Mănăstirea Nicula

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mănăstirea Nicula
Nicula1.JPG
Biserica Mănăstirii Nicula
Informații generale
Confesiune BOR (revendicată de BRU)
Hram Adormirea Maicii Domnului (15 august)
Tip călugări
Anul sfințirii sec. al XVIII-lea
Localizare
Țara România
Localizare Nicula, județul Cluj
Coordonate Coordonate

Mănăstirea Nicula este un important centru de pelerinaj din Ardealul de Nord. Vechi loc de pelerinaj greco-catolic, biserica mănăstirii a adăpostit de-a lungul timpului renumita icoană pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat între 15 februarie și 12 martie 1699. În anul 1713 guvernatorul Transilvaniei Sigismund Kornis a dus icoana la reședința nobiliară de la Castelul Kornis din satul Benediugu Dejului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. După care, icoana se întoarce la Nicula, în bisericuța de lemn nou construită pe dealul împădurit din partea de miazăzi a satului, pentru a adăposti odorul bisericesc. Potrivit datelor existente icoana ar fi fost dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa.

Istoric și importanță artistică[modificare | modificare sursă]

Papa Clement al XIII-lea a acordat în anul 1767 indulgență plenară pelerinilor greco-catolici care călătoreau la Mănăstirea din satul clujean Nicula în sărbătorile mariane 15 august (Adormirea Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mare) și 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului - Sfântă Mărie Mică).

Biserica din piatră a mănăstirii a fost edificată, lângă bisericuța de lemn construită mai înainte acolo, între anii 1875 și 1879 pe cheltuiala Episcopiei de Gherla. În anul 1928 papa Pius al XI-lea a acordat acestui lăcaș monahal greco-catolic statutul de Sanctuar marian.

Prin intermediul școlii de meșteri iconari de la mănăstirea Nicula a pătruns în Transilvania tehnica picturii pe sticlă, acest obicei avându-și originea în Boemia, Austria și Bavaria, zone în care tradiția manufacturilor de sticlărie s-a împletit cu religiozitatea populară catolică. Între artiștii mai cunoscuți care au activat la Nicula se numără Emil Weiß, Moritz Hachmann și Karl Müller.[1]

Disputa asupra autenticității icoanei[modificare | modificare sursă]

Icoana originală a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula așa cum a fost încredințată călugărilor bazilieni de către episcopul unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu
Icoana Maicii Domnului din altarul bisericii Piariștilor (vechea biserică a iezuiților) din Cluj
Actuala imagine a icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, după controversata restaurare de la începutul anilor '90

În 1936 episcopul dr. Iuliu Hossu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana și așezământul monahal spre îngrijire călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (bazilieni). Aceștia au încadrat-o în iconostasul din lemn de tei al bisericii mănăstirii. Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, săptămânalul Renașterea, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea "uniaților" (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat "Baza pelerinajului de la Nicula" era aceea că "cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană", iar originalul s-ar afla la Biserica Piariștilor din Cluj.[2]

Vasile Chezan, tatăl unuia din călugării arestați în 1948 (anul interzicerii Bisericii greco-catolice din România) a salvat icoana primită de la episcopul de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, zidind-o într-unul din pereții casei sale, adăpostindu-o de prigoana ateistă a anilor care au urmat o dată cu ocupația sovietică. În 1964, aflat în pragul morții, acesta a refuzat să-și părăsească domiciliul. În clipa trecerii spre viața veșnică, bătrânul și-a îndreptat privirea spre peretele unde era ascunsă faimoasa icoană, într-un ultim gest de rugăciune. Aflat la în casă atunci și urmărind acest fapt, l-a făcut pe călugărul Serafim Măciucă, starețul ortodox al mănăstirii Nicula preluată deja de Biserica Ortodoxă Română, să cerceteze ulterior zidul casei și să descopere acolo, cu uimire, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și o ladă cu obiecte de cult. Icoana a fost adusă imediat la mănăstire și după câteva zile a fost confiscată de autoritățile comuniste. La rugămintea arhiepiscopului ortodox de atunci al Clujului,Teofil Herineanu, (fost preot greco-catolic), icoana a fost adusă în capela Palatului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului. În anul 1991 după o restaurare defectuoasă la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj,[2] care a schimbat în totalitate imaginea din icoană, aceasta a fost dusă, în final, la mănăstirea Nicula.

