Sari la conținut

Biodiversitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Unele dintre cele mai mari rate de diversitate biologică sunt observate pe recifele de corali.
O caracteristică a pădurii amazoniene este fantastica ei biodiversitate.
Biodiversitate intraspecifică (în cadrul aceleiași specii), numită diversitate genetică. Priviți diferitele tipuri de porumb și boabele sale.

Biodiversitatea este varietatea biologică și variabilitatea vieții pe Pământ. Biodiversitatea este măsurarea variației la nivel genetic, de specii și de ecosistem.[1] Biodiversitatea terestră este de obicei mai mare în apropierea ecuatorului,[2] care este rezultatul climatului cald și al producției primare ridicate.[3] Biodiversitatea nu este distribuită uniform pe Pământ și este mai bogată la tropice.[4] Aceste ecosisteme de păduri tropicale acoperă mai puțin de 10% din suprafața uscatului și conțin aproximativ 90% din speciile lumii.[5] Biodiversitatea marină este, de obicei, mai mare de-a lungul coastelor din Pacificul de Vest, unde temperatura de suprafață a mării este cea mai ridicată, și în banda de latitudinală medie în toate oceanele.[6] Există gradienți latitudinali în diversitatea speciilor.[6] Biodiversitatea tinde, în general, să se grupeze în puncte fierbinți,[7] și a crescut de-a lungul timpului,[8][9] dar cel mai probabil va încetini în viitor, ca rezultat principal al defrișărilor.[10] Ea cuprinde procesele evolutive, ecologice și culturale care susțin viața.

Schimbările rapide ale mediului provoacă de obicei extincții în masă.[11][12][13] Mai mult de 99,9% din toate speciile care au trăit vreodată pe Pământ, în valoare de peste cinci miliarde de specii,[14] se estimează că au dispărut.[15][16] Estimările privind numărul de specii actuale de pe Pământ variază de la 10 la 14 milioane,[17] dintre care aproximativ 1,2 milioane au fost documentate și peste 86% nu au fost încă descrise.[18] În iulie 2016, oamenii de știință au raportat că au identificat un set de 355 de gene din Ultimul strămoș comun universal (LUCA) al tuturor organismelor care trăiesc pe Pământ.[19]

Vârsta Pământului este de aproximativ 4,54 miliarde ani.[20][21][22] Cele mai vechi dovezi incontestabile ale vieții pe Pământ datează de cel puțin 3,5 miliarde de ani în urmă,[23][24][25] în timpul erei Eoarhaic, după ce o crustă geologică a început să se solidifice. Există fosile de covor microbian găsite în gresie veche de 3,48 miliarde de ani descoperită în Australia de Vest.[26][27][28] Alte dovezi fizice timpurii ale unei substanțe biogene este grafitul din roci meta-sedimentare vechi de 3,7 miliarde de ani, descoperite în vestul Groenlandei.[29] Mai recent, în 2015, „rămășițe de viață biotică” au fost găsite în roci vechi de 4,1 miliarde de ani din Australia de Vest.[30][31] Potrivit unuia dintre cercetători, „dacă viața a apărut relativ repede pe Pământ... atunci ar putea fi comună în Univers”.[30]

De când a început viața pe Pământ, cinci extincții în masă majore și câteva extincții minore au dus la scăderi mari și bruște ale biodiversității. Eonul Fanerozoic (ultimii 540 de milioane de ani) a marcat o creștere rapidă a biodiversității prin explozia cambriană — o perioadă în care au apărut pentru prima dată majoritatea încrengăturilor.[32] Următorii 400 de milioane de ani au inclus pierderi repetate și masive de biodiversitate clasificate ca evenimente de extincție în masă. În Carbonifer, colapsul pădurilor tropicale a dus la o mare pierdere a vieții vegetale și animale.[33]Extincția din Permian-Triasic, de acum 251 de milioane de ani, a fost cea mai gravă extincție în masă; recuperarea vertebratelor a durat 30 de milioane de ani.[34] Cel mai recent eveniment, extincția din Cretacic-Paleogen, a avut loc acum 65 de milioane de ani și a atras adesea mai multă atenție decât altele, deoarece a dus la dispariția dinozaurilor non-aviari.[35]

