Umberto Eco

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Umberto Eco
Umberto Eco 01.jpg
Umberto Eco
Date personale
Născut 5 ianuarie 1932[1][2][3]
Alessandria, Italia[3][4]
Decedat 19 februarie 2016 (84 de ani)[5][2]
Milano, Italia[3]
Căsătorit cu Renate Ramge[*] (din 24 septembrie 1962)
Naționalitate Italia Italia
Cetățenie Italia[6]
Ocupație Pedagog, filozof, semiotician, scriitor
Limbi limba italiană[7]
limba franceză
limba latină[3]
Studii Universitatea din Torino[2]
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1959–2016
Operă de debut Il problema estetico in San Tommaso - 1956
Opere semnificative Numele trandafirului
Note
Premii Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]
Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]
Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană[*] (2001)
Grand Cross of the Order of Merit of the Federal Republic of Germany with Star[*]
Princess of Asturias Award for Communications and Humanities[*] (2000)[2]
Pour le Mérite
Doctor honoris causa[*] (8 mai 1993)
Doctor honoris causa[*] (23 mai 2002)
Doctor honoris causa[*] (2009)
Premiul Médicis pentru literatura străină[*] (1982)
Premiul Strega (1981)
Website http://umbertoeco.it/
Umberto Eco signature.svg

Umberto Eco (n. 5 ianuarie 1932, Alessandria, Piemont – d. 19 februarie 2016, Milano) a fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician.[8] Este cunoscut în special pentru romanul său Numele trandafirului (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară. De atunci a scris mai multe romane, incluzând Pendulul lui Foucault și Insula din ziua de ieri Cel mai recent roman al său, Cimitirul din Praga, publicat în 2010, este un best-seller. Umberto Eco a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.[9] A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Eco s-a născut în orașul Alessandria, din regiunea Piemont (nordul Italiei). Tatăl său, Giulio, a fost contabil, apoi guvernul l-a angajat să participe la trei războaie. În timpul celui de al II-lea război mondial, Umberto și mama sa, Giovanna, s-au mutat într-un sat mic din zona muntoasă piemonteză. Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales, iar în operele sale, precum și în interviuri, a făcut referire la acest ordin și la fondatorul lui.[10] Numele său de familie este probabil un acronim pentru ex caelis oblatus (Latină: un cadou din cer), care i-a fost atribuit bunicului său (care a fost orfan) de un funcționar de stat.[11] A studiat la Torino, luându-și licența în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. În anii 1960 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărîndu-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). Este autor de romane, eseuri, tratate academice și cărți pentru copii. Profesor de semiotică la câteva dintre cele mai celebre universități europene și americane, Umberto Eco a abordat din această perspectivă aspecte cruciale ale culturii zilelor noastre. Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.

Romane[modificare | modificare sursă]

Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii conceptele postmodernismului. Romanul a fost ecranizat în 1986.[12]

Opere literare[modificare | modificare sursă]

Cărți pentru copii[modificare | modificare sursă]

Toate sunt ilustrate de Eugenio Carmi

  • La bomba e il generale, 1966
  • I tre cosmonauti, 1963
  • Gli gnomi di Gnu, 1992

Lucrări de semiotică-filozofică și critică literară[modificare | modificare sursă]

  • Il problema estetico in San Tommaso, Torino, Edizioni di Filosofia, 1956, a doua ediție modificată, Il problema estetico in Tommaso d'Aquino, Milano, Ed. Bompiani, 1970
  • Sviluppo dell'estetica medievale, În Momenti e problemi di storia dell'estetica, 1959, Milano, Marzorati, a doua ediție modificată, Arte e bellezza nell'estetica medievale, Milano, Editura Bompiani, 1987
  • Opera aperta, 1962, (rom. Opera deschisă, traducere de Cornel Mihai Ionescu, Editura pentru Literatura Universală, 1969, Ed. Paralela 45, 2006 )
  • * La struttura assente, 1968 (rom. Structura absentă)
  • Segno, 1973
  • Trattato di semiotica generale, 1975, (rom. Tratat de semiotică generală,București, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1982)
  • A semiotic Landscape. Panorama sémiotique. Proceedings of the Ist Congress of the International Association for Semiotic Studies, Den Haag, Paris, New York: Mouton (= Approaches to Semiotics, 29), 1979 (cu Seymour Chatman și Jean-Marie Klinkenberg).
  • Lector in fabula. La cooperazione interpretativa nei testi narrativi, 1979 (rom. Lector in fabula(1979, Ed. Univers, 1991)
  • Postille a „Il nome della rosa“, 1983
  • Semiotica e filosofia del linguaggio, 1984, (Semiotica și filosofia limbajului, 1984)
  • I limiti dell'interpretazione, 1990, (rom. Limitele interpretării, Ed Pontica, 1995, Ed. Polirom, 2011)
  • Sei passegiate nei boschi narrativi. Norton Lectures, 1994 (rom. Șase plimbări prin pădurea narativă)
  • Kant e l'ornitorinco, 1997 (rom. Kant și ornitorincul, trad. Stefania Mincu, Ed. Pontica, 2002, Ed. Polirom, 2010
  • Sulla letteratura, 2002 (rom. Despre literatură, 2002)
  • Dire quasi la stessa cosa. Esperienze di traduzione, 2003
  • Confessions of a Young Novelist. Richard Ellmann Lectures in Modern Literature, Harvard University Press, 2011 (rom. Confesiunile unui tinar romancier´, Traducere de Ioana Gagea, Ed. Pollirom, 2011)

Opere cu caracter eseistic și alte opere[modificare | modificare sursă]

  • Apocalittici e integrati, 1964 u. 1978 (rom. Apocaliptici si integrati . Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa1964, Polirom, Iași 2008)
  • Come si fa una tesi di laurea, 1977 (rom. Cum se face o teză de licență, Ed. Pontica, 2000, Ed. Polirom, Iași 2006);
  • Dalla periferia dell'impero, 1977 șiSette anni di desiderio, 1983
  • Sugli specchi e altri saggi, 1985
  • Arte e bellezza nell’estetica medievale, 1987
  • Il secondo diario minimo, 1992
  • La ricerca della lingua perfetta nella cultura europea, 1993 (rom. În căutarea limbii perfecte, traducere de Dragos Cojocaru, Editura Polirom, Iași 2002)
  • In cosa crede chi non crede?, în colaborare cu Carlo Maria Martini, 1996 (rom. În ce cred cei care nu cred?, traducere de Dragoș Zamoșteanu, Ed. Polirom, Iași 2011)
  • Cinque scritti morali, 1997 (rom. Cinci scrieri morale, trad. rom. Pontica, 1998, Ed. Humanitas, București 2005)
  • La Bustina di Minerva, 2000 (rom. Pliculețul Minervei, Humanitas, București 2004)
  • Storia della Bellezza, a cura di U. E., 2004
  • A passo di gambero. Guerre calde e populismo mediatico, 2006
  • La memoria vegetale e altri scritti di bibliofilia, 2006
  • Storia della Bruttezza, a cura di U. E., 2007
  • Vertigine della lista, 2009

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri