Lepus capensis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Lepus capensis
Cape Hare, near Prince Albert, Western Cape, South Africa - panoramio.jpg
Individ în Prins Albert, Wes-Kaap, Africa de Sud
Überseemuseum Bremen 2009 168.JPG
Specimen afișat la Übersee Museum Bremen
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Lepus
Specie: L. capensis
Nume binomial
Lepus capensis
(Linnaeus, 1758)[2]
Cape Hare area.png
Arealul speciei Lepus capensis

Lepus capensis este o specie de mamifere din familia iepurilor, Leporidae.[2] Blana sa dorsală are fire de păr cu porțiuni negre și este de culoare gri-argintie, în timp ce blana burții sale are firele de păr lungi și este de culoare albă-pură.[3] Se găsește în zone din Africa, Asia și Europa (doar în Italia), dar pentru că taxonomia sa este incertă, și arealul său este oarecum neclar.[1] Este erbivoră, dieta sa incluzând tipuri de iarbă.[3] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Per total, taxonomia speciei Lepus capensis este neclară, unele subspecii descrise putând reprezenta specii distincte.[4] Taxonomia sa din Qatar este și ea incertă.[1] Specimenul după care a fost făcută descrierea speciei se afla în Capul Bunei Speranțe, Africa de Sud.[2][3] Speciile Lepus corsicanus, Lepus europaeus, Lepus granatensis, Lepus habessinicus, Lepus tibetanus și Lepus tolai au fost anterior considerate subspecii ale Lepus capensis.[2] Din cauza faptului că L. tibetanus și L. tolai au fost considerate subspecii ale acestei specii, unele surse consideră ca arealul speciei L. capensis cuprinde și China, Mongolia și Rusia.[1] Includerea speciei L. europaeus în L. capensis a fost disputată;[1] un studiu din anul 2005 a sugerat că ar fi aceleași specii,[5] dar un studiu al ADN-ului mitocondrial al aceleași animale din anul 2006 a ajuns la concluzia că au ajuns suficient de diferite pentru a fi considerate specii separate.[6] Un studiu din anul 2008 a afirmat că în cazul genului Lepus, luând în considerare evoluția sa rapidă, desemnarea speciilor nu se poate baza numai pe ADN-ul mitocondrial.[7] Alt studiu din anul 2008 a sugerat că este nevoie de mai multă cercetare înainte de a se ajunge la o concluzie.[8] Prin urmare, L. europaeus rămâne clasificată ca specie separată până ce date ulterioare contrazic această presupunere.[9] Este neclar și dacă L. capensis se află în subgenul Proeulagus sau Eulagos.[2] Taxonomia anumitor populații din Sardinia și nordul Africii este la rândul ei incertă, aceste populații fiind momentan incluse în L. capensis.[1] Câteva subspecii descrise ale speciei Lepus nigricollis ar putea reprezenta specii separate sau subspecii ale L. capensis.[4] Numărul de cromozomi s-ar putea să fie 2n = 48. Harrison și Bates (1991) au considerat că în Arabia există 8 subspecii:[1]

  • L. c. arabicus (în vestul țării Irak, în Kuwait, Arabia Saudită și Yemen)
  • L. c. atallahi (în Bahrain și posibil Qatar)
  • L. c. cheesmani (în Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Yemen și Oman)
  • L. c. connori (la partea de est a Râului Eufrat din Irak)
  • L. c. jefferyi (în Insula Maṣīrah⁠(en) și Oman)
  • L. c. omanensis (în Emiratele Arabe Unite și Oman)
  • L. c. sinaiticus (în sudul țării Israel și în Sinai)
  • L. c. syriacus (în Siria, Lebanon și nordul țării Israel)

L. c. connori este acum considerată subspecie a L. europaeus, pe baza trăsăturilor blănii,[2] iar L. c. jefferyi s-ar putea să fie o specie separată.[1]

Potrivit lui Hoffmann și Smith (2005) și Schai-Braun și Hackländer (2018), există 12 subspecii:[1]

  • L. c. aegyptius (în în estul Africii)
  • L. c. aquilo (în sudul Africii)
  • L. c. arabicus (în în Arabia și Orientul Apropiat)
  • L. c. atlanticus (în nord-vestul Africii)
  • L. c. capensis (în sudul Africii)
  • L. c. carpi (în sudul Africii)
  • L. c. granti (în sudul Africii)
  • L. c. hawkeri (în estul Africii)
  • L. c. isabellinus (în estul Africii)
  • L. c. schulmbergeri (în nord-vestul Africii)
  • L. c. sinaiticus (în estul Africii)
  • L. c. whitakeri (în nord-vestul Africii)

