George Lincoln Rockwell

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
George Lincoln Rockwell
George Lincoln Rockwell pipe.jpg
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Bloomington[*], SUA Modificați la Wikidata
Decedat (49 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Arlington, SUA Modificați la Wikidata
Cauza decesuluiomor Modificați la Wikidata
Căsătorit cuJudy Aultman (1943–1953),
Thóra Hallgrímsdóttir (1953–1961)
CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
Religiecreștinism Modificați la Wikidata
OcupațieMarinar, grafician, editor, politician, activist.
Comandant al Partidului Nazist American
În funcție
martie 1959 – 25 august 1967
Precedat dePrimul în funcție
Succedat deMatt Koehl
Lider al World Union of National Socialists
În funcție
1962 – 25 august 1967
PreședintePrimul în funcție
Succedat deMatt Koehl

PremiiAmerican Defense Service Medal
American Campaign Medal
Asiatic–Pacific Campaign Medal
European–African–Middle Eastern Campaign Medal
World War II Victory Medal
National Defense Service Medal
Naval Reserve Medal
Philippine Liberation Medal
Partid politicPartidul Nazist American
Alma materUniversitatea Brown[*]
Pratt Institute
Prezență online

George Lincoln Rockwell (n. ,[1][2] Bloomington[*], SUA – d. ,[1][2] Arlington, SUA) a fost un căpitan american cunoscut drept fondatorul Partidului Nazist American.[3][4][5][6]

Rockwell era cunoscut pentru negaționismul său și pentru convingerea că Martin Luther King era sprijinit de către comuniștii evrei care își doreau să controleze comunitățile albe. De asemenea, îi considera vinovați pe evrei pentru mișcările drepturilor civile.[7] Susținător al segregării rasiale, acesta îl descria pe Adolf Hitler drept „salvatorul Alb al secolului XX”[4], iar pe afro-americani „o rasa primitivă și letargică care dorește să obțină doar plăceri simple și o viață lipsită de responsabilități”.[8] Rockwell era un admirator al ideilor susținute de reprezentanți ai naționalismului negru precum Elijah Muhammad și Malcom X.[9] A fost asociat cu diverse grupări neonaziste în ultimii ani de viață și a fost ales lider al World Union of National Socialists.

Pe 25 august 1967, Rockwell a fost asasinat de către un membru renegat în fața unei spălătorii în Arlington, Virginia.[3][10][11][12]

Viața[modificare | modificare sursă]

Rockwell s-a născut în Bloomington, Illinois, primul copil al lui George Lovejoy „Doc” Rockwell și Claire Rockwell (născută Schade).[13][14] Tatăl său s-a născut în Providence, Rhode Island, și avea origini engleze și scoțiene.[14] Mama sa era fiica lui Augustus Schade, un imigrant german,[14] și a Corrinei Boudreau. Ambii părinți practicau vodevilul[12][13] și actoria,[14] iar printre cunoștințele tatălui său se numărau Fred Allen, Beny Goodman, Walter Winchell, Jack Benny și Grucho Marx.[15][16][12][17] Odată cu divorțul părinților[18], Rockwell, în vârstă de șase ani, avea să-și petreacă copilăria când cu mama sa în Atlantic City, New Jersey, când cu tatăl său în Boothbay Harbor, Maine.[15]

Rockwell a studiat în cadrul liceului Atlantic City[19] și și-a depus admiterea la Universitatea Harvard la vârsta de 17 ani, însă a fost respins.[20] Un an mai târziu, tatăl său l-a înrolat la Academia Hebron în Hebron, Maine.[21] Acolo a devenit un avid cititor de filosofie occidentală și romane sociale, lecturi care l-au pus în postura de a-și reconsidera perspectivele religioase. Acesta se identifica ca fiind un protestant devotat, însă după un studiu temeinic al Bibliei, a ajuns la concluzia că religia reprezintă mai degrabă un fundament esențial al civilizației decât o mulțime de adevăruri.

În august 1938, Rockwell s-a înscris la Universitatea Brown în Providence, Rhode Island la specializarea Filosofie.[15] În cadrul cursurilor de sociologie, a respins ideea egalității,[22] ideea că indivizii erau formați de mediul în care trăiesc și ideea că toate ființele umane au același potențial în viață. A dezbătut alături de colegii săi subiecte precum temele sociale din nuvelele populare. Rockwell a renunțat la studii în cel de-al doilea an universitar și a acceptat o împuternicire în cadrul Forțelor Navale.[15]

Serviciul militar și relațiile[modificare | modificare sursă]

Rockwell a apreciat ordinea și disciplina din marină și a frecventat cursurile de aviație[12] din Massachusetts și Florida în 1940. A avut o cariera de succes în cadrul forțelor navale, atât în timpul serviciului militar, cât și ca rezervist. Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a fost comandor aviator și a fost activ în perioada războiului din Coreea.[23] Într-un final, a fost trecut în rezervă.[12]

