Consiliul Național Secuiesc (1918-1919)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Acest articol se referă la un organ politic al secuilor din Transilvania înființat în perioada care a urmat după Primul Război Mondial. Pentru un organ politic similar din secolului XXI, vedeți Consiliul Național Secuiesc.
Consiliul Național Secuiesc (1918-1919)
maghiară A Székely Nemzeti Tanács (1918-1919)
Székely Katonák ! - A Székely Nemzeti Tanács Kiáltványa.jpg
Înființare13 noiembrie 1918
TipConsiliu Național
Scop/MisiuneOrgan politic de reprezentare a secuilor din Transilvania
Organism statal central al unei viitoare Republicii Secuiești
Organizarea și susținerea materială și financiară a Diviziei Secuiești
SediuBudapesta, Republica Ungară
Zona deservităȚinutul Secuiesc
Limbi oficialeMaghiară

Consiliul Național Secuiesc a fost un organ politic național al secuilor din Transilvania înființat în perioada care a urmat după Primul Război Mondial. A fost format în luna noiembrie 1918 la Budapesta, ca urmare a susținerii active a liderilor Benedek Jancsó, Dénes Sebess, Gábor Ugron și Nándor Urmánczy și sub coordonarea conților originari din Transilvania István Bethlen și Pál Teleki.[1]

Înființare[modificare | modificare sursă]

La 12, 13 și respectiv 15 noiembrie 1918 au luat ființă la Cluj, Budapesta și Târgu Secuiesc mai multe consilii naționale secuiești, iar la 17 noiembrie a avut loc o întâlnire a membrilor acestora la Budapesta, la aceasta participând și delegați din Gheorgheni și Târgu Mureș. La 19 noiembrie s-a constituit la Budapesta la inițiativa lui István Bethlen un comitet cu largă reprezentativitate.[2]

Activitate[modificare | modificare sursă]

Acest consiliu a avut un caracter politic și a militat pentru înființarea unei viitoare republici secuiești.[1] Astfel, cu toate că reprezentanții consiliului și-au declarat loialitatea față de statul ungar, și-au declarat în aceeași perioadă și disponibilitatea de a acționa în numele unei republici secuiești independente, organism statal care ar fi putut să rezulte prin autodeterminare și să aibă la bază principiile wilsoniene.[3]

De asemenea, consiliul de la Budapesta s-a implicat și în organizarea și susținerea Diviziei Secuiești, forță militară dispusă să lupte pentru menținerea Transilvaniei în granițele statului ungar. Astfel, membrii consiliului au reușit să adune o mare cantitate de arme, să acumuleze fonduri consistente și să recruteze – cu predilecție din rândul unităților militare demobilizate care se întorceau de pe frontul italian, un număr de soldați secui.[1]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c en Mócsy, István I.; The Uprooted: Hungarian Refugees and Their Impact on Hungary's Domestic Politics, 1918-1921; East European Monographs; 1983; ISBN 9780880330398; Chapter 2: Military Occupation of Hungary's Minority Areas and Its Impact on the Local Hungarian Population, November 1918-August 1919 (part II); accesat la 18 august 2018
  2. ^ hu A Székely Nemzeti Tanács működése (1918-1919), Fráter, 2010, p. 1
  3. ^ en Bottoni, Stefano; National Projects, Regional Identities, Everyday Compromises. Szeklerland in Greater Romania (1919–1940); Hungarian Historical Review 2, no. 2 /2013; pp. 477–511; acccesat la 22 august 2018

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]