Perioada de la apariția oamenilor a prezentat o reducere continuă a biodiversității și o pierdere însoțitoare a diversității genetice. Denumită extincția din Holocen, reducerea este cauzată în principal de impactul uman, în special de distrugerea habitatului.[36] În schimb, biodiversitatea are un impact pozitiv asupra sănătății umane în mai multe moduri, deși sunt studiate câteva efecte negative.[37]

Organizația Națiunilor Unite a desemnat 2011-2020 ca Deceniul Națiunilor Unite privind biodiversitatea[38] și 2021–2030 ca Deceniul Națiunilor Unite pentru Restaurarea Ecosistemului.[39] Conform unui Raport de Evaluare Globală 2019 privind Biodiversitatea și Serviciile Ecosistemelor de către IPBES, 25% dintre speciile de plante și animale sunt amenințate cu dispariția ca rezultat al activității umane.[40][41][42] Un raport IPBES din octombrie 2020 a constatat că aceleași acțiuni umane care conduc la pierderea biodiversității au dus, de asemenea, la o creștere a pandemiilor.[43]

În 2020, cea de-a cincea ediție a raportului Global Biodiversity Outlook al ONU,[44] care a servit drept „buletin final” pentru Țintele pentru Biodiversitate, o serie de 20 de obiective stabilite în 2010, dintre care majoritatea trebuia atinsă până la sfârșitul anului 2020, a afirmat că niciunul dintre ținte – care se referă la protejarea ecosistemelor și promovarea durabilității – nu a fost atins pe deplin.[45]

Evoluție

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Evoluție

Istoric

[modificare | modificare sursă]

Biodiversitatea este rezultatul a 3,5 miliarde de ani de evoluție.[12] Originea vieții nu a fost stabilită de știință, cu toate acestea, unele dovezi sugerează că viața ar putea să fi fost deja bine stabilită la doar câteva sute de milioane de ani după formarea Pământului. Până acum aproximativ 2,5 miliarde de ani, viața consta din microorganisme – archaea, bacteria și protozoare și protiste unicelulare.[46]

Diversitatea aparentă a fosilelor marine în timpul Fanerozoicului.[47]

Istoria biodiversității în timpul Fanerozoicului (ultimii 540 de milioane de ani), începe cu o creștere rapidă în timpul exploziei cambriene — o perioadă în care aproape fiecare filum de organisme multicelulare a apărut pentru prima dată.[48] În următorii 400 de milioane de ani, diversitatea nevertebratelor a arătat o tendință generală mică, iar diversitatea vertebratelor arată o tendință generală exponențială.[49] Această creștere dramatică a diversității a fost marcată de pierderi periodice masive de diversitate clasificate ca evenimente de extincție în masă.[49] O pierdere semnificativă a avut loc atunci când pădurile tropicale au colapsat în Carbonifer.[33] Cel mai grav a fost evenimentul de extincție Permian-Triasic, acum 251 de milioane de ani. Vertebratele au avut nevoie de 30 de milioane de ani pentru a se recupera după acest eveniment.[34]

Înregistrările fosile sugerează că ultimele câteva milioane de ani au prezentat cea mai mare biodiversitate din istorie.[49] Cu toate acestea, nu toți oamenii de știință susțin acest punct de vedere, deoarece există incertitudine cu privire la cât de puternic este influențat registrul fosil de disponibilitatea și conservarea mai mare a secțiunilor geologice recente.[23] Unii oameni de știință cred că, corectată pentru eșantionarea artefactelor, biodiversitatea modernă ar putea să nu fie mult diferită de biodiversitatea de acum 300 de milioane de ani,[48] în timp ce alții consideră că înregistrările fosile reflectă în mod rezonabil diversificarea vieții.[49] Estimările actualei diversități macroscopice globale ale speciilor variază de la 2 milioane la 100 de milioane, cu o estimare bună undeva aproape de 9 milioane,[50] marea majoritate artropode.[51] Diversitatea pare să crească continuu în absența selecției naturale. [52]