Pe 24 parilie, 1943, Rockwell s-a căsătorit cu Judith Aultman pe care a întâlnit-o în perioada studiilor la Universitatea Brown.[24] Aultman era studentă în cadrul colegiului Pembroke[24], sectorul feminin al universității. Cuplul a avut trei fete: Bonnie, Nancy și Phoebe Jean.[25] La momentul respectiv, Rockwell era înscris la cursurile de fotografie aeriană din cadrul școlii Forțelor Navale în Florida de Sud. Odată cu încheierea pregătirii, a servit în teatrele de operațiuni din Atlantic și Pacific pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial. Acesta și-a îndeplinit datoria la bordul USS Omaha[26], USS Pastores, USS Wasp și USS Mobile,[27] munca sa constând în recunoaștere aeriană, transport și pregătire.[28] Deși nu a fost niciodată implicat în lupte, a fost considerat un pilot bun și un ofițer capabil.[28]

În 1950, Rockwell a fost rechemat la datorie ca căpitan locotenent la începutul conflictului din Coreea.[12] S-a mutat în San Diego, California alături de soție și cei trei copii ai lor, unde a pregătit piloții infanteriei marine.[15]

În 1952, Rockwell s-a prezentat la raport în Norfolk, Virginia, unde i s-a adus la cunoștință de către superiorul său că va fi transferat în Islanda.[15] Deoarece famililor celor transferați nu le era permisă șederea alături de personalul staționat acolo, soția și copiii săi au locuit împreuna cu bunica lor în Barrington, Rhode Island. Din cauza despărțirii, soția sa a intentat divorțul în anul următor. La câteva luni după reîntoarcerea în Islanda, Rockwell a fost prezent la o petrecere diplomatică în capitala Reykjavik. Acolo a întâlnit-o pe Thora Hallgrímsson,[29] alături de care s-a căsătorit pe 3 octombrie 1953, în Catedrala Națională Islandeză, căsătoria fiind oficiată de către unchiul Thorei, episcopul Islandei. Aceștia și-au petrecut luna de miere în Berchtesgaden, Germania, unde Hitler a deținut proprietatea Berghof în Alpii Bavarezi.[30] Au avut împreună trei copii: Hallgrímur, Margrét și Bentína. În 1958, tatăl lui Hallgrímsdóttir a venit în Statele Unite cu scopul de a-și aduce fiica înapoi în Islanda pe motiv că Rockwell devenise „unul dintre cei mai activi rasiști în Statele Unite”.[31] Aceasta a divorțat într-un final de Rockwell și s-a recăsătorit în 1963.[32]

În cei 19 ani de serviciu militar,[33] Rockwell a obținut rangul de căpitan și a fost ofițer căpitan peste câteva rezerve din cadrul forțelor aviației. În 1960, în urma activităților sale politice, Forțele Navale ale Statelor Unite ale Americii l-au dat afara din armată exact cu un an înainte de pensionare pe motiv că nu era „detașabil” din cauza perspectivelor sale politice.[33] Procedurile au fost extrem de discutate în spațiul public, iar Rockwell menționa deseori rezultatul, afirmând că „a fost practic dat afară din Forțele Navale”, deși a fost onorabil eliberat din funcție.[34]

Cariera civilă[modificare | modificare sursă]

După încheierea războiului, Rockwell a lucrat ca pictor într-un mic magazin de pe proprietatea tatăul lui în Boothbay Harbor.[28] În 1946, s-a înscris într-un program de artă comercială în cadrul Institutului Pratt în Brooklyn, New York. Prin urmare, el și soția sa Judith s-au mutat în New York City.[15] Aceasta a excelat la Pratt, câștigând  un premiu de 1000$ pentru o reclamă realizată pentru American Cancer Society.[15][35] Totuși, a părăsit institutul înaintea încheierii anului terminal și s-a mutat în Maine unde și-a înființat propria agenție de publicitate.[28]

Rockwell a văzut o oportunitate în publicarea unei reviste care să se adreseze soțiilor militarilor americani.[15][36] În septembrie, 1955, acesta a lansat U.S. Lady.[36][37] După prezentarea ideii generalilor și amiralilor din fruntea departamentelor de relații publice din cadrul armatei, Rockwell a început să publice în Washington, D.C. Noua întreprindere a cuprins și cauzele politice susținute de acesta: opoziția sa față de integrarea rasială și comunism. A finanțat operațiunea cu ajutorul abonamentelor și vânzării de acțiuni. Publicația a suferit din cauza problemelor cu ceilalți asociați și a decis într-un final să o vândă.[36] Cu toate acestea, Rockwell încă aspira la o carieră de editor.

