912 a fost numit episcop al Lugojului. Sfințirea sa a avut loc în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, în 14 ianuarie 1913, prin participarea mitropolitului Victor Mihaly de Apșa și a episcopilor Demetriu Radu și Vasile Hossu de Gherla.

La 25 februarie 1922 episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost transferat la Episcopia de Oradea Mare, fiind instalat la 3 mai 1922, cu participarea unui mare număr de preoți și laici. Programul său, anunțat cu acea ocazie, urmărea să restaureze profilul moral religios al enoriașilor din dieceză, zdruncinat de război și de urmărilor sale.

Sub păstorirea sa, marcată de împuținarea, până aproape de desființare, a proprietății funciare a diecezei, s-au construit sau reparat numeroase biserici și case parohiale, s-a modernizat stațiunea climaterică Stâna de Vale (prin construirea, în 1925, a hotelului „Excelsior”, astăzi dispărut, dotat cu încălzire centrală, sală de proiecție cinematografică și popicărie, a unor cabane pentru armată, a unei grădini botanice „in nuce”, amenajată de către profesorul Alexandru Borza, a căii ferate înguste pe Valea Iadului, dată în exploatare în 1936, și în fine, în 1939, a unei frumoase biserici din piatră, demolată în anii 1961-1962 de regimul comunist.

În 1923 a efectuat o călătorie sau vizită „ad-limina” la Roma, unde i s-a acordat titlul de „Asistent la Tronul Papal”, pe care o va repeta în luna mai 1925, împreună cu episcopii Iuliu Hossu și Alexandru Nicolescu, de astădată în fruntea unui numeros grup de enoriași pelerini.

Sub arhipăstorirea sa, în zilele de 15-16 iunie 1927 s-a sărbătorit aniversarea a 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Greco-Vatolice de Oradea, când papa Pius al XI-lea i-a acordat paliumul arhiepiscopal.

A fost apreciat și de guvernul român, care în 1926 i-a acordat distincțiile de „Mare ofițer al Ordinului Coroanei României” și „Răsplata muncii pentru biserică”. În 1928 a organizat și patronat aniversarea centenară a întemeierii Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuș, un adevărat eveniment cultural prin amploarea sa și prin notorietatea participanților, între care s-a numărat și generalul Berthelot.

Cu sprijinul material al lui Valeriu Traian Frențiu s-au tipărit mai multe periodice („Vestitorul” care a apărut la Oradea, din 1925 cu nici o întrerupere până în 1948 și „Observatorul” la Beiuș, între 1928 și 1934). În vederea unei mai temeinice pregătiri a preoțimii, a mijlocit „ridicarea”, din 1922 a Seminarului greco-catolic din Oradea la rangul de Academie teologică, dotată cu profesori foarte instruiți, de pe băncile căreia au ieșit, până la desființarea sa în 1948, absolvenți cu solide cunoștințe de specialitate. În fruntea corului de la Catedrala Sfântul Nicolae l-a adus pe distinsul preot-profesor și compozitor Francisc Hubic, care a introdus acolo muzica bisericească cu acompaniament de orchestră, obișnuind să organizeze concerte în diferite localități din afara diecezei.

Pe 5 septembrie 1937 a sfințit biserica din Mădăraș, iar pe 8 septembrie 1937 a sfințit și biserica din Istrău și Biserica greco-catolică din Bocșa.[2]

După decesul mitropolitului Alexandru Nicolescu în 1941, episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost mutat în funcția de administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, păstorind aici pe toată perioada războiului, lăsându-l la Oradea, în calitate de episcop-auxiliar pe Ioan Suciu. În 1947 a revenit la Episcopia de Oradea Mare.

Sub prigoana comunistă[modificare | modificare sursă]

La Oradea fost arestat pe 28 octombrie 1948 și dus în vila patriarhală de la Dragoslavele, transformată în lagăr pentru episcopii greco-catolici, iar de acolo, în urma refuzului de a trece la Biserica Ortodoxă Română, în februarie 1949, a fost dus la Mănăstirea Căldărușani. La Căldărușani episcopul Valeriu Traian Frențiu l-a consacrat episcop, în clandestinitate, pe Ioan Cherteș, în noaptea de Crăciun a anului 1949.[3]

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

În 1950 a ajuns în Închisoarea Sighet, unde a murit în data de 11 iulie 1952. Asemenea celorlalți deținuți morți la Sighet, a fost înhumat într-o noapte, fără sicriu, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor. Mormântul i-a fost nivelat pentru a nu se mai cunoaște locul înhumării.

Nu a fost judecat și nu a avut condamnare.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vicar foraneu: delegat al unei dieceze vecine care exercită o jurisdicție limitată și temporară asupra vicariatului apostolic.
  2. ^ Noi consacrari de biserici
  3. ^ Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale și a Bisericii românești de la origini până în zilele noastre, pp. 332 și 350.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Episcopii Bisericii Române Unite cu Roma
Făgăraș-Alba Iulia Arhiepiscopi Majori Lucian Mureșan
Mitropoliți Alexandru Sterca-Șuluțiu  · Ioan Vancea  · Victor Mihaly de Apșa  · Vasile Suciu  · Alexandru Nicolescu  · Alexandru Rusu  · Alexandru Todea  · Lucian Mureșan
Episcopi Atanasie Anghel  · Ioan Giurgiu Patachi  · Ioan Inocențiu Micu Klein  · Petru Pavel Aron  · Atanasie Rednic  · Grigore Maior  · Ioan Bob  · Ioan Lemeni  · Alexandru Sterca-Șuluțiu
Episcopi Auxiliari Vasile Aftenie  · Tit Liviu Chinezu  · Mihai Frățilă  · Claudiu-Lucian Pop
Oradea Mare Episcopi Meletie Covaci  · Moise Dragoș  · Ignatie Darabant  · Samuil Vulcan  · Vasile Erdeli  · Iosif Pop Silaghi  · Ioan Olteanu  · Mihail Pavel  · Demetriu Radu  · Valeriu Traian Frențiu  · Vasile Hossu  · Virgil Bercea
Episcop Auxiliar Ioan Suciu
Cluj-Gherla Episcopi Ioan Alexi  · Ioan Vancea  · Mihail Pavel  · Ioan Sabo  · Vasile Hossu  · Iuliu Hossu  · George Guțiu  · Florentin Crihălmeanu
Episcop Auxiliar Ioan Cherteș
Lugoj Episcopi Alexandru Dobra  · Ioan Olteanu  · Victor Mihaly de Apșa  · Demetriu Radu  · Vasile Hossu  · Valeriu Traian Frențiu  · Alexandru Nicolescu  · Ioan Bălan  · Ioan Ploscaru  · Alexandru Mesian
Maramureș Episcopi Alexandru Rusu  · Ioan Dragomir  · Lucian Mureșan  · Ioan Șișeștean  · Vasile Bizău