Medicină veterinară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Picture 468.jpg

Medicina veterinară este știința care se ocupă cu cercetarea și vindecarea bolilor animalelor, cu protecția și îngrijirea corespunzătoare a lor, de asemenea și cu controlul alimentelor de origine animală. Medicul veterinar este un profesionist ce acordă asistență sanitară animalelor.

In România studiul la facultatea de medicină veterinară durează șase ani, în prealabil este necesar absolvirea unui liceu și al unui „examen-concurs de admitere”.

În România se află facultăți de medicină veterinară la București (aceasta a fost prima facultate de profil din Balcani), Cluj, Iași, Timișoara. În Germania cea mai veche facultate de medicină veterinară se află în Göttingen și datează din anul 1771.

Principalele discipline[modificare | modificare sursă]

Medic veterinar care efectuează o intervenție pe un cal
  • Anatomia animalelor
  • Anatomie patologică
  • Biochimie
  • Biofizică
  • Boli infecțioase
  • Chirurgie
  • Controlul alimentelor
  • Creșterea animalelor
  • Ecologie
  • Epidemiologie
  • Farmacologie
  • Fiziopatologie
  • Genetică
  • Histologie
  • Microbiologie
  • Obstetrică și Ginecologie
  • Parazitologie
  • Reproducție
  • Terapie veterinară
  • Semiologie
  • Stomatologie veterinară

Cărți de Medicină Veterinară[modificare | modificare sursă]

Anatomia Animalelor[modificare | modificare sursă]

Etiomorfopatologie Veterinară[modificare | modificare sursă]

Histologie[modificare | modificare sursă]

Biochimie Clinică[modificare | modificare sursă]

Biofizică[modificare | modificare sursă]

Expertiza sanitar-veterinară[modificare | modificare sursă]

Epizootologie[modificare | modificare sursă]

Microbiologie și Imunologie[modificare | modificare sursă]

Genetică[modificare | modificare sursă]

Ecologie și Protecția Mediului[modificare | modificare sursă]

Fiziologie Veterinară[modificare | modificare sursă]

Farmacologie Veterinară[modificare | modificare sursă]

Obstetrică și Ginecologie Veterinară[modificare | modificare sursă]

  • Obstetrică veterinară, ginecologie și biotehnologii în reproducția animalelor - Autor: M. POPOVICI, A. BUDANȚEV; Editura Litera 2002, Chișinău - UASM, 600 pagini;
  • Diagnosticul și tratamentul bolilor obstetrical-ginecologice și ale glandei mamare la animalele de rentă - Autor: M. POPOVICI; Chișinău "Prag-3" SRL 2010, UASM, 328 pagini;
  • Terapia bolilor obstetricale și ginecologice la animale - Autor: M. POPOVICI, Gh. FRECĂUȚANU; Chișinău "Prag-3" SRL 2012, UASM, 346 pagini;
  • Compendiu de urgențe medicale, chirurgicale și obstetrică-ginecologie la animale - Autor: S. GHERGARIU, V. CĂPĂȚÂNĂ, T. ENACHE; Editura ALL 1996, 570 pagini;
  • Reproducția animalelor de fermă - Autor: Vasile MICLEA ș.a., Editura Accent 2010, 328 pagini;
  • Fiziologia și patologia gestației și parturiției la animale - Autor: Vasile ARDELEAN; Ed. Mirton 2013; 365 pagini;
  • Boli de nutriție și metabolism la animale - Autor: M. DUMITRU; Ed. Ceres 1996; 243 pagini;
  • Bolile obstetrical-ginecologice la animale - Autor: D. DRUGOCIU; Ed. Ion Ionescu de la Brad 2009, Ediția a II-a, 293 pagini;
  • Tratat de patologia reproducției la animale - Autor: A. BÂRȚOIU, F. SEICIU; Ed. BIC ALL 2006; 545 pagini;
  • Ginecologie veterinară - H. CERNESCU; Ed. Cecma 2004; Ediția a II-a; 504 pagini;
  • Prevenirea avorturilor la animale - Autor: N. GLUHOVSCHI; Ed. Ceres 1977;

Parazitologie[modificare | modificare sursă]

Terapie Veterinară[modificare | modificare sursă]

Semiologie și Imagistică Veterinară[modificare | modificare sursă]

  • Semiologie și semiotică medicală veterinară - I. PAPUC, Ed. Accent 2015, 524 pagini;
  • Semiologie neurologică veterinară - I. PAPUC, Ed. Accent 2015, 215 pagini;

Stomatologie Veterinară[modificare | modificare sursă]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Medicina veterinară în lume[modificare | modificare sursă]

Medicina veterinară a apărut o dată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății omenești. La început era aplicată instinctiv, nu exista o diferențiere între măiestria tămăduirii bolilor la om și animale. Din cuvântul "veterinar" derivă termenii "veterinarius", "veterina","veterinus"cu înțeles de "vită", "animal dresat să ducă samar", de unde și sintagma "BESTIA VETERINA" = ANIMAL DE POVARĂ - folosită de Catton (243-149 i.e.n.). Pornind de la documente și scrieri vechi, cum sunt: -“Codul lui Hammurabi” (Mesopotamia), -“Papirusul de la Kahun” (Egipt), -“Georgicele” lui Virgiliu,

“De re rustica” a lui Columella, amintind de Apsyrtos, vestit hipiatru, considerat părintele medicinei veterinare, lucrarea de față punctează, apariția în secolul IX a primei școli de medicină la Salerno în sudul Italiei, apoi apariția în Franța a primelor școli de medicină veterinară în anul 1762 la Lyon și în 1766 la Alfort, școli înființate de Claude Bourgelat.

