Baraboi, Dondușeni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pagina „Baraboi” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Baraboi (dezambiguizare).
Baraboi
—  Sat  —
Baraboi se află în Moldova
Baraboi
Baraboi
Baraboi (Moldova)
Poziția geografică
Coordonate: 48°5′4″N 27°37′15″E / 48.08444°N 27.62083°E48°5′4″N 27°37′15″E / 48.08444°N 27.62083°E

ȚarăRepublica Moldova Republica Moldova
Regiune de dezvoltareNord
RaionDondușeni
Atestare1843

Guvernare
 - PrimarLeonid Cotorcea (PSRM[1], 2019)

Suprafață
 - Total50,6 km²
Altitudine214 m.d.m.

Populație (2014)[2]
 - Total3.084 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștalMD-5112[3]
Prefix telefonic+373 (0) a51

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Baraboi este un sat din raionul Dondușeni, Republica Moldova. Satul Baraboi este situat în zona de nord a Republicii Moldova, în extremitatea sudică a raionului. Comuna se află la distanță de 16 km de centrul raional - or. Dondușeni, 174 km de capitala țării - m. Chișinău.

Nume[modificare | modificare sursă]

Numele satului corespunde termenului botanic - baraboi (lat. Chaerophillum bulbosum) – plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu rădăcina în formă de bulbi, care poate fi cultivată și ca plantă alimentară. Se zice că, totuși, denumirea satului este în cinstea lui Gheorghe Zavur, poreclit Baraboiul.

Geografie[modificare | modificare sursă]

La nord, moșia satului se învecinează cu moșiile satelor Frasin, Codreni, Elinovca și Briceva, la est – cu cele ale satelor Fântanița și Antoneuca, la sud – cu cele ale satelor Ochiul Alb și Mihăileni, la vest – cu cea a satului Ciubara, iar la nord-vest cu cele ale satelor Chetroșica și Caraiman.
Prin Baraboi trece șoseaua secundara ce vine din Dondușeni și, urmând prin Mihăileni, se unește cu cea naționala Chișinău-Bălți-Briceni.
Moșia satului Baraboi are o suprafață totala de 5062,85 ha, dintre care 1535 ha constituie vatra satului.

În structura pedologică predomină cernoziomurile, cele mai fertile soluri. Cernoziomul este reprezentat prin 3 subtipuri: argiloiluvial, răspândit la altitudini de peste 190 m; levigat și tipic.

În perimetrul satului sunt șapte iazuri, cu suprafața totală de 157 ha.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Conform Dicționarului statistic al Basarabiei, editat la 1923, satul Baraboi a fost inființat în 1823, dată care figurează într-o serie de publicații aparute ulterior. Totodată, se constată că în acele vremuri nu este consemnată existența în anii ’20 – ’30 ai secolului XIX-lea a unui sat cu denumirea de Baraboi în partea dreaptă a zonei superiore a râului Răut. Nu era înregistrat nici în anul 1830 în lista satelor din județul Iași, nici într-o altă listă din 1832. În contract încheiat la 20 decembrie 1839 între comisul Nicolae Cristofor Spiro, mandatarul domnului Principatului Moldovei Mihail Sturdza, și împuterniciții comunității satului Scăieni, Lari Tudor și Iacob Danila, se stipulează: “comisul a pus la dispoziția împuternicitilor comunității satului Scăieni o parte de pământ numita Baraboi din componența moșiei Nicoreni (sau Ochiul Alb), care aparține domnului Moldovei Mihail Sturdza, în vederea strămutării obștii acestui sat”. Așadar, potrivit acestui act de arhivă, satul Baraboi nu exista nici la 1839. El urma să fie întemeiat, precum se menționează în contract, în primăvara lui 1840, dacă avea loc strămutarea pe proprietatea funciara a domnului Moldovei Mihail Sturdza a locuitorilor din satul Scăieni. Data întemeierii satului trebuie considerată ziua de 3 ianuarie 1843, când pentru prima dată este atestat documentar.