Hoffmann și Smith au luat în considerare doar arealul din sudul Africii, considerând că populațiile din estul Africii, Arabia și Orientul Apropiat și nord-vestul Africii s-ar putea să formeze fiecare trei grupuri câte o specie diferită.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Specimen din subspecia Lepus capensis arabicus fotografiat în Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite
Specimen în Kolmanskop, Namibia
Craniul unui specimen afișat la Museum Wiesbaden

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Lepus capensis este o specie de iepuri din genul Lepus de mărime medie. Lungimea corpului, craniului, cozii, urechii și labei piciorului din spate și greutatea au fost identificate pe baza unor specimene din Provinsie Kaap die Goeie Hoop⁠(en), Africa de Sud. Măsoară 44,5–55 cm în lungime și cântărește 1,7–2,45 kg (luând în considerare Africa de Sud),[3] femelele în medie cântărind 2,1 kg, iar masculii 1,8 kg (luând în considerare Kenya),[10] dar altă sursă specifică greutatea unui specimen din L. capensis ca fiind 1–3,5 kg (fără a se specifica o zonă anume).[4] Pe baza măsurătorilor specimenelor din Africa de Sud, craniul are lungimea de 8,49–8,94 cm, iar capul are cam aceeași culoare ca spatele corpului, cu bărbia și o parte a gâtului albe și buzele de sus de o nuanță palidă de roșcat. Culoarea obrajilor este maro-cenușie. Privit din laterală, capul are o forma clar angulară. Are un inel alb în jurul ochiului, de obicei având și semne de o nuanță roșcată dedesubtul și deasupra acestui inel. Luând în considerare datele din Africa de Sud, urechile sale au 11–14 cm în lungime și au fire de păr de o nuanță de maro-galben, marginea interioară a urechii fiind cu fire de păr lungi și albe, pe când cea exterioară cu fire de păr tot albe, dar extrem de scurte, iar pe vârful rotunjit al urechii fiind prezente fire de păr negre și scurte mai ales pe partea exterioară a acestuia. Blana sa este fină, iar blana dorsală are fire de păr cu porțiuni negre și este gri-argintie. Firele de păr de pe partea dorsală au baze albe, cu benzi sub-terminale largi și negre, cu benzi terminale de nuanță albicioasă și vârfuri albe sau negre. Blana de pe partea ventrală are firele de păr lungi și este albă-pură. Culoarea blănii este mai palidă la iepurii din habitate aride și semiaride comparativ cu cea a iepurilor din habitate mai umede. Culoarea coastelor seamănă cu cea de pe spate și se transformă într-o nuanță palidă de maro-galben în partea de jos a lor. Porțiunea nucală poate fi de culoare roz-maronie. Stratul său interior de blană este alb sau alb-cenușiu. Nu are blana la fel de pufoasă ca la unele specii de iepuri din genurile Bunolagus și Pronolagus. Are o coadă de 10–14,5 cm (în Africa de Sud) care este neagră în partea de sus și albă în părțile laterale și în partea de jos. Pe tălpi se află fire de păr ce au o nuanță de un fel de maroniu-gălbeniu. Partea de sus a membrelor din față este de un tip de roșcat-palid, pe când partea de jos este albă, iar membrele din spate sunt de un tip de roșcat-palid. Pe baza informațiilor despre specimenele din Africa de Sud, labele picioarelor din spate măsoară fiecare 11–13,8 cm în lungime. Cu cât este mai arid habitatul, cu atât mai lungi sunt urechile și labele picioarelor din spate ale acestor iepuri; acest lucru a fost observat pe baza măsurătorilor a 5 specimene de L. c. hawkeri din vestul Sudanului (laba piciorului din spate de 9,9–10,4 cm și urechea de 9,3–10,6 cm), a 5 specimene de L. c. isabellinus[a] din estul Sudanului (laba piciorului din spate de 8–10,2 cm și urechea de 11–11,8 cm), 3 specimene de L. c. schlumbergeri[b] din Ageria (laba piciorului din spate de 9,9–11 cm și urechea de 10–11,2 cm) și 7 specimene de L. c. whitakeri din Algeria și Niger (laba piciorului din spate de 9,5–11,4 cm și urechea de 11,7–13,5 cm). Incisivii principali au fiecare câte un șanț mic care este umplut cu cement.[3]

