Basarabia în cadrul României

Istoria Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
Basarabia în România Mare
Guvernământul Basarabiei
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele din 2009
Portal Moldova

Basarabia a făcut parte din Regatul României în anii 1918–1940 și 1941–1944. Teritoriul provinciei era de 44.442 km²

Organizarea administrativă

Județele Basarabiei în 1939:

Județ	Suprafața	Ținut	Plăși	Municipii	Orașe	Comune rurale	Sate
Bălți	5.260 km2	Prut	7	-	2	69	286
Cahul	4.442 km2	Dunărea de Jos	5	-	2	72	205
Cetatea Albă	7.595 km2	Nistru	8	-	1	112	221
Hotin	3.782 km2	Suceava	6	-	2	96	222
Ismail	4.212 km2	Dunărea de Jos	4	-	5	57	73
Lăpușna	4181 km2	Nistru	7	1	1	92	241
Orhei	4.246 km2	Nistru	6	-	2	73	202
Soroca	4.331 km2	Prut	8	-	1	66	255
Tighina	6.333 km2	Nistru	6	-	2	109	249
Total pe regiune	44.382 km2		57	1	18	746	1954

Populație

Evoluția numerică

Confrom datelor exacte, în decurs de opt ani (1919-1926), prin creșterea naturală a populației Basarabiei fără imigrații, numărul acestora la orașe a sporit cu 20.497 de oameni, iar la țară cu 287.000 de persoane și în total locuitorii ținutului în componența Regatului au crescut cu 307.497 de indivizi.

Din Basarabia Românească emigrau fără îndoială străinii din provincie, fiind nemulțumiți de regimul desfășurat de aici (majoritatea ruși și ucraineni), însă nu în număr major, deoarece direcția spre Rusia este stopată din cauza atât războiului civil sângeros și foametei, cât și regimului comunist dur în Uniunea Sovietică în perioada lui Stalin. Imigrarea însuși în Basarabia a fost o tendință destul de răspândită. Începând cu mai 1918 în țară au revenit țăranii moldoveni colonizați în Tașkent, Siberia și Caucaz, iar mai târziu reîntoarcerea a intelectualilor moldoveni localizați în toată Rusia. În Basarabia mai soseau și străini, precum ruși, ucraineni, germani, sârbi etc. care s-au născut recent aici ori aveau rude. În condițiile masacrării și pogromurilor asupra evreilor, aceștia se refugiau în Basarabia, îndeosebi din Ucraina.

Analizând aceste imigrări, putem cu încredere să constatăm faptul că Basarabia după unire – este un loc de pace, liniște și ordine, viața de-acolo fiind cu mult mai favorabilă decât ce-a de peste nistru.

Structura etnică

Structura etnică a populației în 1930

     Români (56,2%)

     Ruși (12,3%)

     Ucraineni (10,9%)

     Evrei (7,1%)

     Bulgari (5,7%)

     Găgăuzi (3,4%)

     Germani (2,8%)

     Rromi (0,5%)

     Polonezi (0,3%)

     Alte etnii (0,8%)

Minoritatea poloneză. În urma înăbușirii revoluțiore din 1831, 1846, 1848 și 1863 unii polonezii au fost nevoiți să emigreze, mai ales, în fost Moldova. Anume din această regiune multe familii de polonezi au trecut Prutul, stabilindu-se în special în jud. Bălți. În ajunul Primului Război Mondial numărul polonezilor în Basarabia era de 11.550 persoane, iar ca urmare a conflagrației numărul lor a crescut la 24.000 persoane în 1918. Datorită formării statului Polon din Basarabia s-au repatriat 16 280 de polonezi. .

La recensământul din 1930 în Basarabia au fost înregistrație 8.104 de polonezi, dintre care doar 3.862 au declarat limba poloneză drept limbă maternă, iar alți 4 242 de polonezi au considerat limba maternă o altă limbă decît cea poloneză. Cele mai mari comunități de polonezi era în orașele Chișinău - 1436 de persoane (1,26%), Bălți - 981 de persoane (0,4%) și Soroca - 135 (0,9%), satele Stârcea - 340 persoane (77,6%), Cuconeștii Noi - 261 persoane (19,7%), Coada Iazului - 120 de oameni (18,9%) și Sinădeni - 97 persoane (25,2%).

Din punctul de vedere profesional și cel ocupațional, majoritatea polonezilor erau mici proprietari, meseriași, muncitori manuali și mai puțini negustori..

