Ozocherită
Ozocherita sau ozokerita (din limba greacă vgr. ozé, miros, și keros, ceară) este o hidrocarbură produsă prin oxidarea naturală a petrolului parafinos-ușor.[1]
După Dicționaru limbii românești (1939) scris de August Scriban, „ozocherita este o hidrocarbură fosforescentă (numită și parafină naturală, ceară de pământ sau ceară fosilă), care provine din destilarea naturală a petrolului [...] Se topește la 60° și se întrebuințează la facerea lumânărilor de parafină.”[2]
Etimologie[modificare | modificare sursă]
Hidrocarbura a fost denumită oțocherit și moldavit de către Iacob Cihac și că se găsește numai la Slănic din ținutul Bacău, unde probabil că ultima denumire a fost dată de către Cihac. Varianta ozocherit a fost dată la congresul de naturaliști și medici de la Breslau (1833) de către M. Glocker unei substanțe aduse de la Slănicul Moldovei de către von Meyer, medic din București.[3]
Constantin I. Istrati a denumit moldavit o varietate de ozocherită găsită la Mosoare, Bacău, însă Ion Atanasiu a menționat faptul că termenul ozokerit are un înțeles general, dar în cazul termenului moldavit acesta trebuie rezervat pentru varietatea de ozocherită de la Slănic.[3] Cu toate acestea, moldavit a fost introdus și întrebuințat în mineralogie și pentru o varietate de obsidian. Grigore Cobălcescu a utilizat moldavit, însă cu înțeles general, echivalent cu ozocherita.[3]
Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Ozocherita este de culoare galbenă, galbenă-brună, verzuie sau negricioasă, cu miros aromatic și ușor fuzibilă, se întâlnește sub formă de filoane sau de cuiburi.[4] Conține aproximativ 85% dioxid de carbon, circa 14% oxigen, parafină, uleiuri minerale, rășini și alte substanșe. Este solubilă în benzină, terebentină, kerosen. Are mare capacitate calorică și conductibilitate termică redusă.[5] Prin rafinarea ei cu acid sulfuric se obține cerezină.
Exploatare[modificare | modificare sursă]
În România cele mai mari zăcăminte de ozocherită se află pe Valea Slănicului cu două mine abandonate (Tudorache și Piciorul Porcului) și pe Valea Doftenei (Județul Bacău).[4] De asemenea se găsește în cantități mici la Câmpina (Județul Prahova) și Cricău (Județul Alba). În restul Europei s-a găsit în Galiția și Caucaz.[2]
Pe suprafețele în subsolul cărora sunt zăcăminte pe cale de degradare, apar uneori și izvoare sărate-iodurate.[4]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ DEX Online. „Definiții DEX Online - cerezină”. Accesat în .
- ^ a b DEX Online. „Definiții DEX Online - ozocherită”. Accesat în .
- ^ a b c Ion Atanasiu, „Cea mai veche mineralogie tipărită în limba română”, în Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Științifice, Seria 3, Tomul 16, Partea a II-a, 1940–1941, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1941
- ^ a b c Consuela Dogaru, C. Beca, Gheorghe Horhoianu, M. Olănescu, C. Tudorache (). Tehnologia meseriei pentru sondor foraj-extracție. Editura Didactică și Pedagogică. p. 87.
- ^ Mediculmeu.com. „Terapia bolilor cu petrol”. Accesat în .