Ochotona thibetana

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Ochotona thibetana
Moupin's Pika Sikkim India 11.05.2014.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Ochotonidae
Gen: Ochotona
Specie: Ochotona thibetana
Nume binomial
Ochotona thibetana
(Milne-Edwards, 1871)[2]
Ochotona thibetana range.svg
Arealul speciei Ochotona thibetana

Ochotona thibetana este o specie de mamifere din familia Ochotonidae.[3] Are mai multe subspecii, unele dintre ele putând fi specii distincte. Este găsită în Bhutan, China, India și Myanmar. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Ochotona thibetana a fost descrisă pentru prima oară în anul 1871 de mamalogul și ornitologul francez Alphonse Milne-Edwards. Potrivit Mammals Species of the World, există 5 subspecii recunoscute:[3]

  • O. t. nangquenica Zheng et al., 1980
  • O. t. osgoodi Anthony, 1922
  • O. t. sacraria Thomas, 1923
  • O. t. sikimaria Thomas, 1922
  • O. t. thibetana Milne-Edwards, 1871

Ochotona cansus a fost anterior tratată drept subspecie a Ochotona thibetana.[3] Ochotona forresti a fost de asemenea anterior considerată o subspecie a acestei specii,[3] dar a fost listată în anul 1985 ca specie separată de Feng și Zheng.[4]

În anul 1951, Ellerman și Morrison-Scott au listat O. t. osgoodi drept subspecie a Ochotona pusilla, dar în anul 1978, Corbet și în anul 1982, Weston,[3] pe baza unei analize morfometrice au inclus–o în O. thibetana. O. t. sikimaria a fost atribuită lui O. cansus de Feng și Kao în anul 1974 și de Feng și Zheng în anul 1985 deoarece Thomas a comparat subspeciile cu O. c. sorella în descrierea sa originală. Totuși, pe baza unei analize s–a descoperit că O. t. sikimaria are un craniu diferit față de cel al O. cansus.[4] Subspeciile O. n. lamaO. n. aliensis și O. n. lhasaensis au fost anterior atribuite lui O. thibetana, dar acum se consideră că aparțin speciei Ochotona nubrica.[1]

O. t. sikimaria poate fi tratată drept specie separată datorită arealului său separat de cel al altor subspecii din O. thibetana. Se poate distinge de alte subgrupuri pe baza unei proeminențe diferite a craniului și unor variații în datele sale genetice.[5][6] O. t. sacraria și O. t. xunhuaensis pot de asemenea să reprezinte specii separate, din moment ce din punct de vedre genetic par foarte diferite de alte subspecii din O. thibetana.[1]

În anul 1938, Allen a sinonimizat Ochotona syrinx cu O. t. huangensis. Această atribuire a fost urmată de Ellerman și Morrison-Scott în anul 1951, de Gureev în anul 1964 și de Weston în anul 1982. În anul 1938 Allen, în anul 1951 Ellerman și Morrison-Scott și în anul 1982 Weston au sinonimizat O. t. sacraria cu O. t. thibetana, dar în anul 1974, Feng și Kao și în anul 1985 Feng și Zheng au listat-o drept o subspecie a O. thibetana.[4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Fiind o specie destul de mică pentru una din genul Ochotona,[4] dar una mai mare decât Ochotona cansus, Ochotona thibetana are o lungime a capului și a corpului de 14–18 cm și o masă de 72–136 g. Cea mai mare lungime a craniului este de 3,6–4,2 cm, profilul craniului fiind mai larg decât cel al O. cansus. Blana de vară de pe partea dorsală poate fi de o varietate de nuanțe de maro, printre care maro-roșcat, maro-nisipiu, maro ca ceaiul și maro închis, iar cea de iarnă de pe partea dorsală este de un maro-galben spre maro mat. Are un guler de o nuanță de maro-galben pe linia din mijloc a burții. Are urechi maro închis care au fiecare 1,7–2,3 cm în lungime și care au marginea albă. Tălpile labelor picioarelor au blană. Labele picioarelor din spate au fiecare lungimea de 2,4–3,2 cm.[7]

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Arealul speciei Ochotona thibetana include munți din estul Platoului Tibet din Gansu, din sudul provinciei Qinghai, din Yunnan și Sichuan, toate cele patru provinicii fiind aflate în China. Include de asemenea și Bhutan, Sikkim din India și nordul țării Myanmar.[1][7][8]

