Finala UEFA Europa League 2013

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Finala UEFA Europa League 2013
EvenimentUEFA Europa League 2012-2013
Data15 mai 2013
StadionAmsterdam ArenA, Amsterdam
Omul meciuluiBranislav Ivanović (Chelsea)[1]
ArbitruBjörn Kuipers (Olanda)[2]
Spectatori46.163[3]
Vremeaparțial înnorat
13 °C (55 °F)
54% umiditate[4]
2012
2014

Finala UEFA Europa League 2013 a fost ultimul meci al 2012-2013 din UEFA Europa League. A fost a 42 finală a celei de a doua competiții intercluburi europeană. Evenimentul s-a desfășurat pe data de 15 mai 2012 pe Amsterdam ArenA din Amsterdam, Olanda și a avut drept protagoniste pe echipa portugheză S.L. Benfica și pe cea engleză Chelsea FC.[5]

Chelsea a castigat cu 2-1 și a obținut pentru prima dată titlul în această competiție și va juca împotriva câștigătorilor din finala Ligii Campionilor 2013 pentru Supercupa Europei 2013. Cu această victorie, Chelsea a devenit al patrulea club, după Juventus Torino, Ajax Amsterdam și Bayern München, care a câștigat toate cele trei competiții majore intercluburi organizate de UEFA, după ce a câștigat Liga Campionilor UEFA în 2012 și Cupa Cupelor UEFA în 1971 și 1998.

Stadionul[modificare | modificare sursă]

UEFA a anunțat la data de 16 iunie 2011 că Amsterdam Arena va locația pentru finala sezonului 2012-2013 a UEFA Europa League.[6] Începând cu 1996 pe stadion își dispută meciurile de acasă Ajax. Pe acesta s-au disputat 5 meciuri de la Campionatul European de Fotbal 2000 și finala Ligii Campionilor 1998, în care Real Madrid a învins pe Juventus Torino.[7]

Context[modificare | modificare sursă]

Benfica s-a calificat pentru a noua oară într-o finală europeană, prima după 23 de ani de la finala Cupei Campionilor Europeni 1990 pierdută cu scorul de 1–0 în fața clubului italian AC Milan. Apariții anterioare includ două finale de Cupa Campionilor Europeni câștigate în 1961 și 1962 (3-2 cu Barcelona și 5-3 cu Real Madrid, respectiv), cinci finale pierdute în Cupa Campionilor Europeni - 1963 (1-2 cu AC Milan), 1965 (0-1 cu Inter Milano), 1968 (1-4 cu Manchester United), 1988 (0-0, 5-6 după lovituri de departajare cu PSV Eindhoven) și în 1990 (0-1 cu AC Milan) - și o finală a Cupei UEFA pierdută în 1983 (1-2 la general cu Anderlecht).[8]

Înainte de acest sezon, Chelsea nu reușise să ajungă într-o finală de Cupa UEFA sau de Europa League. Aceastea a ajuns anterior în 4 finale europene: două de Cupa Cupelor UEFA în 1971 (2-1, victorie cu Real Madrid) și 1998 (1-0, victorie cu Stuttgart) și două de Liga Campionilor în 2008 (1-1, 5-6 după lovituri de departajare cu Manchester United) și 2012 (1-1, 4-3 după lovituri de departajare cu Bayern München).[9] Chelsea sunt, de asemenea, primi deținători ai Ligii Campionilor care joacă în sezonul următor în finala Europa League, după ce a devenit primul club ce a fost eliminat din faza grupelor după ce a câștigat trofeul și primul club ce câștigă Liga Campionilor și Europa League în sezoane succesive.

Drumul către finală[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vedeți UEFA Europa League 2012-2013.
Portugalia Benfica Faza Anglia Chelsea
Oponent Rezultat Faza grupelor Oponent Rezultat
Scoția Celtic 0–0 (D) Etapa 1 Italia Juventus 2–2 (H)
Spania Barcelona 0–2 (H) Etapa 2 Danemarca Nordsjælland 4–0 (D)
Rusia Spartak Moscova 1–2 (D) Etapa 3 Ucraina Șahtior Donețk 1–2 (D)
Rusia Spartak Moscova 2–0 (H) Etapa 4 Ucraina Șahtior Donețk 3–2 (H)
Scoția Celtic 2–1 (H) Etapa 5 Italia Juventus 0–3 (D)
Spania Barcelona 0–0 (D) Etapa 6 Danemarca Nordsjælland 6–1 (H)
Grupa G a Ligii Campionilor - locul 3
Club M V E Î GM GP G Pct
 {{{t}}} 6 4 1 1 11 5 +6 13
 {{{t}}} 6 3 1 2 9 8 +1 10
 {{{t}}} 6 2 2 2 5 5 0 8
 {{{t}}} 6 1 0 5 7 14 −7 3
Clasament Grupa E a Ligii Campionilor - locul 3
Club M V E Î GM GP G Pct
 {{{t}}} 6 3 3 0 12 4 +8 12
 {{{t}}} 6 3 1 2 12 8 +4 10
 {{{t}}} 6 3 1 2 16 10 +6 10
 {{{t}}} 6 0 1 5 4 22 −18 1
Oponent Gen. Tur Retur Faza eliminatorie Oponent Gen. Tur Retur
Germania Bayer Leverkusen 3–1 1–0 (D) 2–1 (H) Șaisprezecimi Cehia Sparta Praga 2–1 1–0 (D) 1–1 (H)
Franța Bordeaux 4–2 1–0 (H) 3–2 (D) Optimi România Steaua București 3–2 0–1 (D) 3–1 (H)
Anglia Newcastle United 4–2 3–1 (H) 1–1 (D) Sferturi Rusia Rubin Kazan 5–4 3–1 (H) 2–3 (D)
Turcia Fenerbahçe 3–2 0–1 (D) 3–1 (H) Semifinale Elveția Basel 5–2 2–1 (D) 3–1 (H)