Comparație cu alte specii[modificare | modificare sursă]

Lepus capensis este asemănătoare cu Lepus saxatilis, a cărei bană dorsală este de o nuanță închisă maronie-gălbuie cu porțiuni nuanțate și care are porțiunea nucală mare și de un roșcat palid. L. saxatilis are de asemenea o bandă îngustă și neagră la vârful urechii, iar la tălpile labelor picioarelor este prezentă o nunață de roșcat-închis. Se găsește doar în sudul Africii și locuiește în zone deschie și zone arbustive. L. capensis este similară și cu Lepus victoriae, a cărei bană dorsală este maro cu porțiuni negre și care are porțiunea nucală de culoare portocalie-maronie până la portocalie. L. victoriae are de asemenea forma capului fin convexă (când capul este privit din laterală) și locuiește în pajiști, zone cu arbuști și zone cu tufișuri.[3]

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Specimen de Lepus capensis sinaiticus alergând în Ezuz⁠(en), Israel

Areal[modificare | modificare sursă]

Lepus capensis se găsește în Africa de Sud, Algeria, Arabia Saudită, Bahrain, Botswana, Burkina Faso, Ciad, Cipru, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Eritrea, Eswatini, Etiopia, Iordania, Irak, Iran, Israel, Italia, Kenya, Kuwait, Liban, Lesotho, Libia, Mali, Maroc, Mauritania, Mozambic, Namibia, Niger, Oman, Palestina, Qatar, Sahara Occidentală, Senegal, Siria, Sudan, Tanzania, Tunisia, Uganda, Yemen și Zimbabwe. Totuși, Hoffmann și Smith (2005) consideră că se găsește doar în partea de sud a Africii din arealul descris, considerând că populațiile din estul Africii, Arabia și Orientul Apropiat și nord-vestul Africii s-ar putea să formeze fiecare trei grupuri câte o specie diferită. Se găsește de la 0 m pornind de la nivelul mării până la 1.800 m.[1]

Habitat[modificare | modificare sursă]

Printre tipurile de habitat în care locuiește sunt incluse zonele deschise (preferându-le în schimbul celor închise), pășunile, savanele care conțin plante din genurile Acacia și Brachystegia, semideșerturile, Savana Sudaneză⁠(en) și zona Sahel. Evită zonele cu tufișuri și nu se găsește în păduri tropicale umede, și începe să ocupe zonele care au luat foc după ce au început să crească plante în ele. Se găsește în medii variate și este foarte adaptabilă.[3] În Peninsula Arabică preferă pășunile pășunate excesiv de șeptel.[1] Pentru a se adăposti de soare, specimenele aflate în Deșertul Namib pot crea vizuini scurte.[4]

Populație[modificare | modificare sursă]

În Africa de Sud, au fost înregistrate densități ale populației de 4,7–24,8 de iepuri/km²,[1] ceea ce s-ar putea să o facă să fie cea mai răspândită specie de lagomorfe în Africa.[3] S-a estimat că în partea din sudul Africii a arealului său, populația sa depășește 10.000 de indivizi.[1]

Mod de viață și ecologie[modificare | modificare sursă]

Comportament și hrănire[modificare | modificare sursă]

Deși Lepus capensis este o specie nocturnă, se poate întâmpla să caute hrană în timpul zilei dacă vremea este mohorâtă. Este erbivoră, și potrivit unei analize a fecalelor ale unor specimene moarte din Magadi⁠(en), Valea Marelui Rift⁠(en), Kenya, s-au descoperit în acestea în cea mai mare parte specii de plante din genuri precum Aristida, Chloris (mai ales C. dactylon), Enneapogon și Eragrostis, iar în procente: 35 % fibre de tulpină, 34 % epidermă, 20 % dicotiledonate și 2 % rogoz. Acești iepuri ajută la dispersarea semințelor. Agnew și Flux (1970) au enumerat 17 specii de plante ale căror semințe au fost găsite în blana acestor iepuri; printre cele mai frecvente se numără Tragus berteronianus (a cărei semințe au reprezentat 76 % din semințele găsite), Achyranthes aspera, Pupalia lappacea, Boerhavia repens,[3] Harpachne schimperi și Themeda triandra.[13] Dintre iepurii care au fost studiați, numai circa o jumătate au avut semințe în blană și foarte rar s-a întâmplat ca un iepure să poarte peste 20 de semințe.[3] Dieta sa ar trebui să varieze în funcție de habitat.[4]