Perioada țaristă[modificare | modificare sursă]

În 1859 statisticile indică în Baraboi 132 de curți, 570 bărbați și 478 femei;[4] în 1875 – 920 bărbați, 961 femei și 276 de case, în 1886 – 295 de curți și 1440 locuitori, volostea Copăceanca, ținutul Bălți.[5] Pentru construcția bisericii, în 1973, prin dispoziția conducerii eparhiale din Basarabia, preotul Teofil Mahu de la biserica Adormirea Maicii Domnului din satul vecin Ghizdita (acum Fântânița) a fost transferat în satul Baraboi. În doi ani biserica a fost finisată. La 1 septembrie 1897, în satul Baraboi a fost deschisă o instituție deosebită din sistemul învățământului public rusesc, și anume o școala normală de băieți, numita în rusește Baraboiskaia vtoroklasnaia școla, ceea ce, în traducere exactă, semnifică Școala de gradul II din Baraboi. Școala țineau de competența Consiliului Școlar Eparhial existent în sistemul de instituții ale Eparhiei Chișinăului și Hotinului. Directorul acestei școli a fost Vladimir Mahu. În cadrul lor procesul instructiv-educativ se desfășura in conformitate cu programa de invățământ elaborată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, obiectele de studiu fiind următoarele: religia, limbile slava bisericească și rusa,cântul bisericesc, aritmetica, caligrafia, istoria Rusiei, geografia, fizica, igiena si didactica. Absolvenții școlilor erau angajați în calitate de învațători in școlile bisericești parohiale și în cele de învățare a scris-cititului, iar unii dintre ei iși continuau studiile în seminarele pedagogice (școli normale de un grad mai înalt în sistemul invățământului din Imperiul Rus). Clădirea școlii a fost costruită în 1902. În anul 1904-1905, au fost întroduse ore de agricultură. Școala-model bisericească parohială de pe langa Scoala normala din Baraboi a fost deschisă concomitent cu școala normală. Avea o singura clasă și activa în clădirea școlii normale. Școala de învățare a scris-cititului din Baraboi a fost deschisă in 1898.

Zamfir Arbore ne informează că în 1904 localitatea era inclusă în volostea Copăceanca. Avea 301 case cu o populație de 2.003 oameni, o biserică, cu hramul Sf. Nicolae. Țăranii posedă pământ 2.740 desetine. Sunt vii și grădini cu pomi. S-a introdus uscarea prunelor și a fructelor, care se transportă în Rusia prin Călărași.[6] Într-o publicație din 1910 se demonstrează că satul avea 619 curți, 2031 de oameni, 2220 desetine de pământ împroprietărit (acordat țăranilor în virtutea legii agrare din 1868) și 1120 desetine de pământ propriu al locuitorilor.

Perioada românească[modificare | modificare sursă]

În 1917 Școala de învățare a scris-cititului se reorganizează în Școala bisericeasc parohială de doua clase. Între 15 mai și 1 iunie 1918, Directoratul Instrucțiunii Publice al Basarabiei a organizat în orașul Bălți cursuri pedagogice pentru invățătorii din raza județului Bălți. La aceste cursuri au participat și cadre didactice din Baraboi: Nichifor Nehuleanu, Ioan Eladi, Vasile Focșa și Ioan Spijavca. Într-un tablou de școli primare și medii din județul Bălți, întocmit la 20 aprilie 1920, se arata că în satul Baraboi funcționau 2 școli primare (nr.1 și nr.2) și o școală medie. În Dicționarul Statistic al Basarabiei din 1923 în Baraboi sunt menționate: cooperativa de consum “Furnica”, înființată în 1917, poștă rurală, primări, 3 cîrciume.[7] Prin decretul regal din 7 decembrie 1929 intervin unele modificări în structura administrației publice locale, potrivit cărora localității Baraboi i se retrage statutul de comună și,în calitate de sat, este inclusă în componența comunei Râșcani. recensământul general din 1930 înregistrează în Baraboi o populație de 3781 persoane și 847 gospodării. La 4 iulie 1932 are loc o revizuire teritorial-adminsitrativ a județul Bălți și Baraboiului i se restailește statutul de comună (în care era inclus și satul Ciubara) făcând parte din plasa Râșcani.

