Ceangăi

Ceangăi (maghiară: csángó) este denumirea etnografică şi populară comună a trei grupe de oameni:

ceangăii din localitatea Ghimeş, judeţul Bacău, de confesiune romano-catolică şi de naţionalitate maghiară
ceangăii din Ţara Bârsei, judeţul Braşov, de confesiune evanghelică luterană şi de naţionalitate maghiară
ceangăii din Moldova, de confesiune romano-catolică şi de naţionalite română sau maghiară.

Din anul 1977, la recensăminte ceangăii figurează ca naţionalitate de sine-stătătoare. Potrivit recensământului din 2002, numărul persoanelor care au ales să se declare ceangăi este de 1.370, restul s-au declarat ori maghiari (cei din Ghimeş şi Bărsa), ori români (majoritatea covârşitoare a celor din Moldova, câteva mii de ceangăi moldoveni s-au declarat de asemenea maghiari).

Nu trebuie confundaţi cu secuii din Bucovina, o populaţie maghiară care a trăit în judeţul Suceava între 1777 şi 1940, şi dintre care o parte au ajuns în Deva, fiind numiţi în mod eronat ceangăi.

În ultima vreme, în terminologia românească prin ceangăi se înţelege doar ramura din Moldova a ceangăilor. Aceştia se disting prin particularităţi lingvistice şi prin bogăţia de tradiţii şi artă populară. În decursul secolelor, identitatea ceangăilor din Moldova s-a bazat pe apartenenţa la Biserica Catolică de rit latin.

Analizele genetice au demonstrat însă că nu există înrudiri între ceangăii ardeleni şi secui.^[1]

Etimologia

Primele atestări ale cuvântului csángó:

ca antroponim (nume de persoană):

- 8 iunie 1443: actul de donaţie al lui Ştefan, fiu al lui Alexandru cel Bun: "această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaş Sanga, a slujit noua drept şi credincios" [1] [2]

- anul 1560: la Moacşa, judeţul Covasna este amintit un anume Csángó András (vezi Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicţionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, Bucureşti 1978, vol. II.)

ca etnonim:

- anul 1556: la Moacşa, judeţul Covasna este amintit un anume Michael csángó (scris cu litere mici) (vezi Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.)

- anul 1772: preotul Péter Zöld redactează o petiţie în numele comunităţii ecleziastice din Nicoreşti, în care cei din Nicoreşti se plâng împotriva ungurilor din Lonka, numiţi ceangăi ("csango dictis") (Marius Diaconescu: Péter Zöld şi "descoperirea" ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII, in: Anuarul Institutului de Istorie "A.D. Xenopol", XXXIX-xL, 2002-2003, p. 263.) "Péter Zöld nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coşa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe cre a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste şase decenii Incye Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunităţi de ceangăi şi a trăit toată viaţa între ei." (Marius Diaconescu, ibid.)

În unele dialecte maghiare (cel din Câmpia Transilvaniei şi cel de la Tisa Superioară) "csángó", "cángó" înseamnă "hoinar" (vezi Új Magyar Tájszótár - Noul Dicţionar de Regionalisme -, articolul "csángó").

Dicţionarul limbii maghiare din 1862 dă următoarea explicaţie: csangó, csángó = umblător, persoană care îşi schimbă locul. Aceeaşi explicaţie o dau şi: Dicţionarul etimologic al limbii maghiare, Budapesta 1967; Dicţionarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, Bucureşti 1978; Dicţionarul explicativ al limbii maghiare, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1972; Noul dicţionar de regionalisme, editat de Academia maghiară la Budapesta în 1979.

Limba

Limba vorbită în zona Romanului este o veche formă a limbii maghiare care are multe cuvinte foarte vechi. "Când un săbonean vorbeşte ungureşte, se aude limba din cărţile străvechi maghiare" - spun cu emoţie intelectualii maghiari. Pentru că timp de sute de ani ceangăii au fost izolaţi de ungurii de peste Carpaţi, limba lor nu s-a schimbat prea mult; au fost împrumutate din română unele cuvinte noi, care nu existau în vremea când au venit în Moldova: tren, maşină, primărie, spital şi aşa mai departe. Numai un cunoscător al limbii maghiare - cea veche sau cea de azi - poate înţelege limba ceangăilor. Desigur că sunt unele diferenţe între limba ceangăilor şi limba vorbită astăzi în Ardeal şi în Ungaria, aşa cum şi românii de azi vorbesc altfel decât în cronicile străvechi româneşti. In 1880 ziarul românesc Amicul Familiei care apărea la Gherla, deci în Austro-Ungaria de atunci, scria astfel despre ungurii din Moldova:

"În Moldova, în doue din cele mai mari şi mai frumoase judeţie, mai cu semă Bacăulu şi Romanulu, locuitorii ţierani, cari suntu mai toţi răzăşi, moşneni şi proprietari mici, vorbesc numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile şi copii nu sciu se dea nici "bună demaneţia" românesce. Culpa neiertată este a oameniloru noştri de statu că n-au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu şi a lăsatu în inima Moldovei o populaţiune de peste doue sute de mii, streină şi de limbă şi de religiune. Domnule Nicolae Creţiulescu, Ministru culteloru şi instucţiunei publice, se vede că seculii ţi-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naţionale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu, se fie unulu şi acelaşi şi în limbă şi în animă, căci în elu stă vieţia ţierei; româniseză pre aceşti Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, şi vei ave eterna recunoscinţia. Mesurile ce ar trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele şi fundăturile unguresci; copii luaţi cu vătăşielulu şi duşi la scola erna si vera, mai cu seama fetele, care devenindu mame şi voru înveţia copii românesce; şi alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduşi preoţi dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească şi să le ceteasca românesce. Cându preotulu le va da binecuventarea în limba română, cându dascălu le va cânta românesce, şi cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu".

Cultura

La Roma, în cetatea Sfântului Petru, Vaticanul publică revista Culturi şi credinţă (Culture e fede). Cultura populară şi limba veche a catolicilor din Moldova au o valoare mare pentru Europa - acesta este mesajul unui articol din revistă.

Activităţi culturale

Printre obiectivele primordiale ale Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova păstrarea tradiţiilor se situează în fruntea activităţilor principale. Pentru atingerea acestui scop, încă de la înfiinţarea sa, AMCM a organizat întâlniri în localităţile ceangăieşti unde s-au pus bazle unor grupuri folclorice şi de păstrare a tradiţiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestaţii culturale atât în ţară, cât şi peste hotare, prezentând publicului larg cîntece, balade, dansuri, obiceiuri, poveşti şi jocuri ale ceangăilor.

Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt invitate :

Balul Ceangăiesc de la Budapesta, în 2005 fiind la ediţia a IX-a
Tabăra Internaţională de Dans şi Cântece Populare de la Jászberény, aflată la ediţia a XXIV-a
Zilele Sf. Gheorghe
Festivalul şi Săptămâna Satului Fundu-Răcăciuni
Săptămâna Satului Somuşca
Zilele Pustiana
Tabăra de Folclor de la Lunca de Jos
Ziua Ceangăilor - organizată anual în oraşele din Ardeal

După implementarea programului educaţional grupurile de folclor au fost completate şi de copii, în majoritatea locaţiilor de învăţământ aceştia formând grupe folclorice de tineri. Aceşti copii sunt îndrumaţi de nume consacrate în folclorul ceangăiesc.

Istoric

Primele surse menţionează prezenţa unei comunităţi etnice maghiare în Moldova încă din anii 1227 şi 1234, ultima deja vorbeşte despre asimilarea lor de către români[3]. În secolele XV-XVI numeroşi saşi şi maghiari din Transilvania au continuat să se stabilească în spaţiul extracarpatic. După încercarea generalului Nikolaus von Buccow să-i încorporeze pe secui în nou-createle regimente de grăniceri, soldată cu opoziţia unor săteni şi represiuni din partea autorităţilor, care au culminat cu Masacrul de la Siculeni din anul 1764, zeci de mii de secui au trecut munţii şi s-au stabilit în Moldova. În secolul al XIX-lea guvernul maghiar a decis colonizarea maghiarilor din Moldova în Regatul Maghiar, deoarece asimilarea maghiarilor era foarte intensă.

Conform unui punct de vedere îmbrăţişat de o parte a istoriografiei române antebelice, catolicii moldoveni de astăzi ar fi urmaşii ardelenilor români, în cea mai mare parte ţărani iobagi, care plecaţi în pribegie s-au aşezat în Moldova şi în Muntenia. Creşterea neobişnuită a populaţiei catolice din Moldova a dus la apariţia a zeci de sate situate în bazinul mijlociu al Siretului cu accent pe Bacău, Neamţ şi laşi. Această plecare în pribegie apare abia după ce în câteva rânduri românii din Ardeal, scoşi în afara celor trei naţiuni medievale (unguri, saşi şi secui), s-au ridicat cerându-şi drepturile, la Bobâlna (1437), în 1514 sub Gheorghe Doja şi în 1784 cu Horea, Cloşca şi Crişan. Adânciţi în grozăviile legilor Tripartitului Werboczi românii erau la 1764 potrivit geografului austriac Hacquet “surghiuniţi de celelalte neamuri din Principat pe pământurile cele mai pustii şi părăsite,... fiecare sas sau ungur putând lua în stăpânire aceste locuri ... gonindu-l pe acesta (românul) în munţi cu toată familia sa, unde nu găseşte decât stânci, sau chiar silindu-l să iasă din ţară”. Referitor la denumirea de “unguri” cu care moldovenii ortodocşi îi numeau pe românii transilvăneni, aceasta se datora, potrivit episcopului de Bacău, Stanislau Jezierski la 1763, faptului că erau catolici şi veneau din Ţara Ungurească (Transilvania), pe care o părăseau din cauza deposedărilor de pământ, restrângerii drepturilor şi creşterii obligaţiilor, dar mai ales a lipsei recunoaşterii naţionale.

Recensământul din 1890

"După recensământul din 1890, judeţul Bacău numără 172.496 de locuitori.

După naţionalitate, populaţiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri, 7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruşi, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55 Italieni, 12 Elveţieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.

Populaţiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111 Germani, 5 Ruşi, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecţiune română, de care, afară de Români, ţin şi Armenii, Ungurii şi Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest judeţ 32.463 credincioşi, mai mult ca în orice alt judeţ din ţară.

Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în judeţul Bacău, doi vicari: unul se chiamă al Trotuşului cu reşedinţa în Târgul-Trotuşul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea din Târgul-Trotuşul şi cele din satele cu Săcui: Dărmăneşti, Pustiana şi Grozeşti. Al doilea vicariat este al Bacăului, cu reşedinţa în Bacău. De acest vicariat depind parohii de prin locurile locuite de Ciangăi şi anume: Prăjeşti, Bacău, Liuzi-Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja şi Faraoani. Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcţie, deservite de 12 preoţi, 54 cântăreţi şi eclesiarhi. De acest rit ţin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate."^[2]

Răspândire

Ceangăii locuiesc în judeţele Bacău, Neamţ. Conform recensământului din 2002, trăiau în România 1.266 de ceangăi. Din 265.000 de catolici din Moldova, 95% se consideră şi se declară români. Ei resping catalogarea ca minoritate etnică şi atribuirea numelui impropriu de ceangăi, afirmând că sunt o parte a poporului român, o comunitate de confesiune catolică din sânul acestuia. Ei nu doresc nimic altceva decât să fie lăsaţi să trăiască alături de românii ortodocşi în bună înţelegere, aşa cum o fac de altfel de mai multe secole.

Învăţământul în limba maghiară

În Transilvania ceangăii de limbă maghiară învaţă în şcoli maghiare. În Moldova, în 13 localităţi au fost organizate cursuri extraşcolare, iar în 11 localităţi limba maghiară e înclusă în programul şcolar. În anul şcolar 2005-2006, 725 de elevi au învăţat maghiara în grupuri şcolare, iar 369 în grupuri extraşcolare. Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) este asociaţia care se îngrijeşte de bunul mers al programului.

Toponimia maghiară în Moldova

Drept mărturie a prezenţei ceangăilor de limbă maghiară în Moldova stau unele toponime româneşti păstrate până în prezent (listă incompletă) ^{[necesită citare]}:

Toponime simple (denumiri de aşezări)

