Lupta de la Ciucea (16-29 ianuarie 1919)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Lupta de la Ciucea (16-29 ianuarie 1919)
Parte a Operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri
Ciucea (1938) - 1.jpg
Ciucea în perioada interbelică
Informații generale
Perioadă 16-29 ianuarie 1919
Locație Ciucea, comitatul Cluj (actual județul Cluj)
Rezultat Limitarea spre vest a avansului trupelor române
Beligeranți
Ungaria Republica Ungară România Regatul României
Conducători
Ungaria Col. Lajos Kubay România
Efective
Ungaria Regimentul 21 Infanterie Honvezi România

Lupta de la Ciucea din perioada 16-29 ianuarie 1919 a reprezentat o acțiune militară de luptă de nivel tactic care a opus în arealul geografic dintre localitatățile Ciucea și Huedin situate în comitatul Cluj, trupe maghiare din Divizia Secuiască celor românești. Derularea ostilităților s-a circumscris operațiilor militare pentru apărarea Marii Uniri, acțiunea desfășurându-se în timpul perioadei de ocupare a celui de-al treilea aliniament al liniei de demarcație din Transilvania. Acțiunile desfășurate cu această ocazie au contribuit la stabilirea aliniamentului demarcațional militar în munții Bihorului.

Subiectul înfruntării a fost reprezentat de controlul căii de acces spre pasul Ciucea, una dintre trecătorile majore prin care se realiza accesul în Transilvania. Aflat în retragere din zona Clujului, Regimentul 21 Infanterie Honvezi a acționat în apărare în mod activ, conform cu sensul schimbării de optică a administrației politice și militare ungare care era acum dispusă la măsuri militare, luate cu scopul de a câștiga timp.

Fixarea trupelor maghiare în apărare la Ciucea a permis ca ele – ulterior – să poată dispune în zonă a de serioase lucrări genistice în fața ofensivei armatei române din aprilie 1919

Contextul geografic, politic și militar[modificare | modificare sursă]

Pasul Ciucea (maghiară Király-hágó) reprezintă un punct de trecere[1] între Transilvania propriuzisă și Crișana,[2] șoseaua care traversează pasul făcând legatura între localitățiile Oradea și Cluj.[3] În sens istoric și cultural, a reprezentat una dintre trecătorile majore prin care se realiza accesul în Transilvania medievală.[2] fiind cea mai folosită rută de trecere dintre Marea Câmpie Ungară și bazinul Transilvaniei.[4]

La stânga se află Munții Apuseni, iar la centru și în dreapta hărție administrative ale fostelor comitate Bihor și Cluj. Pasul Ciucea (maghiară Király-hágó) se vizualizeazî în estul comitatului Bihor în districtul Aleșd (maghiară Élesd).

Succesiv eforturilor Guvernului României și ale Consiliului Dirigent,[5] linia de demarcație a fost mutată în luna ianuarie 1919[6] pe aliniamentul vest de Sighetu Marmației - Cicârlău - Ardusat - Băsești - Chilioara - Crișeni - Panic - Aghireș - Meseșenii de Sus - Șeredei - Pria - Ciucea - Ciuci - Zam.[5] Forțele armate române au continuat astfel să preseze încet înainte, după ce au asigurat Clujul.[7]

Aliniamentele liniei de demarcație hotărâte pe 31 decembrie 1918,[7] 28 ianuarie[8] și 26 februarie 1919. Zona demilitarizată propusă de Aliați în 26 februarie 1919 este figurată cu culoare gri.[7]