Potrivit informației expuse în Anuarul Romaniei din 1928, în Baraboi existau 4 școli: una medie și 3 primare. În 1928, școala medie din sat a fost trasformată în gimnaziu agricol de băieți. Pentru anul școlar 1936/37 la gimnaziu au fost înscriși 124 de elevi, iar în 1939/40 – 143 de elevi.

Perioada sovietică. Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

După anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, la 1 septembrie 1940 a fost fondată școala medie cu un efectiv de 532 de elevi, inclusiv 270 elevi în clasele a 5 – 8-a. Directorul instituției a fost Emilian Carp.

La 22 iunie 1941 încep luptele pentru eliberarea Basarabiei și la 10 iulie comuna este eliberată. În toamna anului 1941 administrația românească realizează un recensământ și înregistrează 4151 persoane și 1061 clădiri.[8] Din înrolații baraboieni în armata sovietică au rămas pe câmpurile de luptă ale Europei 130 de persoane, ale căror nume sunt gravate pe lespezile de granit ale monumentului din centrul satului și pe cel ridicat de curând în curtea bisericii. În 1944 U.R.S.S. reinstaurează regimul sovietic de ocupație. Fiind restabilite unitațile administrativ-teritoriale istituite de autoritățile sovietice în 1940, satul Baraboi este inclus în raionul Râșcani din județul Bălți. Sistemul județean a fost menținut până în anul 1947. Dezastrul cauzat de război, seceta din anii 1945-1946 și, mai cu seama, colectarea forțată a produselor agro-alimentare de la țăranii basarabeni, au provocat o seceta fără precedent, ce a curmat viața multor locuitori ai Basarabiei, inclusiv a celor din Baraboi. După combaterea secetei, cu intenția de a-i intimida pe țărani și a-i obliga, în acest fel, să accepte colectivizarea, conducerea statului sovietic a pus în funcțiune mecanismul deportarilor în masă. Au fost deportate 22 de familii, în total 107 persoane [9] În satul Baraboi colectivizarea a început în luna iulie 1949, pe data de 28 a acestei luni luând ființa cartelul agricol “Scânteia”, președinte fiind Tudor Filip Focșa. Pe parcursul lunii august mai apar înca 3 colhozuri: Înaintașul, Jdanov și Bolsevițcaia pravda. În 1952 toate patru colhozuri formează unul singur, acela pe nume Viața Nouă, cu președinte Ignat Corneiciuc. În 1967 numele colhozului este schimbat în Farul (Maiak). În 1973 populația satului număra 4117 de locuitori și 1392 de gospodării. Școala medie mixtă era frecventată de 826 de elevi, iar colectivul didadctic a fost alcătuit din 56 de învățători. Ramurile principale ale gospodăriei colective erau: cultura cerealelor, plantelor tehnice, pomicoltura, creșterea animalelor. În anii 1970-80 funcționau: parcul de autocamioane, uscătorie de tutun, casă de cultură, 3 grădinițe, câteva magazin alimentare și de mărfuri industriale, o moară, o librărie, o cafenea și o brutărie. La ultimul recensământ sovietic din 1989 în sat erau 1460 de gospodării cu 3734 locuitori.