În Kenya, dintre 800 de iepuri studiați, au fost înregistrate doar 4 grupuri de câte 3 iepuri, ceea ce duce la concluzia ca această specie este în general solitară, rareori trăind în grupuri.[3]

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Reproducerea diferă în funcție de locație, altitudine și zonă. În Botswana, unde au fost găsite femele pregnante în lunile februarie, iunie și noiembrie, există semne că acești iepuri s-ar reproduce și în anii cu secetă, iar femele sunt pregnante de-a lungul întregului an în Kenya, locul unde rata de pregnanță este de 80–100 % pentru majoritatea lunilor (excepție fac aprilie și perioada iunie-iulie). Pe baza datelor din Kenya, un rând de pui constă în medie în 1,5 pui, dar acest număr se schimbă în funcție de sezon (constă în 1,9 pui în ianuarie și în 1 în septembrie; lucru probabil cauzat de schimbările asupra precipitaților și căutării hranei) și scade odată cu creșterea altitudinii (la 1.800 m constă în 1,24 pui și la 600 m în 1,75). De asemenea, numărul mediu de rânduri de pui pe an este 6–8, iar numărul mediu de pui născuți de o femelă pe an este 11,6. La naștere, un pui cântărește cam 100 g[3] (80–130 g).[10] Tot în Kenya, femelele sunt pregnante pe durata întregului an, iar masculii sunt fecunzi pe durata întregului an. Pe baza datelor din Botswana, un rând de pui constă în 1–3 pui (s-au înregistrat 4 rânduri de 1 pui, 6 rânduri de 2 și 3 rânduri de 3).[3]

Un iepure din specia Lepus capensis prins de un ghepard din subspecia Acinonyx jubatus venaticus, în Rezervația Naturală Miandasht, Iran

Creștere[modificare | modificare sursă]

În Kenya au fost capturați doi iepuri din specia L. capensis, unul pe data de 3 iulie 1968 și celălalt pe data de 5 iulie 1968. Au fost crescuți ca animale de casă. Sexul lor nu a fost înregsitrat, dar la momentul găsirii a fost estimată vârsta acestora, luându-se în considerare greutatea: unul avea circa 1 zi, celălalt circa 1 lună. La început au fost hrăniți doar cu lapte de vacă îndulcit, după care au început să fie hrăniți și cu verdețuri, ovăz și mazăre. Ambii iepuri creșteau fiecare cu vreo 10 grame pe zi, în perioada în care creșteau cu viteza cea mai mare. Au ajunsă să aibă mărimea unui adult la vârsta de 4–5 luni, în luna noiembrie.[10]

Prădători[modificare | modificare sursă]

Acești iepuri sunt vânați de alte animale, printre speciile care îi vânează în Parcul Național Serengeti numărându-se specii de șacali (Canis mesomelas și Canis aureus), leoparzi, caracali, gheparzi și specii de păsări.[3]

În cultură[modificare | modificare sursă]

Hieroglif Lepus capensis reprezentat la Templul Edfu⁠(en)
Lepus capensis
în hieroglife
E34

În limba egipteană, Lepus capensis este reprezentată ca hieroglif egiptean.[14]

În Africa de Sud, Lepus capensis este utilizată în medicina tradițională, considerându-se că are proprietăți curative sau medicinale.[1]

Stare de conservare[modificare | modificare sursă]