Trupele Diviziei Secuiești s-au retras din zona Clujului, rămânând doar formațiuni mai mici[9] ale Regimentului 21 Infanterie Honvezi din Cluj,[10] care aveau misiunea de a asigura drumul spre Oradea (maghiară Nagyvárad) pentru perioada de transport a muniției.[9] După arestarea la 17 ianuarie 1919 a profesorului István Apáthy de către români,[7] și în contextul continuării înaintării de către trupele române, comandamentului ungar în fruntea căruia se afla Károly Kratochwill s-a mutat inițial la Huedin (maghiară Bánffyhunyad) și apoi la Oradea,[9] unde și-a transferat centrul de comandă la mijlocul lunii ianuarie.[7] Comandamentul ungar a susținut însă că nu recunoaște drept linie de demarcație decât Linia Diaz din 3 noiembrie 1918, așa cum fusese confirmată și individualizată prin Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918.[11] De la Oradea Kratochwill a ordonat astfel ca trupele maghiare să nu se mai retragă, chiar dacă armata română ar fi continuat să înainteze spre vest. În contextul acestui ordin au apărut și primele confruntări militare dintre cele două armate.[9]

Politica de non-rezistență pasivă dezvoltată în cursul iernii 1918-1919 de către guvernul ungar nu l-a descurajat pe Kratochvil, iar militarii Diviziei Secuiești au subminat politica oficială printr-o atitudine războinică. Astfel, comandantul Diviziei Secuiești a fost proactiv, ordonând misiuni care să traverseze liniile românești. Colonelul și subordonații săi au fost de părere că rezistența armată este singura cale de urmat pentru a păstra teritoriile situate la periferia teritoriului Ungariei, opinie împărtășită de mulți dintre contemporanii lor de aceeași limbă, aflați în acele zone.[12]

Conform generalului francez Louis Franchet d'Esperey, scopul final al românilor a fost acela de a ocupa teritoriile aflate în sud-estul Tisei, în conformitate cu cele consemnate în Tratatul secret de alianță dintre România și Antantă. În consecință, generalul francez a apreciat că un război româno-ungar este iminent.[13]

Confruntarea[modificare | modificare sursă]

Situaţia militară la nivelul liniei de demarcaţie în ianuarie 1919.

În a doua jumătate a lunii ianuarie 1919, trupele române au depășit linia de demarcație care trecea prin Oradea, Cluj și Deva.[14] Cea mai mare confruntare dintre trupele române și ungare din luna ianuarie 1919 a avut loce la Ciucea, unde Regimentul 21 Infanterie Honvezi a reușit ca efect al unor lupte care au durat câteva săptămâni, să oprească armata română să avanseze spre defileul Crișului Repede.[9]

Conforma istoricului Nagy Szabolcs, începând cu 12 ianuarie Regimentul 21 Infanterie Honvezi a fost atacat de către români, acesta retrăgându-se spre Ciucea[15] cu misiunea de a asigura alături de Garda Națională Maghiară din Oradea apărarea trecătorii omonime.[10] În retragere, trupele ungare de honvezi și de jandarmi au săvârșit jafuri, bătăi, schingiuiri și omoruri la Huedin și în satele Morlaca, Bologa, Valea Drăganului, Poieni Ciucea și Bucea.[16] Deși în perioada de sfârșit a lunii ianuarie și de început al lunii februarie Regimentul 21 Infanterie Honvezi nu se afla în acel moment într-o formă prea bună, din punct de vedere al disciplinei, dislocat în apărarea zonei Ciucea acesta a contribuit la 16 ianuarie la atacarea trupelor române din zonă.[10]

Conform profesorului Ilie Furduiu, actele reprobabile respective au grăbit înaintarea armatei române spre Huedin.[16] Câteva zile mai târziu astfel, trupele române au replicat printr-un atac încununat de succes, asupra orașului.[10] La 5/18 ianuarie a avut loc o ciocnire la Poieni cu Gărzile Naționale Române din localitate precum și cu 20 de cavaleriști români (roșiori), iar a doua zi pe 6/19 ianuarie membriii Gărzilor Naționale Române din Valea Drăganului s-au deplasat la Ciucea, unde au intervenit energic în ajutorul soldaților români aflați acolo.[16]