Judeţul Bacău

Agăş (comună) (magh. "Ágas", în trad. "Ramuri") [4]
Apa Asău (sat, comuna Asău) (1. din magh. "apát", în trad. "abate", "stareţ" /vezi de ex. Apa/hida, la origine Apát/hida sau 2. "apa", în trad. "principal", "tată", + "aszó", de la pârâul Asăul, în trad. "pârâul care seacă")
Asău (comună) (din magh. "aszó", de la pârâul Asău, în trad. "pârâul care seacă") [5]
Bacău (rom. "Bâc" - după N. Iorga ori magh. "Bákó", în trad. "loc de execuţie" sau de la antroponimul Bakó "Călău")
Baraţi (sat, comuna Mărgineni) (magh. "Barát", în trad. "Călugări", [6], vezi şi articolul bărăţie)
Bartăşeşti (sat, comuna Ungureni) (de la antroponimul Bartos)
Bartea, Barta (sat, comuna Asău) (de la antroponimul Barta)
Boboş (sat, comuna Dealul Morii) (din antroponimul "Babos", în trad. "Pistruiatu" sau din "babos", în trad. "locul cu fasole")
Borzeşti (aparţine de municipiul Oneşti) (din magh. "borz", în trad. "locul cu viezuri", "locul cu bursuci", "Bursuceni")
Cădăreşti (sat, comuna Palanca) (din magh. "kádár", în trad. "dogar")
Captalan (sat, comuna Motoşeni) (din magh. "káptalan", în trad. 1.) "plantă erbacee cu frunze mari şi late, întrebuintate ca acoperiş la stupii primitivi de albine", 2.) "organizaţia canonicilor")
Ciucani (sat, comuna Răcăciuni) (magh. "Csík", de la toponimul Csík - Ciuc - sufixul -eni arată că întemeietorii erau din Ciuc)
Ciugheş (sat, comuna Palanca) (magh. "Csügés", în trad. "tufăriş") Rosetti, p. 5.
Cuchiniş (parte a satului Brusturoasa) (magh. "Kökényes", în trad. "Porumbari)
Faraoani (comună) (magh. "Forrófalva", în trad. "Satul Forró" - nume de familie, "Satul lui Fierbinte") [7]
Fărcaşa (sat, comuna Onceşti) (din magh. "farkas", în trad. "lup, lupeni")
Fichiteşti, (sat, comuna Podu Turcului) (din magh. "fekete", în trad. "negru", sau de la antroponimul Fekete)
Gherăieşti, Birăieşti (azi încorporat în municipiul Bacău) (magh. "Birófalva", în trad. "satul judelui, birăului", sau de la antroponimul Biró) Rosetti, p. 7.
Ghimeş (magh. "Gyimes", de la "gém/szarvas", în trad. "locul cu cerbi")
Gioseni (sat, comuna Tamaşi) (din magh. "diós", în trad. "loc cu nuci") (numele maghiar actual al satului: "Gyoszény" arată că fondatorii erau maghiari, apoi majoritari au devenit românii, iar secuii veniţi după 1764 au preluat toponimul - teorie întărită şi de faptul că în dialectul local se arată o puternică influenţă secuiească, în ciuda faptului că satul este în zona "ceangăilor de sud") [8]
Lapoş (sat, oraşul Dărmăneşti) (magh. Lápos, în trad. "mlăştinos")
Lucăceşti (sat, oraşul Moineşti) (magh. "Lukácsfalva", de la antroponimul Lukács "Luca")
Ludaşi (sat, comuna Balcani) (din magh. "ludas", în trad. "găşteni")
Nadişa (sat, comuna Strugari) (din magh. "nádas", în trad. "loc cu stuf)
Orăşa (sat, comuna Livezi) (din magh. "váras", în trad. "loc cu cetate")
Orăşa Avram (sat, comuna Sănduleni) (din magh. "váras", în trad. "loc cu cetate")
Orbic (mai demult sat, azi cartier în oraşul Buhuşi) din magh. "várbükk", "várbikk", în trad. "pădurea de fagi a cetăţii" - de la pârâul Orbic. Pt. conformitate vezi numeroasele toponime "várbükk", "várbikk" din întreg Bazinul Carpatic (observaţie: pentru va>o vezi város>oraş, Vaskút> Oşcut, udvarhely>odorhei etc - Emil Petrovici: Problema sunetului bilabial v din limba maghiară, Budapesta, Editura Academică, 1956)
Palanca (comună) (magh. "Palánka", în trad. "fortificaţie din trunchiuri de copac")
Perchiu (sat, comuna Huruieşti) (de la muntele Perchiu, magh. "Perkő", în trad. "muntele unde se ţine judecata") Rosetti, p. 5.
Răcătău de Jos (sat, comuna Horgeşti) de la arhaismul maghiar conservat în Moldova "ráktató", "rágtató", în trad. "meliţă", vezi Halász Péter [9]. Kiss Lajos, în Dicţ. Etim. al Numelor Geogr. derivă denumirea în mod eronat din "rakató" cu sensul "loc de încărcare"
Şanta (sat, comuna Asău) (de la antroponimul Sánta "şchiop")
Sascut (comună) (magh. "Szászkút", în trad. "Fântâna Sasului") [10]
Secuieni (comună) ("satul celor din Secuime") Rosetti, p. 5.
Şendreşti (sat, comuna Motoseni) (de la antroponimul Sándor "Alexandru")
Şomuşca (sat, comuna Cleja) (magh. "Somoska", în trad. "locul unde cresc coarne")
Tamaşi (comună) (magh. "Tamás", de la antroponimul Tamás)...mai sigur Tamaşi vine din cuvinte ale dacilor de la cetatatea Tamaşidava care se găseşte pe teritoriul satului Răcătău, comuna Horgeşti, jud. Bacău, în vecinătatea comunei Tamaşi, cetate ce exista cu mult înainte devenirea ungurilor în Europa. Prin urmare provenienţa maghiară a denumirii este exclusă.
Tarhăuşi (sat, comuna Ghimeş) magh. "Tarhavas", în trad. "muntele gol")
Teiuş (sat, comuna Parava) din magh. "tövis", în trad. "loc cu ghimpi"(pentru comparaţie vezi oraşul Teiuş din judeţul Alba)
Trotuş (magh. "Tatáros", "Tatros", în trad. "Tătărăşti") [www.revistatribuna.ro/pdf/tribuna25.pdf]
Uifalău (vechiul nume al comunei Nicolae Bălcescu /în perioada interbelică Ferdinand/) (magh. Újfalu, în traducere Satul Nou)
Uifalău (vechiul nume al comunei Traian) (magh. Újfalu, în traducere Satul Nou)
Unguri (sat, comuna Găiceana) (fostul nume al satului Arini /până în 1967/) (magh. "Magyarfalu", în trad. "Satul Unguresc")
Vermeşti (sat, oraşul Comăneşti) din magh. "vermes", în trad. "loc cu capcane (pentru animale)" (pentru comparaţie vezi satul Vermiş din judeţul Bistriţa)
Verşeşti (sat, comuna Sănduleni) din antroponimul magh. "Veres", în trad. "roşcovan"
Valea Şoşii (sat, comuna Poduri) din antroponimul magh. "Sós, Soós", în trad. "şalgău"
Zemeş (comună) din vechiul antroponim maghiar Szemes ("cu ochi", adică "vede-tot"). Pt. comparaţie vezi Balatonszemes (menţionat în anul 1429 ca Balaton Zemes) şi Pusztaszemes (menţionat în anul 1332 ca Zemes) (Kiss Lajos: Dicţ. Etim. al Numelor Geogr.)

