Basarabia în cadrul României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Basarabia în România Mare)
Istoria Moldovei
Stema Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei
Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
Basarabia în România Mare
Guvernământul Basarabiei
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele din 2009

Portal Moldova
 v  d  m 

Basarabia a făcut parte din Regatul României în anii 1918–1940 și 1941–1944. Teritoriul provinciei era de 44.442 km2

Istoric[modificare | modificare sursă]

Organizarea administrativă[modificare | modificare sursă]

Județele Basarabiei în 1939:

Județ Suprafața Ținut Plăși Municipii Orașe Comune rurale Sate
Interbelic Balti County CoA.png Bălți 5.260 km2 Prut 7 - 2 69 286
Interbelic Cahul County CoA.png Cahul 4.442 km2 Dunărea de Jos 5 - 2 72 205
Interbelic Cetatea Alba County CoA.png Cetatea Albă 7.595 km2 Nistru 8 - 1 112 221
Interbelic Hotin County CoA.png Hotin 3.782 km2 Suceava 6 - 2 96 222
Interbelic Ismail County CoA.png Ismail 4.212 km2 Dunărea de Jos 4 - 5 57 73
Interbelic Lapusna County CoA.png Lăpușna 4181 km2 Nistru 7 1 1 92 241
Interbelic Orhei County CoA.png Orhei 4.246 km2 Nistru 6 - 2 73 202
Interbelic Soroca County CoA.png Soroca 4.331 km2 Prut 8 - 1 66 255
Interbelic Tighina County CoA.png Tighina 6.333 km2 Nistru 6 - 2 109 249
Total pe regiune 44.382 km2 57 1 18 746 1954

Populație[modificare | modificare sursă]

Evoluția numerică[modificare | modificare sursă]

Confrom datelor exacte, în decurs de opt ani (1919-1926), prin creșterea naturală a populației Basarabiei fără imigrații, numărul acestora la orașe a sporit cu 20.497 de oameni, iar la țară cu 287.000 de persoane și în total locuitorii ținutului în componența Regatului au crescut cu 307.497 de indivizi.

Din Basarabia Românească emigrau fără îndoială străinii din provincie, fiind nemulțumiți de regimul desfășurat de aici (majoritatea ruși și ucraineni), însă nu în număr major, deoarece direcția spre Rusia este stopată din cauza atât războiului civil sângeros și foametei, cât și regimului comunist dur în Uniunea Sovietică în perioada lui Stalin. Imigrarea însuși în Basarabia a fost o tendință destul de răspândită. Începând cu mai 1918 în țară au revenit țăranii moldoveni colonizați în Tașkent, Siberia și Caucaz, iar mai târziu reîntoarcerea a intelectualilor moldoveni localizați în toată Rusia. În Basarabia mai soseau și străini, precum ruși, ucraineni, germani, sârbi etc. care s-au născut recent aici ori aveau rude. În condițiile masacrării și pogromurilor asupra evreilor, aceștia se refugiau în Basarabia, îndeosebi din Ucraina.

Analizând aceste imigrări, putem cu încredere să constatăm faptul că Basarabia după unire – este un loc de pace, liniște și ordine, viața de-acolo fiind cu mult mai favorabilă decât ce-a de peste nistru.[1]

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Circle frame.svg

Structura etnică a populației în 1930

     Români (56,2%)

     Ruși (12,3%)

     Ucraineni (10,9%)

     Evrei (7,1%)

     Bulgari (5,7%)

     Găgăuzi (3,4%)

     Germani (2,8%)

     Rromi (0,5%)

     Polonezi (0,3%)

     Alte etnii (0,8%)

Minoritatea poloneză. În urma înăbușirii revoluțiore din 1831, 1846, 1848 și 1863 unii polonezii au fost nevoiți să emigreze, mai ales, în fost Moldova. Anume din această regiune multe familii de polonezi au trecut Prutul, stabilindu-se în special în jud. Bălți. În ajunul Primului Război Mondial numărul polonezilor în Basarabia era de 11.550 persoane, iar ca urmare a conflagrației numărul lor a crescut la 24.000 persoane în 1918. Datorită formării statului Polon din Basarabia s-au repatriat 16 280 de polonezi. [2].