Activism politic[modificare | modificare sursă]

În perioada în care era staționat în San Diego, Rockwell a devenit un admirator al lui Adolf Hitler și al nazismului.[7] Acesta a fost influențat de poziția anticomunistă a senatorului Joseph McCarthy, fiind un susținător avid al acestuia.[38][39] Rockwell a sprijinit candidatura generalului Douglas MacArthur la președinția Statelor Unite.[40][41] A încercat să se asocieze cu acesta din urmă preluându-i obiceiul de a fuma dintr-o pipă din știulete de porumb.[41][42] Rockwell a fost prezent la raliul Gerald L.K. Smith din Los Angeles și urmărea publicația lui Conde McGinley, Common Sense, un ziar politic care la ajutat să-și cultive poziția antisemită și negaționismul. De asemenea, a citit și manifestul hitlerist, Mein Kampf,[43][44] și Protocoalele înțelepților Sionului.[42] Rockwell a adoptat ideile deprinse în urma lecturii.[29] A publicat o parodie în stilul Fermei Animalelor sub titlul The Fable of the Ducks and the Hens.[45] În cadrul poemului, Rockwell prezintă punctul său de vedere cu privire la modalitatea prin care puterea evreiască subjugă statul american în secolul XX. În 1952, a început să lucreze alături de grupuri antisemite și anticomuniste.[42]

A fost prezent pe parcursul acelui an la Conferința Naționalistă Americană care a fost organizată de către Asociația Educativ Creștină deținută de către Conde McGinley.

George Lincon Rockwell în timpul unei conferințe de presă în Arlington (3 noiembrie 1965).

După stabilirea domiciliului în Washington, D.C. în 1955, acesta s-a radicalizat treptat până când - în vorbele biografului său - a atins „cea mai radicală poziție a extremei drepte”.[7] În iulie 1958, Rockwell a participat în fața Casei Albe la un protest anti-război împotriva deciziei președintelui Dwight D. Eisenhower de a trimite trupe de menținere a păcii în Orientul Mijlociu.[46] Într-o zi, a primit un pachet de la un admirator care conținea un steag cu svastică de aproape 5,5 metri. A plasat steagul pe peretele casei sale și a construit un altar cu poza lui Hitler în mijloc și trei lumânări aprinse în față.[47] În autobiografia sa, Rockwell preciza că a avut o experiență spirituală și a jurat credință liderului său. Acesta, alături de alți admiratori ai ideologiei naziste, îmbrăcați în uniforme, înarmați cu revolvere și puști, a defilat prin fața casei sale din Arlington, Virginia. Geamul casei sale era lăsat deschis ca cei din zonă să poată observa steagul cu svastică. Drew Pearson redactase un foileton despre Rockwell, primul material în care acțiunile sale erau făcute publice. În alegerile prezidențiale din 1964, Rockwell a participat în calitate de „write-in candidate”, obținând 212 voturi.[48] A participat și în alegerile guvernamentale din Virginia în 1965 ca independent, însă a obținut doar 5.730 de voturi sau 1.02% din totalul voturilor.[49]

Partidul Nazist American[modificare | modificare sursă]

În martie 1959, Rockwell a înființat World Union of Free Enterprise National Socialists (WUFENS),[50] un nume selectat cu scopul de a denota dezacordul său cu naționalizarea proprietăților. În decembrie, organizația și-a schimbat numele în Partidul Nazist American, iar sediul central a fost relocat pe strada North Randolph 928[51] în Arlington, Virginia.

Rockwell a organizat o demonstrație pe 3 aprilie 1960 în National Mall din Washington, D.C.[52] unde a susținut un discurs timp de 2 ore cu scopul de a atrage atenția mass-mediei. Cea de-a doua întrunire a fost organizată în Union Square în New York.[53] Primarul Robert Wagner a refuzat să-i elibereze autorizația,[54] motiv pentru care Rockwell a atacat decizia la Curtea Supremă din New York. O adunare formată din veterani de război evrei și supraviețuitori ai Holocaustului[55] au protestat împotriva sa, iar la ieșirea sa din tribunal în timpul unei pauze, a fost repede înconjurat de reporteri. Unul dintre reporteri, Reese Schonfeld, l-a întrebat pe Rockwell cum i-ar tratat pe evrei dacă ar ajunge la cârma Statelor Unite.[55] Acesta din urmă a afirmat că nu i-ar trata pe evrei altfel decât i-ar trata pe ceilalți cetățeni americani. Dacă ar fi loiali Statelor Unite, totul ar fi în regulă; dacă ar fi trădători însă, atunci vor fi executați. Când Schonfeld l-a întrebat pe Rockwell cu privire la numărul evreilor pe care-i consideră trădători, acesta a răspuns că „80%”[55] sunt trădători. Veteranii de război și supraviețuitorii Holocaustului s-au revoltat și au început să-l lovească pe reporter și pe Rockwell cu umbrelele, iar acesta din urmă a fost escortat de către polițiști. Rockwell, cu ajutorul American Civil Liberties Union, a reușit să obțină autorizația, depășind însă cu mult data planificată.[56]

