Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu
Sarmiza Bilcescu.jpg
Sarmiza Bilcescu.
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedată (68 de ani) Modificați la Wikidata
România Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație avocat Modificați la Wikidata
Activitate
Alma mater Facultatea de Drept din Paris[*][1]  Modificați la Wikidata

Sarmiza ori Sarmisa Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănișteanu, n. 27 aprilie 1867 - d. 26 august 1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obținut licența în drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în drept.[2] A fost căsătorită cu inginerul Constantin Alimănișteanu.

Biografia[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București la data de 27 aprilie 1867, în familia lui Dumitru Bilcescu (din Bilcești-Mușcel), fost șef al Controlului Finanțelor în vremea prințului Barbu Știrbey. A obținut licența în științe juridice în 1887. În 1890, în vremea când 71% dintre studentele din universitățile franceze proveneau din alte țări, Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a obținut un doctorat în drept. Teza sa s-a intitulat De la condition légale de la mère ("Condiția juridică a mamei").

În 1891, ca urmare a unei campanii derulate în favoarea sa de renumitul jurist român Constantin Dissescu, Sarmiza Bilcescu a fost admisă în Baroul Ilfov (care, la acea vreme, includea și Bucureștiul), și era prezidat de renumitul avocat și om politic Take Ionescu).

Totuși, Sarmiza Bilcescu nu a practicat niciodată avocatura. Ea s-a măritat cu Constantin Alimănișteanu la șase ani după ce a fost admisă în Barou și ca urmare s-a retras din avocatură, continuând să fie însă activă în cercurile feministe. S-a numărat printre fondatoarele Societății Domnișoarelor Române care își propunea să lupte pentru creșterea gradului de educație în rândul femeilor.

Mihail Fărcășanu i-a publicat biografia în 1947 sub pseudonimul Mihai Villara.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alin Ciupală, Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea, Editura Meridiane, București, 2003, p. 59-60, 85
  • Oana Sandu, Educația feminină în societatea românească a secolului XIX, la miculparis.ro
  • Amalia Vasilescu, Imaginarul despre Femeie în Vechiul Regat între pozitv și negativ
  • Andreea Ofițeru, „Vârsta de aur a avocaturii românești”, în Evenimentul Zilei, 3 iulie 2006