Castrul roman Potaissa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Monument istoric.svg Castrul roman Potaissa Porolissum-porta-praetoria-icon.png
2006 0602TurdaPotaissaBath0109.jpg
Termele castrului
Alte denumiri Patavissa, Patabissa, Patauissa, Patrouissa, Patreuissa
Tip Castru de legiune
Tip construcție Zid de piatră
Descoperit în anul 1950
Perioadă
de activitate
168 - sec. IV-V[1]
Unități prezente Legiunea a V-a Macedonica (între anii 168-274)
Dimensiuni și suprafață 573 x 408 m2 (23,37 ha)
Unitate administrativă Dacia Porolissensis
Atestare Tabula Peutingeriana
Legături directe cu castrele Clus(Colțești)(Războieni-Cetate)(Sânpaul)
Cod RAN 52268.01
Cod LMI CJ-I-s-A-07208
Cod SIRUTA 55268
Amplasare 46°34′13″N 23°46′21″E / 46.57028°N 23.77250°E / 46.57028; 23.77250
Denumire loc Dealul Cetății
Localitate Turda
Castrul roman Potaissa se află în România
Castrul roman Potaissa
Poziția castrului pe harta României

Cel mai important monument istorico-arheologic al orașului Turda este castrul roman Potaissa [2] al Legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul numit Dealul Cetății. Castrul a fost construit de către această legiune în anul 168.

Castrul roman Potaissa din Turda este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (cod LMI CJ-I-s-A-07208).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pe Tabula Peutingeriana [3] (Segmentum VIII) apare ca Patavissa [4], între Salinae (Ocna Mureș) și Napoca (Cluj-Napoca).

Începerea conflictelor marcomanice au determinat Roma să trimită în jurul anului 168 Legiunea a V-a Macedonica din Moesia, de la Troesmis, la Potaissa pentru a întări defensiva nord-vestică a Daciei romane. Leagiunea a construit aici cel mai mare castru cu funcționare îndelungată din această provincie romană.

Cu laturile lungi (de nord și de sud) de 573 m și cele scurte (de est și de vest) de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o suprafață de 23,4 ha și adăpostea 5.000 de militari. Zidurile aveau o grosime de 1,7–2 m, fiind realizate din mortar și piatră. În fața zidurilor exista un șanț cu apă lat de 12 m și adânc de 3 m [5]. Avea două străzi care se intersectau în cruce (Via Praetoria, Via Principalis) și patru porți (Porta praetoria, Porta decumana, Porta principalis dextra, Porta principalis sinistra). Poarta pretoriană este orientată spre răsărit iar Porta decumana spre apus. Cea mai importantă clădire din castru (Principia) a fost cea a comandamentului (cca 1 ha); ea fiind situată la intersecția drumului principal cu cel pretorian.

În latus praetorii sinistrum se aflau cazărmile cohortelor quingenariae și horrea iar în latus praetorii dextrum se găsea cazarma cohortei miliaria. În spațiul rămas din praetentura și retentura se aflau locuințele tribunilor, ale ofițerilor, diferite instalații, therme.

În anul 274 Legiunea a V-a Macedonica, împreună cu celelalte trupe romane, s-a retras din Dacia, ulterior pietrele zidurilor fiind folosite de locuitori pentru a construi clădirile și bisericile.

Castrul a continuat să fie utilizat multi timp după retragerea romană din anul 274 așa cum stau mărturie numeroasele materiale arheologice din secolele IV-V și VIII-X descoperite în perimetrul castrului[1].

Cu prilejul lucrărilor la bazinele de apă din anii 1950-1952 se descoperă urmele unei construcții din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de apă, au fost reluate săpăturile care de atunci se desfășoară an de an.

Ruinele castrului au rămas în picioare până târziu în Evul Mediu. Apoi, pietrele fasonate din castrul roman au fost folosite pentru construcția a numeroase clădiri din centrul Turzii. În castru au fost descoperite mai multe obiecte vechi (piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscripții pe piatră, monede, obiecte mărunte), cele mai multe dintre ele găsindu-se acum în diferite colecții și muzee din țară, printre care și în Muzeul de Istorie Turda, sau din străinătate, majoritatea la Budapesta și Viena.