Populația speciei Lepus capensis este mare, și deși numărul de indivizi este în scădere, populația nu scade într-un ritm suficient de rapid pentru a se putea justifica includerea speciei într-o categorie amenințată.[1] Este răspândită la nivel larg[3] și au fost observate scăderi ale populației inclusiv în sudul arealului său din Africa, care au fost descrise începând cu anul 1904 ca mai mici de 10 %, fiind de așteptat ca până în anul 2104 să continue cu aceeași gravitate. În Africa de Sud este vânată pentru blană și carne, precum și ca activitate sportivă. A întâmpinat un declin în Sardinia, cu toate că acolo a fost descrisă ca fiind comună din punct de vedere local. Deși în Bahrain și Arabia Saudită este permisă vânarea sa, în Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Oman este protejată prin lege. De-a lungul arealului său, face față multor amenințări, printre care se numără pierderea și fragmentarea habitatului, vânătoarea, mașinile (care pot călca acești iepuri), competiția cu șeptelul, activitatea umană și urbanizarea, și este posibil ca bolile să devină în viitor amenințări, iar pesticidele și otrăvirea să devină amenințări în următorii 10 ani.[1] Arealul său cuprinde arii protejate.[1][3] Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Conform ediției a treia a Mammal Species of the World, L. c. aethiopicus este un sinonim al L. c. isabellinus.[11]
  2. ^ Conform ediției a treia a Mammal Species of the World, L. c. sefranus este un sinonim al L. c. schlumbergeri.[12]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t Johnston, C.H., Robinson, T.J., Child, M.F. & Relton, C. Lepus capensis. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 28 February 2021.
  2. ^ a b c d e f Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Order Lagomorpha”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 196-197. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Happold, David C. D. (). Mammals of Africa (în engleză). 3. A&C Black. pp. 699–701. ISBN 9781408189962. 
  4. ^ a b c d e Joseph A. Chapman, John E. C. Flux, IUCN/SSC Lagomorph Specialist Group (). Rabbits, Hares and Pikas: Status Survey and Conservation Action Plan. pp. 72–74 și 82. ISBN 2831700191. 
  5. ^ Ben Slimen, H.; Suchentrunk, F.; Memmi, A.; Ben Ammar Elgaaied, A. (). „Biochemical genetic relationships among Tunisian hares (Lepus sp.), South African Cape hares (L. capensis), and European brown hares (L. europaeus)”. Biochemical Genetics. 43 (11–12): 577–596. doi:10.1007/s10528-005-9115-6. PMID 16382363. 
  6. ^ Ben Slimen, H.; Suchentrunk, F.; Memmi, A.; Sert, H.; Kryger, U.; Alves, P. C.; Elgaaied, A. B. A. (). „Evolutionary relationships among hares from North Africa (Lepus sp. or Lepus spp.), Cape Hares (L. capensis) from South Africa, and brown hares (L. europaeus), as inferred from mtDNA PCR-RFLP and allozyme data”. Journal of Zoological Systematics and Evolutionary Research. 44 (1): 88–99. doi:10.1111/j.1439-0469.2005.00345.x. 
  7. ^ Ben Slimen, H.; Suchentrunk, F.; Ben Ammar Elgaaied, A. (). „On shortcomings of using mtDNA sequence divergence for the systematics of hares (genus Lepus): An example from Cape hares”. Mammalian Biology. 73 (1): 25–32. doi:10.1016/j.mambio.2007.02.003. 
  8. ^ Ben Slimen, H.; Suchentrunk, F.; Stamatis, C.; Mamuris, Z.; Sert, H.; Alves, P. C.; Kryger, U.; Shahin, A. B.; Ben Ammar Elgaaied, A. (). „Population genetics of Cape and brown hares (Lepus capensis and L. europaeus): A test of Petter's hypothesis of conspecificity”. Biochemical Systematics and Ecology. 36 (1): 22–39. doi:10.1016/j.bse.2007.06.014. 
  9. ^ Hacklander, K. & Schai-Braun, S. Lepus europaeus. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 01 March 2021.
  10. ^ a b c John E. C. Flux și Jennifer U. (). „Growth Rates of Two African Hares, Lepus capensis”. Journal of Mammalogy. 51, no. 4: 798–799. doi:10.2307/1378306. JSTOR 1378306. 
  11. ^ Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Order Lagomorpha”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 196-197. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  12. ^ Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Order Lagomorpha”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 196-197. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  13. ^ Agnew, A. D. Q.; Flux, John E. C. (), „Plant Dispersal by Hares (Lepus Capensis L.) in Kenya”, Ecology (în engleză), 51 (4), pp. 735–737, doi:10.2307/1934057, ISSN 1939-9170, accesat în  
  14. ^ Schumann-Antelme, and Rossini, 1998. Illustrated Hieroglyphics Handbook, Ruth Schumann-Antelme, and Stéphane Rossini. c 1998, p. 232-233, English trans. 2002, Sterling Publishing Co. (Index, Summary lists (tables), selected uniliterals, biliterals, and triliterals.) (softcover, ISBN: 1-4027-0025-3)

Legături externe[modificare | modificare sursă]