Babele (folclor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Babele sunt personaje din folclorul popular românesc. Babele erau considerate femei știutoare, inițiate, specialiste în domeniul practicilor divinatorii. Exista și o toponimie a Babelor, a strămoașelor și moașelor mitice, considerate un fel de divinități meteorologice, active la începutul primăverii. În Dicționarul de simboluri și arhetipuri culturale, Ivan Evseev arată că "în mitologia calendaristică sunt prezente în forma Zilelor Babelor (1-9/12 martie), marcând timpul schimbător și capricios de primavară (…) ascendența principiului feminin în viața naturii, societății și psihologiei individuale[1]".

De legenda Babei Dochia sunt legate numele culmii Babele din masivul Bucegi și ale primelor nouă zile ale lunii martie.

Baba Cloanța, Baba Hârca, Baba-Mija sunt personaje din basmele și legendele populare, având înfățișarea unor femei bătrâne și fiind considerate ființe cu puteri supranaturale.

Tradiții[modificare | modificare sursă]

Potrivit tradiției, primele nouă zile ale lunii martie sunt considerate babe. Este vremea în care fiecare femeie iși alege o babă pentru a afla cum îi va fi sufletul și norocul pâna la sosirea babelor din anul următor. Astfel, zilele luminoase, însorite sunt aducătoare de fericire, noroc și belsug, în timp ce vremea rece, cu ploi și ninsori înseamna lacrimi, necazuri, sărăcie, neîmpliniri.

Legenda Babelor[modificare | modificare sursă]

Mitul babelor este asociat în cultura populară cu Baba Dochia. Legenda spune că Baba Dochia avea un fiu, Dragobete, care i-a dus acasă noră împotriva voinței ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, ediția a II-a revăzută și adăugită, Timișoara, Editura Amarcord, 2001

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]