La recensământul din 1930 în Basarabia au fost înregistrație 8.104 de polonezi, dintre care doar 3.862 au declarat limba poloneză drept limbă maternă, iar alți 4 242 de polonezi au considerat limba maternă o altă limbă decît cea poloneză. Cele mai mari comunități de polonezi era în orașele Chișinău - 1436 de persoane (1,26%), Bălți - 981 de persoane (0,4%) și Soroca - 135 (0,9%), satele Stârcea - 340 persoane (77,6%), Cuconeștii Noi - 261 persoane (19,7%), Coada Iazului - 120 de oameni (18,9%) și Sinădeni - 97 persoane (25,2%).

Din punctul de vedere profesional și cel ocupațional, majoritatea polonezilor erau mici proprietari, meseriași, muncitori manuali și mai puțini negustori.[2].


Județ Total Români Ucraineni Ruși Evrei Bulgari Polonezi Găgăuzi Germani Rromi Alții
Interbelic Balti County CoA.png Bălți 386721 270942 29288 46569 31695 66 3165 8 1623 1929 1436
Interbelic Cahul County CoA.png Cahul 196963 100714 619 14740 4434 28565 100 35299 8644 1466 2382
Interbelic Cetatea Alba County CoA.png Cetatea Albă 341176 62949 70095 58922 11390 71227 252 7876 55598 1603 1264
Interbelic Hotin County CoA.png Hotin 392430 137348 163267 53453 35985 26 1017 2 323 643 366
Interbelic Ismail County CoA.png Ismail 225509 72020 10655 66987 6306 43375 270 15591 983 460 8862
Interbelic Lapusna County CoA.png Lăpușna 419621 326455 2732 29770 50013 712 1662 37 2823 3109 2308
Interbelic Orhei County CoA.png Orhei 279292 243936 2469 10746 18999 87 305 1 154 2062 533
Interbelic Soroca County CoA.png Soroca 316368 232720 26039 25736 29191 69 850 13 417 960 373
Interbelic Tighina County CoA.png Tighina 306592 163673 9047 44989 16845 19599 483 39345 10524 1286 801
Total provincie 2864672 1610757 314211 351912 204858 163726 8104 98172 81089 13518 18325

Orașele[modificare | modificare sursă]

Economie[modificare | modificare sursă]

Agricultura[modificare | modificare sursă]

Reforma Agrară[modificare | modificare sursă]

După unirea Basarabiei cu România pe 27 martie/9 aprilie 1918, ținutul putea beneficia de o reformă agrară echilibrată, calmă și fără jafuri. La 6 luni de la unire, pe 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării votează legea agrară, care se promulgă prin decret-lege în Monitorul Oficial, nr. 220, din 22 decembrie 1918, fiind aplicată imediat.

Reforma agrară din Basarabia se înfățișează prin următoarele concepții:

1.     Statul expropriază de la marii proprietari pământul pentru folosul comunității (le păstrează conacurile, viile, livezile și câte o sută de hectare) prin răscumpărare avantajoasă cu sume exacte de comisiunile de deposedare.

2.     Pământul luat de stat este împroprietărit țăranilor exploatori de teren agricol în proprietate individuală (parcelă de pământ), pentru care sunt însărcinați să achite statului prețul fixat.

3.     La statornicie cu pământul s-au aprobat în manieră nivelată minoritarii cu naționalii.

În condițiile acestei legi au fost deposedate 4.480 de moșii de la proprietarii mari către țărani. Din 1.844.539 de hectare sunt luate 1.491.930 de hectare. Din tot acest teren s-au realizat 323.481 de loturi, cuprinzând 1.043.679 de hectare, care sunt oferite la 323.481 de țărani. 13.292 de hectare s-au divizat în loturi, fiind atribuite la 2.369 de țărani coloniști. Embaticarii au fost împroprietăriți cu teren în lărgime de 41.122 de hectare. În total au fost acordate pământuri la 1.739 de sate (din 2.000 existente) – 357.016 de locuitori cu 1.098.045 de hectare (Majoritatea loturilor cuprind 3-5 hectare).