Judeţul Neamţ

Adjudeni (sat, comuna Tămăşeni) (magh. Dsidafalva; din antroponimul Egyed – locuitorii provin din Adjud, jud. Bacău) [11]
Almaş (sat, comuna Garcina) (din magh. "almás", în trad. "locul cu meri, mereni")
Baratca (sat, comuna Bărgăuani) (din magh. "barát", în trad. "călugăr") (vezi şi articolul bărăţie)
Başta (sat, comuna Secuieni) (din magh. "básta", "bástya", în trad. "bastion") (observaţie: consoana "ş" arată că denumirea nu vine de la ceangăii "sâsâiţi", nici de la românescul "bastă", ci cel mai probabil de la secui) Alexandru Ciorănescu: DET, 722.
Bereşeşti (sat dispărut, comuna Gherăeşti, Birăeşti) (din magh. "béres", în trad. "argat") [12]
Bicaz (comună) (magh. "Békás", din magh. "békasó", în trad. "cremene") Alexandru Ciorănescu: DET, 829. (observaţie: din forma arhaică /prezervată până astăzi în dialectul ceangăieasc "sâsâit"/ "bíkaszú")
Bicaz Chei (comună) (magh. "Békás", din magh. "békasó", în trad. "cremene") Alexandru Ciorănescu: DET, 829. (observaţie: din forma arhaică /prezervată până astăzi în dialectul ceangăieasc "sâsâit"/ "bíkaszú")
Ceahlău (comună) de la muntele Ceahlău, care vine din magh. "Csaholó", "Csagoló", varietate de vultur (Gypaetus barbatus) Alexandru Ciorănescu: DET, 1602.
Cuejdiu (sat, comuna Garcina) (din magh. "kövesd", în trad. "pietrosu") (vezi numeroasele toponime din Transilvania "Cuieşd" "Cuiejd")
Cut (sat, comuna Dumbrava Roşie) (din magh. "kút", în trad. "fântână, izvor")
Fărcaşa (comună) (din magh. "farkas", în trad. "lup, lupeni") [13]
Făurei (comună) (din antroponimul Forró "Faur", "Făur" + magh. "hely", în traducere "loc" = "locul lui Făur")
Gherăeşti, Birăeşti (comună) (magh. "Birófalva", în trad. "satul judelui, birăului", sau de la antroponimul Biró) [14]
Grinţieş (comună) (din magh. "gerinces", în trad. "creastă")
Hangu (comună) din magh. hang (sunet, ecou)[15], mai precis forma "hangony", în trad. "loc zgomotos" sau "loc cu ecou" (pt. comparaţie vezi satul Hangony din Ungaria, în anul 1214 sub forma Hongun - Kiss Lajos: Dicţ. etimologic al numelor geogr.)
Holm (sat, comuna Pânceşti) (din magh. "halom" /în maghiara veche "holm"/, în trad. "colină", "movilă") – posibil din ucraineană sau rusă "holm", în trad. "colină", "movilă")
Leucuşeni (azi încorporat în Săbăoani) (magh. "Lőkösfalva", "Lököszfalva", de la vechiul antroponim maghiar Lőkös – vezi toponime maghiare ca Lőkösháza /Ungaria/, Lőkös/Levkuška[16] /Slovacia/ [17]
Oşlobeni (sat, comuna Bodeşti) (1. din magh. "vas" - în dialectul secuiesc "vos" - , în trad. "fier" + "láb", în trad. "parcelă" sau "poale" = "parcela fieroasă" sau "poalele (muntelui) fieros") (2. de la antroponimul Vas "puternic" + "láb", în trad. "parcelă" = "parcela lui Vas") (observaţie: pentru va>o vezi város>oraş, udvarhely>odorhei)
Ozana „Este discutată, de asemenea, situaţia coexistenţei pentru o perioadă îndelungată de timp a două nume pentru acelaşi curs de apă, Ozana şi Neamţul. Numele Ozana, de origine maghiară, mai vechi decât Neamţul, s-a menţinut doar la nivel popular, în timp ce celălalt hidronim, dat de administraţie în virtutea faptului că râul trece chiar prin târgul cu acest nume, a rămas aproape exclusiv la nivel cult, neintersectându-se în uz cu denumirea populară.” [18]
Săbăoani (comună) (magh. "Szabófalva", "Satul Croitorului", "Satul Sabăului")
Săcăluşeşti (sat, comuna Agapia) (din magh. "szakálas", în trad. "bărbos")
Secuieni (comună) ("satul celor din Secuime")
Secuienii Noi (sat, comuna Secuieni) (în trad. "satul celor din Secuime")
Tarcău (comună) (de la muntele Tarcău, din magh. "Tarkő", în trad. "piatră goală, munte gol") – alternativ (din punct de vedere fonetic aproape imposibil): de la "tărcat", “pestriţ” ( N. Iordan: Nume de locuri româneşti din R.P.R., Ed. Academiei R.P.R. 1952) . “Tărcat” la rândul lui vine din magh. “tarka”=”pestriţ”
Tămăşeni (comună) (de la antroponimul Tamás "Toma") [19]
Târpeşti (sat, comuna Petricani) de la antroponimul Törpe/Târpea, în trad. Piticu, vezi Târpeşti
Telec (sat, comuna Bicaz) (din magh. "telek", în trad. "parcelă, lot de case")
Ticoş (sat, comuna Bicaz) (din magh. "tikos, tyúkos", în trad. "locul cu găini")
Ticoş Floarea (sat, comuna Taşca) (din magh. "tikos, tyúkos", în trad. "locul cu găini")
Verşeşti (sat, comuna Girov) din antroponimul magh. "Veres", în trad. "roşcovan"

Judeţul Iaşi

Boroşeşti (sat, comuna Scânteia) (din magh. "boros", în trad. "locul cu vin" eventual din antroponimul Boros)
Căueşti (sat, comuna Scheia) (din magh. "kő", "köves", în trad. "piatră", "pietros")
Copou (cartier din Iaşi) din magh. "kopó", în trad. "căine de vînătoare", "prepelicar", reg. "copoi". Forma primitivă în rom. a subst. copoi este chiar "copou", vezi Alexandru Ciorănescu: DER, 2387
Fărcăşeni (sat, comuna Strunga) (din magh. "farkas", în trad. "lup, lupeni")
Fedeleşeni (sat, comuna Strunga) (din magh. "fedeles", în trad. "butoi cu capac") (observaţie: e posibil ca numele să vină direct din limba română, din regionalismul "fedeleş" "butoi cu capac", regionalism provenit din maghiara)
Feredeni (sat, comuna Deleni) (din magh. "feredő", în trad. "băi") (observaţie: e posibil ca numele să vină direct din limba română, din regionalismul "feredeu" "băi"? regionalismul romanesc provine tot din maghiara)
Forăşti (sat, comuna Gropniţa) (din antroponimul Forró – vezi Fărăoani)
Gârbeşti (sat, comuna Tibana) (din antroponimul Görbe sau din magh. "görbe", "gürbe" în trad. "curbat, încovoiat")
Heleşteni (comună) (din magh. "halastó", literal lacu cu pesti, în trad. "heleşteu"), reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Hălăuceşti (comună) (magh. "Halasfalva", în trad. "Satul cu Peşti"), reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Holm (sat, comuna Podu Iloaiei) (din magh. "halom", în trad. "colină", "movilă")
Miclăuşeni (sat, comuna Butea) (magh. "Miklósfalva", de la antroponimul Miklós "Nicolae")
Mogoşeşti (comună) (din magh. "magas", în trad. "înalt"), reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Podu Iloaiei (oraş) (magh. "Lónyahíd", "luna" în slavă "vânători", transmis în română prin filieră maghiară: Lónya> Loaia /vezi Bánya>Baia, iar prin etimologie populară a fost adăugat i-ul din faţă – pentru preluare concomitentă din slavă vezi localitatea Luna /în maghiară Lónya/ din jud. Cluj)
Şendreni (sat, comuna Victoria) (de la antroponimul Sándor "Alexandru")
Ţicău (cartier din Iaşi) din antroponimul maghiar Cikó, vezi satul Cikó din Ungaria şi Ţicău (Kiss Lajos: Dicţ. etimologic al numelor geogr., Budapesta, 1997)