Cea de-a treia demonstrație a fost planificată pe 4 iulie 1960, tot în National Mall.[42] Rockwell și oamenii săi au intrat în confruntare cu o mulțime de protestatari, fapt care a dus la o revoltă. Poliția l-a arestat pe Rockwell și pe încă 8 membri din partidul său. Acesta a cerut deschiderea unui proces, însă a fost internat la un spital de psihiatrie timp de 30 de zile.[42] A fost eliberat în mai puțin de două săptămâni și considerat sănătos psihic pentru a fi judecat.[42] A publicat un pamflet inspirat din această experiență sub titlul „How to Get Out or Stay Out of the Insane Asylum”.[57][42]

În vara anului 1966, Rockwell a organizat un protest împotriva încercării lui Martin Luther King de a încheia segregarea de facto în suburbia albă Cicero, Illinois, din Chicago.[58] Acesta considera că King era un instrument al comuniștilor evrei care-și doreau integrarea Americii.[59] Rockwell credea că această integrare era un plan evreiesc de dominare a comunității caucaziene.[60]

Sub conducerea lui Rockwell, Partidul Nazist American s-a alăturat Ku Klux Klanului și altor organizații similare în perioada protestelor pentru drepturile civile în cadrul unor contraproteste împotriva activiștilor și participanților la Marșul spre Washington.[61] A realizat însă repede că organizația KKK se raporta la niște valori depășite, fapt care-i făcea ineficienți în planul lui Rockwell de a purta un conflict rasial modern. La auzul sloganului „Black Power” (în română Puterea Negrilor) în timpul unei dezbateri din 1966 cu Stokely Carmichael,[62] Rockwell l-a preluat și personalizat sub forma „White Power” (ro: Puterea Albilor).[62] White Power a devenit mai târziu denumirea revistei partidului, respectiv titlul unei cărți redactate de către acesta. Partidul a produs și distribuit un număr de pamflete și cărți, inclusiv cele scrise de Rockwell, publicația periodică Stormtrooper[63] (original numită National Socialist Bulletin) și o revistă de benzi desenate intitulată Here Comes Whiteman!, unde eroul principal se lupta cu inamici inspirați din stereotipurile rasiste.[64]

Rockwell era un negaționist.[15] Într-un interviu din aprilie 1966 cu jurnalistul Playboy Alex Haley, Rockwell a declarat „Nu cred că 6.000.000 de evrei au fost exterminați de Hitler. Nu s-a întâmplat”.[15] Când a fost întrebat într-un interviu din 1965 realizat de Canadian Broadcasting Corporation dacă Holocaustul a avut loc, Rockwell a afirmat că deține „dovezi incontestabile care demonstrează că nu a avut loc”.[65]

Ferma în care Rockwell a stabilit „Stormtrooper Barracks” era situată pe Bulevardul Wilson 6150 în districtul Dominion Hills din Arlington.[66] Acolo a susținut Rockwell interviul pentru revista Playboy. Zona în care era situat sediul central, strada North Randolph 928 din Ballston, Arlington, este acum un hotel imens și clădire de birouri. După moartea lui Rockwell, succesorul său, Matt Koehl, a mutat sediul pe strada North Franklin 2507 din zona Clarendon.[67] La mijlocul anilor 1980, sediul a fost mutat în New Berlin, Wisconsin.[68]

Casa de discuri Hatenanny și „Hate Bus”[modificare | modificare sursă]

În anii 1960, Rockwell a încercat să atragă atenția prin inființarea unei mici case de discuri numită Hatenanny Records.[69] Casa de discuri a lansat două melodii cu versuri explicit rasiste care au fost vândute în mare parte prin intermediul poștei și în cadrul demonstrațiilor organizate de partid. Când activiștii pentru drepturile civile au militat pentru desegregarea stațiilor de autobuz în sudul Statelor Unite, Rockwell a achiziționat un Volkswagen van pe care a scris sloganuri supremaciste; mașina a primit numele de „Hate Bus” (ro: Autobuzul Urii) și era prezentă mereu la demonstrații și discursuri.[16][70][71][72] Conform unui reportaj FBI cu privire la Partidul Nazist American, mașina a reintrat în posesia vânzătorilor ca urmare a neplății facturilor.[73]

Rockwell (primul din dreapta) alături de alți membri ai Partidului Nazist American în fața celebrului „Hate Bus” în Virginia, 1961.

Naționalismul negru și mișcarea „Identitatea Creștină”[modificare | modificare sursă]

George Lincoln Rockwell a avut relații apropiate cu multe grupuri naționaliste de culoare și cu liderii acestora - precum Elijah Muhammad și Malcom X - care susțineau segregarea rasială.[74] Rockwell le-a preizat adepților săi că Elijah Muhammad „a adunat milioane de indivizi dezordonați, imorali, bețivi, leneși și respingători batjocoritor numiți „niggers” și i-a inspirat atât de mult încât au devenit oameni curați, cumpătați, onești, muncitori, demni, dedicați și admirabili în ciuda culorii lor... Muhammad conștientizează că împreunarea raselor este un plan evreiesc care va conduce la înrăutățirea problemelor pe care ar trebui să le rezolve... Am discutat cu liderii musulmani și sunt sigur că un plan practic pentru separarea raselor poate fi realizat, excepție făcând agitatorii comuniști de origine evreiască”.[9] De asemenea, acesta a afirmat despre Muhammad că este de acord cu agenda lor și că are un imens respect față de acesta. Rockwell a donat 20$ Națiunii Islamului la un eveniment organizat pe data de 25 iunie 1961.[75]