Meci[modificare | modificare sursă]

Benfica Portugalia1 - 2Anglia Chelsea
Cardozo A marcat în minutul 68 68' (pen.) Raport Torres A marcat în minutul 60 60'
Ivanović A marcat în minutul 90+3 90+3'
Spectatori: 46.163[3]
P 1 Brazilia Artur Moraes
F 34 Portugalia André Almeida
F 4 Brazilia Luisão (c) Cartonaș galben după 61 minute 61'
F 24 Argentina Ezequiel Garay Cartonaș galben după 45+1 minute 45+1' Schimbat în minutul 78 78'
F 25 Paraguay Lorenzo Melgarejo Schimbat în minutul 66 66'
M 21 Serbia Nemanja Matić
M 35 Argentina Enzo Pérez
M 18 Argentina Eduardo Salvio
M 20 Argentina Nicolás Gaitán
M 19 Spania Rodrigo Schimbat în minutul 66 66'
A 7 Paraguay Óscar Cardozo
Rezerve:
P 13 Portugalia Paulo Lopes
F 33 Brazilia Jardel Intrat în minutul 78 78'
M 89 Portugalia André Gomes
M 23 Uruguay Jonathan Urretaviscaya
M 10 Argentina Pablo Aimar
M 15 Țările de Jos Ola John Intrat în minutul 66 66'
A 11 Brazilia Lima Intrat în minutul 66 66'
Manager:
Portugalia Jorge Jesus
P 1 Cehia Petr Čech
F 28 Spania César Azpilicueta
F 2 Serbia Branislav Ivanović
F 24 Anglia Gary Cahill
F 3 Anglia Ashley Cole
M 4 Brazilia David Luiz
M 8 Anglia Frank Lampard (c)
M 7 Brazilia Ramires
M 10 Spania Juan Mata
M 11 Brazilia Oscar Cartonaș galben după 14 minute 14'
A 9 Spania Fernando Torres
Rezerve:
P 22 Anglia Ross Turnbull
F 19 Portugalia Paulo Ferreira
M 12 Nigeria John Obi Mikel
M 57 Țările de Jos Nathan Aké
M 30 Israel Yossi Benayoun
M 13 Nigeria Victor Moses
A 21 Germania Marko Marin
Manager:
Spania Rafael Benítez

Omul Meciului:
Serbia Branislav Ivanović (Chelsea)[1]
Arbitri asistenți:
Sander van Roekel Olanda
Erwin Zeinstra Olanda
Al patrulea oficial:
Felix Brych (Germania)
Arbitri asistenți adiționali:
Pol van Boekel Olanda
Richard Liesveld Olanda

Statistici[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Atkin, John (). „Ivanović heads Chelsea to Europa League glory”. UEFA.com. Union of European Football Associations (UEFA). Accesat în . 
  2. ^ „Kuipers to referee UEFA Europa League final”. UEFA.com. . 
  3. ^ a b „Full-time report” (PDF). UEFA.com. Union of European Football Associations (UEFA). . Accesat în . 
  4. ^ „Tactical lineups” (PDF). UEFA.com. Union of European Football Associations (UEFA). . Accesat în . 
  5. ^ uefa.com (16 iunie 2011). „Wembley, Amsterdam ArenA, Prague get 2013 finals”. Accesat în 13 mai.  Parametru necunoscut |anaccesare= ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  6. ^ „Amsterdam ArenA to stage 2013 Europa League final”. UEFA.com. Union of European Football Associations. . Accesat în . 
  7. ^ „Amsterdam ArenA”. UEFA.com. Union of European Football Associations. Accesat în . 
  8. ^ „Benfica's European final pedigree”. UEFA.com. Union of European Football Associations. . Accesat în . 
  9. ^ „Chelsea's European final pedigree”. UEFA.com. Union of European Football Associations. . Accesat în . 
  10. ^ a b c „Team statistics: Full time” (PDF). UEFA.com. Union of European Football Associations. . Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Pagina finalei pe site-ul UEFA