Judeţul Suceava

Baia (comună) (magh. "Bánya", în trad. "mină") [www.revistatribuna.ro/pdf/tribuna25.pdf], reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Botuş (sat, comuna Fundu Moldovei) (de la jitnicerul Botos, al cărui nume vine din magh. "bot", în trad. "baston". "Botos" este "cel care foloşeşte baston", adică este şchiop.) [20]
Botuş, Botoş (sat, comuna Iacobeni /până în 2002/, iar apoi comuna Ciocăneşti) (de la antroponimul Botos, al cărui nume vine din magh. "bot", în trad. "baston". "Botos" este "cel care foloşeşte baston", adică este şchiop.)
Cărăuş de Jos (cătun, comuna Dorna Cândrenilor, la graniţa dintre judeţele Bistriţa şi Suceava) (din magh. "karós" "locul cu pari") (observaţie: dacă numele era legat de cărăuşi, atunci forma ar trebui să fie "Cărăuşii de Jos")
Cărăuş de Sus (cătun, comuna Dorna Cândrenilor) (din magh. "karós" "locul cu pari") (observaţie: dacă numele era legat de cărăuşi, atunci forma ar trebui să fie "Cărăuşii de Sus")
Falcău (sat, comuna Brodina) (din magh. "fal", în trad. "zid" + magh. "kő", în traducere "piatră" = "fal/nak való/ kő" "piatră pentru zid", eventual "zid de piatră")
Forăşti (comună) (din antroponimul Forró – vezi Fărăoani)
Leucuşeşti (sat, comuna Preuteşti) (de la vechiul antroponim maghiar Lőkös – vezi toponime maghiare ca Lőkösháza /Ungaria/, Lőkös/Levkuška[21] /Slovacia/)[22]
Lucăceşti (comună) (de la antroponimul Lukács "Luca")
Suceava (municipiu) (din magh. "szűcs", în trad. "cojocar", "suciu" + sufixul slavo-român -eavă = cojocărie)( vezi la Suceava

Judeţul Vaslui

Bărtăluş-Răzeşi (Bărtăluş: din antoponimul maghiar Bartalus)
Bărtăluş-Mocani (Bărtăluş: din antoponimul maghiar Bartalus)
Ghergheleu (sat, comuna Codăeşti) (din antoponimul maghiar Gergely "Grigore")
Ghergheşti (comună) (din antoponimul maghiar Gergely "Grigore")
Huşi (oras) (magh. "Husz" de la husiţi - aceasta e numai una din etimologiile posibile)
Pogana (comună) (studiul fonetic arată că Pogana vine din forma maghiară “pogány”)
Pogăneşti (sat, comuna Stănileşti) (studiul fonetic arată că Pogăneşti vine din forma maghiară “pogány”)
Secuia (sat, comuna Muntenii de Jos)

Judeţul Botoşani

Balinţi (sat, comuna Havârna) (de la antroponimul Bálint "Valentin")
Borzeşti (sat, comuna Ungureni) (din magh. "borz", în trad. "locul cu viezuri", "locul cu bursuci", "Bursuceni")
Botoşani (municipiu) (de la fondatorul Botos, al cărui nume vine din magh. "bot", în trad. "baston". "Botos" este "cel care foloşeşte baston", adică este şchiop.) [23]
Gherghel (cătun, comuna Şendriceni) (din antroponimul Gergely "Grigore")
Gârbeni (sat, comuna Havârna) (din antroponimul Görbe sau din magh. "görbe", "gürbe" în trad. "curbat, încovoiat")
Gârbeşti (sat, comuna Todireni) (din antroponimul Görbe sau din magh. "görbe", "gürbe" în trad. "curbat, încovoiat")
Hilişeu (comună, Hilişeu Horia, Hilişeu Cloşca, Hilişeu Crişan) (din magh. "halastó", în trad. lac cu pesti, "heleşteu") (observaţie: e posibil ca numele să vină direct din limba română, din "heleşteu". Termenul romanesc Heleşteu este tot o preluare din maghiara) [24]
Şendreni (sat, comuna Frumuşica) (de la antroponimul Sándor "Alexandru")
Şendriceni (comună) (de la antroponimul Sándor "Alexandru")
Unguroiaia (sat, comuna Cristeşti)

Judeţul Vrancea

Adjud (magh. "Egyedhalma", de la antroponimul Egyed) [25]
Bicheşti (sat, comuna Bogheşti) (din magh. "bikk", "bükk", în trad. "fag")
Chiojdeni (comună) (din magh. "köves", în trad. "pietros") (vezi Chiojdu din jud. Buzău)
Farcaş (sat, comuna reghiu) (din magh. "farkas", în trad. "lup, lupeni")
Făurei (sat, comuna Garoafa) (din antroponimul Forró "Faur", "Făur" + "hely", în magh. "loc")
Feldioara (sat, comuna Tănăsoaia) (din magh. "földvár", în trad. "cetate din pământ")
Palanca (sat, comuna Urecheşti) (din magh. "palánka", în trad. "fortificaţie din trunchiuri de copac")