La altitudini mai joase este găsită în păduri de Rhododendron și de bambus, iar la altitudini mai înalte în păduri subalpine. Deși este înregistrată la altitudini de minim 1800 m, preferă altitudini de 2400–4100 m.[1]

Comportament și ecologie[modificare | modificare sursă]

Ochotona thibetana este o specie diurnă,[9] dar poate fi activă la noapte.[7] Este colonială și terestră[9] și se știe că sapă vizuini. Dieta sa este compusă din vegetație[7] și crează adunături de iarbă cu scopul de a stoca vegetație.[1] Sezonul de reproducere începe cel puțin în aprilie și continuă până în iunie. Un rând de pui constă de obicei în 1–5 pui.[1] În conformitate cu niște teste, s-au găsit specimene din această specie care conțineau virusuri din familia Astroviridae.[10]

Stare de conservare[modificare | modificare sursă]

Ochotona thibetana este răspândită larg. Nu se știe dacă populația sa este în creștere sau în scădere, dar de-a lungul celei mai mari părți a arealului său este considerată a fi destul de comună.[1] Este amenințată de deforestarea la scală mică a zonelor împădurite de Rhododendron și bambus și de activitatea de pășunat a șeptelului.[9] Arealul său cuprinde ariile protejate ale rezervațiilor naturale Changshanerhai, Jiuzhaigou, Nujiang, Wanglang, Wawushan, Wolong și Zhumulangmafeng. Cu toate acestea, este posibil ca deforestarea să reprezente o amenințare de-a lungul arealului său în sudul Chinei.[1] Este găsită extrem de rar în nord-estul Indiei.[11] A fost afirmat de asemenea că aproape tot habitatul său din India a fost distrus.[12] În sudul provinciei Gansu este considerată a fi un dăunător. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j Smith, A.T. & Liu, S. Ochotona thibetana. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 25 November 2020.
  2. ^ David, A. (1871). Rapport adressé a mm. les professeurs-administrateurs du Muséum d'histoire naturelle. Nouvelles archives du Muséum d'histoire naturelle de Paris (Bulletin) 7: 93. The full text
  3. ^ a b c d e Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Order Lagomorpha”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 193. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  4. ^ a b c d Chapman & Flux 1990, p. 52.
  5. ^ Dahal, N.; Lissovsky, A. A.; Lin, Z.; Solari, K.; Hadly, E. A.; Zhan, X.; Ramakrishnan, U. (). „Genetics, morphology and ecology reveal a cryptic pika lineage in the Sikkim Himalaya”. Molecular Phylogenetics and Evolution. 106: 55–60. doi:10.1016/j.ympev.2016.09.015. PMID 27640954. 
  6. ^ N. B. Nair (). „Young biologist discovers a new species of Asian Pika in Sikkim”. Indian Science Journal. 
  7. ^ a b c d Smith, Andrew T.; Xie, Yan; Hoffmann, Robert S.; Lunde, Darrin; MacKinnon, John; Wilson, Don E.; Wozencraft, W. Chris (). A Guide to the Mammals of China (în engleză). Princeton University Press. p. 286. ISBN 978-1400834112. 
  8. ^ MacDonald, David (). The Encyclopedia of Mammals. Oxford: Oxford University Press. p. 267. 
  9. ^ a b c Molur, S., Srinivasulu, C., Srinivasulu, B., Walker, S., Nameer, P. O., & Ravikumar, L. (2005). Status of south Asian non-volant small mammals: conservation assessment and management plan (CAMP) workshop report (PDF). Zoo Outreach Organisation/CBSG-South Asia, Coimbatore, India. pp. 170
  10. ^ Hu, Ben; Chmura, Aleksei A.; Li, Jialu; Zhu, Guangjian; Desmond, James S.; Zhang, Yunzhi; Zhang, Wei; Epstein, Jonathan H.; Daszak, Peter (). „Detection of diverse novel astroviruses from small mammals in China”. Journal of General Virology. 95 (11): 2442–2449. doi:10.1099/vir.0.067686-0Accesibil gratuit. PMID 25034867. 
  11. ^ Choudhury, A. (). „The status of endangered species in northeast India”. Journal of the Bombay Natural History Society. 103: 157–167. 
  12. ^ Alves, Ferrand & Hackländer 2007, p. 99.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • zh 黄文几,陈延熹,温业新, 中国啮齿类,上海:复旦大学出版社, 1995.
  • Orr, Robert Thomas (). The Little-known Pika (ed. illustrated). New York: Macmillan. ISBN 0025939602. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]