Pe fondul unor condiții din ce în ce mai haotice în hinterlandul învecinat și a unei lungimi mari a linie frontului față de posibilitățile asigurării efective cu trupe, comunicațiile și aprovizionarea au devenit din ce în ce mai dificile la nivelul liniei de demarcație, iar gradul de fragmentare în mici unități al diviziei a crescut. Fiecare comandant a ajuns să opereze în mod autonom în propriul sector, planificând și executând în baza autorității proprii operațiuni în teritoriul stăpânit de către trupele române.[14]

Pasul Ciucea a fost ținut de trupele regimentului.[7] La 7/20 ianuarie trupele din Regat și Gărzile Naționale Române s-au retras din localitatea Ciucea, care a fost reocupată de maghiari a doua zi,[16] aceștia înaintând ulterior până la Poieni și Valea Drăganului.[16]

În perioada 23-28 ianuarie 1919 maghiarii Regimentului 21 Honvezi au trecut la contraatac, pentru a menține viitoarea linie de demarcație[10] la nivelul căreia ajunseseră trupele române.[7] Astfel, fără a se baza pe un ordin direct venit de la Kratochvil, colonelul Lajos Kubay a decis ca la 23 ianuarie să inițieze o acțiune proprie, fără să notifice eșalonul superior al diviziei. Timp de 3 zile, soldații maghiari au înaintat în Țara Călatei până la Brăișoru (maghiară Malomszeg). Datorită faptului că regimentul era amenințat cu încercuirea dinspre nord și sud de trupe neregulate românești și dinspre Cluj de trupe regulate, forțele ungare s-au retras la Ciucea, unde o delegație franceză le-a cerut la 29 ianuarie să înceteze ostilitățile.[15]

Epilogul[modificare | modificare sursă]

Ca efect al luptelor duse la Ciucea, linia frontului s-a stabilizat în Munții Bihorului.[9]

Nu s-a ajuns totuși la o ciocnire deschisă, deoarece la 21 ianuarie 1919, Franchet d'Esperey a ordonat oprirea avansului militar românesc.[8] Pe 23 ianuarie Consiliul de Miniștri ungar[6] a decis, pentru prima dată, că nu mai avea o altă soluție decât rezistența armată, iar la 24 ianuarie Georges Clemenceau i-a atras atenția generalului Henri Berthelot că nu era cazul să se ia în considerare toate pretențiile românești. Un nou ordin din 28 ianuarie – al Primului Ministru francez – a determinat fixarea armatelor române pe aliniamentul Sighet-Baia Mare-Zalău-Ciucea-Zam. Situația de provizorat nu a mulțumit pe de-a-ntregul pe niciunul dintre guvernele ungar și român.[8]

„La întâlnirea din 23 ianuarie 1919 a cabinetului [ungar], Károly și Berinkey au făcut să fie clar că o nouă politică urma să fie adoptată pentru armată; politica rezistenței pasive urma să fie abandonată în favoarea unor pregătiri defensive, iar acestea urmau să înceapă în comitatul Bihor, situat pe frontul estic și în același timp unul dintre cele mai mari comitate din Transilvania. Aceasta nu urma să însemne că va fi autorizată vreo ofensivă de orice tip, cu atât mai mult cu cât lipseau rezervele. Dar, în cele din urmă o politică activă de apărare urma să fie adoptată, cu speranța că beneficiile politice câștigate ar fi urmat să cumpere mai mult timp pentru regim.[17]
—Helmick Timothy: Spre redobândirea patriei: cum de au venit soldații din clasa de mijloc și ofițerii să lupte pentru Károly și Kun, 2012