Judeţul Galaţi

Balinteşti (sat, comuna Bereşti Meria) de la antroponimul Bálint "Valentin" [26]
Căuieşti (sat, comuna Drăguşeni) din magh. "kő" "köves", în trad. "piatră", "pietros"
Corod (comuna) din magh. "Kóród", în trad. "loc cu cocean, tuleu", pentru comparaţie vezi nemumăratele denumiri maghiare "Kóród", "Kórógy" din Bazinul Carpatic
Ghidigeni (comună) (din magh. “hideg”, în trad. „rece, geros”, folosit şi ca antroponim)
Ghingheşti (sat, comuna Drăguşeni) 1.) din magh. "gyöngyös", în trad. "loc cu vâsc", pentru comparaţie vezi nemumăratele denumiri maghiare "Gyöngyös"din Bazinul Carpatic, 2.) din antroponimul Gyöngyös, în trad. "cel care se ocupă de perle"
Ionăşeşti (sat, comuna Nicoreşti) de la antroponimul Jónás "Iona"
Pechea (comună) de la antroponimul Beke. În anul 1521 amintit sub denumirea Bechea, pt. comparaţie vezi numeroasele denumiri Beke, Béke, Bekecs, Bekeny din Bazinul Carpatic, toate având la rădăcină antroponimul Beke (Kiss Lajos: Dicţ. Etim. al Numelor Geogr.), reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Şendreni (comună) de la antroponimul Sándor "Alexandru", reşedinţa comunei cu acelaşi nume
Taplău (sat, comuna Ghidigeni din magh. "tapló", în trad. "iască"
Ungureni (sat, comuna Munteni)

Oronime (denumiri ale formelor de relief)

Aldămaş (magh. "Áldomás", în trad. "loc de cinstire") Rosetti, p. 4.
Apahaoş (magh. "Apahavas", din magh. "apát", în trad. "abate" + "havas", în trad. "munte /înalt/") Rosetti, p. 4. (ex. Apáthida> Apahida, Apátnagyfalu> Apanagyfalu)
Bicaz (magh. "Békás", din magh. "békasó", în trad. "cremene") (Alexandru Ciorănescu: DET, 829.) (observaţie: din forma arhaică /prezervată până astăzi în dialectul ceangăieasc "sâsâit"/ "bíkaszú")
Ceahlău din magh. "Csaholó", "Csagoló", varietate de vultur (Gypaetus barbatus) Alexandru Ciorănescu: DET, 1602.
Cerebic (magh. "Cserebükk", în trad. "stejar, fag") Rosetti, p. 3.
Cherebic (magh. "Kerekbükk", în trad. "pădure rotundă de fag") Rosetti, p. 4.
Cheşchieşul (magh. "Kecskés", în trad. "loc cu capre") Rosetti, p. 4.
Dealul Poşorcanilor (în trad. "dealul vrăjitoarelor") Rosetti, p. 5.
Farcu-Mare (magh. "Nagyfarok", în trad. "coada mare") Rosetti, p. 5.
Farcu-Mic (magh. "Kisfarok", în trad. "coada mică") Rosetti, p. 5.
Haloş (magh. "Halas", în trad. "loc cu peşti") Rosetti, p. 4.
Haloşul Mare (din magh. "halas", în trad. "loc cu peşti") Rosetti, p. 5.
Haloşul Mic (din magh. "halas", în trad. "loc cu peşti") Rosetti, p. 5.
Lapoşul (magh. "Lápos", în trad. "mlăştinos") Rosetti, p. 5.
Micheş (magh. "Mikes", de la antroponimul Mikes) Rosetti, p. 4.
Muieruş (magh. "Magyarós", în trad. "aluniş") Rosetti, p. 4.
Obcinele Feredeului (jud. Suceava, din maghiarul "feredő", în trad. "loc de scăldat", "băi") (observaţie: nu e posibil ca numele să vină direct din limba română, din regionalismul "feredeu" "băi", pt că regionalismul este preluat tot din maghiară)
Perchiul (magh. "Perkő", în trad. "muntele unde se ţine judecata") Rosetti, p. 5.
Pilişca (magh. "Piliske", în trad. "muntele mic cu cenuşă") Rosetti, p. 5.
Pogăneşti-Suceveni (pădure, jud. Galaţi) (studiul fonetic arată că Pogăneşti vine din forma maghiară “pogány”)
Rarău (munte, jud. Suceava, magh. Ráró, de la o specie de vulturi migratori, un fel de uliu, şoim - de asemenea nume dat cailor [27])
Şandru-Mare (magh. "Nagysándor", de la antroponimul Sándor - Alexandru) Rosetti, p. 4.
Şandru-Mic (magh. "Kissándor", de la antroponimul Sándor - Alexandru) Rosetti, p. 4.
Şaroşa (magh. "Sáros", în trad. "noroios") Rosetti, p. 5.
Tarcău (magh. "Tarkő", în trad. "piatră goală, munte gol")
Tarhaoş, Tarhăuşi (magh. "Tarhavas", în trad. "muntele gol") Rosetti, p. 4.

Hidronime (denumiri de ape)

Judeţul Bacău

Râul Agăş (magh. "Ágas", în trad. "Ramuri", "Rămuroasa")
Râul Aldămaş (magh. "Áldomás", în trad. "loc de cinstire") Rosetti, p. 4.
Râul Aprieş (magh. "Epres", în trad. "cu căpşuni")
Râul Asău, Trotuş (magh. "Aszó", în trad. "pârâul care seacă") Rosetti, p. 5.
Râul Asăul Mare (magh. "Aszó", în trad. "pârâul care seacă") Rosetti, p. 5.
Râul Asăul Mic (magh. "Aszó", în trad. "pârâul care seacă") Rosetti, p. 5.
Râul Căiuţul Mare (din magh. "köves", "kövecs", în trad. "pietros") Rosetti, p. 5.
Râul Căiuţul Mic (din magh. "köves", "kövecs", în trad. "pietros") Rosetti, p. 5.
Râul Cuchiniş (magh. "Kökényes", în trad. "Porumbari")
Râul Ciugheş (magh. "Csügés", în trad. "tufăriş") Rosetti, p. 5.
Râul Haloşul Mare (din magh. "halas", în trad. "loc cu peşti") Rosetti, p. 5.
Râul Haloşul Mic (din magh. "halas", în trad. "loc cu peşti") Rosetti, p. 5.
Râul Orbic din magh. "várbükk pataka", "várbikk pataka", în trad. "pârâul pădurii de fagi a cetăţii". Izvoreşte lângă cartierul Orbic din Buhuşi. Pt. conformitate vezi numeroasele toponime "várbükk", "várbikk" din întreg Bazinul Carpatic (observaţie: pentru va>o vezi város>oraş, Vaskút> Oşcut, udvarhely>odorhei etc – Emil Petrovici: Problema sunetului bilabial v din limba maghiară, Budapesta, Editura Academică, 1956)
Răcătău de la arhaismul maghiar conservat în Moldova "ráktató", "rágtató", în trad. "meliţă", vezi Halász Péter [28]. Kiss Lajos, în Dicţ. Etim. al Numelor Geogr. derivă denumirea în mod eronat din "rakató" cu sensul "loc de încărcare"
Râul Tărhăuş (magh. Tarhavas, în trad. "muntele gol")
Râul Trotuş (magh. "Tatáros", "Tatros", în trad. "Tătărăşti" – prin filieră maghiară) [29]