Inspirat de modul în care negrii musulmani utilizează religia cu scopul de a mobiliza oamenii, Rockwell a încercat să colaboreze cu grupurile mișcării Identitatea Creștină. În iunie 1964, a format o alianță cu preotul Wesley A. Swift și a început să-și promoveze ideile în cadrul mișcării.[76]

Homosexualitate[modificare | modificare sursă]

Într-un interviu din 1965 cu CBC, Rockwell a recunoscut că există membri în partidul său care sunt homosexuali, însă declara că a reușit să-i salveze.[77]

Moartea[modificare | modificare sursă]

Pe 25 august 1967 Rockwell a fost ucis în timp ce părăsea o spălătorie în Arlington, Virginia.[3][78][79] John Patler, membru concediat din grupul lui Rockwell în martie 1967 pe motiv că a încercat să introducă idei marxiste în publicațiile partidului,[78][80] a fost condamnat de crimă în decembrie 1967 și a primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.[81] A ispășit opt ani, respectiv încă șase în urma încălcării condițiilor de eliberare.[11] La auzul veștii că fiul său a fost omorât, tatăl lui Rockwell, în vârstă de 78 de ani, a declarat: „Nu sunt deloc surprins. Mă așteptat de ceva vreme să se întâmple”.[21][3][10][11]

Matt Koehl, cel care a comandat NSWPP după moartea lui Rockwell, a preluat „controlul” asupra corpului comandantului și acțiunilor partidului[82] care avea la vremea respectivă peste 300 de membri active și 3.000 de donatori. Părinții lui Rockwell și-au dorit o înmormântare privată în Maine, însă nu au vrut să intre în conflict cu membrii partidului.[83] Pe 27 august 1967 un purtător de cuvânt al NSWPP a declarat că oficialii guvernamentali au aprobat o înmormântare cu onoruri militare în Cimitirul Național Culpeper pe motiv că Rockwell era veteran.[84] Administratorii cimitirului au precizat că nu este posibilă afișarea insignelor naziste, iar când cei 50 de îndoliați au încălcat această condiție, intrarea în cimitir a fost blocată timp de cinci ore, momente în care dricul - oprit pe calea ferată din apropierea cimitirului - era să fie lovit de tren. În următoarea zi trupul lui Rockwell a fost incinerat.[85]

În cultura populară[modificare | modificare sursă]

Caracterizat drept „Hitlerul american” de către BBC[3], Rockwell a reprezentat o sursă de inspirație pentru politicianul supremacist David Duke.[86] În perioada liceului, când Duke a aflat de asasinarea comandantului, a afirmat că „Cel mai mare american care a trăit vreodată a fost împușcat și ucis”.[87][88][22] La mijlocul anilor 1960, Rockwell a dezvoltat o strategie conform căreia avea să-și dezvolte filosofia politică nazistă în interiorul mișcării religioase Identitatea Creștină.[89] Doi dintre asociații acestuia, Matt Koehl și William Luther Pierce, și-au format propriile organizații. Koehl, succesorul lui Rockwell, a schimbat denumirea NSWPP în New Order în 1983, iar organizația a fost relocată în Wisconsin la scurt timp după aceea. Pierce a înființat National Alliance.[90]

George Lincoln Rockwell este menționat în versurile melodiei lui Bob Dylan,„Talkin John Birch Paranoid Blues”. În cadrul melodiei, naratorul îi caracterizează pe Abraham Lincoln și Thomas Jefferson ca fiind comuniști și afirmă că singurul „american adevărat” este George Lincoln Rockwell.[91] Grupul Firesign Theatre a creat un candidat prezidențial ficțional, George Papoon, pentru noul lor album din 1972, Not Insane or Anything You Want To, membru al partidului Natural Surrealist Light Peoples Party, denumire care parodiază partidul lui Rockwell, National Socialist White Peoples Party.[92]

În miniseria Roots: The Next Generations, Marlon Brando l-a portretizat pe Rockwell[93] și a câștigat un premiu Emmy în calitate de personaj secundar. În serialul The Man in the High Castle, care prezintă o lume postbelică alternativă în care naziștii au câștigat războiul, aeroportul principal din New York poartă denumirea de Aeroportul Lincoln Rockwell.[94]

Revista National Lampoon a realizat o parodie după propaganda partidului sub titlul „Americans United to Beat the Dutch” în ediția „Prejudice” din aprilie 1973[95] și în ediția din mai 1974.[96]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • How to Get Out Or Stay Out of the Insane Asylum (1960)[97]
  • In Hoc Signo Vinces (1960)[98]
  • Rockwell Report (1961)[99]
  • This Time the World (1961)[100]
  • White Self-Hate: Master-Stroke Of The Enemy (1962)[101]
  • White Power (1966)[102]

