Ozocherită

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Fosta mină de ozocherită Piciorul Porcului (Târgu Ocna), închisă în anii 30'. În prezent are intrarea surpată.

Ozocherita sau ozokerita (din limba greacă vgr. ozé, miros, și keros, ceară) este o hidrocarbură produsă prin oxidarea naturală a petrolului parafinos-ușor.[1]

După Dicționaru limbii românești (1939) scris de August Scriban, „ozocherita este o hidrocarbură fosforescentă (numită și parafină naturală, ceară de pământ sau ceară fosilă), care provine din destilarea naturală a petrolului [...] Se topește la 60° și se întrebuințează la facerea lumânărilor de parafină.”[2]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Ozocherita este de culoare galbenă, galbenă-brună, verzuie sau negricioasă, cu miros aromatic și ușor fuzibilă, se întâlnește sub formă de filoane sau de cuiburi.[3] Conține aproximativ 85% dioxid de carbon, circa 14% oxigen, parafină, uleiuri minerale, rășini și alte substanșe. Este solubilă în benzină, terebentină, kerosen. Are mare capacitate calorică și conductibilitate termică redusă.[4] Prin rafinarea ei cu acid sulfuric se obține cerezină.

Exploatare[modificare | modificare sursă]

În România cele mai mari zăcăminte de ozocherită se află pe Valea Slănicului cu două mine abandonate (Tudorache și Piciorul Porcului) și pe Valea Doftenei (Județul Bacău).[3] De asemenea se găsește în cantități mici la Câmpina (Județul Prahova) și Cricău (Județul Alba). În restul Europei s-a găsit în Galiția și Caucaz.[2]

Pe suprafețele în subsolul cărora sunt zăcăminte pe cale de degradare, apar uneori și izvoare sărate-iodurate.[3]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ DEX Online. „Definiții DEX Online - cerezină”. Accesat în . 
  2. ^ a b DEX Online. „Definiții DEX Online - ozocherită”. Accesat în . 
  3. ^ a b c Consuela Dogaru, C. Beca, Gheorghe Horhoianu, M. Olănescu, C. Tudorache (). Tehnologia meseriei pentru sondor foraj-extracție. Editura Didactică și Pedagogică. p. 87. 
  4. ^ Mediculmeu.com. „Terapia bolilor cu petrol”. Accesat în .