În Grecia antică, cei care se ocupau cu tratarea bolilor la animale se numeau "HIPPIATRI" (hippos = cal + iatros = medic).la romani: mulomedicus (mulus = catir),

   medicus equorum (equs = cal), 
   medicus pecoris (animale mici de turma).

Termenul de "medicina veterina" apare pentru prima dată în anul 42 e.n. cu semnificația de "medic veterinar" in tratatul lui Columella "De re rustica" un tratat de agricultură "Despre lucrarea pământului". O dată cu înființarea școlilor pentru medici veterinari, apare si titlul de veterinar pentru toți care ingrijeau animalele, ulterior apărând termenul de medic veterinar pentru cei care acordau asistență sanitară animalelor. În Franța încă din secolul XIX s-au acordat titluri de "maréchal veterinaire" după un curs de 2 ani, iar dupa 4 ani titluri de "Medicin vétérinaire".


Mult mai târziu această lecuire se va diferenția, devenind o meserie la cei care o practicau, prin câștigarea încrederii celor care solicitau intervenția. Treptat, s-a format o etică profesională.

Prima școală veterinară din lume a luat ființă la Lyon, în 1762.

Medicina veterinară în România[modificare | modificare sursă]

În Transilvania, primele cursuri de medicină veterinară au început în cadrul a două instituții medicale umane din Cluj și Sibiu, apărând mai târziu în Moldova și Muntenia.

In Sibiu a exitat o infirmerie încă din anul 1494. Instituția de învățământ din Cluj, prin cursurile medical-veterinare din perioada 1787-1881, este prima instutuție din România pentru pregătirea de chirurgi civili și obstetriciani civili, absolvenții fiind numiți magiștri. Aceștia puteau însă practica numai pe teritoriul Transilvaniei.

Printre absolvenții români din Transilvania se numără Vasile Cornea (1868), care scrie (în 1876), Cartea Veterinarului de casă, și Simeon Stoica (1870), care publică în 1891 Tratatul boalelor acuto-infectătoare.

În Moldova, primele cursuri de medicină veterinară au avut loc la Iași, în Gimnasiul Vasilian, prin eforturile lui Gheorghe Asachi, care intervine pentru întemeierea unei școli superioare.

În Muntenia se vor preda, ca și în Transilvania și Moldova, numai noțiuni elementare de medicină veterinară. Abia după unirea principatelor se deschie la București prima Școală de medicină veterinară (1861). În anul 1864, aceasta avea șase catedre, studiul având o durată de cinci ani. Materiile de studiu erau:

  • științele naturale, fizica, chimia.
  • farmacologia, botanica.
  • anatomia descriptivă, fiziologia, exteriorul animalelor domestice.
  • anatomia și patologia copitelor, arta potcovitului.
  • anatomia patologică, patologia generală, clinica internă.
  • patologia chirurgicală, chirurgia veterinară, clinica veterinară.
  • higiena, poliția sanitară, morbele epizootice și contagioase, medicina legală.

Personalități marcante ale Corpului veterinar din această perioadă sunt:

  • Alexandru Locusteanu (1848-1922), președintele Societății de medicină veterinară și al Asociației generale a medicilor veterinari, membru corespondent al Societații Centrale de Medicină Veterinară din Paris și membru onorific al Colegiului veterinar din Londra.
  • Ion Popescu (1843-1899)
  • Constantin Fometescu (1838-1903), medic veterinar în Budapesta. În 1864 vine în țară. Este cel care a pus scalpelul (bisturiul pentru disecție) în mâna studenților.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Stancu. Reprezentanți de seamă ai medicinii veterinare românești (1856-2001). Editura Coral Sanivet, București, 2002. 464 p.
  • Ioan Stancu. Reprezentanți de seamă ai învățământului medical veterinar bucureștean (1856-2003). Editura Coral Sanivet, București, 2004. 224 p.
  • Despina Tudor. Dicționar de medicină veterinară. București, Editura Vergiliu, 2004. 509 p.
  • Nicolae Constantin. Tratat de medicină veterinară. vol. I-V. București, Editura Tehnica, 2001-2009.
  • G. C. Haubner: Landwirthschaftliche Thierheilkunde ..., a 2-a. Ed. Anklam 1847

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de medicină veterinară