Tîrnova, Dondușeni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Tîrnova
—  Sat-reședință  —
Panorama localității
Panorama localității
Tîrnova se află în Moldova
Tîrnova
Tîrnova
Tîrnova (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 48°10′4″N 27°39′29″E ({{PAGENAME}}) / 48.16778°N 27.65806°E

ȚarăRepublica Moldova Republica Moldova
RaionDondușeni
ComunăTîrnova
Atestare1585 sau 1599[1]

Altitudine231 m.d.m.

Populație (2004)
 - Total4.293 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștalMD-5140
Prefix telefonic251

Prezență online

Tîrnova este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Dondușeni, Republica Moldova, situată la 10 km de centrul raional și 176 km de capitala țării. Tîrnova este amplasat pe segmentul de cale ferată BălțiOcnița, dispune de stație feroviară.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Numele satului provine de la cuvântul, de origine bulgară, tîrnă (тръвна) – ce reprezintă obiecte făcute din nuiele, precum: coș de nuiele, mai larg la gură decât la fond (prevăzut cu două toarte); coșarcă; târnog sau stup de albine făcut din nuiele împletite.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Istoria apartenenței statale Modificați la Wikidata
Flag of Moldova.svg Republica Moldova 1991–
Flag of the Soviet Union.svg URSS 1944–1991
Flag of Romania.svg Regatul României 1941–1944
Flag of the Soviet Union (1924–1955).svg URSS 1940–1941
Flag of Romania.svg Regatul României 1918–1940
National flag of the Moldovan Democratic Republic.svg Republica Democratică Moldovenească 1917–1918
Flag of Russia.svg Republica Rusă 1917
Flag of Russia.svg Imperiul Rus 1812–1917
Flag of Moldavia.svg Moldova 1599–1812

Arheologie[modificare | modificare sursă]

Pe teritoriul satului au fost descoperite urme a două așezări umane. Prima așezare a fost fondată după anul 1400 î.e.n. Pe vatra acesteia au fost identificate obiecte casnice din epoca bronzului (sec. XV-XIII î.e.n.). În perioada romană, sec. II-IV e.n., a existat o localitate, distrusă de huni în 376. Pe locul vetrei fiind descoperite urme de case arse, grămezi de lut ars etc. Popoarele nomade au lăsat 6 movile funerare.[2]

În componența Țării Moldovei[modificare | modificare sursă]

Primul proprietar, care intră în istoria scrisă al satului, este Drăgan Tărnăuca. Aceasta a fost consemnat în uricul emis de domnitorul Petru Șchiopu la 7 septembrie 1585:

„Petru voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al țării Moldova

Iată că a venit înaintea noastră și înaintea boierilor noștri, Drăgan Tîrnauca și a pîrît pe Stanca, mama lui Iurașco Vartic – fost postelnic – și pe kneghinea lui Vasilca, pentru niște hotare ale satului Tîrnăuca. Deci ei au spus că este a lor acest hotar. De aceea am cercetat privilegiile lui și am aflat că este scos acest hotar din uricul lui, pentru că el le-a vîndut lor acest hotar. Astfel și noi am dat acest hotar mai sus scrișilor, kneaghinei Stanca, mama lui Iurașco și kneaghinei lui, Vasilca și copiilor lor, hotar și ocină cu tot venitul.

Scris la Iași, în anul 7094 (1585), septembrie 7. Domnul a poruncit. Stroici mare logofăt a învățat și a iscălit.”

Într-un act oficial numit „cartea de întăritură” semnat de către domnitorul Moldovei Ieremia Movilă în 1599 este menționat și satul Tîrnova cu alte trei localtăți din regiune, cităm:

„anume Trăisteni [în prezent Plop], cu iaz și cu mori în apa Cuboltei; Ternauca și satul Hnilovodea [în prezent Fântânița], deasupra Răutului, care aceste sate sunt într-un hotar în ținutul Sorocii.[1]

La recensământul populației efectuat de administrația militară rusă sub conducerea generalului Piotr Rumianțev-Zadunaiski în anii 1772-1773 moșia satului aparținea ocolului Câmpului de Sus din ținutul Soroca, era în posesia logofătul Lupul Balș și avea 21 de case, iar peste un an deja 32 de gospodării.

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]

În 1812 după Războiul ruso-turc din 1806-1812 partea de est a Moldovei este anexată Imperiului Rus și denumită regiunea Basarabia, transformată apoi în gubernie. În 1817 noua administrație țaristă realizează un recensământ. Satul Tîrnova era inclus în categoria A, adică era un sat înstărit. Clerul era alcătuit din 2 preoți, 2 diaconi și 1 pălămar. Numărul gospodăriilor era de 73, 11 văduve și 28 de holtei. În total au fost înregistrați 104 bărbați – de capi de familie. Moșier al satul este indicat Manolachi Negruzzi. Resursele funciare includeau: 1430 ha de fânețe, 1140 ha de pajiști, 858 ha de pământuri arabile, un iaz pentru pescuit în valea Răutului și 3 iazuri pentru adăpat.[3] În 1836 Tîrnova devine centrul administrativ al volostului (plasei) cu același nume.

În 1859 satul Tîrnova întrunea 167 curți, 496 bărbați și 452 femei.[4] Egunov A. ne descrie starea materială a locuitorilor în a doua jumătate a secolului XIX: 1870 – 203 case, 559 bărbați și 531 femei, 210 cai, 581 vite, 2689 ovine și caprine. 1875 – 202 case, 594 bărbați și 554 femei, 211 cai, 701 vite, 805 ovine și caprine.[5]

Datele statistice din 1886 prezintă pentru Tîrnova următoarele date: 1002 de locuitori de ambele sexe, stație poștală de zemstvă, scoală, 1 moară de abur, 1 distilerie, depozit pentru băuturi alcoolice, 2 prăvălii.[6] Recensământul general din 1894 a înscris 1760 de locuitori (928 de bărbați și 832 de femei). În sec. XIX, satul devine centrul administrativ al volostului cu același nume care cuprindea 14 sate (10 sate înstărite, 2 bogate, 2 sărace) cu o populație de 6167 bărbați și 5755 femei. Din 1871 în Tîrnova se află un ambulatoriu-reședința medicului de sector.