Județ	Total	Români	Ucraineni	Ruși	Evrei	Bulgari	Polonezi	Găgăuzi	Germani	Rromi	Alții
Bălți	386721	270942	29288	46569	31695	66	3165	8	1623	1929	1436
Cahul	196963	100714	619	14740	4434	28565	100	35299	8644	1466	2382
Cetatea Albă	341176	62949	70095	58922	11390	71227	252	7876	55598	1603	1264
Hotin	392430	137348	163267	53453	35985	26	1017	2	323	643	366
Ismail	225509	72020	10655	66987	6306	43375	270	15591	983	460	8862
Lăpușna	419621	326455	2732	29770	50013	712	1662	37	2823	3109	2308
Orhei	279292	243936	2469	10746	18999	87	305	1	154	2062	533
Soroca	316368	232720	26039	25736	29191	69	850	13	417	960	373
Tighina	306592	163673	9047	44989	16845	19599	483	39345	10524	1286	801
Total provincie	2864672	1610757	314211	351912	204858	163726	8104	98172	81089	13518	18325

Economie

Agricultura

Reforma Agrară

După unirea Basarabiei cu România pe 27 martie/9 aprilie 1918, ținutul putea beneficia de o reformă agrară echilibrată, calmă și fără jafuri. La 6 luni de la unire, pe 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării votează legea agrară, care se promulgă prin decret-lege în Monitorul Oficial, nr. 220, din 22 decembrie 1918, fiind aplicată imediat.

Reforma agrară din Basarabia se înfățișează prin următoarele concepții:

1.     Statul expropriază de la marii proprietari pământul pentru folosul comunității (le păstrează conacurile, viile, livezile și câte o sută de hectare) prin răscumpărare avantajoasă cu sume exacte de comisiunile de deposedare.

2.     Pământul luat de stat este împroprietărit țăranilor exploatori de teren agricol în proprietate individuală (parcelă de pământ), pentru care sunt însărcinați să achite statului prețul fixat.

3.     La statornicie cu pământul s-au aprobat în manieră nivelată minoritarii cu naționalii.

În condițiile acestei legi au fost deposedate 4.480 de moșii de la proprietarii mari către țărani. Din 1.844.539 de hectare sunt luate 1.491.930 de hectare. Din tot acest teren s-au realizat 323.481 de loturi, cuprinzând 1.043.679 de hectare, care sunt oferite la 323.481 de țărani. 13.292 de hectare s-au divizat în loturi, fiind atribuite la 2.369 de țărani coloniști. Embaticarii au fost împroprietăriți cu teren în lărgime de 41.122 de hectare. În total au fost acordate pământuri la 1.739 de sate (din 2.000 existente) – 357.016 de locuitori cu 1.098.045 de hectare (Majoritatea loturilor cuprind 3-5 hectare).

În niciun stat din acea perioadă ca rezultat al reformei agrare proprietatea mare nu a fost așa de mărginită cum în România, și nicăieri pământul nu este achitat așa de ieftin de țărani cum aici. În Rusia Sovietică pământul era confiscat prin forță și jefuit de la marii proprietari și terenul nu era achitat de țărani prin dreptul de răscmupărare. Țăranii ruși achită dări cu mult mai mari statului sovietic, vând cerealele lor la târguri muncitorilor din fabrici cu prețuri foarte scăzute decise de stat, cumpărând produse de la lucrătorii din fabrici cu prețuri mai majore decât costă ele însuși.

Țăranul basarabean în România a primit pământul absolut legitim, răscumpărând pământul, el este deținător al terenului său pe toată viața

Cultură

Educația

În ajunul unirii în Basarabia existau aproximativ 1084 de școli parohiale de clasele 1-2 rusești, deși populația românească era majoritară. Această stare de fapt explică nivelul foarte scăzut de alfabetizare al românilor moldoveni și lipsa lor de interes pentru a învăța o altă limbă pe care nu o cunosc. Datele recensământului din 1897 arată că numărul românilor alfabetizați în rândul bărbaților era de doar 10,5%, iar în rândul femeilor - 1,7%. În acest sens, Basarabia a intrat în România ca provincie cea mai analfabetă, așa că a fost necesar să se ia măsuri radicale pentru dezvoltarea și reformarea învățământului. Este necesar să se creeze educație modernă după modelul european în limba maternă pe principii democratice pentru minorități. La 4 august 1918, a fost emis un act legislativ prin care a fost naționalizat învățământul, școlile parohiale au fost înlocuite cu școli primare de stat cu predare în limba română, minorităților naționale li s-a dat dreptul de a deschide școli în limba maternă, iar toate cheltuielile au fost puse pe umerii statului. În 1919 a fost promulgată Legea privind organizarea și funcționarea învățământului primar și secundar. Acesta prevedea învățământul primar obligatoriu și gratuit pentru toți elevii cu vârsta sub 16-18 ani. Învățământul primar a avut mai multe etape: învățământul preșcolar în grădinițele de la 5 la 7 ani, dintre care în perioada interbelică existau aproximativ 425 de astfel de instituții. Cealaltă treaptă a fost învățământul primar propriu-zis cu cicluri elementare, clasele I-IV, și învățământ superior sau superprimar, clasele V-VII, unde învățământul era aplicat, practic și variat, în funcție de regiunile geografice și economice ale țării. profil agricol - casnic, industrial si comercial. Fostele gimnazii din orașele-centre județene, atât urbane cât și rurale, s-au transformat treptat în gimnazii, păstrând formal denumirea de „școli secundare”. Datele recensământului din anii 1930 arată o creștere semnificativă a numărului de alfabetizați în comparație cu starea de lucruri din Basarabia sub guvernul țarist. Numărul bărbaților alfabetizați: Hotin - 43,6%, Bălți - 44%, Orhei - 46,6%, Cahul - 47%, iar la Tighina - 50%, Lapusna - 53%, Chetatya Albe - 55%, Ismail - 61, 5%.