Înregistrări[modificare | modificare sursă]

  • Nazi Rockwell: A Portrait in Sound (1973, postum)[103]
  • Speech At Brown University, 1966 (1966)[104]
  • Speech In The Armory, Lynchburg, Virginia, 20 august, 1963 (1963)[105]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d George Lincoln Rockwell, SNAC, accesat în  
  2. ^ a b c d George Lincoln Rockwell, Find a Grave, accesat în  
  3. ^ a b c d e „1967: 'American Hitler' shot dead”. Accesat în . 
  4. ^ a b Nicholas Goodrick-Clarke (). Black Sun: Aryan Cults, Esoteric Nazism, and the Politics of Identity. NYU Press. p. 10. 
  5. ^ Jeffrey Kaplan (). Encyclopedia of White Power: A Sourcebook on the Radical Racist Right. Rowman & Littlefield. p. 1. 
  6. ^ Frederick James Simonelli (). American Fuehrer: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. University of Illinois Press. p. 26. 
  7. ^ a b c Goodrick-Clarke, Nicholas (31 iulie 2003). Black Sun: Aryan Cults, Esoteric Nazism, and the Politics of Identity (Reissue ed.). New York University Press. ISBN 978-0814731550.
  8. ^ Goodrick-Clarke (2003), p. 12
  9. ^ a b Marable, Manning (2013). The Portable Malcolm X Reader. Penguin Books. ISBN 9780143106944.
  10. ^ a b „Patler Convicted, Faces 20 Years”. Accesat în . 
  11. ^ a b c „Killer of American Nazi Chief Paroled”. Accesat în . 
  12. ^ a b c d e f Kaplan (2000), p. 261
  13. ^ a b Simonelli (1999), p. 5
  14. ^ a b c d Trudy Irene Scee (). Rogues, Rascals, and Other Villainous Mainers. Down East Books. p. 123. 
  15. ^ a b c d e f g h i j k Alex Haley. „George Lincoln Rockwell April 1966”. Accesat în . 
  16. ^ a b Lawrence N. Powell. „When Hate Came to Town: New Orleans' Jews and George Lincoln Rockwell”. Accesat în . 
  17. ^ Simonelli (1999), p. 6
  18. ^ Simonelli (1999), p. 7
  19. ^ Simonelli (1999), p. 14
  20. ^ Travis Morris (). Dark Ideas: How Neo-Nazi and Violent Jihadi Ideologues Shaped Modern Terrorism. Lexington Books. p. 76. 
  21. ^ a b „Rogues, Rascals, & Villains”. Accesat în . 
  22. ^ a b All That's Interesting. „Who Was George Lincoln Rockwell, The Founder Of The American Nazi Party?”. Accesat în . 
  23. ^ Michael S Lief, H. Mitchell Caldwell (). The Devil's Advocates: Greatest Closing Arguments in Criminal Law. Simon and Schuster. 
  24. ^ a b Simonelli (1999): „In April 1943 Rockwell married Judith Aultman at St. John's Church in Harrington, Rhode Island. They had a small wedding and a short honeymoon.”
  25. ^ Morris (2016), p. 80
  26. ^ Simonelli (1999): „Before being shipped offto his first assignment as a navy pilot aboard the cruiser USS Omaha[...]”
  27. ^ Simonelli (1999): „[...]photo reconnaissance, transport, and training functions, aboard a sequence of ships after the Omaha: the USS Pastores, the USS Wasp, and the USS Mobile[...]”
  28. ^ a b c d Simonelli, Frederick James (1999). American Fuehrer: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. University of Illinois Press. pp. 18–19. ISBN 0-252-02285-8.
  29. ^ a b Goodrick-Clarke (2003), p. 10
  30. ^ Charles Higham (). American Swastika. Doubleday. p. 275. On duty in Iceland, Rockwell was mesmerized by Hitler's memoirs and took his second wife, Thora, to Berchtesgaden for their honeymoon. 
  31. ^ George Lincoln Rockwell, This Time the World(Parliament House 1961; Reprinted by White Power Publications, 1979; and later Liberty Bell Publications, 2004, ISBN 1-59364-014-5), https://archive.org/details/ThisTimeTheWorld_37; Roger Boyes, Meltdown Iceland: Lessons on the World Financial Crisis from a Small Bankrupt Island (New York: Bloomsbury, 2009), pp. 63–64; Ingi Freyr Vilhjálmsson, Hamskiptin: Þegar allt varð falt á Íslandi(Reykjavík: Veröld, 2014), p. 55.
  32. ^ This Time The World, the autobiography of George Lincoln Rockwell; Roger Boyes, Meltdown Iceland: Lessons on the World Financial Crisis from a Small Bankrupt Island (New York: Bloomsbury, 2009), pp. 63–64.
  33. ^ a b Barry J. Balleck (). Modern American Extremism and Domestic Terrorism: An Encyclopedia of Extremists and Extremist Groups. ABC-CLIO. p. 299. He was honorably discharged in 1960, one year short of 20 years ostensibly because he was „not deployable” due to his political views 