În niciun stat din acea perioadă ca rezultat al reformei agrare proprietatea mare nu a fost așa de mărginită cum în România, și nicăieri pământul nu este achitat așa de ieftin de țărani cum aici. În Rusia Sovietică pământul era confiscat prin forță și jefuit de la marii proprietari și terenul nu era achitat de țărani prin dreptul de răscmupărare. Țăranii ruși achită dări cu mult mai mari statului sovietic, vând cerealele lor la târguri muncitorilor din fabrici cu prețuri foarte scăzute decise de stat, cumpărând produse de la lucrătorii din fabrici cu prețuri mai majore decât costă ele însuși.

Țăranul basarabean în România a primit pământul absolut legitim, răscumpărând pământul, el este deținător al terenului său pe toată viața[3]

Industria[modificare | modificare sursă]

Transportul[modificare | modificare sursă]

Transportul auto[modificare | modificare sursă]

Transportul feroviar[modificare | modificare sursă]

Cultură[modificare | modificare sursă]

Educația[modificare | modificare sursă]

În ajunul unirii în Basarabia existau aproximativ 1084 de școli parohiale de clasele 1-2 rusești, deși populația românească era majoritară. Această stare de fapt explică nivelul foarte scăzut de alfabetizare al românilor moldoveni și lipsa lor de interes pentru a învăța o altă limbă pe care nu o cunosc. Datele recensământului din 1897 arată că numărul românilor alfabetizați în rândul bărbaților era de doar 10,5%, iar în rândul femeilor - 1,7%. În acest sens, Basarabia a intrat în România ca provincie cea mai analfabetă, așa că a fost necesar să se ia măsuri radicale pentru dezvoltarea și reformarea învățământului. Este necesar să se creeze educație modernă după modelul european în limba maternă pe principii democratice pentru minorități. La 4 august 1918, a fost emis un act legislativ prin care a fost naționalizat învățământul, școlile parohiale au fost înlocuite cu școli primare de stat cu predare în limba română, minorităților naționale li s-a dat dreptul de a deschide școli în limba maternă, iar toate cheltuielile au fost puse pe umerii statului. În 1919 a fost promulgată Legea privind organizarea și funcționarea învățământului primar și secundar. Acesta prevedea învățământul primar obligatoriu și gratuit pentru toți elevii cu vârsta sub 16-18 ani. Învățământul primar a avut mai multe etape: învățământul preșcolar în grădinițele de la 5 la 7 ani, dintre care în perioada interbelică existau aproximativ 425 de astfel de instituții. Cealaltă treaptă a fost învățământul primar propriu-zis cu cicluri elementare, clasele I-IV, și învățământ superior sau superprimar, clasele V-VII, unde învățământul era aplicat, practic și variat, în funcție de regiunile geografice și economice ale țării. profil agricol - casnic, industrial si comercial. Fostele gimnazii din orașele-centre județene, atât urbane cât și rurale, s-au transformat treptat în gimnazii, păstrând formal denumirea de „școli secundare”. Datele recensământului din anii 1930 arată o creștere semnificativă a numărului de alfabetizați în comparație cu starea de lucruri din Basarabia sub guvernul țarist. Numărul bărbaților alfabetizați: Hotin - 43,6%, Bălți - 44%, Orhei - 46,6%, Cahul - 47%, iar la Tighina - 50%, Lapusna - 53%, Chetatya Albe - 55%, Ismail - 61, 5%.[4]

