Alexandru Borza

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Alexandru Borza
Alexandru Borza.jpg
Alexandru Borza
Date personale
Născut 21 mai 1887
Alba Iulia, Comitatul Alba de Jos
Flag of Hungary (1867-1918).svg Regatul Ungariei, Austro-Ungaria
Decedat 3 septembrie 1971, (84 de ani)
Cluj, Județul Cluj
Flag of Romania (1965-1989).svg Republica Socialistă România
Naționalitate Flag of Romania.svg română
Cetățenie Flag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Religie Biserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupație preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului și botanist
Activitate
Educație Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj, Facultatea de Științe din Budapesta
Reprezentant 1. A fondat Grădina Botanică din Cluj
2. Membru fondator al Academiei de Științe din România
3. Președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris
Lucrări remarcabile Flora și vegetația Văii Sebeșului”, „Dicționar etnobotanic
Cunoscut pentru Este considerat a fi întemietorul geobotanicii în România
Logo of the Romanian Academy of Sciences.jpg Membru fondator al Academiei de Științe din România
Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

Alexandru Borza (n. 21 mai 1887, Alba Iulia - d. 3 septembrie 1971, Cluj) a fost un preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului și botanist, întemeietorul geobotanicii în România.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Alba Iulia. Tatăl său, Ignat Borza, a fost subofițer în armata austro-ungară, în cadrul serviciului de intendență (aprovizionare). Părinții săi sunt originari din satul Berchiș (jud. Cluj), sat căruia - în cinstea familiei Borza - i s-a dat numele de Borzești. Ulterior, părinții s-au mutat definitiv la Turda.

Urmează Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj și a Facultatea de Științe din Budapesta, obținând licența în 1911 și doctoratul în științe naturale în 1913.

Activitatea[modificare | modificare sursă]

Profesor[modificare | modificare sursă]

A fost pînă în 1919 profesor de științe naturale la liceul românesc (Liceul de Băieți) din Blaj, iar după aceea profesor de botanică la Universitatea din Cluj (1919-1947).

Om de știință[modificare | modificare sursă]

La Cluj a desfășurat, timp de aproape trei decenii, o activitate prodigioasă, întemeind publicații științifice, ctitorind (în 1923) și conducând Institutul Botanic, a fondat în anul 1920 Grădina Botanică din Cluj (care îi poartă numele începând din anul 1991) și Muzeul Botanic.

Tot la inițiativa sa a fost înființat Parcul Național Retezat, primul parc național românesc, avându-l alături pe Emil Racoviță

Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

Un Dicționar etnobotanic publicat de el cuprinde nu mai puțin de 11 000 de nume românești de plante, față de cele 5000 înregistrate anterior de botanistul Zaharia Panțu. A avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România, fiind autorul unui mare inventar floristic, întocmit în perioada 1947-1949.

Alexandru Borza a organizat primul Congres al Naturaliștilor din România (1931) și a fost președinte al Comisiei Monumentelor Naturii (1938). De asemenea, a inițiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României.

A fost membru al unui mare număr de societăți științifice române și străine.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România[1].

În 1958, a fost invitat de Academia de Științe a R. P. Chineze, unde a fost omagiat ca „cel mai vechi cercetător european în viață al florei chineze” (oamenii de știință chinezi cunoșteau lucrarea sa din 1914).

Activitatea politică[modificare | modificare sursă]

Alexandru Borza s-a aflat în rândul cărturarilor ardeleni care la 1 decembrie 1918 au participat la Alba Iulia la votarea unirii Transilvaniei cu România.

A fost în perioada interbelică președintele Asociației Generale a Românilor Uniți (AGRU) din Eparhia de Cluj-Gherla, arestat din acest motiv în anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România și desființarea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de către autoritățile comuniste. Episcopul Iuliu Hossu a reușit să-i încredințeze spre păstrare singurul album cu fotografiile realizate de Samoilă Mârza la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Acest album a fost redat Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1990, de către Viorica Lascu, fiica profesorului Borza.[2]

Om de mare cultură, s-a ocupat de asemenea de arheologie și istorie, studiindu-le cu pasiune. Patrimoniul cultural românesc îi datorează, între altele, identificarea unor manuscrise de mare importanță ale lui Gheorghe Șincai, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene.

Opere[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Borza - Flora și vegetația Văii Sebeșului (Editura Academiei, București, 1959);
  • Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, București, 1965);
  • Alexandru Borza - Dicționar etnobotanic (Editura Academiei, București, 1968);
  • Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, București, 1987).

Distincții și aprecieri[modificare | modificare sursă]

În 1954 a fost ales președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris. Savant de renume european, în 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.4
  2. ^ Istoria primelor fotografii ale Unirii, digi24.ro, 1 decembrie 2014.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • I. Resmeriță, Alexandru Borza: biolog român, ctitor al Grădinii Botanice din Cluj, Editura Litera, București, 1976
  • Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999, ISBN 973-27-06967

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]