În 1902, marele enciclopedist basarabean Zamfir Arbore descrie satul în lucrarea sa „Dicționar geografic al Basarabiei” în felul următor: „Tîrnova sat, în jud. Soroca, centrul volostului cu același nume, lângă linia căii ferate Ocnița-Bălți, între Dondușeni și Ghizdita. Avea 248 case, cu o populație de 2297 suflete, țărani români; biserică; scoală cu o clasă a Zemstvoului; sediul medicului de circumscripție (în acel an Vladimir Nikodimovici Simankevici), care cuprinde 37 sate și o colonie, cu o populație de 31,746 suflete. Locuitorii posedau: 320 vite mari, 400 oi, 576 porci”.[7] În 1909, la expoziția economică a județul Soroca organizată de zemstva ținutală, Tîrnova este reprezentată de crescătoria de cai a lui T.B. Antonevici care a prezentat o colecție de cai anglo-arabi. La începutul anilor 1910 de la stația de calea ferată se transporta anual 1,75 mln. de poduri (=28,5 mln. kg) de mărfuri de larg consum, dintre care 500 mii de puduri de grâu. Populația constituia peste 1800 de locuitori, erau 2 biserici, scoală și câteva prăvălii.

În componența României Mari[modificare | modificare sursă]

În 1918, în urma destrămării Imperiul Rus, Basarabia (oficial Republica Democrată Moldovenească) este alipită Regatului României. În noile condiții politice, în urma reformei agricole din 1919-1920 țăranii sunt împroprietăriți cu pământ moșier. În 1924 primar al satului era Vasile Rusu, notar: Nicolae Rjepi, învățători: Ciubotaru V., Iachimov S. și Iachimova A. Statistica perioadei interbelice arată că în 1923 satul Tîrnova întrunea 966 de clădiri, 4096 de locuitori (2035 de bărbați și 2061 de femei). Economia locală era reprezentată de numeroși meseriași și comercianți, activau: 2 cooperative (un agricolă și alta de consum), 2 mori cu aburi și una cu motorină, fabrică de săpun, 2 oloinițe, 2 treierătoare, zeci de magazine, cârciumi și ateliere (brutar, cizmar, săpători de fântâni, cosar, dogar, dulgher, frânghier, frizer), hotel, poșta cu 8 cai și 3 trăsuri, medicul de plasă și agent sanitar, judecătorie de ocol, telegraf. În urma reformei teritorial administrative plasa Tîrnova este desființată satul fiind inclus în plasa Climăuți, județul Soroca.[8] La sfârșitul perioadei interbelice, în domeniul industriei materialelor de construcție funcționa și o fabrică de cărămizi, folosind materia primă (argilă) locală.[9]

La recensământul din 1930 populația satului alcătuia 3366 de locuitori: 2797 români, 1 maghiar, 1 german, 244 ruși, 77 ucraineni, 1 ceh, 19 poloni, 200 evrei, 3 greci, 8 armeni și 1 turc.[10]

În perioada interbelică, un accent deosebit administrația românească punea și pe trecerea la învățământului primar obligatoriu instituind o școală primară mixtă și 2 școli complementare. În 1933 la școală de băieți învățau 220 de elevi, instruiți de învățătorii Gheorghe Rusu, Teofil Manea, Valentina Ganea, Anton Sumnevici și Cristofor Danilov. Școala de fete era frecventată de 160 de eleve și activau profesorii: Ana Dobjanschi, Tinaida Rusnac, L. Sumnevici, M. Brăduceanu. În 1938 pe teritoriul României are loc o nouă reformă teritorial-adminstrativă și Tîrnova își recapătă statutul de centru administrativ a plasei omonime din județul Soroca, ținutul Prut.

Ocupația sovietică. Al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

În 1940, sub ultimatum, România cedează Basarabia Uniunii Sovietice. Noile autorități organizează propriul sistem de conducere a regiunii. Plasa Tîrnova este transformată în raionul Tîrnova. În același an debutează deportările staliniste a populației civile: 10 bărbați, 7 femei și 11 copii ajung în regiunile Omsk și Novosibirsk (Siberia). Cel de-al doilea Război mondial a curmat viețile la 67 bărbați tîrnoveni. Cât luptele erau în toi, în anii 1944-1945, cca. 21 de bărbați din Tîrnova au fost arestați pentru așa-numită „agitație antisovietică”. Urmează anul 1949 când sovieticii au efectuat operațiunea „SUD” deportând în regiunea Tiumen 76 bărbați și 92 femei (inclusiv copii) din Tîrnova.

În 1959, după reforma administrativă din RSSM, raionul Tîrnova este desființat iar teritoriul său este divizat între raioanele Ocnița și Drochia, ca ulterior să se formeze raionul Dondușeni. În anii 1960 -’80 în satul Tîrnova se afla sediul colhozul „Moldova sovietică” specializat în creșterea cerealelor, sfeclei de zahăr, porumbului, leguminoaselor. În 1975 producția globală a asociațiilor agricole din Tîrnova a constituit 2,5 mln. ruble, producția realizată fiind 2,3 mln. ruble, venitul net - 527 mii ruble. În același an, gospodăria agricolă dispunea de 72 de tractoare, 28 combine, 25 autocamioane. Ramura de prelucrare era reprezentată de fabrică de vinuri, filiala asociației „Moldselhoztehnica”, filiala asociației „Moldplodovoșiprom”, combinatul avicol, punct de colectare a cerealelor.[11] Componența etnică a populației la ultimul recensământ sovietic, din 1989, arăta în felulurmător: moldoveni – 3970 pers.; ucraineni – 765 pers.; ruși – 348 pers.; găgăuzi – 2 pers.; bulgari – 3 pers.; alte etnii – 85 de oameni; în total satul avea 5173 de locuitori.[12]