După independență[modificare | modificare sursă]

În contextul transformărilor socio-politice de la sfârșitul anilor 80 ai secolului XX, mișcarea de renaștere și eliberare naționala a românilor basarabeni, a 27 august 1991 Republica Moldova își proclamă independența. Conform legii privind organizarea administrativ-teritorială a republicii din 1994, satul (comuna) Baraboi a continuat să facă parte din raionul Dondușeni. Iar, conform celei din 1998, când e instituit sistemul județean, satul e inclus în județul Edineț. Structura județeană a existat până în 2001, când Parlamentul, dominat de comuniști, restabilesc raioanele. Satul (comuna) revine din nou raionului Dondușeni. Gospodăria colectivă de tip socialist, căreia, între timp, i-a fost schimbat numele în Baraboi, a existat până în 1996. Desfințarea colhozului s-a produs în urma repartizării locuitorilor satului, în perioada 1993-1994, a cotelor de teren care le-au revenit din virtutea legii adoptate de Parlamentul republicii cu privare la privatizarea pământului. În 1997, 29 de proprietari de cote au format gospodăria țărăneasca Dacia. În anul de studiu 1996/97 la școală erau înscriși circa 640 de elevi, director în acea perioada a fost Nicolae Burbulea.

Administrația[modificare | modificare sursă]

La funcția de consilier local PPCD a acumulat 47,08%, PLDM - 35,15%; PL - 10,03%; PCRM - 7,74%.

    Partid Consilieri
  Partidul Popular Creștin Democrat 4                          
  Partidul Liberal Democrat din Moldova 3                          
  Partidul Liberal 3                          
  Partidul Comuniștilor din Republica Moldova 2                          

Populație[modificare | modificare sursă]

La recensământul populației din 2004 în Baraboi au fost înregistrați 3.354 locuitori, inclusiv: 1.579 bărbați (47,08%) și 1.775 femei (52,92%). Structura etnică este următoarea români - 3295 persoane, ucraineni - 20 persoane; ruși - 17 persoane, rromi - 14 persoane; doi bulgari, câte un polonez și găgăuz și 14 persoane aparțin altor etnii.[10]

În 2004 au fost înregistrate 1321 de gospodării, 346 de gospodării au fost alcătuite dintr-o singură persoane, 396 - din două psroane, 247 - din trei persoane, 227 - din patru persoane, 74 - din cinci persoane, 23 - din șase persoane, 6 - din șapte persoane, 1 - opt 7 persoane și 1 din nouă persoane. Mărimea medie a unei gospodării a constituit 2,5 persoane.[11]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Poștarencu, Dinu. Baraboi,un sat din valea de sus a Răutului. -Chișinău: Fin-Consultant, 2007. - 184 p.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Lista primarilor aleși în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019” (PDF). Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în . 
  3. ^ „Coduri poștale - Republica Moldova”. Poșta Moldovei. Accesat în . 
  4. ^ Список населенных мест по сведениям 1859 года. III. Бессарабская область. -СПб, 1861.
  5. ^ Волости и важнейшие селения Европейской России. Вып. 8. Губернии Новороссийской группы. Санкт-Петербург: Издание Центрального Статистического Комитета. 1886.
  6. ^ Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.
  7. ^ Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău, 1923.
  8. ^ Sabin Manuilă, Indicatorul localităților din România: datele recesământului general din 6 aprilie 1941. Buc.: Imprimeria Institutului Statistic. - 1074 p.
  9. ^ Cartea memoriei.Catalog al victimelor totalitarismul comunist, Chisinau, Stiinta 2001, vol. II, pag. 46-48.
  10. ^ Recensămîntul populației: Vol. 1. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale. – Ch.: Statistica, 2006 (F. E.-P. „Tipogr. Centrală”). – 492 p.: tab., diagr. – ISBN 978-9975-9786-4-4
  11. ^ Recensămîntul populației din anul 2004. Vol. 3. Gospodării casnice. Caracteristici socioeconomice. – Ch.: Statistica, 2007 (Combinatul Poligrafic). Text paral.: lb. rusă, engl. –380 p.: tab., diagr. – ISBN 978-9975-901-32-1

Vezi și[modificare | modificare sursă]