La 26 iulie 1924 a fost promulgată Legea învățământului primar și secundar al statului român. Această nouă „constituție” a statului prevedea măsuri specifice pentru dezvoltarea învățământului în întreg statul român, inclusiv în Basarabia: dreptul la educație a fost afirmat pentru toți copiii, indiferent de sex, naționalitate și rasă, și învățământul primar și gimnazial obligatoriu. a fost introdus. , cu o durată de 7 ani, dintre care ultimii ani au fost destinați pregătirii practice, s-a oficializat trecerea la studii de 7 ani după 5 ani (art. 57) și eliminarea diferențelor dintre școlile rurale și cele urbane. În conformitate cu Legea învățământului secundar din 1934, supranumită Legea lui Angelescu, durata învățământului în școlile medii a fost stabilită la 8 ani, inclusiv specializarea cu 2 secții. Învățămîntul privat s-a dezvoltat și în Basarabia. Până în 1926 existau două școli private speciale, 45 de grădinițe private, 39 de școli private cu program de stat (4500 de elevi), nouă școli primare cu program propriu (1640 de elevi), un liceu privat (168 de elevi) și nouă școli secundare private. Școli de băieți (598 de elevi), șapte școli medii mixte private (451 de elevi), opt școli private de fete (553 de elevi). Aceste școli au fost deschise în principal de reprezentanți ai populației ruse, evreiești și germane. Abia la Chișinău până în 1940 existau 50 de școli primare, dintre care 17 mixte, 13 feminine, 14 băieți, 6 evreiești, 11 gimnazii, 3 gimnazii, Școala normală de învățători “Mihai Viteazul”, Școala normală eparhială, Seminarul de Teologie,Școala de contabilitate. Se deosebeau prin calitatea pregătirii elevilor Liceul militar “Regele Ferdinand I” ( director C. I. Cealîc), Liceul comercial de băieți (director Eberman), Liceul de fete “Principesa Dadiani” (director R. Galin), Liceul de fete “Regina Maria” (directoare A. Negrescu), Gimnaziul “Mihai Eminescu” (director N. N. Moroșanu), Gimnaziul industrial casnic (directoare E. Antonescu), Liceul “B. P. Hasdeu” (director V. Harea), Liceul eparhial (director M. Ușinevici Dumitrescu) și altele.

Dacă în 1921 erau 1747 școli, 2746 profesori și 136.172 elevi, atunci în 1939 erau 2718 școli, 7581 profesori și 346.747 elevi. Dacă în Basarabia în 1897 erau 19,4% oameni alfabetizați, iar în rândul românilor doar 10,5% dintre bărbați și 1,7% dintre femei, conform recensământului din 1930 din România, numărul oamenilor alfabetizați în Basarabia a crescut cu 38,1%, și deja la la sfârșitul perioadei interbelice, alfabetizarea în Basarabia a crescut cu circa 55%. În 1918-1940 au fost construite 1760 de clădiri noi pentru școli. România a construit în 10 ani ceea ce Imperiul Rus nu a construit în peste 100 de ani. În ceea ce privește frecvența școlară în anii 1918-1940, România se afla printre cele 30 de țări dezvoltate ale lumii, în 1932 ocupa locul 26 cu 70,8%, URSS - 70%. Din cele 97 de școli private (1938), 75 erau evreiești, 5 germane, 4 poloneze, 1 ucraineană, 2 ruse și 10 române. În 1940, Basarabia avea 26 de școli medii (17 de bărbați și 9 de fete), 24 de gimnazii și alte școli de învățământ general cu 17.350 de elevi.