Prima sondă cu foraj mecanic din România

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Prima sondă cu foraj mecanic din România (1861)
Sonda Poieni, Targu Ocna.jpg
Poziționare
LocalitateTârgu Ocna
Țara România
AdresaStrada Mosoare
Edificare
Data începerii construcției1977
Data finalizării1977
Stare de conservareRenovat
Înălțime10 m
ProprietarPrimăria Târgu Ocna
Întreprinderea de Foraj Târgu Ocna

Prima sondă cu foraj mecanic din România este un monument ridicat la 1 mai 1977 la Poieni (Târgu Ocna) în cinstea petroliștilor la a 25-a aniversare a Întreprinderii de Foraj Târgu Ocna și pentru a comemora prima forare mecanică percutantă cu prăjini de lemn (1861) din România.

Date tehnice[modificare | modificare sursă]

Sonda propriu-zisă a fost forată de către societatea întreprinzătorului Metaxa care ceruse aprobarea și începuse lucrările de exploatarea petrolului din anul 1861. Sonda cu o adâncime aproximativă de 150 m a fost forată în sistem percutant-uscat cu prăjini de lemn (denumit și sistem canadian). Rezultatele au fost nesatisfăcătoare iar sonda a fost abandonată la scurt timp, la fel și sistemul de forare.[1]

Macheta[modificare | modificare sursă]

Macheta a fost inaugurată la 1 mai 1977 în cinstea petroliștilor la a 25-a aniversare a Întreprinderii de Foraj Târgu Ocna, pe amplasamentul vechii sonde. Pe placa comemorativă stă scris: „PRIMA SONDĂ DIN ROMÂNIA SĂPATĂ PRIN FORAJ MECANIC ÎN ANUL 1861 = RIDICATĂ LA 1 MAI 1977 ÎN CINSTEA PETROLIȘTILOR LA A-25-A ANIVERSARE A ÎNTRP. DE FORAJ TG. OCNA =”

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pe locul al doilea în industria extractivă din Târgu Ocna, după sare, se situează extragerea țițeiului, a păcurii, folosită la unsul roților, în medicina veterinară, în industria de prelucrare și la sfarșitul de-al șaselea deceniu al secolului trecut, la iluminat. Cunoscut încă din secolul al XVII-lea zona Mosoare și Poieni, petrolul din împrejurimile orașului Târgu Ocna va fi exploatat abia la mijlocul secolului trecut. La inceputul secolului al XIX-lea se extrăIgea țiței prin săparea unor puțuri la Poieni, Mosoare și Păcuri. Tehnica era cea din zona Moinești, rudimentară si periculoasă pentru puțari. Țițeiul era trimis în butoaie de lemn la Moinești pentru rafinare și se aducea petrol lampant folosit pentru iluminatul clădirilor și al străzilor din oraș, cu ajutorul lămpilor Kiston.[2] Pe la 1840, la Mosoare s-au instalat câteva cazane pentru distilatul păcurii și care au funcționat până pe la 1900. Prima mențiune despre pătrunderea capitalului străin în industria petrolului din această zonă, ca de altfel și în România, este din anul 1861.[1]

La 15 iunie, francezul Olivier de Lalande solicită permisiunea de a exploata petrol pe domeniul Ocna. Alexandru Ioan Cuza apreciază cu mult interes cererea, iar Consiliul de Miniștrii, pe baza rezoluției sale, aprobă ca Olivier de Lalande să exploateze petrolul timp de 20 de ani pe moșia Ocna, în schimbul unei rente de 10% din producția obținută. Se pare că primele încercări de aplicare a contractului s-au făcut în același an în localitatea Mosoarele. Exploatarea petrolului de pe domeniul Ocna a început abia în 1864 când Olivier de Lalande a izbutit să aducă din Franța capital, o parte din instalațiile pentru foraj și personal tehnic. Lucrările au început în dealul Cireșoaia, schela Ocna, la data de 1 decembrie 1864 și au continuat până in primăvară.[1]

La 7 aprilie 1865 se săpaseră 25 puțuri, între 9 și 56 m adâncime fără a extrage petrol. Concomitent, ceruse aprobarea și începuse lucrările de exploatarea petrolului si un oarecare Metaxa. Rezultatele obținute nu au fost satisfăcătoare și în luna martie 1866 din lipsă de capital Olivier de Lalande solicită Ministerul de Finanțe aprobarea de a transmite exploatarea lui „Gabriel Solovy et companie”. La Mosoare a funcționat, la începutul deceniului șapte, prima sondă din România săpată prin foraj mecanic. Faptul că, pe domeniul Ocnei, pe la 1870 erau numai 23 de puțuri, constituie indiciul că cei doi francezi au renunțat la folosirea forajului mecanic. În anul 1898, extracția era manuală, puțurile aveau adâncime de 30-44 de stânjeni, iar producția era redusă comparativ cu celelalte schele din județul Bacău. De altfel, la această dată, în schela Ocna, spre deosebire de celelalte, deși se întrebuințase forajul mecanic, nu se afla nici o sondă în funcție. În același timp, „Gabriel Solovy et companie”, societate franceză cu capital de două milioane, face mai multe încercări de foraj pe domeniul Slănic, însă rămân infructuoase, lucrările sunt suspendate și societatea părăsește țara.[1]

La 1 iulie 1897 pe teritoriul orașului erau în exploatare 51 puțuri aparținând societății „Steaua Română”.[1]

Dezvoltarea acestei ramuri industriale cunoaște ușoară înviorare la începutul secolului trecut. După 1909, mai mulți întreprinzători („Manoliu & Davidescu”, Henry Watchins, Rubi Waiberg din București și câțiva din zonele Ploiești și Bucovina) solicită primăriei concesionarea unor terenuri din Gura Slănicului, Păcuri și Mosoare pentru a extrage petrol și ozocherită. Primăria va institui taxe pe puțurile de petrol în 1911. În acel an erau 11 proprietari (Th. Trofin, Dumitru Bordea, Vlad Telega, Neculai Cristea, Iordache Telega, Ghiță Sima Aronovici, Gh. I. Negri, Henry Watchins, Haim și Iancu Toivi.[1]

În 1911, cele 58 de puțuri de la Mosoare si Beleleu dădeau o producție de 119939 kg. În total, în împrejurimile orașului, erau 130 de puțuri din care 58 în exploatare, 66 exploatate și 6 săpate în cursul acelui an. La Mosoare, între 1906-1911, 8 proprietari exploatau 34 de puțuri care dădeau, în această perioadă, o producție cuprinsă între 1.700-40.102 kg. Încă de pe la începutul secolului al XIX-lea au existat încercări de a extrage ozocherită în satul Păcuri. Ele au fost reluate spre sfarșitul veacului, iar în cel următor, la Păcuri (1911), prin Rubi Waiberg și pe valea Slănicului (în satul Cerdac), în punctul numit Valea Lui Tudorache (în 1884, încercase germanul Engels), prin târgocneanul Vasile Popa, după 1924, dar cantitățile mici extrase au dus la abandonarea acestor exploatări.[1]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Boncu Constantin - Contribuții la istoria petrolului românesc, București, EA, 1973, 521 p.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g Corneliu, Stoica (). Istoria Ilustrată a Orașului Târgu Ocna (din cele mai vechi timpuri până astăzi). p. 62. 
  2. ^ Șchiopu, Gheorghe (2013). „Aspecte ale electrificării zonei Comănești” (PDF). Columna. Accesat în 14.06.2017.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)