Toponime[modificare | modificare sursă]

Satul Vechi - este partea de pe malul stâng al râpii ce începe din centrul actual al satului și-l străbate până la "Valea lui Banu", un hârtop de stânga, din care a început satul și unde au rămas doar beciuri şi urme de case. Apoi gârla continuă spre Cubolta, cu numele de "Valea Satului", iar toată fâşia care este satul vechi și care s-a extins spre izvoarele gârlei, era lată în sus, doar până la drumul peste care începeau ariile de pe "dealul lui Habushan". Altfelzis, drumul de la marginea de altadată a satului sunt str-le actuale: str. Livezilor, mai jos de care e "Mahalaua Chetrarilor" ; str. Al. Donici, sub care e "Mahalaua Cebotarilor" ; iarăși str. Livezilor și str. I. Neculce, în drept cu "Mahalaua Ispravnicilor" apoi, str-le Miorița și V. Alecsandri - "Mahalaua Bodorinilor", cu care se termina satul, la podul de piatră. Acestea sunt despărțite de odăi mici și vâlcele, iar numele lor s-a dat după celor mai mari vițe de neam ce au lărgit satul vechi.

Satul Nou - este amplasat pe malul celălalt al râpii: "Voloșanca" sau "Mahalaua Ucraineancă" este în partea de jos a satului, începând dintr-o vâlcică(str. Fântânilor și str. D. Cantemir) și "Mahalaua Boierească"(str-le, S. Lazo și C. Negruzzi, jumatatea de sus), care lărgndu-se de la conac spre spitalul de zemstvă şi gară a devenit, încă pe la înc. sec. XX, centrul satului. Această parte a început să fie populată pe la răscrucea sec. XVIII-XIX.

Extravilan[modificare | modificare sursă]

Valea Satului - gârlă ce începe din sat și sfârșește în Cubolta, la Mîndîc. Drumul vechi ce intra în sat, dinspre răsărit, era pe malui drept al văii. Aici, la marginea satului, lângă fântâna din capul str. Livezilor, în anii 1960, pe când se instalau pilonii de electricitate, s-au găsit bani şi podoabe turcești, care lucru nu a fost făcut cunoscut arheologilor, sătenii luând pe ascuns cele aflate. Tot în această parte a văii, și anume într-un hârtop mic din afara satului, este obștescul "Mormant evreiesc", din 1941.

Valea lui Mihalache (denumită după un moșier din timpul Regatului Român), e un afluient de stânga al Văii Satului. Aici, mai în partea de sus, este "Iazul lui Mihalache"**, care l-a facut și a sădit pe mal mai mulți copaci. Pe iezâtură trecea drumul ce lega prescurtat conacul lui Andrei Pommer (Țaul) cu conacul lui Manolache Negruzzi. Tot în aceasta vale, pe malul drept, aproape de gura ei(în drept cu barajul ultimului iaz), era "Cimitirul Cailor". În fundul văii, anume în păduricea pinilor, era fabrica de vinuri, cea veche, din care au rămas temeliile de beton.

"Valea lui Albu", (cum e numită mai mult în Scăeni), care sfârșește într-un afluient al Răutului, începe din apropierea Tîrnovei, iar pe malul drept al ei, pe locul drumului spre Scăeni, era drumul poștal, cu alee și, de felul celor "hurducătoare"*. Acesta, venind dinspre Cernoleuca, pe la Rediul Mare, se termina la Tîrnova, pe "Dealul lui Habushan", unde erau trei mori de vânt*. Mai la sud de aceasta, adică malul stâng al Răutului, până la podul drumului spre Frasin(drum relativ nou), e pământul de ,,la Chetrării"**.

"Valea Răutului" e destul de scurtă și coboară de sub dealul "Fața Răutului", care este colina dintre izvoarele văii lui Albu și hârtopul "Odaia". Hârtopul "Odaia" e închegat într-un iaz mic, din două hârtoape mici, la est de care alte două, ce se împreunează într-un iaz (din perioada sovetică) sânt numite de bătrâni cu toponimul "Hârtoapele". Pe muchia lor e calea ferată iar în cel de sub cazarmă (construcție a căii ferate), pe marginea căruia era vechiul drum spre Briceva, este "Fântâna din Hârtoape", plină cu apă curată, destul de adâncă şi cu un diametru de aproape trei metri, este zidită cu multă măiestrie. Bătrânii nu cunosc vechimea acestei fântâni, spunând că ar fi: sau de la boier, sau de la turci. Aceasta îndestula, în perioada sovetică, nevoile fermei şi grajdului ce erau aproape (la sud-est). În gârla ce continuă de la Hârtoape spre Răut dă hârtopul Odaia, din partea dreaptă, apoi, la locul "Iazului Nou al Bricevei", din partea stângă, sfârșește "Valea Lebedelor" sau "Valea Vilei". Aici, pe malul drept al lacului, era vila conacului**. "Râpa Carei"**, cum e scrisă pe hartă, sau "Râpa lui Carcea", cum spun localnicii, abruptă și destul de scurtă, doar cât ține păduricea, sfârșește în "Iazul Nou al Bricevei" ce a rămas sec din motiv că albia nu ar fi fost bine presată, cum spun localnicii.

"Valea Fânețelor" sau "Valea Fântâniței", începe din două hârtoape, de sub calea ferată: unul - de sub dealul lui Habushan, iar altul - de sub "Brazda Vuiumca". "Valea Turcului"** sau "Valea Cumpenei", sau "Moşia lui Țâmbalari",ce a stăpânit-o în perioada Regatului Român, fiind de la marginea satului până după hotarele Tîrnovei, e un loc relativ nalt, (continuând în jos pe pământul satului Mîndîc). "Livezile lui Țâmbalari" erau practic în sat, în "Mahalaua Chetrarilor", adică, locul mai multor gospodării (cu număr impar) din a doua jumătate a str. Livezilor şi jumate din str. Al. Donici. Aproape de casa moşierului(str. Al. Donici 27) era o grădiniță(str. Al . Donici 66), închisă în 1980. Grajdul lui Țâmbalari, mai apoi al colhozului, era în afara satului (str. Vierilor nr-le 73-81).

