Iepure de vizuină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Iepure de vizuină
Oryctolagus cuniculus Tasmania 2.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 EN ro.svg
specie în pericol[1]
Clasificare științifică
Supradomeniu[*]Biota
Supraregn[*]Eukaryota
RegnAnimalia
SubregnBilateria
Infraregn[*]Deuterostomia
ÎncrengăturăChordata
SubîncrengăturăVertebrata
Infraîncrengătură[*]Gnathostomata
Supraclasă[*]Tetrapoda
ClasăSarcopterygii
Subclasă[*]Dipnotetrapodomorpha
Infraclasă[*]Placentalia
Supraordin[*]Euarchontoglires
OrdinLagomorpha
Magnordin[*]Boreoeutheria
FamilieLeporidae
GenOryctolagus
Nume binomial
Oryctolagus cuniculus[2][3]
L., 1758
Oryctolagus cuniculus distribution Map.png
Areal de răspândire

Iepurele de vizuină[4] (Oryctolagus cuniculus), numit și lapin,[4] este singura specie a genului Oryctolagus din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha.[5] Această specie este strămoșul tuturor raselor de iepuri de casă. Nu dă hibrizi la încrucișarea cu iepurele de câmp, dat fiind numărul diferit de cromozomi al celor două specii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Blana iepurelui de vizuină este gri-maro. În zona cefei culoarea variază de la maro până la ruginiu. Spre deosebire de iepurele de câmp, iepurele de vizuină are urechi relativ scurte (6 – 8 cm), este semnificativ mai mic (1,3 – 2,2 kg) și are membre posterioare mai scurte. Lungimea corpului fără coadă este de 35 – 45 cm.[6]

Mod de viață[modificare | modificare sursă]

Iepurii de vizuină trăiesc în colonii mai mari sau mai mici. Își sapă vizuini cu adâncime de până la 3 m, de preferință, în soluri ușoare nisipoase. Lungimea tunelurilor poate atinge 45 m. Teritoriul unei colonii cuprinde de obicei 0,3 – 0,7 ha.[7]

Această specie se hrănește cu ierburi și frunze. Ocazional mănâncă mlădițe și scoarță de copaci.

Perioada de gestație durează 30 de zile. Iepuroaica fată 3 – 7 pui orbi, surzi și aproape golași. Ochii li se deschid abia în a unsprezecea zi a vieții și la 18 zile încep să iasă din vizuină. Longevitatea este de cel mult 9 ani.[8]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

După ultima perioadă glaciară arealul acestei specii se limita la Franța de Sud-Vest, Peninsula Iberică și zone în Maroc și Algeria. În Antichitate a fost introdusă în Italia, în Evul Mediu — în Franța și Insulele Britanice, în Germania – la începutul Epocii Moderne.

De asemenea, în secolele 18 și 19 iepurele de vizuină a fost introdus în Australia și Nouă Zeelandă, unde s-a înmulțit excesiv.[9]

În România a fost adus din Franța între anii 1905 și 1907, pe moșia Sturza, în apropiere de Iași, de unde s-a răspândit pe o rază de circa 25 km. În prezent, nuclee mai mult sau mai puțin importante sunt instalate în mai multe județe (Prahova, Brașov, Alba ș. a.). Nucleul de lângă Iași a dispărut ca urmare a mixomatozei.

Ecologie[modificare | modificare sursă]

Introducerea iepurelui de vizuină în ecosisteme noi a condus deseori la rezultate dăunătoare pentru vegetația și fauna autohtonă, transformându-l într-o specie invazivă.

Douăzeci și patru de specimene au fost aduse în 1859 de către proprietarul funciar Thomas Austin în statul australian Victoria. Descendenții lor s-au înmulțit și s-au răspândit în toată țara datorită lipsei prădătorilor naturali, habitatului favorabil și iernilor blânde, care permiteau reproducerea anul împrejur. Introducerea intenționată în anii 50 a virusului mixomatozei a condus la reducerea considerabilă a populației de iepuri. Cei rămași sunt în mare parte imuni la acest virus.[10] Cel de-al doilea virus letal pentru această specie, boala hemoragică a iepurilor, este aprobat în Australia în calitate de agent de control biologic.

Pe de altă parte, propagarea acestor maladii în cadrul populației de iepuri de vizuină din Europa a condus la scăderea drastică a acesteia, ceea ce , la rândul său, a pus în pericol de dispariție speciile pentru care iepurii reprezintă hrana de bază — râsul iberic și acvila imperială iberică.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ The IUCN Red List of Threatened Species 2020.2[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  2. ^ Integrated Taxonomic Information System, , accesat în  
  3. ^ Mammal Species of the World, accesat în  
  4. ^ a b Marcel D. Popa, Alexandru Stănciulescu, Gabriel Florin-Matei, Anicuța Tudor, Carmen Zgăvărdici, Rodica Chiriacescu (1993 – 2009). Dicționar enciclopedic. Editura Enciclopedică.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  5. ^ Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (2005). Johns Hopkins University Press. pp. 205–206. „Order Lagomorpha. Mammal species of the world”. 
  6. ^ Harris, Stephen; Yalden, Derek (2008). Mammals of the British Isles. Mammal Society; 4th Revised edition ISBN 978-0-906282-65-6
  7. ^ Daly, J. C. (1981). "Effects of Social Organization and Environmental Diversity on Determining the Genetic Structure of a Population of the Wild Rabbit, Oryctolagus cuniculus." Evolution 35(4): 689-706.
  8. ^ Barrett-Hamilton, Gerald Edwin Hamilton; Hinton, Martin A. C.; Wilson, Edward Adrian (1910). A history of British mammals, v. 2; pt. 2. London : Gurney and Jackson.
  9. ^ „Oryctolagus cuniculus în Lista speciilor în pericol a IUCN”. 
  10. ^ Fenner, F.; S, F. R. (1983-06-22). "The Florey Lecture, 1983 - Biological control, as exemplified by smallpox eradication and myxomatosis". Proc. R. Soc. Lond. B. 218 (1212): 259–285. https://doi.org/10.1098%2Frspb.1983.0039