Iepure de California

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iepure de California
Jackrabbit2 crop.JPG
Scruffy Blactail Eating.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Lagomorpha
Familie: Leporidae
Gen: Lepus
Subgen: incertae sedis
Specie: L. californicus
Nume binomial
Lepus californicus
(Gray, 1837)[2]
Black-tailed Jackrabbit area.png
Arealul iepurelui de California

Iepurele de California[3] (Lepus californicus), numit și iepure-măgar californian,[4] este o specie de iepure ce se găsește în zone deșertice și semideșertice din Mexic și SUA. Atingând o lungime de circa 61 cm și o greutate de 1,4–2,7 kg, este unul dintre cei mai iepuri din genul Lepus. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat această specie ca fiind neamenințată cu dispariția.

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

În anul 1964, Gureev a plasat iepurele de Calfiornia (Lepus californicus) în subgenul Proeulagus, iar în 1998, Averianov l-a plasat în subgenul Eulagos.[2] Deși sunt recunoscute 17 subspecii ale iepurelui de California, acest număr ar putea fi excesiv.[5] Utilizând o anumită analiză, Dixon și alții au descoperit că subspeciile iepurelui de California sunt separate în două grupuri distincte ce sunt separate din punct de vedere geografic. Au sugerat că sunt necesari doar doi taxoni inferiori: subspecia din vest L. c. californicus și subspecia din est L. c. texianus.[6] De asemenea, Lepus insularis este privită de unele autorități drept o subspecie a iepurelui de California.[7]

Lepus altamirae a fost anterior considerată subspecie a iepurelui de California, dar o analiză genetică din 2019 a concluzionat că este de fapt o specie distinctă.[8][9]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Iepurii de California au urechi distinctive lungi și picioare lungi și puternice caracteristice iepurilor propriu-ziși. Atingând fiecare o lungime de circa 61 cm și o greutate de 1,4–2,7 kg, acești iepuri sunt per total mai mici decât cei din speciile Lepus alleni și Lepus townsendii. Iepurele arctic (Lepus arcticus) și Lepus othus, care se găsesc mai înspre nord, sunt oarecum mai mari decât aceste două specii. Blana de pe partea dorsală a unui iepure de California are o nuanță de un maro-galben cu porțiuni negre, iar părțile inferioare și părțile interioare ale picioarelor sale sunt albe-crem. Urechile au vârful negru pe partea exterioară și nepigmentat înăuntru. Partea ventrală a cozii este gri până la albă, iar partea ventrală neagră a cozii continuă până la spinare vreme de câțiva câțiva inci pentru a forma o dungă neagră, scurtă.[10] Femelele sunt mai mari decât masculii, fără alte diferențe semnificative.[11]

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Iepurele de California este găsit în zone deșertice și semideșertice din Statele Unite ale Americii și Mexic.[1] Același habitat este utilizat pe durata întregului an.[12] Suprafața domeniilor vitale variază odată cu habitatul și calitatea habitatului.[13] Au fost raportate suprafețe ale domeniilor vitale de 1–3 km² în zone care cresc plante din speciile Artemisia tridentata și Sarcobatus vermiculatus în partea de nord a Statului Utah.[14]

Mod de viață[modificare | modificare sursă]

Acești iepuri ating maturitatea sexuală pe la vârsta de 7 ani.[15] Femelele se reproduc în general în primăvara din cel de-al doilea an de viață, dar femelele născute primăvara sau vara devreme se pot reproduce în primul lor an. Ovulația este indusă de copulație.[12] Sezonul de reproducere este variabil în funcție de altitudine și factorii înconjurători. În partea nordică a arealului lor din Idaho, se reproduc din februarie până în mai. În Utah se reproduc din ianuarie până în iulie,[16] peste 75 % dintre femele fiind pregnante în aprilie. Sezonul de reproducere din Kansas se extinde din ianuarie până în august.[17]

Perioada de gestație este 41–47 de zile.[16] Mai multe rânduri de pui sunt născute în climate calde: numărul de rânduri de pui născute într-un an variază de la două pe an în Idaho până la șapte în Arizona.[18] Rândurile de pui ale iepurilor de California constă în mai mulți pui în porțiunile nordice ale arealului acestor iepuri, constând în mai puțini pui înspre sud. Dimensiunea medie a unui rând a fost raportat ca fiind de 4,9 pui în Idaho, de 3,8 în Utah[16] și de 2,2 în Arizona.[18]

