Ierarhie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pictogramă a ierarhiei - oameni pe o "scară"

O ierarhie (în Greacă: ιεραρχία, e derivat de la ιερός-ieros, sacru, și άρχω-arho, regulă) este un sistem de ranguri pentru a clasifica oameni și lucruri, unde fiecare element a sistemului (cu excepția celui mai înalt element) e subordonat unui alt element.

Unul din primii oameni care au utilizat acest termen a fost Pseudo-Dionisie Areopagitul, care a folosit cuvântul în contextul unei ierarhii celeste și al unei ierarhii ecleziastice [1]. Aceasta a fost originea definiției "domnia preoților". Unele biserici, ca cea Romano-Catolică și cea Ortodoxă au tabele de organizare care sunt "ierarhice" în sensul modern al cuvântului (tradițional, Dumnezeu este zenitul ierarhiilor). Astăzi acest termen este întrebuințat pentru a denumi sisteme ierarhice similare și în alte contexte.

O ierarhie poate uni unități direct sau indirect, vertical sau orizontal. Unele legături directe într-o ierarhie sunt la superiorul tău, sau la unul din subordonații tăi. Legături indirecte, însă pot să se extindă "vertical" în sus sau în jos pe mai multe căi în aceași direcție. Totuși, toate părțile ierarhiei care nu sunt unite într-un mod vertical pot fi unite între ele într-un mod "orizontal" printr-o cale care merge în sus până la primul superior comun și apoi înapoi în jos. Acest concept este ilustrat de către doi colaboratori, unde nici unul nu este șeful celuilalt, însă ambii au un superior în comun pe un rang mai înalt.

Orice om cu nivel intelectual mediu – categorie în care se încadrează majoritatea oamenilor – are în zestrea sa biologică de aptitudini, alături de inteligență, principalele calități sau însușiri care îi permit posibilitatea, cel puţin teoretică, să ajungă pe cel mai înalt nivel social sau profesional.

Evident că, nu toți oamenii ajung în partea de sus a ierarhiei sociale sau profesionale, deoarece, pentru obținerea succesului, pe lângă factorii biologici, intră în acțiune o paletă întreagă de cauze de altă natură, care influențează sau chiar determină reușita sau eșecul fiecărui individ. Dintre aceste din urmă cauze, nu trebuie omis hazardul (norocul sau ghinionul) și, sigur, trebuie luate în considerare multe altele.

La naștere, omul normal dobândeşte posibilitatea de a urca până în vârful ierarhiei sociale sau profesionale, ori numai până în partea de mijloc a acesteia, după cum poate avea neșansa (ghinionul) de a urca puţin sau deloc, situându-se pe o poziție inferioară pe scara socială sau profesională.

Printr-o metaforă, am putea spune că, în copilărie, fiecare om este ca un bloc de marmură în interiorul căruia se află o minunată statuie nefinisată. Sau, astfel cum spunea Michelangelo, înăuntrul fiecărui bloc de marmură sălășluiește o statuie frumoasă, care poate fi scoasă la lumină prin îndepărtarea materialului excedentar.

Nu toți oamenii au norocul să fie șlefuiți prin educație ori să fie ciopliți de mediul în care trăiesc, astfel că rămân simple posibilități, care nu au beneficiat deloc sau prea puțin de factorii cu rol cauzal sau influențator în ceea ce privește aducerea la lumină a personalității marcante ce sălășluiește în corpul oricărui om normal. În acest din urmă caz discutăm fie de cei fără șansă, fie de nenorociți.

Este momentul precizării potrivit căreia, faptul că o persoană se află pe o poziție înaltă în orice domeniu, nu este o certitudine că aceasta este îndreptățită să ocupe o astfel de poziție, după cum nici situarea pe un loc inferior nu este o garanție că cel evaluat nu merită mai mult. De multe ori, poziționarea socială sau profesională poate fi nemeritată sau, din contra, nedreaptă.

Cerere[modificare | modificare sursă]

  • În știință, ca metodă de clasificare (de exemplu, clasificarea speciilor biologice), corespunde caracteristicilor generale și particulare. Adesea, această metodă de clasificare este asociată cu geneza.
  • În structurile sociale, corespunde principiului subordonării nivelurilor inferioare ale superiorului.
  • La proiectarea și operarea obiectelor tehnice, aceasta corespunde "detalierii": împărțirea obiectelor mari în cele mai mici.
  • Planificarea este o metodă de detaliere a planurilor.
  • În programarea ca o metodă de generare de la un strămoș comun a unor obiecte care au caracteristici tot mai detaliate (moștenire).


Vezi și[modificare | modificare sursă]