Judeţul Neamţ

Râul Asău, Bicaz (magh. "Aszó", în trad. "pârâul care seacă") Rosetti, p. 5.
Râul Bicaz (magh. "Békás", din magh. "békasó", în trad. "cremene") (Alexandru Ciorănescu: DET, 829.) (observaţie: din forma arhaică /prezervată până astăzi în dialectul ceangăieasc "sâsâit"/ "bíkaszú")
Râul Borvizu, Bicaz (magh. "Borvíz", în trad. "apă minerală")
Râul Cerebuc (magh. "Cserebükk", în trad. "stejar, fag") Rosetti, p. 3.
Râul Chişirig (magh. "Köszörűkőpatak", în trad. "pârâul pietrei de tocit")
Râul Cuejdiu (din magh. "kövesd", "küvesd" în trad. "pietrosu") (vezi numeroasele toponime din Transilvania "Cuieşd" "Cuiejd")
Râul Cupaş (magh. "Kupás", în trad. "în formă de cupă" – de la muntele Cupas)
Râul Fărcaşa (din magh. "farkas", în trad. "lup, lupeni") [30]
Râul Filioara din vechiul antroponimul maghiar Füle, File, Files, Füles – sec. X–XIII – , în trad. „urechios”, „care aude bine” vezi localităţile Filia, Covasna, Füle (Ungaria), Fülesd (Ungaria) + vára, în trad. „cetatea lui” = Cetatea lui File
Râul Grinţieşu Mare (din magh. "gerinces", în trad. "creastă")
Râul Grinţieşu Mic (din magh. "gerinces", în trad. "creastă")
Râul Hangu din magh. hang (sunet, ecou), mai precis forma "hangony", în trad. "loc zgomotos" sau "loc cu ecou" (pt. comparaţie vezi satul Hangony din Ungaria, în anul 1214 sub forma Hongun – Kiss Lajos: Dicţ. etimologic al numelor geogr.)
Râul Lapoş (magh. Lápos, în trad. "mlăştinos")
Râul Potoci (Potoci) (magh. Patak, în trad. "pârâu")
Râul Potoci (Tarcău) (magh. Patak, în trad. "pârâu")
Râul Tarcău (de la muntele Tarcău, din magh. Tarkő, în trad. "piatră goală, munte gol") – alternativ (din punct de vedere fonetic aproape imposibil): de la "tărcat", “pestriţ” ( I. Iordan: Nume de locuri româneşti din R.P.R., Ed. Academiei R.P.R. 1952) . “Tărcat” la rândul lui vine din magh. “tarka”=”pestriţ”
Râul Tămăşeni (de la antroponimul Tamás "Toma")
Râul Telec (magh. Telec, în trad. "lot de case" – de la numele satului Telec)
Râul Ticoş (de la satul Ticoş, din magh. "tikos, tyúkos", în trad. "locul cu găini")

Judeţul Galaţi

Râul Brateş (din magh. "barátos", în trad. "unde trăiesc baraţii")

Judeţul Suceava

Râul Borcuţul (din magh. "borkút", în trad. "fântână de apă minerală", la diminutiv)
Râul Ciurgău (din magh. "csorgó", "csurgó", în trad. "pârâu mic, izvor")
Râul Gârbele (din magh. "görbe", "gürbe" în trad. "curbat, încovoiat") [31]

Judeţul Iaşi

Râul Ruja (din magh. „rózsa”, „rúzsa”, în trad. "trandafir", folosit şi ca antroponim)

Citate

Savantul român Mircea Eliade este considerat unul din cei mai mari istorici ai religiilor. Analizând raportul amănunţit al episcopului Bandinus despre Moldova secolului XVII, Mircea Eliade s-a ocupat de ritualurile şi credinţele pre-creştine ale locuitorilor din Moldova:

„Acei incantatores întâlniţi de Bandinus în Moldova nu erau români ci ciangăi (populaţie maghiară din Carpaţii moldoveneşti). Ungurii au adus din Asia şamanismul în teritoriul pe care-l ocupă astăzi. (...) Este posibil ca ritualul de apărare împotriva ciumei, aşa cum era atestat la slavi şi la fino-ugrienii orientali, să fi fost, de asemenea, practicat în secolul XVII în regiunea Moldovei vizitată de Bandinus. Totuşi, este mai probabil că, tot ca în cazul acelor incantatores, informaţiile nu-i privesc pe români ci pe ciangăi. (...) Nu este singura analogie între informaţiile transmise de Bandinus şi ritualurile fino-ugriene şi siberiene." ”
—Mircea Eliade, „De la Zalmoxis la Genghis-Han”

„Secuii au trecut şi dincolo de Carpaţi, formând în Moldova populaţia numită a ceangăilor.”
—Petre P. Panaitescu, „Istoria românilor pentru clasa a VIII-a secundară”, Bucureşti 1990

„Ruşii şi ungurii au fost totdeauna în Moldova ţărani. Aceia care au fost aduşi din Ţara Leşească (Polonia) în mijlocul Moldovei şi-au uitat, cu scurgerea vremii, limba lor şi şi-au însuşit-o pe cea moldovenească; iar aceia care locuiesc la hotarul Podoliei vorbesc şi astăzi leşeşte sau ruseşte. Fiindcă ungurii au rămas neclintiţi în legea lor papistăşească, şi-au păstrat şi limba ţării lor: dar ei înţeleg cu toţii şi limba moldovenească.”
—Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae”, 1716

„Un sat bine ţinut, cu coşare împletite, cu case care se pot asămăna uneori cu casele-model din partea muntelui. Locuitorii au alt trai şi altă faţă decât ale ţăranilor noştri. Ploscuţenii, întemeiaţi cândva de românul Ploscuţă, sunt în adevăr un sat de unguri (...). Ungurii păstrează până astăzi îmbrăcămintea lor, care nu se deosebeşte întru nimic de aceea a sătenilor de prin Bacău şi Roman: bărbaţii poartă pălăria cu margeni mici şi panglică roşie, femeile sunt îmbrobodite cu ştergarul ca un văl aruncat peste cozile făcute conci, sus (birjarul nostru, un băietan român, numeşte cu despreţ "coarne" podoaba albă, învoaltă a frunţii); fetele au panglici întreţesute cu părul lor bălan şi flori de târg prinse în ele; cămaşa largă, cu arnici roşii pe mâneci şi la sân, fota neagră, dintr-o singură bucată, strânsă pe şolduri, mântuie îmbrăcămintea.
Satul e catolic, deşi parohul trebuie să vie tocmai din Focşani, aşa încât toată slujba o face dascălul, sau n-o face nici el. După îndemnul învăţătorului şi notarului, locuitorii au cerut un preot statornic, ameninţând altfel cu trecerea la ortodoxie.
Legea singură şi aici îi ţine aşa de deosebiţi de români. Ea a păstrat desigur şi limba. Sunt copii care n-o ştiu mai deloc pe a noastră; femeile spun că învaţă româneşte numai pentru nevoia de a se înţelege când ies din cuprinsul satului. Ei se socotesc toţi unguri.”
—Nicolae Iorga Fragment din „România cum era până la 1918”