Diversificare

[modificare | modificare sursă]
Parte a seriei
Biologie evolutivă
Cintezele lui Darwin de John Gould

Existența unei capacități globale de susținere, care limitează cantitatea de viață care poate trăi simultan, este dezbătută, la fel ca și întrebarea dacă o astfel de limită ar restrânge și numărul de specii. În timp ce înregistrările privind viața marină arată un model logistic de creștere, viața pe uscat (insecte, plante și tetrapode) arată o creștere exponențială a diversității.[49] După cum afirmă un autor, „Tetrapodele nu au invadat încă 64% din modurile potențial locuibile și s-ar putea ca, fără influența umană, diversitatea ecologică și taxonomică a tetrapodelor să continue să crească exponențial până când mare parte sau tot spațiul ecologic disponibil este umplut".[49]

De asemenea, se pare că diversitatea continuă să crească în timp, mai ales după extincțiile în masă.[53]

Pe de altă parte, schimbările din Fanerozoic se corelează mult mai bine cu modelul hiperbolic (folosit pe scară largă în biologia populației, demografie și macrosociologie, precum și biodiversitatea fosilă) decât cu modelele exponențiale și logistice. Ultimele modele implică faptul că schimbările în diversitate sunt ghidate de un feedback pozitiv de ordinul întâi (mai mulți strămoși, mai mulți descendenți) și/sau un feedback negativ care decurge din limitarea resurselor. Modelul hiperbolic implică un feedback pozitiv de ordinul doi.[54] Modelul hiperbolic al creșterii populației mondiale rezultă dintr-un feedback pozitiv de ordinul doi între dimensiunea populației și rata de creștere tehnologică.[55] Caracterul hiperbolic al creșterii biodiversității poate fi explicat în mod similar printr-un feedback între diversitate și complexitatea structurii comunității.[55][56] Asemănarea dintre curbele biodiversității și populația umană provine probabil din faptul că ambele sunt derivate din interferența tendinței hiperbolice cu dinamica ciclică și stocastică.[55][56]

Majoritatea biologilor sunt totuși de acord că perioada de la apariția omului face parte dintr-o nouă extincție în masă, numită evenimentul de extincție din Holocen, cauzată în primul rând de impactul pe care oamenii îl au asupra mediului.[57] S-a susținut că rata actuală de dispariție este suficientă pentru a elimina majoritatea speciilor de pe planeta Pământ în decurs de 100 de ani.[58]

Noi specii sunt descoperite în mod regulat (în medie între 5-10.000 de specii noi în fiecare an, majoritatea insecte) și multe, deși descoperite, nu sunt încă clasificate (estimările sunt că aproape 90% dintre toate artropodele nu sunt încă clasificate).[51] Cea mai mare parte a diversității terestre se găsește în pădurile tropicale și, în general, uscatul are mai multe specii decât oceanul. Pe Pământ pot exista aproximativ 8,7 milioane de specii, dintre care aproximativ 2,1 milioane trăiesc în ocean.[50]

Numărul de specii

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Diversitate globală
S-a descoperit și a prezis numărul total de specii pe uscat și în oceane

Potrivit lui Mora și colegii, numărul total de specii terestre este estimat la aproximativ 8,7 milioane, în timp ce numărul speciilor oceanice este mult mai mic, estimat la 2,2 milioane. Autorii notează că aceste estimări sunt mai puternice pentru organismele eucariote și probabil reprezintă limita inferioară a diversității procariote.[59] Alte estimări includ:

  • 220.000 de plante vasculare, estimate folosind metoda relației specie-zonă[60]
  • 0,7 - 1 milion de specii marine[61]
  • 10 - 30 milioane de insecte;[62] (din aproximativ 0,9 milioane pe care le cunoaștem astăzi)[63]
  • 5 - 10 milioane de bacterii;[64]
  • 1,5 - 3 milioane de ciuperci, estimări bazate pe date de la tropice, situri non-tropicale pe termen lung și studii moleculare care au relevat speciații criptice.[65] Aproximativ 0,075 milioane de specii de ciuperci au fost documentate până în 2001;[66]
  • 1 milion de acarieni[67]
  • Numărul de specii microbiene nu este cunoscut în mod fiabil, dar Expediția Globală de Eșantionare a Oceanului a crescut dramatic estimările diversității genetice prin identificarea unui număr enorm de noi gene din probele de plancton din apropierea suprafeței în diferite locații marine, inițial în perioada 2004-2006.[68] Descoperirile pot provoca în cele din urmă o schimbare semnificativă în modul în care știința definește speciile și alte categorii taxonomice.[69][70]

Deoarece rata extincției a crescut, multe specii existente pot dispărea înainte de a fi descrise.[71] Nu este surprinzător că în animalele cele mai studiate grupuri sunt păsările și mamiferele, în timp ce peștii și artropodele sunt cele mai puțin studiate grupuri de animale.[72]

Puncte fierbinți de biodiversitate

[modificare | modificare sursă]
Zamia vazquezii, o specie în pericol critic de dispariție, endemică nordului statului Veracruz, în estul Mexicului.

Un punct fierbinte de biodiversitate (biodiversity hotspot) este o zonă geografică în care biodiversitatea este deosebit de mare și care este în același timp deosebit de amenințată.[73] Termenul hotspot a fost introdus în 1988 de ecologistul britanic Norman Myers.[74][75][76][77] În timp ce punctele fierbinți sunt răspândite în întreaga lume, majoritatea sunt zone de pădure și majoritatea sunt situate la tropice. Un studiu important privind identificarea punctelor fierbinți a fost realizat în 2000 de Myers și colab.[78] Punctele fierbinți sunt descrise de Myers și colab. ca zone cu un număr mare de specii de plante endemice „care și-au pierdut deja cea mai mare parte din habitatul inițial în această zonă”.

Pădurile uscate de foioase și pădurile tropicale de câmpie din Madagascar posedă un raport ridicat de endemism.[79][80] De când insula s-a separat de Africa continentală acum 66 de milioane de ani, multe specii și ecosisteme au evoluat independent.[81]

Măsurarea cu precizie a diferențelor de biodiversitate poate fi dificilă. Biasurile de selecție în rândul cercetătorilor pot contribui la cercetarea empirică părtinitoare pentru estimări moderne ale biodiversității.

Amenințări la adresa biodiversității

[modificare | modificare sursă]

În 2006, multe specii au fost clasificate oficial drept rare sau pe cale de dispariție sau amenințate; în plus, oamenii de știință au estimat că alte milioane de specii sunt expuse riscului, acestea nefiind recunoscute oficial. Aproximativ 40% din cele 40.177 de specii evaluate folosind criteriile Listei Roșii IUCN sunt acum estimate ca fiind amenințate cu extincția – un total de 16.119.[82]

De la apariția sa, omul a avut un impact din ce în ce mai mare asupra mediului, până când a devenit principalul său factor de schimbare.[83] Odată cu revoluția industrială, relația de dominație umană asupra naturii a devenit atât de semnificativă încât unii oameni de știință susțin că acest fapt marchează intrarea într-o nouă epocă geologică, Antropocenul.[84]

Au fost identificate cinci amenințări majore la adresa biodiversității: distrugerea habitatului, exploatarea excesivă (vânătoarea, pescuitul), speciile invazive, schimbările climatice și poluarea.[85]

Distrugerea habitatului

[modificare | modificare sursă]