Când colhozul avea destule tractoare, în "Valea Cailor", sau la coada "Iazului de la Plan", au fost împuşcați şi îngropați mai mulți cai slabi de la grajdul ce era la sud de fabrica avicolă, construcția fiind până la demolare fermă de vite.

"Brazda Vuiumca", ce desparte Valea Fânețelor de Valea Cumpenei, a primit acest nume după construcția căii ferate. Când trenul e în acest loc, "vuietul" locomotivei se aude din toate parțile, precum și din sat. Era un semn de orientare pentru cei ce i-au dat locului acest nume.

"Dealul lui Habushan"(253 m), adică a unui "han" a carui nume nu se știe de s-a păstrat cum se aude, sau s-a schimonosit cu timpul. Aici erau măgurele de strajă(pentru primire și transmitere de semnale) și 3 mori de vânt*. Două măguri (tumuli) ce, după unele legende, ar fi morminte turcești sau tătăreşti, ridicate după războaie, abia de se mai observă pe terenul arabil. Morile de vânt erau la răscrucea drumurilor "Rediul Mare-Tîrnova-s.Drochia" şi "Tîrnova-Fântânița", pe fața de nord a dealului, iar nu pe culme, căci pe un deal de strajă nu se putea ca vre o construcție să fie mai înaltă decât vârful lui.(Mai ales, morişca putea dezorienta străjerii de la departare).

Pe "colina Osăibelor", unde aveau să fie noile cartiere a satului(primele în perioada interbelică), lângă drumul numit mai sus, ce trecea pe la iazul lui Mihalache, era încă o moară de vânt*.(Locul ei e între str-le M. Frunze și Decebal). A ramas numai fântâna morii(str. Decebal 27).

"Dealul Aerodromului" (267 m) a primit acest nume în perioada sovetică. Terenul pentru avioanele cu 6 locuri era de la turnul de apă(nou) îndată spre răsărit, iar casa de bilete și sala de așteptare - în construcția mare care s-a păstrat și a devenit mai apoi locuință de trai.

Dealul de "La Moguri"(măguri) sau "Dealul Turcului", unde ar fi mormânt obștesc și pe care era punct de strajă, desparte pământul Tîrnovei de al s. Donduşeni. Pe lângă ea trecea principalul drum de la "Gorodişiul Țau" la "Scăenii de Sus", până la reparația generală a căii ferate, în anii 1950, când trecerea a fost anulată.

"Pădurea lui Banu", care e mai mică decât cele de mai la nord de ea("Păd. lui Pommer", "Păd. lui Oganóvici", "Păd. Bancova")**, este singura din hotarele Tîrnovei.

Cătunul ELENĂUCA a fost un sătuc, pe malul Răutului, ce a durat cam un veac și jumate, având mai multe denumiri. După 1870, acest loc era numit: "LA BORDEIE"*, toate fiind în dreapta Răutului, puțin mai jos de podul de piatră cu strajă permanentă pe amândouă maluri. La aceasta "pristancă"* se întretăia drumul Răutului(ce era pe malul drept) cu cel ce suia(pe hotarul de voloste)* spre "Colonia Evreiească Briceva"*, venind dinspre Frasin, peste "Capul Piscului"**, unde se mărginesc pământurile Tîrnovei, Baraboiului și Codrenilor-Noi. (În Briceva e răspândită familia "Bordeian"). Cătunul avea sa crească, primind numele "IONEŞTI"**. Pe la înc. sec.XX, pe malul drept erau două cartiere drepte, de aproape un km, iar pe cel stâng, într-un hârtop mic, cam tot atâtea grădini, pe marginea a două drumuri paralele despărțite de două poduri. Dar iată că, în perioada Regatului Român, jumatatea din hârtop a Ioneştilor e numita "ELENA-DOAMNĂ"**, în numele unei moșiere rusoaice. Apoi, tot satul avea sa se numească "ELENOVCA", în perioada sovetică, când s-a hotărât că satul nu are perspectivă. Ultimul locuitor a plecat de aici prin 2010. "Fântâna pecetluită de la Elenăuca", sau "cea cu douăsprezece uşi", care ar fi de la turci, ca şi altele similare (cum e cea din s. Fîntînița) are o istorie legendară şi neclară. Locul ei e unde era "pristanca", lângă podul peste Răut, şi ar fi acoperită, pentru totdeauna, cu aceste 12 "uşi", adică straturi de lut şi lână, ca cu un "capac de pământ" rezistent. Bătrânii nu cunosc pricina pecetluirii (nu puteau fi curățate după înnec, sau altcareva ar fi motivul) dar spun ce li s-a transmis:,,ca nimeni să nu îndrăznească a le descoperi, că ține de necazuri".

Satul BRICEVA(comuna Tîrnova), în perioada Rusiei Țariste - colonie, a fost târg evreiesc, din punct de vedere comercial având însemnătate mai mare ca Tîrnova, până la construcția căii ferate. Aici se împreunau mai multe drumuri și se mărgineau două județe. Dacă Tîrnova era centru de voloste(plasă) a jud. Soroca, Briceva era în plasa Naduşita(Grîbova) a aceluiaş județ, iar Baraboi, în plasa Râşcani, jud Iași. Prin 1870, la Briceva erau două mori de vânt*: una - la nord-vest și alta - la sud-vest, amândouă fiind la marginea satului. "Cimitirul Evreiesc" e unde sfârșește valea de "La Ponoare"**. La Briceva era şi penitenciar de femei, desființat în 1952.

