Popești-Leordeni
Popești-Leordeni | |||
— oraș — | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 44°22′48″N 26°10′12″E / 44.38000°N 26.17000°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Ilfov | ||
SIRUTA | 179533 | ||
Reședință | Popești-Leordeni[*] | ||
Componență | Popești-Leordeni[*] | ||
Guvernare | |||
- primar al orașului Popești-Leordeni[*] | Petre Iacob[*][2][3] (PSD, ) | ||
Suprafață[1] | |||
- Total | 55,8 km² | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 53.434 locuitori | ||
- Densitate | 392 loc./km² | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 077160 | ||
Prezență online | |||
site web oficial GeoNames | |||
Poziția localității Popești-Leordeni | |||
Modifică date / text |
Popești-Leordeni este un oraș în județul Ilfov, Muntenia, România. Localitatea se află în vecinătatea sud-estică a municipiului București, la ieșirea către Oltenița, fiind un oraș-satelit al Capitalei. Conform recensământului din anul 2011, Popești-Leordeni are o populație de 21.895 de locuitori,[4] fiind al patrulea centru urban al județului Ilfov din punct de vedere demografic, după Voluntari, Pantelimon și Buftea. Așezarea este cunoscută drept locul unei vechi comunități de bulgari catolici.
Geografie
[modificare | modificare sursă]Orașul Popești-Leordeni se află la sud-est de municipiul București, pe malul drept al râului Dâmbovița. De centrul capitalei îl despart 9 kilometri. Prin oraș trece șoseaua națională DN4, care leagă Bucureștiul de Oltenița. Șoseaua națională DN4 se intersectează, la limita sud-estică a orașului, cu șoseaua de centură a Bucureștiului.
Suprafața orașului este de 5.580 ha. Suprafața de intravilan este de 970 ha, în timp ce extravilanul ocupă 4.610 ha.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Localitatea Popești apare pentru prima dată în documente încă din anul 1532, când se face pomenire de moartea lui Vlad Vodă, înecat în apele Dâmboviței.[5] În anul 1632, când Sofica, fiica vornicului Stoica din Sintești, s-a căsătorit cu boierul Gheorghe Caridi, aceasta a primit în dar jumătate din satul Popești, cealaltă jumătate cumpărând-o mai pe urmă.[5]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe teritoriul actual al orașului erau organizate comunele Popești-Conduratu și Leurdeni, în plasa Dâmbovița a județului Ilfov. Comuna Popești-Conduratu era formată din două sate, Popești-Români și Popești-Pavlicheni, 810 locuitori, în majoritate bulgari romano-catolici, care trăiau în 154 de case. În comună funcționau o școală mixtă, o biserică ortodoxă și una catolică.[6] Comuna Leurdeni era formată din satele Leurdeni-Români și Leurdeni-Sârbi, având 496 de locuitori. În comună funcționau o mașină de treierat cu aburi, o școală mixtă cu 8 elevi (din care 3 fete) și o biserică.[7] În anul 1873, cele două comune au fost unite sub numele de Popești-Leurdeni[5] iar în 1925 comuna făcea parte din plasa Pantelimon a aceluiași județ și fiind compusă din satele Popești-Pavlicheni (reședința), Popești-Români, Leurdeni și cătunul Cula, având o populație de 2100 de locuitori.[8]
În 1950, comuna Popești-Leordeni a fost arondată raionului N. Bălcescu din orașul republican București, iar în 1968, a devenit comună suburbană a municipiului București, toate satele ei fiind contopite într-unul singur.[9] În 1981, a trecut la Sectorul Agricol Ilfov, subordonat municipiului București,[10] sector devenit în 1997 județul Ilfov.
Demografie
[modificare | modificare sursă]Conform recensământului efectuat în 2021, populația orașului Popești-Leordeni se ridică la 53.434 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 21.895 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (80,5%), iar pentru 18,6% nu se cunoaște apartenența etnică.[11] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (67,66%), cu minorități de romano-catolici (7,15%) și atei (1,08%), iar pentru 20,68% nu se cunoaște apartenența confesională.[12]
Administrație
[modificare | modificare sursă]Orașul Popești-Leordeni este administrat de un primar și un consiliu local compus din 19 consilieri. Primarul, Petre Iacob[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[13]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 8 | |||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 4 | |||||||||
Alianța Dreapta Unită | 4 | |||||||||
Partidul Național Liberal | 2 | |||||||||
Reînnoim Proiectul European al României | 1 |
În cadrul învățământului sunt înscriși 1650 de copii. În oraș se găsesc patru școli, șapte grădinițe dintre care trei particulare, o circă financiară (în localul Primăriei), un dispensar deservit de 6 medici și 2 stomatologi, două farmacii, policlinica „Medica-Popești”, un cămin de bătrâni (patronat de Institutul „Sf. Maria”), un cămin de copii orfani (patronat de fundația F.A.R.A.), biserici ortodoxe și catolice, și multe altele.
Orașul este format din trei sate, a căror toponimie se regăsește în numele boierilor care au trăit prin aceste locuri cu secole în urmă: Popești-Conduratu sau Pavlicheni, Popești-Români și Leordeni.
Orașul Popești-Leordeni are ca patroană și ocrotitoare pe Sf. Fecioară Maria, hram purtat și de principala biserică romano-catolică din oraș, iar în fiecare an, pe data de 8 septembrie (sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria) toți locuitorii țin sărbătoarea deosebit.
Monumente istorice
[modificare | modificare sursă]Opt obiective din orașul Popești-Leordeni sunt incluse în Lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monumente de interes local. Șase dintre ele sunt clasificate ca situri arheologice (între care ruinele conacului Costaforu), iar două ca monumente de arhitectură — ansamblul fostului conac Manu, datând din secolele al XVII-lea–al XIX-lea, cu pivnițele boltite și biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”; și Biserica Vintilă Vodă din Popești-Leordeni, cu hramul „Sfânta Alexandrina” și „Sf.Ierarh Nicolae” din cartierul Popești-Români (construită în anul 1676).
Personalități născute aici
[modificare | modificare sursă]- Hubert Petru Ștefan Thuma (n. 1973), politician;
- Răzvan Popescu (n. 1979), realizator de radio
- Alfred-Laurentiu-Antonio Mihai (n. 1981), politician;
- Valentin Alexandru (n. 1991), fotbalist.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Organizarea administrativă a județului Ilfov”. CJ Ilfov. Accesat în .
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ a b „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ a b c Biserica Sfantul Nicolae - Vintila Voda, 18 aprilie 2013, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro, accesat la 17 august 2013
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Popești-Conduratu” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 52.
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Leurdeni, com. rur., jud. Ilfov” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 4. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 162–163.
- ^ „Comuna Popești-Leurdeni în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA.
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Decretul nr. 15 din 23 ianuarie 1981 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Despre bulgarii romano-catolici din Popești-Leordeni Arhivat în , la Wayback Machine.
- FOTOREPORTAJ - Bulgarii din sudul Capitalei (VIDEO), 22 martie 2010, Adevărul
- Stema comunei Popești-Leordeni simbolizează credința puternică a locuitorilor, 7 decembrie 2002, Loredana, Amos News
- Biserica Sfântul Nicolae - Vintilă Vodă, 18 aprilie 2013, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro
- Biserica Sfinții Voievozi - Popești-Leordeni, 11 iunie 2012, Teodor Danalache, CrestinOrtodox.ro
|
|