În punctul „Piatra Tăiată“ se afla în perioada romană principala carieră a orașului și a castrului roman Potaissa. În secolul al XIX-lea, când urmele exploatărilor romane mai erau vizibile, s-au făcut observații detaliate privind tehnicile de desprindere a blocurilor de calcar și de avansare în masiv.

Din carieră a fost transportată la biserica din satul învecinat Cheia o coloană înaltă de 1,5 m și cu diametrul de 0,34 m.

În carieră și în împrejurimile sale s-au descoperit țigle, chei, opaițe, fragmente ceramice și mai multe monede (o tetradrahmă, un denar din timpul împăratului roman Domițian, un denar din vremea lui Macrinus și alte două monede). Descoperirile indică existența unei așezări și în preajma carierei romane de calcar.

Prin lucrările de consolidare-conservare efectuate de către Muzeul de Istorie Turda și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca obiective importante cum sunt: turnul de Nord-Vest, un turn de curtină, porta decumana și principia sunt astăzi puncte vizitabile.[6]

Obiectele descoperite aici sunt expuse la muzeele din Turda, Cluj-Napoca, Aiud, Budapesta și Viena.

La castru se poate ajunge cu mașina pe două drumuri de access: pe lângă Colegiul Național Mihai Viteazul și dinspre DN1, pe strada Romană.[6]

Materiale de construcție[modificare | modificare sursă]

Pentru construcțiile din castru și din colonia Potaissa romanii au folosit rocile extrase din mai multe cariere din împrejurimi (Săndulești, zona Cheile Turzii, Podeni). S-a extras mai ales calcar mezozoic (din zona Săndulești), ofiolite și tufuri ofiolitice (din zona Cheile Turzii), precum și gresii calcaroase terțiare. Blocurile fasonate și unele elemente arhitectonice se ciopleau din gresie calcaroasă terțiară, din conglomerate și microconglomerate calcaroase și din brecie cu elemente de calcar și de rocă vulcanică mezozoică. De la Runc și Poșaga era adusă la Potaissa marmură (în cantități relativ mici)[7].

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Castrul roman Potaissa

Video

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Torda város és környéke ("Orașul Turda și împrejurimile sale"), Balázs Orbán, Budapesta, 1889 [8]
  • Urmele domniei romane în Ardeal, Augustin Caliani, Blaj, 1915
  • Călăuza Turzii, Teodor Murășanu, 1923
  • Monumente istorice din Turda, Camil Mureșan, Edit. Meridiane, 1968, București
  • Revista Potaissa, Muzeul de Istorie Turda, 1978, 1980 și 1982
  • Potaissa - Studiu monografic, Mihai Bărbulescu, Turda, 1994
  • Turda, date istorice, Violeta Nicula, Editura Triade, ISBN 973-9196-72-4, pag. 19-21
  • The roman coins from Potaissa. Legionary fortress and ancient town (Monedele romane de la Potaissa. Castrul legionar și orașul antic), Pîslaru Mariana, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2009, ISBN 978-606-543-021-1

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Raport de cercetare arheologică 1983-1992, de prof.dr. Mihai Bărbulescu și co.
  2. ^ Potaissa = Patavissa = Vicus Patavissensium (numit așa până aprox. în anul 190 d.C.) = Patrouissa = Patreuissa. Geograful Ptolemeu (în Geographia III, 8, 4) îl numește Patreuissa, ceea ce este, probabil, o coruptelă din Patavissa sau Potaissa (aceasta din urmă, forma cea mai des atestată) reprezintă numele dacic al așezării, nume perpetuat apoi in epoca romană.
  3. ^ Tabula Peutingeriana este o copie făcută în secolul al XII-lea după o hartă romană veche din secolele II-III, pe care sunt arătate drumurile principale din Imperiul Roman. Harta a fost descoperită de K. Celtis și predată lui Konrad Peutinger din Augsburg (1465-1547), care a prelucrat-o.
  4. ^ Vezi Nota nr.1 (așa se explică toponimul Patavissa de pe Tabula Peutingeriana Segmentum VIII).
  5. ^ Violeta Nicula
  6. ^ a b Muzeul de Istorie Turda
  7. ^ Mihail Bărbulescu - "Potaissa - studiu monografic", 1994
  8. ^ Manuscrisul traducerii în limba română se găseste la Muzeul de Istorie din Turda.