(Bibliografie cartografică: *Planul lui Şubert - "Voenno-topograficeskaia karta Rossiiskoi Imperii 1846-1863, list 27-6, 1868-1893. **Harta topografică Românească, 1939.)

CONACUL LUI MANOLACHE NEGRUZZI și MOȘIA BOIEREASCĂ (după mărturia lui Gheorghe Ispravnic, slujitor la curte, și Vasilie Rusu, veteran din 1921).

Înainte de reparația generală din 1991-1992, care a schimbat aspectul clădirii istorice, și portalul, și terasa, ştirbând din frumusețea ei, înăuntru era coridor în formă de cruce și mai multe odăi diferite: În blocul central, la et. 1, erau: 3 odăi mari; 3 mijlocii(toate de 8m/5m); 5 odăi mici(de cca 25 m. pătrați) și baia(de 6m/3m). Aici, din coridor, era intrarea în "beciul tunelului". La et. 2, care a fost micșorat în suprafață de două ori, erau: 3 odăi mari, din care una - cu balcon; 2 odăi mici și coridor fără fereastră. În blocul de alături, ce avea o nişă unde era intrarea în alt beci, era coridor cu două coturi și o fereastră și 6 odăi. Locul de intrare în ambele beciuri a fost schimbat.

"Tunelul Boierului", cu o lungime de cca 90 m, construit din cărămidă arsă, pentru siguranța familiei boierești în caz de război, făcea legătura dreaptă dintre conac și casa de pază a bisericii. Deși pe locul lui nu e nici o construcție, în timpul URSS, chiar de asupra era, din păcate, viceul școlii ce era în clădirea conacului(până în 1980, când s-a construit școala nouă). Tunelul nu mai este accesibil, amândouă intrări fiind blocate. După mărturia bătrânilor, boierul mai avea un tunel, dar locul lui nu e cunoscut.

MOȘIA BOIEREASCĂ(cca 17 ha) urma să fie înconjurată cu zid toată, dar au fost construiți cca 1.3 km de zid, partea dinspre sat; iar cca 0.6 km de hotar a fost îngrădit vremelnic. De altfel, marginea de nord avea să fie un hotar nestatornic. Boierul avea să dăruiască cca 1.3 ha pentru curtea bisericii pe care a construit-o înaintea conacului și a înconjurat locul cu zid de piatră, nalt de 1.5 m și lung de 460 m, din care s-a păstrat un metru. Mai apoi, cam tot atâta loc din moşie ocupau împreună, "Casa Judecătorului"(parcul și şcoala sanatoriului) și "Casa Primarului Munteanu",(fosta grădiniță), mai sus de care a fost ridicat, din cărămidă arsă, "turnul de apă"(înc. sec. XX). Moșia Boierească era împărțită în: Curtea(2.4 ha), în care era moara cu abur(apoi, oloinița și clubul ars în 1996); Acareturile(2 ha) cu 6 construcții lungi(fostul combinat de bunuri de uz casnic); Parcul Boierului - avea cca 4 ha, din care jumate a fost defrișat parțial, pentru construcția sanatoriului, în 1961, care primii doi ani a fost școală internat. (O parte din castani au rămas); Livezile boierești erau trei, fiind despărțite prin două alei de castan. Livada de mere(2 ha), era la mijloc(parcul nou); livada de prune(1.3 ha) era sus(stadionul) și "livada târzie" sau "a cucoanei" ce o dăruise școlii(2 ha), era pe locul mai multor gospodării actuale. Viile(0.7 ha) erau la vest de livada de prune. Bătrânii îşi amintesc cum ultima cucoană se plimba prin parc cu câini de rasă, supraveghind situația - vara - pe jos, iarna - cu sania.

MORMÂNTUL ULTIMEI CUCOANE e în partea de sus a parcului, unde era de fapt mijlocul lui, și unde sfârșea zidul de îngrădire a pământului bisericii. Locul(știut cu aproximație), a fost descoperit cu exactitate în urma unei minuni,(ce s-a petrecut când un satean a vrut să îngroape niște gunoi, la nimereală).

Îndată după zidul de jos, în dosul acareturilor, era "VILA LUI IANOVICI" - o construcție mică de cărămidă arsă, ce nu s-a păstrat(str. C.Negruzzi 49).

ALTE MONUMENTE ISTORICE ARHITECTURALE (NAȚIONALE SAU REGIONALE).

BISERICA VECHE, "Soborul Sf. Arhangheli", după cum arată pisania săpată în lemn, este din 1789. Ridicată din bârne și lut, destul de mică și joasă, se aseamănă mult cu o casă veche țărănească, fiind în stare bine păstrată. Prin 1998, tabla veche a acoperișului a fost înlocuită cu alta nouă, din jertvele enoriașilor, sub grija preotului Gurie(ce nu şi-a permis acoperirea cu șindrilă). După aceea, biserica a fost sfințită și redeschisă.

BISERICA NOUĂ, "Adormirea Maicii Domnului" - 1825, reconstrucție 1842-1848 şi 1888, are la baza istoriei o legendă. ,,Zidind meşterii în zadar, căci zidul dădea crăpături şi trebuia desfăcut, a primit Manolache cuvânt că va putea fi isprăvită construcția numai sub umbra lui, adică, supraveghind toată lucrarea de zidire. Şi făcând el aşa, zidul nu a mai cedat, calitatea lucrului fiind alta. Ctitorul Manole (Negruzzi), ce în 1817 stăpânea Tîrnova, iar în 1888 a trecut la cele veșnice, a fost înmormântat sub biserică (după unele spuse - sub apsida de nord). Ctitoria boierească, deși destul de mare și naltă, cu pereți de 0.7 m, are o arhitectură modestă. Ferestre mari, altar semicircular și apside laterale ce sprigenă bolta mare semicilindrică. Turnul clopotniței, ce e unul pătrat în secțiune și destul de gros și nalt, se sprigenă pe patru stâlpi zidiți de 1.5m/1.5m. Singura turlă de lemn nu și-a păstrat forma originală(după ultima reparație, cea nouă diferă mult de cea care a fost desfăcută, cedându-i frumusețea celei de-ntâi). Poarta de fier a bisericii s-a păstrat cea originală. În timpul prigoanei sovetice, când biserica nu a fost închisă, au slujit: preotul Gherman și preotul Pavel.