  34. ^ "Separation and Discharge Proceedings of Commander George Lincoln Rockwell", Bureau of Naval Personnel, 1 februarie 1960.
  35. ^ Rockwell, George Lincoln, This Time The World, p. 32
  36. ^ a b c Donna Alvah (). Unofficial Ambassadors: American Military Families Overseas and the Cold War, 1946-1965. NYU Press. p. 94. 
  37. ^ Steven E Atkins (). Encyclopedia of Right-Wing Extremism In Modern American History. ABC-CLIO. p. 91. 
  38. ^ Christopher R. Fee, Jeffrey B. Webb (). Conspiracies and Conspiracy Theories in American History. ABC-CLIO. p. 76. 
  39. ^ Brian C. Etheridge (). Enemies to Allies: Cold War Germany and American Memory. University Press of Kentucky. 
  40. ^ Fee (2019), p. 77
  41. ^ a b George Hawley (). The Alt-Right: What Everyone Needs to Know®. Oxford University Press. p. 36. 
  42. ^ a b c d e f g Michael Newton (). Famous Assassinations in World History: An Encyclopedia. ABC-CLIO. p. 478. 
  43. ^ Michael Lee Pope (). Wicked Northern Virginia. Arcadia Publishing. 
  44. ^ Neil A. Hamilton (). American Social Leaders and Activists. Infobase Publishing. p. 324. 
  45. ^ George Lincoln Rockwell. „The Fable of the Ducks and the Hens”. Accesat în . 
  46. ^ Simonelli (1999), p.27
  47. ^ William H. Schmaltz (). Hate: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. Brassey's. p. 41. 
  48. ^ „US President National Vote”. Accesat în . 
  49. ^ University of Virginia Library Archived 8 iulie 2012
  50. ^ Kaplan (2000), p. 353
  51. ^ Pope (2014)
  52. ^ Martin J. Manning, Martin Manning, Herbert Romerstein (). Historical Dictionary of American Propaganda. Greenwood Publishing Group. p. 251. 
  53. ^ Simonelli (1999): „[...]a permit to hold a Nazi rally in New York City's Union Square on Hitlers birthday, 20 April, which was also Good Friday”
  54. ^ Herman Obermayer (). American Nazi Party in Arlington, Virginia 1958 - 1984. Herman J. Obermayer. p. 18. 
  55. ^ a b c George Lincoln Rockwell Archive. „George Lincoln Rockwell gets assaulted”. Accesat în . 
  56. ^ Kara E. Stooksbury, John M. Scheb II, Otis H. Stephens Jr. (). Encyclopedia of American Civil Rights and Liberties: Revised and Expanded Edition. ABC-CLIO. p. 36. 
  57. ^ George Lincoln Rockwell. „Full text of "How to Get Out or Stay Out of an Insane Asylum". Accesat în . 
  58. ^ Newton (2014), p. 479
  59. ^ Rockwell, George Lincoln. "Chapter 4". White Power.
  60. ^ Rockwell, George Lincoln (1966). "1966 Playboy interview". Playboy (Interview). Interview with Alex Haley. reprinted online at archive.org. p. 9.
  61. ^ Robin S. Doak (). The March on Washington: Uniting Against Racism. Capstone. p. 60. 
  62. ^ a b „Stokely Carmichael Black Power Speech & Debate W George Lincoln Rockwell”. Accesat în . 
  63. ^ Kaplan (2000), p. 146
  64. ^ George Lincoln Rockwell. „Here Comes Whiteman [American Nazi Party comic book]”. Accesat în . 
  65. ^ „George Lincoln Rockwell Canadian TV”. Accesat în . 
  66. ^ Janet Rowe (). Arlington County Police Department. Arcadia Publishing. p. 121. 
  67. ^ H. Michael Barrett. „Pierce, Koehl and the National Socialist White People's Party Internal Split of 1970”. Accesat în . 
  68. ^ Rebecca A. Cooper. „Java Shack glimpses its past as Nazi headquarters”. Accesat în . 
  69. ^ Hawley (2018), p. 66
  70. ^ MESSYNESSY. „Riding the Hate Bus, 1961”. Accesat în . 
  71. ^ Arsenault, Raymond (15 ianuarie 2006). Freedom Riders: 1961 and the Struggle for Racial Justice. Books.google.com. Retrieved 26 decembrie 2012.
  72. ^ Boyd, Herb. We Shall Overcome with 2 Audio CDs: The History of the Civil Rights Movement. Books.google.com. Retrieved 26 decembrie 2012
  73. ^ American Nazi Party Monograph, Federal Bureau of Investigation, June 1965, p. 50
  74. ^ William H. Schmaltz. „When George Lincoln Rockwell, Elijah Muhammad, and Malcolm X Shared the Same Stage”. Accesat în . 
  75. ^ Sam McPheeters. „When Malcolm X Met the Nazis”. Accesat în . 