Egumenul dr. Leon Manu, starețul Mănăstirii Nicula (al doilea din stânga), în 1948 - martir pentru credință și Biserica Română Unită

Disputa asupra dreptului de proprietate al mănăstirii[modificare | modificare sursă]

Ultimul pelerinaj greco-catolic la Mănăstirea Nicula, de Sfânta Marie Mare (15 august 1948), înainte de interzicerea Bisericii Greco-Catolice din România
Episcopul unit de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu (primul cardinal român), la Sf. Liturghie de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii de la Nicula (pelerinajul din 15 august 1942)
Pelerinajul credincioșilor greco-catolici de Sfânta Maria Mare (15 august - Adormirea Maicii Domnului) cu ocazia hramului Mănăstirii de la Nicula

În 1948 mănăstirea greco-catolică a fost închisă. Călugării bazilieni au fost arestați în octombrie 1948, odată cu scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma în afara legii. Ieromonahul Leon Man, starețul mănăstirii, a fost întemnițat de comuniști și a murit în închisoarea de la Gherla.

În 18 decembrie 1948 autoritățile comuniste au instalat la Nicula primul stareț ortodox, în persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.[3]

Ca urmare a refuzului călugărilor ortodocși de a restitui mănăstirea, Episcopia de Cluj-Gherla, prin persoana Arhiepiscopului George Guțiu, a inițiat după 1989 un proces pentru recuperarea lăcașului de cult. Pe motiv că instanțele din Transilvania ar putea ține partea greco-catolicilor, cauza a fost strămutată la Tribunalul Bacău. În prezent, se pare că procesul a fost înghețat din neștiute încă motive.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Heinz Heltmann, Gustav Servatius, Reiseführer Siebenbürgen, Thaur bei Innsbruck 1993, pag. 33.
  2. ^ a b Daniel Sârbu, Icoana mutilată, Ziua, 9 noiembrie 2001.
  3. ^ Povestea unui ieromonah, basilica.ro, 7 august 2011.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Philippe Henri Blasen: Le cas Nicula. Analyse des interactions entre les Eglises orthodoxe et gréco-catholique roumaines par l’étude de leurs historiographies respectives sur le lieu de pèlerinage de Nicula, Editura Mega, Cluj 2011. ISBN: 978-606-543-182-9
„L’auteur analyse les discours oraux et écrits à caractère historique, qui ont vu le jour de part et d’autre entre les années 1918 et 2011, et en souligne les différences. Il constate ainsi qu’alors qu’avant le communisme, les discours orthodoxes et gréco-catholiques étaient tous les deux plutôt mythologiques et non-documentées, après la chute du régime, l’Eglise orthodoxe produit majoritairement des histoires mythologiques et non-documentées alors que l’Eglise gréco-catholique s’appuie en général sur des sources historiques. De même, l’auteur remarque que les Eglises orthodoxe et gréco-catholique s’opposent en ce qui concerne les événements des années 1700, moment de la création de l’Eglise gréco-catholique et de l’année 1948, date à laquelle celle-ci a été interdite par le régime communiste. Lors d’une courte digression, l’auteur montre que l’Eglise orthodoxe a profité des deux dernières décennies du communisme pour aligner son histoire sur l’histoire mythologique “national-communiste” officielle et qu’elle profite aujourd’hui de ce que cette histoire est toujours profondément ancrée dans la mentalité de la majorité des Roumains, ce qui va au détriment de l’histoire plutôt documentée de l’Eglise gréco-catholique.”
  • Philippe Henri Blasen: Le miracle de Nicula. Confrontation du procès-verbal de l’enquête (1699), de Maria Virgo Claudiopolitana (1714) et de l’Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae (173[6]), în: Studia Universitatis Babeș-Bolyai Theologia catholica, Nr. 1, 2013;
  • Philippe Henri Blasen: Episcopul Iuliu Hossu și Nicula. De la așa-zisă mănăstire la mănăstirea propriu-zisă (1936), în: Simona Ștefana Zetea, Dan Ruscu (ed.), Volumul simpozionului omagial Iuliu Hossu, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș 2013.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini[modificare | modificare sursă]