MONUMENTUL EROILOR PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL, care este în cimitirul vechi, e un turn-cruce, de aproape 4 metri, cu 4 fețe-cruci, pe care sunt bătute în piatră, cu litere latinești, numele celor 42 eroi, pe 3 parți și titlu, pe o parte. Monumentul e înconjurat cu gard original, sprigenit pe 8 stâlpi din piatră. Scările de beton au fost turnate mai târziu.

SPITALUL DE ZEMSTVĂ(după 1871), care a fost construit în afara satului, are trei clădiri vechi, de piatră, a caror pereți sunt în stare bună de rezistență. Fosta terapie(ce a avut mai multe destinații), fiind cea mai mare, arată ca un conac boieresc. Pereți înalți și groşi de 0.7m; ferestre și uși nalte, cu arcuri frânte și ornamentate din cărămidă arsă; brâu ornamental de cărămidă, de jur-împrejur, în dreptul tavanului, mai sus de care, în 6 locuri, continuă pereții, formând mansarde triunghiulare cu ferestre rotunde și mari, ornamentate cu cerc din cărămidă arsă. Pereții sunt tencuiți și văruiți; acoperișul cedează definitiv în locul mansardelor, pe când capriorii și corzile, frumos ornamentate sub streşină, pot să mai slujească multe decenii(fiind afectate puțin și doar în procent de zece la sută).

Construcția de alături, de două ori mai mică, diferă de prima, din punct de vedere arhitectural, prin lipsa mansardelor și cerdacul ornamentat de lemn, ce se sprigenea pe 4 stâlpi, din care au rămas doi. Starea de rezistență este aceeaș.

Sediul medicului zemstvolog, Vladimir Nicodimovici Simankevici,(apoi a altor medici-şefi), lângă drum, e o construcție mai mică, având un alt stil arhitectural. Piatra pereților, zidită parcă la nimereală, fără rânduri, e cu fața ușor netezită(bătută) din afară; ferestre cu arcuri frânte, ornamentate din cărămidă arsă, ferestre dreptunghiulare-late, înguste și una foarte îngustă. Clădirea e văruită; starea de rezistență e bună; acoperișul, mai rezistă.

BANCA VECHE (înc. sec. XX), ce a avut și alte destinații publice: "Casa lui Petrescu", în perioada Regatului Român; apoi, bloc a 4 familii şi cămin al elevilor de la şcoala profesională, a fost aşezată, practic în fața gării, ca un concurent arhitectural, pentru alcătuirea unui mic complex. Aceasta, destul de mare și cu elemente arhitecturale, arată și ea ca un conac: Pereți groşi de piatră zidită în rânduri drepte, și cu fața de din afară a pietrei nebătută și ieșită; ferestre largi, cu arcuri frânte și ornamentate cu cărămidă arsă; ornamente din piatră la cornuri și în celelalte părți ale ferestrelor; pridvor de piatră, cu stâlpi zidiți. Clădirea e văruită; starea de rezistență e nesatisfăcătoare; pridvorul se desface; acoperișul mai rezistă.

ŞCOALA MOLDOVENEASCĂ sau "școala de băieți"(în timpul Regatului Român; apoi - grădiniță și apoi - sediul baptiştilor) e tot de la înc. sec. XX fiind zidită de boierul care a plantat la vale de ea un parc mic, defrișat în totalitate pentru construcția şcolii din 1980. Lângă drum era o fântână de la boier, ce a fost acoperită pentru lărgirea drumului. Pereți construcției sunt nalți și medii, din piatră tăiată din 5 părti, iar din afară - ieșită mult și zidită în rânduri paralele-regulate; ferestre late și înguste. Ultimii deținători au anulat majoritatea din cele 3 odăi mari și 3 mici, printre care era un coridor îngust, cu două coturi și o fereastră. Starea de rezistență e bună; acoperișul e înnoit.

GARA FEROVIARĂ(înc. sec. XX), toată din cărămidă arsă, cu două fețe și mai multe feluri de ornamente reliefate și mozaicale, împreună cu cele 3 case locative din preajmă(din piatră, granit și cărămidă), și cele auxiliare vechi - 3 mici, în parcul mic al gării și rămășițele depozitelor subterane, alcătuiește un întreg complex arhitectural. În perioada Regatului Român toate construcțiile feroviare, şi chiar gara, pe jumate, erau "cazarme" ale ostaşilor sau jandarmilor.

ALTE CONSTRUCȚII ISTORICE (care nu s-au păstrat).

DRUMURILE PAVATE(cu granit și piatră) erau: unul de la biserica veche până la cea nouă, prin fața conacului, unul - de la conac până la "Poarta cu Arc", în dreptul școlii actuale și, cel lung - de la conac până la gară și "Piața Sf. țar Nicolae", și mai sus, până la vechea și principala trecere peste calea ferată. Pe acesta au fost: hotelul, punctul medical, of. poștal, cantina publică... "Arcele de Poartă" erau: unul - pe unde se intra din curtea boierească la acareturi; unul - "al slugelor", pe sub care se intra unde erau acareturile(poarta combinatului) și, altul - unde sfârșea drumul pavat(str. M. Eminescu cu I.I. Mahu), care loc era "Poarta Satului". Acestea erau asemănătoare, toate fiind din cărămidă arsă și pe stâlpi de piatră. Au rămas, înoiți altadată cu beton, doar pilonii arcelor de la curte.

