Revoluția Xinhai
| Revoluția Xinhai (1911) | |
Parte din Imperial China[*] 
| |
|---|---|
 Imaginea de mai sus este Drumul Nanjing după Răscoala din Shanghai, observându-se steagurile folosite de revoluționari. | |
| Informații generale | |
| Perioadă | 10 octombrie 1911 – 12 februarie 1912 (4 luni și 2 zile) |
| Loc | China |
| Rezultat | *Victoria Alianței Revoluționare Chineze
|
| Casus belli | Revolta Wuchang |
| Beligeranți | |
 Dinastia Qing
|
 Tongmenghui Gelaohui
|
| Conducători | |
 Pu Yi, Yuan Shikai, Feng Guozhang Ma Anliang, Duan Qirui, Yang Zengxin, Ma Qi,Mulți alți nobili din Dinastia Qing |
Sun Iat-sen, Huang Xing, Song Jiaoren, Chen Qimei, Li Yuanhong
|
| Efective | |
| 200.000 | 100.000 |
| Pierderi | |
| ~170.000 | ~50.000 |
Modifică date / text  |
|
| Parte dintr-o serie de articole despre |
| Monarhie |
|---|
.svg) |
|
Concepte centrale |
|
Istorie |
| Portal politică |
|
Acest articol conține text în limba chineză. Fără suport de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare, pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor chinezești. |
Revoluția Revolution (chineză: 辛亥革命) sau Revoluția Hsin-hai, cunoscută ca Revoluția de la 1911 sau Revoluția Chineză, a fost o revoluție care a răsturnat ultima dinastie imperială din China (Dinastia Qing), în urma ei înființându-se Republica Chineză (ROC). Revoluția a fost denumită Xinhai (Hsin-hai), deoarece a avut loc în 1911, anul Xinhai (辛亥) o ramură din trunchiul ciclului sexagenar din calendarul chinezesc.[1]
Revoluția a constat din mai multe revolte și răscoale. Punctul de cotitură a fost Revolta Wuchang de pe 10 octombrie 1911, drept rezultat al proastei Mișcări pentru Protecția Căilor Ferate. Revoluția s-a încheiat cu abdicarea Împăratului Dinastiei Qing Xuantong Puyi de șase ani, pe 12 febuarie 1912, care a pus capăt conducerii imperiale ce a durat mai bine de 2000 de ani și a pus bazele Republicii Chineze.[2]
Revoluția a apărut în principal ca răspuns la declinul statului Qing, care s-a dovedit ineficient în eforturile sale de modernizare a Chinei și se confrunta cu agresiuni externe și a fost exacerbată de resentimentul etnic împotriva conducerii de către minoritatea manciuriană. Multe grupuri anti-Qing, cu sprijinul revoluționarilor chinezi aflați în exil, au încercat să răstoarne Dinastia Qing. Scurtul război civil care a urmat a fost încheiat printr-un compromis politic între Yuan Shikai, dictator militar al Dinastiei Qing și Sun Yat-sen, liderul Alianței Revoluționare Chineze. După ce Dinastia Qing a transferat puterea de la curte noii inființate republici, s-a format un guvern provizoriu de coaliție, care a fost creat împreună cu Adunarea Națională. Cu toate acestea, puterea politică a noului guvern național de la Beijing a fost curând după aceea monopolizată de Yuan și a dus la zeci de ani de diviziune politică și dictatură militară, inclusiv mai multe încercări de a restaura puterea imperială.
Taiwanul și Republica Populară Chineză se consideră succesorii legitimi ai Revoluții Xinhai și venerează idealurile revoluției, inclusiv a naționalismul, republicanismul, modernizarea Chinei și unitatea națională. Data de 10 octombrie este comemorată în Taiwan, fiind ziua națională a Republicii Chineze. În Hong Kong și Macau, această zi este sărbătorită ca Aniversarea Revoluției Xinhai.[3]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Li Xing. [2010] (2010). The Rise of China and the Capitalist World Order. Ashgate Publishing, Ltd. ISBN 0-7546-7913-6, ISBN 978-0-7546-7913-4. pg 91.
- ^ Li, Xiaobing. [2007] (2007). A History of the Modern Chinese Army. University Press of Kentucky. ISBN 0-8131-2438-7, ISBN 978-0-8131-2438-4. pg 13. pg 26–27.
- ^ 雙十節是？ 陸民眾：「國民黨」國慶 Arhivat în , la Wayback Machine.. Tvbs.com.tw. Preluat la 8 octombrie 2011.
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