Distrugerea habitatului este procesul prin care un habitat natural devine incapabil să-și susțină speciile native. Organismele care au locuit anterior situl sunt strămutate sau au murit, reducând astfel biodiversitatea și abundența speciilor.[86][87] Distrugerea habitatelor a jucat un rol cheie în extincții, în special în ceea ce privește distrugerea pădurilor tropicale.[88] Printre factorii care contribuie la pierderea habitatului se numără: supraconsumul, suprapopularea, schimbarea utilizării terenurilor, defrișările,[89] poluarea (poluarea aerului, poluarea apei, contaminarea solului) și încălzirea globală sau schimbările climatice.[90][91]

Mărimea habitatului și numărul de specii sunt sistematic legate. Speciile mai mari din punct de vedere fizic și cele care trăiesc la latitudini inferioare sau în păduri sau oceane sunt mai sensibile la reducerea suprafeței habitatului.[92] Chiar și cele mai simple forme de agricultură afectează diversitatea – prin curățarea/secarea pământului, eliminarea buruienilor și a „dăunătorilor” și încurajarea unui set limitat de specii domestice de plante și animale.

Din cei aproximativ 16 milioane de km2 de habitat de pădure tropicală care existau inițial în întreaga lume, mai puțin de 9 milioane de km2 au rămas în prezent.[93] Rata actuală de defrișare este de 160.000 de km2 pe an, ceea ce echivalează cu o pierdere de aproximativ 1% din habitatul original al pădurii în fiecare an.[94] Zonele umede și zonele marine au suferit niveluri ridicate de distrugere a habitatelor. Între 60% și 70% din zonele umede europene au fost complet distruse.[95]

Factorii de mediu pot contribui indirect la distrugerea habitatului. Procese geologice, schimbările climatice, introducerea de specii invazive, epuizarea nutrienților ecosistemului, poluarea apei și poluarea fonică sunt câteva exemple. Pierderea habitatului poate fi precedată de o fragmentare inițială a habitatului.

  • Chelonia mydas pe un recif de corali din Hawaii. Deși specia pe cale de dispariție este protejată, pierderea habitatului din cauza dezvoltării umane este un motiv major pentru pierderea plajelor de cuibărit la țestoase verzi
    Chelonia mydas pe un recif de corali din Hawaii. Deși specia pe cale de dispariție este protejată, pierderea habitatului din cauza dezvoltării umane este un motiv major pentru pierderea plajelor de cuibărit la țestoase verzi
  • Ursul polar, unul dintre cele mai faimoase simboluri ale biodiversității pe cale de dispariție, în special din cauza schimbărilor climatice.
    Ursul polar, unul dintre cele mai faimoase simboluri ale biodiversității pe cale de dispariție, în special din cauza schimbărilor climatice.
  • Unul din 300 de tigri siberieni rămași în captivitate, în timp ce doar 50 dintre acești tigri au rămas în sălbăticie, făcând-o una dintre speciile pe cale de dispariție
    Unul din 300 de tigri siberieni rămași în captivitate, în timp ce doar 50 dintre acești tigri au rămas în sălbăticie, făcând-o una dintre speciile pe cale de dispariție

Specii introduse și invazive

[modificare | modificare sursă]
Mascul Lophura nycthemera (fazan argintiu), originar din Asia de Est care a fost introdus în anumite părți ale Europei din motive ornamentale.

Bariere precum râurile mari, mările, oceanele, munții și deșerturile încurajează diversitatea, permițând evoluția independentă de ambele părți ale barierei, prin procesul de speciație alopatrică. Termenul de specie invazivă se aplică speciilor care încalcă barierele naturale care le-ar ține în mod normal constrânse. Fără bariere, astfel de specii ocupă un nou teritoriu, înlocuind adesea speciile native prin ocuparea nișelor lor sau prin utilizarea resurselor care ar susține în mod normal speciile native.