CASA PAROHIALĂ, apoi, biblioteca școlară, era în fața bisericii. ŞCOALA RUSEASCĂ sau "școala de fete"(în perioada Regatului Român), care era pe temelia grajdului boierului, pentru caii celor ce veneau la moară, era mai jos de cea actuală, și avea (în afară de cancelarie) 12 săli de clasă și cea sportivă. A fost demolată în 1980, iar pe locul fostului stadion e curtea din fața școlii noi, pentru care terenul a fost lărgit cu 4 gospodării(stadionul actual fiind pe locul a două din ele, iar de la cea de jos rămânând beciul și o fântână seacă). La vale de şcoala rusă era un cămin(o casă țărănească demolată), iar cantina școlară era mai la vale de actuala primărie.

PRIMĂRIA VECHE care a fost postul de jandarmi şi sediul poliției, apoi, Consiliul Raional și grădiniță, era o clădire mare(de lampac), aproape de noua trecere peste calea ferată, având coridor în formă de cruce și 9 încăperi. A fost demolată în 2021.

Unde era PIAȚA ROMÂNEASCĂ, a fost mai apoi: Casa de Deservire Socială("Dom-Bâta", demolată), un bloc mare locativ cu 2 nivele, și o gospodărie țărănească.

ALTELE. "Clopotele de la mănăstirea Rudi", cum spun bătrânii, au fost îngropate într-un beci năruit, de pe teritoriul şcolii profesionale (între şcoala nouă și turnurile de apă). Judecătoria(str. Ștefan Vodă 25); brutăria(str. V. Alecsandri 21) ş.a. edificii/construcții au fost în sat. Din cele de după 1945, destul de multe, deși noi, o parte au fost demolate.

Populație[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi date statistice referitoare la populația satul Tîrnova datează din anul 1859. Pe atunci satul deja era considerat mare și avea 984 de locuitori. Zemfir Arbore a notat în 1902, în dicționarul său, că populația satului constituia 2297 de locuitori. La recensământul general organizat de autoritățile române în 1930 au fost înscrise 3366 de persoane. Creșterea populației timp de 31 de ani a constituit 46,5%, adică s-a mărit de 1,5 ori. În 1979 s-a înregistrat maximul de locuitori - 6002 persoane. Treptat această cifră a început să scadă și la ultimul recensământ desfășurat în perioada sovietică, în 1989, în Tîrnova locuiau 5173 de oameni. Peste 10 ani, la primul recensământ desfășurat de după independența Moldovei au fost înregistrați 4293 de locuitori, o descreștere cu 880 de persoane sau 17%. Reducerea populației se datorează situației social-economice, caracterizată în principal de lipsa locurilor de muncă. Acesta a cauzat migrația unei parți a populației, în special a persoanelor apte de muncă, în centrele urbane a țării sau peste hotare. Datele din 2012 arată că numărul de locuitori nu a avut modificări profunde, consemnându-se o ușoara creștere (3,3% față de 2004). Astfel, se poate vorbi de o stabilizare aparentă a numărului populației în Tîrnova.

La recensământul populației din 2004 în satul Tîrnova au fost înregistrați 2017 bărbați și 2276 femei. Componența națională a fost următoare: moldoveni/români - 3497 locuitori, ucraineni - 505 locuitori, ruși - 222 locuitori, romi - 39 locuitori, polonezi, bulgari, găgăuzi.[13][14]

Componența etnică a populației



Circle frame.svg
1930

     Români (83,09%)

     Ucraineni (2,28%)

     Ruși (7,24%)

     Evrei (5,94%)

     Alte etnii (1,45%)




Circle frame.svg
1989

     Români (76,74%)

     Ucraineni (14,78%)

     Ruși (6,72%)

     Alte etnii (1,76%)




Circle frame.svg
2004

     Români (81,46%)

     Ucraineni (11,76%)

     Ruși (5,17%)

     Alte etnii (1,61%)

Tîrnova - evoluția demografică


Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia


Economie[modificare | modificare sursă]

În sectorul agricol își desfășoară activitatea câteva cooperative agricole de producere și societăți cu răspundere limitată (SRL) și gospodării țărănești. În Tîrnova activează 2 fabrici avicole SRL „Teovera” și SRL „Rom-Cris”, create pe baza fostei fabrici avicole a colhozului, care produc ouă, pui, carne de găină, oferă servicii de depozitare și prelucrare a produselor agricole. Avicola „Teovera” se află în procesul de modernizare, au fost construite un abator dintre cele mai noi și câteva hale moderne pentru creșterea și întreținerea păsărilor. Compania „Rom-Cris” a stabilit relații de colaborare și parteneriat cu producători avicoli din Ungaria și România. În anul 2010 s-a produs circa 12 461 000 de ouă. Numărul angajaților la avicola „Rom-Cris” variază între 21-50 de lucrători în funcție de sezon.

În 2012 efectivul animalelor întreținute în gospodăriile țărănești constituia: bovine - 375 de capete, porcine - 150 de capete, ovine de toate rasele - 850 de capete, caprine - 600 capete, cabaline - 32 capete. Pe lângă acestea, locuitorii posedau aproximativ 8000 de păsări: 7500 de găini, 200 gâște și 300 rațe. Sunt crescuți 100 de nutrii pentru blană,150 de iepuri și 120 familii de albine.

Stația tehnologică de mașini dispune de 4 tractoare 2 combine și 7 unități de altă tehnică. La Tîrnova funcționează o moară, o oloiniță și un mic atelier particular, ÎI „Cuharev Victor”, care confecționează uși și ferestre termopan.

Educație[modificare | modificare sursă]

Gimnaziul C. Negruzii, Tîrnova

În satul Tîrnova activează grădinița Albinuța, care urmează a fi renovată [15].

În 2003 Școala profesională polivalentă a fost reorganizată în Școală profesională [16]. În această instituția se efectua studii la următoarele meserii: tractorist-mașinist în producția agricolă, electrogazosudor-montator, cusător, lăcătuș la repararea automobilelor, tractorist, bucătar, frizer [17]. În 2010 Școala profesională din Târnova a fost desființată [18].