La 26 iulie 1924 a fost promulgată Legea învățământului primar și secundar al statului român. Această nouă „constituție” a statului prevedea măsuri specifice pentru dezvoltarea învățământului în întreg statul român, inclusiv în Basarabia: dreptul la educație a fost afirmat pentru toți copiii, indiferent de sex, naționalitate și rasă, și învățământul primar și gimnazial obligatoriu. a fost introdus. , cu o durată de 7 ani, dintre care ultimii ani au fost destinați pregătirii practice, s-a oficializat trecerea la studii de 7 ani după 5 ani (art. 57) și eliminarea diferențelor dintre școlile rurale și cele urbane. În conformitate cu Legea învățământului secundar din 1934, supranumită Legea lui Angelescu, durata învățământului în școlile medii a fost stabilită la 8 ani, inclusiv specializarea cu 2 secții. Învățămîntul privat s-a dezvoltat și în Basarabia. Până în 1926 existau două școli private speciale, 45 de grădinițe private, 39 de școli private cu program de stat (4500 de elevi), nouă școli primare cu program propriu (1640 de elevi), un liceu privat (168 de elevi) și nouă școli secundare private. Școli de băieți (598 de elevi), șapte școli medii mixte private (451 de elevi), opt școli private de fete (553 de elevi). Aceste școli au fost deschise în principal de reprezentanți ai populației ruse, evreiești și germane. Abia la Chișinău până în 1940 existau 50 de școli primare, dintre care 17 mixte, 13 feminine, 14 băieți, 6 evreiești, 11 gimnazii, 3 gimnazii, Școala normală de învățători “Mihai Viteazul”, Școala normală eparhială, Seminarul de Teologie,Școala de contabilitate. Se deosebeau prin calitatea pregătirii elevilor Liceul militar “Regele Ferdinand I” ( director C. I. Cealîc), Liceul comercial de băieți (director Eberman), Liceul de fete “Principesa Dadiani” (director R. Galin), Liceul de fete “Regina Maria” (directoare A. Negrescu), Gimnaziul “Mihai Eminescu” (director N. N. Moroșanu), Gimnaziul industrial casnic (directoare E. Antonescu), Liceul “B. P. Hasdeu” (director V. Harea), Liceul eparhial (director M. Ușinevici Dumitrescu) și altele.[5]

Dacă în 1921 erau 1747 școli, 2746 profesori și 136.172 elevi, atunci în 1939 erau 2718 școli, 7581 profesori și 346.747 elevi. Dacă în Basarabia în 1897 erau 19,4% oameni alfabetizați, iar în rândul românilor doar 10,5% dintre bărbați și 1,7% dintre femei, conform recensământului din 1930 din România, numărul oamenilor alfabetizați în Basarabia a crescut cu 38,1%, și deja la la sfârșitul perioadei interbelice, alfabetizarea în Basarabia a crescut cu circa 55%. În 1918-1940 au fost construite 1760 de clădiri noi pentru școli. România a construit în 10 ani ceea ce Imperiul Rus nu a construit în peste 100 de ani. În ceea ce privește frecvența școlară în anii 1918-1940, România se afla printre cele 30 de țări dezvoltate ale lumii, în 1932 ocupa locul 26 cu 70,8%, URSS - 70%. Din cele 97 de școli private (1938), 75 erau evreiești, 5 germane, 4 poloneze, 1 ucraineană, 2 ruse și 10 române. În 1940, Basarabia avea 26 de școli medii (17 de bărbați și 9 de fete), 24 de gimnazii și alte școli de învățământ general cu 17.350 de elevi.[6]

Știința[modificare | modificare sursă]

Literatura[modificare | modificare sursă]

Presa[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cazacu, Petre V. (). Moldova dintre Prut și Nistru. 1918-1928. Zece ani de la Unire. Știința. p. 18-19. 
  2. ^ a b Enciu, Nicolae. Polonezii din Basarabia în perioada interbelică. Confluențe Bibliografice, nr. 1 - 4, 2010, p. 165. Accesat 13 iulie 2011.
  3. ^ Cazacu, Petre V. (). Moldova dintre Prut și Nistru. 1918-1918. Zece ani de la Unire. Știința. p. 24-25. 
  4. ^ „Învățământul din Basarabia între anii 1918-1940”. livejournal. Accesat în . 
  5. ^ Niculae SURUGIU. „Dezvoltarea învățămîntului public în Basarabia în perioada interbelică (1918 - 1940)”. istoria.md. Accesat în . 
  6. ^ Anatol PETRENCU. „Basarabenii în cadrul României întregite” (PDF). dspace.usm.md. Accesat în .  line feed character în |titlu= la poziția 22 (ajutor)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]