„Populaţia catolică ce locuieşte în satele din Moldova şi este cunoscută sub numele de ceangăi nu este omogenă. Ea este dispersată în masa populaţiei moldoveneşti. Cea mai mare parte a ceangăilor este concentrată în regiunea oraşelor Roman (grupul de nord) şi Bacău (grupul de sud). Ei poartă costumul naţional românesc şi cea mai mare parte a lor vorbeşte o limbă română specifică Transilvaniei. Ţinând cont de limbă, tradiţiile şi moştenirea etnografică, este vorba de o populaţie provenită din românii din Transilvania. Chiar şi unii istorici unguri, precum Laszlo Mikecs, sunt de acord că nu sunt secui.
Pe valea Trotuşului şi a afluentului său Tazlău - plus o mică comunitate pe valea Siretului - există un alt grup de ceangăi, a caror limbă este foarte apropiată de cea a secuilor, ceea ce îndrumă către o origine secuiască a acestora. Limba le este însă amestecată cu cuvinte româneşti. Au aceleaşi costume şi un mod de viaţă asemănător cu cel al secuilor. În prezent, sunt bilingvi, vorbind şi dialectul lor şi limba română. Trăiesc în aproximativ 30 sate, amestecaţi cu românii.
Unii cercetători unguri au considerat că ceangăii, adică toţi catolicii din Moldova, sunt o enclavă de origine maghiară. Deşi mărturiile misionarilor italieni pledau pentru originea românească a ceangăilor, Péter Zöld, preot catolic din parohia Delniţa din Transilvania, îi consideră maghiari, de fapt, secui. Trebuie să ţinem cont şi de mentalitatea epocii, când religia dădea naţionalitatea. Astfel, o persoană convertită la catolicism devenea pentru maghiarii catolici tot un maghiar. Adesea, chiar şi misionarii catolici veniţi din Italia erau denumiti în documente unguri. Nicolae Iorga a publicat un astfel de document, în care se vorbeşte despre "preotul ungur Felicsi Antonio Zaulu", de fapt Felix Antonio Zauli, autorul unui catehism şi al unei culegeri de predici în limba română. La rândul lor, misionarii catolici nu făceau diferenţă între ungur şi ungurean (transilvănean).
Cea mai mare parte a acestor cercetători [maghiari] are tendinţa să considere că ceangăii sunt în exclusivitate maghiarofoni şi că aceia care vorbesc româneşte au fost victimele unei asimilări recente. O asemenea atitudine deliberată nu poate decât să îndrume cercetarea pe o cale greşită, mai ales în condiţiile în care există atât de puţine informaţii despre originea ceangăilor. În acelaşi timp, trebuie să spunem că unii istorici români (A.D. Xenopol, Radu Rosetti) au acceptat afirmaţia că ceangăii sunt de origine maghiară.”
—Jean Nouzille, autorul unui studiu elaborat pentru Comisia de cultură şi învăţământ a Consiliului Europei

„Ceangău (< magh.) Denumire dată populaţiei (de grai românesc şi maghiar) din Moldova (mai ales jud. Bacău) de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc şi în alte regiuni ale ţării.”
—Enciclopedia României, Bucureşti 1993

„CIANGĂI (provine din cuvântul maghiar Csángó): Locuitori de origine maghiară (secui) din Moldova, în ţinutul Bacău şi Roman. Stabiliţi acolo, începând din secolul al XIII-lea, colonizaţi la marginea regatului maghiar sau ca lucrători la minele de sare (valea Trotuş-Ocna). Până azi au păstrat limba, religia catolică, obiceiurile şi satele lor.”
—Dicţionar de istoria românilor, Bucureşti, 1997

„Primăria Ferdinand [azi Nicolae Bălcescu, popular Újfalu/Ujfalău]
Plasa Bistriţa
Judeţul Bacău
No. 685
1938. Luna Maiu. Ziua 6
Publicaţiune

Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoştinţă populaţiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât româneşte în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba Latină şi Româneşte. Preoţii şi cântăreţi bisericeşti nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină şi româneşte. Preoţii şi cântăreţii au ordine în această privinţă. Toţi acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiţi conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.”
—Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938

„Teoria originii româneşti a ceangăilor a fost lansată prima dată în timpul dictaturii lui Ion Antonescu, în 1942: cartea preotului Iosif Petru Pal a fost o reacţie de apărare faţă de politica regimului antonescian.
În acei ani, persoanele aparţinând minorităţilor naţionale erau ameninţate cu deportarea, drepturile lor cetăţeneşti elementare erau încălcate. Nu aveau voie să cumpere pământ dacă nu prezentau autorităţilor locale un certificat care să ateste originea lor românească. După apariţia cărţii lui Mărtinaş în 1985 a urmat interzicerea cuvântului ceangău în cărţi şi reviste, astfel încât numai după 1989 s-a mai putut scrie despre ceangăi în România”
—Extras din cartea lui Gabriel Andreescu: Extremismul de dreapta în România, Cluj-Napoca, 2003.

„De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situaţia ceangăilor a fost studiată de organizaţiile internaţionale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în România.
Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supravieţuit timp de secole încă din Evul Mediu şi trăieşte în Moldova, la răsărit de Carpaţii României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare şi se deosebesc prin tradiţii foarte vechi, o cultură şi o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.
Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică şi pe limba lor proprie, vorbită în familie şi în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viaţă arhaic şi felul cum înţeleg ei lumea, şi faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse iar graiul lor încă mai trăieşte.
Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populaţie.
Deşi această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariţie. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.
Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuţi ca o cultură deosebită.
Diversitatea de culturi şi limbi ar trebui considerată ca un izvor preţios care îmbogăţeşte patrimoniul nostru european şi întăreşte identitatea fiecărei naţiuni şi a fiecărei persoane.
Ajutorul european şi mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură şi se dovedeşte a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acţiunilor trebuie să fie păstrarea şi dezvoltarea identităţii culturale, de limbă şi de religie a acestei comunităţi şi această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.”
—extras din Culture e fede, nr.2/2001, Vatican

Referinţe

^ Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania
^ Marele dicţionar geografic al României întocmit de George Ioan Lahovari şi editat de Societatea Geografică Română, Bucureşti 1898

Legături externe

Bibliografie

Radu Rosetti: Despre unguri şi episcopiile catolice din Moldova - extras din Analele Academiei Române, Bucureşti, 1905
Ce limbi se vorbesc pe glob Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 Elena Slave şi Lucia Wald [32]

[1] Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania

[2] Marele dicţionar geografic al României întocmit de George Ioan Lahovari şi editat de Societatea Geografică Română, Bucureşti 1898

[1]

[2]