Femelele nu pregătesc un cuib elaborat. Nasc în excavații puțin adânci ce nu au mai mult de câțiva centimetri adâncime. Femelele pot căptuși cu păr adâncituri în pământ înainte de a naște, dar unele nasc puii în depresiuni deja existente în sol, fără pregătire prealabilă.[17] Puii se nasc cu strat de blană complet și cu ochii deschiși și se pot deplasa la scurt timp după naștere.[12] Exceptând perioada în care îi alăptează, mama nu își protejează sau stă cu juvenilii.[14] Vârsta înțărcării și dispersării sunt neclare din moment ce juvenilii sunt camuflați bine și rar observați în câmp. Iepurii captivi sunt înțărcați complet pe la 8 săptămâni.[18] Juvenilii stau împreună pentru cel puțin o săptămână după părăsirea adânciturii.[12][14]

Nu hibernează pe durata iernii.[12][13]

Stare de conservare[modificare | modificare sursă]

Iepurele de California este o specie răspândită la nivel larg. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o ca fiind neamenințată cu dispariția.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

 Acest articol incorporează traducere în limba română de material aflat în domeniul public din United States Department of Agriculture; următorul document: „Lepus californicus”. 

  1. ^ a b c Brown, D.E., Lorenzo, C. & Álvarez-Castañeda, S.T. Lepus californicus. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Downloaded on 25 March 2021.
  2. ^ a b Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Species Lepus (? [see comments under species]) californicus. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. pp. 185–211. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ Bogoescu, Constantin; Dabija, Alexandru; Sanielevici, Emil (). Atlas zoologic. Editura Didactică și Pedagogică, București. p. 191. 
  4. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 262. ISBN 973-97848-2-8. 
  5. ^ Flux, J. E. C. (). „Introduction to taxonomic problems in hares”. Acta Zoologica Fennica. 174: 7–10. 
  6. ^ Dixon, K. R.; et al. (). „The New World jackrabbits and hares (genus Lepus).--2. Numerical taxonomic analysis”. Acta Zoologica Fennica. 174: 53–56. 
  7. ^ Hoffman, R.S.; Smith, A.T. (). „Order Lagomorpha”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 196. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  8. ^ „Explore the Database”. www.mammaldiversity.org. American Society of Mammalogists. Accesat în . 
  9. ^ Vargas, Karla; Brown, David; Wisely, Eldridge; Culver, Melanie (). „Reinstatement of the Tamaulipas white-sided jackrabbit, Lepus altamirae, based on DNA sequence data”. Revista Mexicana de Biodiversidad (în engleză). 90. doi:10.22201/ib.20078706e.2019.90.2520. ISSN 2007-8706. 
  10. ^ Whitaker, John O. Jr.; Hamilton, William J. Jr. 1998. Mammals of the Eastern United States. Cornell University Press. 189-92. ISBN: 0-8014-3475-0
  11. ^ Big Bend National Park Black-tailed Jackrabbit, US National Park Service
  12. ^ a b c d e Dunn, John P.; Chapman, Joseph A.; Marsh, Rex E. (1982). "Jackrabbits: Lepus californicus and allies" in Chapman, J. A.; Feldhamer, G. A. (eds.) Wild mammals of North America: biology, management and economics. Baltimore, MD: The Johns Hopkins University Press. ISBN: 0-8018-2353-6
  13. ^ a b Giusti, Gregory A.; Schmidt, Robert H.; Timm, Robert M.; et al. (1992). "The lagomorphs: rabbits, hares, and pika". In: Silvicultural approaches to animal damage management in Pacific Northwest forests. Gen. Tech. Rep. PNW-GTR-287. Portland, OR: U.S. Department of Agriculture, Forest Service, Pacific Northwest Research Station: pp. 289–307
  14. ^ a b c Smith, Graham W. (). „Home range and activity patterns of black-tailed jackrabbits”. Great Basin Naturalist. 50 (3): 249–256. JSTOR 41712598.  PDF copy Arhivat în , la Wayback Machine.
  15. ^ Lechleitner, R. R. (). „Sex ratio, age classes and reproduction of the black-tailed jack rabbit”. Journal of Mammalogy. 40 (1): 63–81. doi:10.2307/1376117. JSTOR 1376117. 
  16. ^ a b c Gross, Jack E.; Stoddart, L. Charles; Wagner, Frederic H. (). „Demographic analysis of a northern Utah jackrabbit population”. Wildlife Monographs. 45 (5): 503–506. JSTOR 4002912. 
  17. ^ a b Tiemeier, Otto W.; Plenert, Marvin L. (). „A comparison of three methods for determining the age of black-tailed jackrabbits”. Journal of Mammalogy. 45 (3): 409–416. doi:10.2307/1377413. JSTOR 1377413. 
  18. ^ a b c Vorhies, Charles T.; Taylor, Walter P. (1933). "The life histories and ecology of jackrabbits, Lepus alleni and Lepus californicus ssp., in relation to grazing in Arizona". Technical Bulletin No. 49. Tucson, AZ: University of Arizona, Agricultural Experiment Station

Legături externe[modificare | modificare sursă]