Medicină[modificare | modificare sursă]

Edilități[modificare | modificare sursă]

În comună există serviciu de salubrizare[19].

Monumente protejate de stat[modificare | modificare sursă]

Lista monumentelor protejate din satul Tîrnova, raionul Dondușeni[20]
Nr. Tip Cronologie Gen Categorie Imagine
507 Așezare umană Epoca eneolitului Arheologic Național
508 Biserica „Adormirea Maicii Domnului” 1825 (recon. 1842- 1845) Arhitectural Național Biserica Adormirea Maicii Domnului, Târnova (4).JPG
509 Biserica „Sfântul Arhanghel Mihail” Sec. XVIII Arhitectural Național Biserica Sf. Arhanghel Mihail, Târnova (DN) 04.JPG
510 Conacul lui Manolache Negruzzi jumătatea a doua a sec. XIX Arhitectural, Istoric Național Conacul M. Negruzzi din Târnova (DN) 10.JPG
511 Monument în memoria a 46 ostași consăteni decedați în anii 1941-1945 1973 Istoric Local Monument ostașilor căzuți în 1941–1945 din Târnova (DN).JPG
512 Mormântul ostașului căzut în război 1944 Istoric Local
513 Paraclis Anii 30 ai sec. XX Arhitectural Național
514 Tumuli – 5 sec. IV-XII e.n. Arheologic Național

1)Spitalul de zemstva - dupa 1875; 2 constr. Arhit. Istor. categ. National. 2)Banca veche - inc. sec. 20. Arhit. categ. National. 3) Complexul garii feroviare(5 cladiri si ramasitele depozitului de carbuni) - inc. sec. 20. Arhit. categ. National. 4)Monum eroilor 1 razboi mondial(in cimitir) - perioada interbelica. Arhit. categ. Regional. 5)Scoala moldoveneasca("de baieti") - inc. sec. 20. Arhit. categ. Regional. Beciu boieresc "de jos" - sfars. sec. 19. Arheol. categ. Regional.(rezistenta medie. Stare delasata).

Personalități[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tîrnova

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b POȘTARENCU Dinu. Primele atestări documentare ale localităților Calfa, Horești, Rujnița, Târnova din părțile Sorocii, Tomeștii Vechi și Zgurița. In: Revista de Istorie a Moldovei, nr. 1 (97), 2014, pp. 104-112. ISSN 1857-2022
  2. ^ Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. -Chi.: Editura Știința, 2003, p. 11. ISBN 9975-67-297-3
  3. ^ И. Н. Халиппа. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года // Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. — С. 112. — 596 с.
  4. ^ Центральный статистический комитет Министерства внутренних дел Российской империи. Бессарабская область. Список населённых мест по сведениям 1859 года. — Санкт-Петербург: Типография Карла Вульфа, 1861. — С. 72. — 124 с.
  5. ^ Егунов, А.Н. Бессарабская губерния в 1870-1875 годах. I. Перечень населенных мест. Кишинев: изд. Бессарабского статистического комитета (Тип. Бессарабского Земства), 1878. 129 с.
  6. ^ Ершов Г. Г. Волости и важнейшие селения Европейской России. Губернии Новороссийской группы. — Санкт-Петербург: Центральный статистический комитет, 1886. — Т. VIII. — 157 с.
  7. ^ Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.
  8. ^ Anuarul "Socec" al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura "Socec & Co." Soc. Anon. pag. 2140 (Târnova).
  9. ^ MANOLACHE, C.; BACALOV, S.; XENOFONTOV, I. V. Orizonturi medievale și moderne în istoria românilor: (economie, societate, politică, cultură, istoria științei): în onoarea profesorului Demir Dragnev. Chișinău: Biblioteca Științifica Centrală “A. Lupan” (Institutul) (F.E.-P. “Tipografia Centrală”), 2016. 816 p.
  10. ^ Recensământul General al Populației României din 29 Decemvrie 1930. Vol. II: Neam, Limbă Maternă, Religie. București 1938.
  11. ^ Tutunaru, V. „Tîrnova”. Enciclopedia Sovietică Moldovenească, Vol. 6, Chișinău, pp. 475.
  12. ^ Dicționar statistic al Moldovei. Ediție specială statistică. Vol. 1-4. Chișinău: Departamentul Statisticii al Republicii Moldova 1994.
  13. ^ Recensămîntul populației: Vol. 1. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale. – Ch.: Statistica, 2006 (F. E.-P. „Tipogr. Centrală”). – 492 p.: tab., diagr. – ISBN 978-9975-9786-4-4
  14. ^ Recensămîntul populației din anul 2004. Vol. 3. Gospodării casnice. Caracteristici socioeconomice. – Ch.: Statistica, 2007 (Combinatul Poligrafic). Text paral.: lb. rusă, engl. –380 p.: tab., diagr. – ISBN 978-9975-901-32-1
  15. ^ Lucrări civile la grădinița de copii din s. Tîrnova, r. Dondușeni. Accesat 16.11.2020
  16. ^ HOTĂRÎRE DE GUVERN Nr. 1371 cu privire la reorganizarea școlilor profesionale polivalente în școli profesionale. Monitorul Oficial Nr. 234, art Nr: 1418, 24.11.2003.
  17. ^ Ghidul absolventului. Ediția a III-a. Chișinău, 2008. pp. 61.
  18. ^ Guvernul desființează cinci școli profesionale. Timpul, 17 august 2010.
  19. ^ Modernizarea serviciilor publice locale, domeniu de intervenție. Anexa 1: Profilul managementului deșeurilor al raioanelor din RDN, 2014.
  20. ^ Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1531-XII din 22 iunie 1993. Monitorul Oficial al RM, 2010, 2 februarie, nr. 15-17, art. 24, p. 10-109.