  76. ^ Simonelli, Frederick James (1999). American Fuehrer: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. University of Illinois Press. ISBN 978-0-252-02285-2.
  77. ^ Schmaltz, William H. (2013). For Race And Nation: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party, pp. 222
  78. ^ a b THE EDITORIAL DESK. „Death of an Arlington Nazi”. Accesat în . 
  79. ^ Graham, Fred P. (26 august 1967). "Rockwell, U.S. Nazi, Slain; Ex-Aide Is Held as Sniper". The New York Times. pp. 1, 14.
  80. ^ "Rockwell Aide Charge in Slaying". The News and Courier. Charleston, South Carolina. 26 august 1967.
  81. ^ Murderpedia. „John PATLER”. Accesat în . 
  82. ^ History Collection. „American Nazi: The Life of George Lincoln Rockwell”. Accesat în . 
  83. ^ Simonelli (1999): „On his elderly mothers behalf, he announced to the press: "The family no longer wishes to contest the claim of Matt Koehl regarding the party's right to make funeral arrangements for George Lincoln Rockwell."
  84. ^ "Rockwell Burial Causes A Dispute". The New York Times. 27 august 1967. p. 28.
  85. ^ "George Lincoln Rockwell". Find A Grave”. Accesat în . 
  86. ^ Travis Morris (). Dark Ideas: How Neo-Nazi and Violent Jihadi Ideologues Shaped Modern Terrorism. Lexington Books. p. 90. 
  87. ^ Langer, Elinor (2004), A Hundred Little Hitlers, New York: Picador, p. 131
  88. ^ Bridges, Tyler (2004). The Rise of David Duke. University Press of Mississippi. ISBN 9780878056842.
  89. ^ Richard S. Levy (). Antisemitism: A Historical Encyclopedia of Prejudice and Persecution, Volume 1. ABC-CLIO. p. 118. In collaboration with George Lincoln Rockwell, Butler worked to merge neo-Nazi politics with Christian Identity Religion[...] 
  90. ^ Barry J. Balleck (). Hate Groups and Extremist Organizations in America: An Encyclopedia. ABC-CLIO. p. 207. 
  91. ^ „Talkin' John Birch Paranoid Blues”. Accesat în . 
  92. ^ „Join the Papoon Bandwagon!”. Accesat în . 
  93. ^ IMDB. „Marlon Brando: George Lincoln Rockwell”. Accesat în . 
  94. ^ „Lincoln Rockwell International Airport”. Accesat în . 
  95. ^ National Lampoon. „April 1973, Vol. 1, No. 37 / Prejudice”. Accesat în . 
  96. ^ National Lampoon. „May 1974, Vol. 1, No. 50 / 50th Anniversary”. Accesat în . 
  97. ^ George Lincoln Rockwell. „How to Get Out or Stay Out of an Insane Asylum”. Accesat în . 
  98. ^ George Lincoln Rockwell. „In Hoc Signo Vinces”. Accesat în . 
  99. ^ George Lincoln Rockwell. „1961 ROCKWELL REPORT MAGAZINE NO.5 EUSTACE MULLINS WHITE ARYAN RACIST”. Accesat în . 
  100. ^ GLR. „THIS TIME THE WORLD” (PDF). Accesat în . 
  101. ^ George Lincoln Rockwell. „White Self-Hate”. Accesat în . 
  102. ^ GLR. „White Power”. Accesat în . 
  103. ^ GLR. „George Lincoln Rockwell – A Portrait In Sound”. Accesat în . 
  104. ^ George Lincoln Rockwell. „George Lincoln Rockwell Brown University Speech”. Accesat în . 
  105. ^ George Lincoln Rockwell. „George Lincoln Rockwell - Lynchburg Armory Speech 1963”. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Schmaltz, William H. (2001). Hate: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. Brasseys, Inc. ISBN 1-57488-262-7
  • Griffin, Robert S. (2001). The Fame of a Dead Man's Deeds. 1st Books Library. pp. 87–115. ISBN 0-7596-0933-0
  • Mason, James. "Appendix III contains Mason's "George Lincoln Rockwell: A Sketch of His Life and Career"; introduced by Ryan Schuster". Siege: The Collected Writings of James Mason. Black Sun Publications. ISBN 0-9724408-0-1
  • Simonelli, F. J. (1999). American Fuehrer: George Lincoln Rockwell and the American Nazi Party. University of Illinois Press. ISBN 9780252067686
  • Morris, T. (2016). Dark Ideas: How Neo-Nazi and Violent Jihadi Ideologues Shaped Modern Terrorism. Lexington Books. ISBN 9780739191040
  • Kleim, M. J., Gardell, M., Fangen, K., Ryden, T., Cooper, R., Mason, J., ... & Lind, E. (2000). Encyclopedia of white power: A sourcebook on the radical racist right. Rowman & Littlefield. ISBN 9780742503403

Legături externe[modificare | modificare sursă]