Fixarea trupelor maghiare în apărare la Ciucea a permis însă, ulterior, ca ele să poată dispune în zonă a de serioase lucrări genistice în fața ofensivei armatei române din aprilie 1919.[18]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bordea, Sever; Munții Pădurea Craiului. Colecția Munții noștri Nr. 19; Ed. pentru Turism; București; 1978; - împreună cu Harta; accesat la 1 august 2018
  2. ^ a b en Mallows, Lucy; Transylvania–The Bradt Travel Guide; The Globe Pequot Press; USA; 2008; ISBN 978-1-84162-230-9; pp. 3, 252-253; accesat la 1 august 2018
  3. ^ România – atlas rutier, Ed. Cartographia Ltd., Budapesta, 2008, ISBN 978-963-352-646-0
  4. ^ en Battishill Yolland, Arthur & ; Agorasztó, Tivadar & Fodor, Louis; View of Trianon's Hungary; „Turul” association; 1928; p. 283; accesat la 1 august 2018
  5. ^ a b Grad, Cornel; Informații documentare inedite privind colaborarea Marelui Cartier General al Armatei Române cu Consiliul Dirigent la procesul de preluare a „Imperiumului” în Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat (nov. 1918 – iun. 1919) în Armata română și patrimoniul național; Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei; București; 2010; ISBN 978-606-524-077-3; pp. 198-199; accesat la 1 august 2018
  6. ^ a b Cap. IV Unirea și desăvârșirea...; Știrban & Iancu & Țepelea & Racovițan &, p 97 (PDF)
  7. ^ a b c d e f g en Szász, Zoltán; The End of Hungarian Rule in Transylvania in Institute of History of the Hungarian Academy of Science's History of Transylvania, Vol. III – From 1830 to 1919, XIV - Revolutions and national movements after the collapse of the monarchy (1918-1919); Atlantic Research and Publications, Inc.; 2001-2002; pp. 3-753; accesat la 1 august 2018
  8. ^ a b c Cap. IV Unirea și desăvârșirea...; Știrban & Iancu & Țepelea & Racovițan &, p 98 (PDF)
  9. ^ a b c d e f Virag, Paula;Evenimentele de la finalul anului 1918 și prima jumătate a anului 1920 din regiunea Satu Mare și impactul asupra populației în Fascinația trecutului: omagiu istoricului Simion Retegan la împlinirea vârstei de 75 de ani; Ed. Mega; Cluj-Napoca; 2014; ISBN 978-606-543-466‑0; p. 4 (PDF); accesat la 1 august 2018
  10. ^ a b c d e hu Barna, Gottfried; A Székely hadosztály, 1918-1919, II; hargitakiado.ro; 2007; accesat la 1 august 2018
  11. ^ Grad, Cornel; Contribuția armatei române la preluarea puterii politico-administrative în Transilvania. Primele măsuri (noiembrie 1918-aprilie 1919); Revista de Administrație Publică și Politici Sociale, An II, Nr. 4(5)/Decembrie 2010; p. 75; accesat la 1 august 2018
  12. ^ en Regaining the Homeland: How middle-class ..., Helmick, 2012; p.58
  13. ^ en Pastor, Peter; Hungary Between Wilson and Lenin: The Hungarian revolution of 1918-1919 and the Big Three (East European monographs); Columbia University Press; New York, USA; 1976; ISBN 0-91470-13-3; Chapter 8: From Hope to defeat (I); accesat la 1 august 2017
  14. ^ a b en Mócsy, István I.; The Effects of World War I The Uprooted: Hungarian Refugees and Their Impact on Hungary's Domestic Politics, 1918-1921; Columbia University Press; New York, USA; 1983; ISBN 0-88033-039-2; Chapter 2: Military Occupation of Hungary's Minority Areas and Its Impact on the Local Hungarian Population, November 1918-August 1919 (II), accesat la 1 august 2018
  15. ^ a b hu Szabolcs, Nagy; A Székely Hadosztály; Rubicon Történelmi Magazin, 7-8/2017; p. 46; accesat la 1 august 2018
  16. ^ a b c d e Furduiu, Ilie; Războiul româno-maghiar din 1919 – II; Dacoromanica, Nr. 17/2004; accesat la 3 august 2018
  17. ^ en Regaining the Homeland: How middle-class ..., Helmick, 2012; p.53
  18. ^ Cap. IV Unirea și desăvârșirea...; Știrban & Iancu & Țepelea & Racovițan &, p. 145 (PDF)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

|