Numărul specilor invazive a fost în creștere cel puțin de la începutul anilor 1900. Speciile sunt din ce în ce mai mult mutate de oameni (intenționat și accidental). În unele cazuri, invadatorii provoacă schimbări drastice și daune noilor lor habitate (de exemplu: scoica zebră și smaraldul sculptor în cenușă din regiunea Marilor Lacuri și peștele leu de-a lungul coastei Atlanticului Americii de Nord). Unele dovezi sugerează că speciile invazive sunt competitive în noile lor habitate, deoarece sunt supuse la mai puține perturbări ale agenților patogeni.[96] Alții raportează dovezi confuze care sugerează uneori că comunitățile bogate în specii adăpostesc multe specii native și exotice simultan [97] în timp ce unii spun că diversele ecosisteme sunt mai rezistente și rezistă plantelor și animalelor invazive.[98] O întrebare importantă este, „speciile invazive provoacă extincții?” Multe studii citează efectele speciilor invazive asupra nativilor, [99] dar nu și extincții. Speciile invazive par să mărească diversitatea locală. Activitățile umane au fost frecvent cauza speciilor invazive care își ocolesc barierele,[100] prin introducerea lor în scopuri alimentare și în alte scopuri. Prin urmare, activitățile umane care permit speciilor să migreze în noi zone (și astfel să devină invazive) s-au produs pe scări de timp mult mai scurte decât a fost necesar pentru ca o specie să își extindă arealul.

Exploatarea excesivă

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Exploatarea excesivă

Exploatarea excesivă are loc atunci când o resursă este consumată într-un ritm nesustenabil. Acest lucru se întâmplă pe uscat sub formă de vânătoare excesivă, exploatare excesivă, proasta conservare a solului în agricultură și comerțul ilegal cu animale sălbatice. Aproximativ 25% din pescuitul mondial este acum supraexploatat, până la punctul în care biomasa lor actuală este mai mică decât nivelul care maximizează randamentul lor durabil.[101]

Ipoteza vânării excesive, un model de extincții la animale mari legate de modelele de migrație umană, pot fi folosite pentru a explica de ce extincția megafaunei poate avea loc într-o perioadă de timp relativ scurtă.[102]

Suprapopularea umană

[modificare | modificare sursă]

Populația lumii era de aproape 7,6 miliarde la jumătatea anului 2017 (care este cu aproximativ un miliard de locuitori în plus față de anul 2005) și se estimează că va ajunge la 11,1 miliarde în 2100.[103] Sir David King, fost consilier științific șef al guvernului Regatului Unit, a declarat într-o anchetă parlamentară: „Este de la sine înțeles că creșterea masivă a populației umane de-a lungul secolului al XX-lea a avut un impact mai mare asupra biodiversității decât orice alt factor individual”.[104][105] Cel puțin până la mijlocul secolului al XXI-lea, pierderile la nivel mondial de terenuri cu biodiversitate curată vor depinde probabil mult de rata natalității umane la nivel mondial.[106]

Unii oameni de știință de top au susținut că mărimea și creșterea populației, împreună cu consumul excesiv, sunt factori importanți în pierderea biodiversității și degradarea solului.[107][108] Raportul de evaluare globală IPBES din 2019 privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice și biologii, inclusiv Paul R. Ehrlich și Stuart Pimm, au remarcat că principalii factori ai declinului speciilor sunt: creșterea populației umane și consumul excesiv.[109][110][111][112] Naturalistul american E.O. Wilson a declarat că atunci când Homo sapiens a atins o populație de șase miliarde, biomasa lor a depășit-o de peste 100 de ori pe cea a oricărei alte specii mari de animale care locuiește pe uscat și că „noi și restul vieții nu ne putem permite încă 100 de ani așa".[113]

Potrivit unui studiu din 2020 al World Wildlife Fund, populația umană globală depășește deja biocapacitatea planetei – ar fi nevoie de echivalentul a 1,56 Terra pentru a satisface cerințele noastre actuale.[114]

Conservare

[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Biologia conservării

Biologia conservării s-a maturizat la mijlocul secolului al XX-lea, pe măsură ce ecologistii, naturaliștii și alți oameni de știință au început să cerceteze și să abordeze problemele legate de declinul biodiversității globale.[115][116][117] Biologia conservării este preocupată de fenomenele care afectează menținerea, pierderea și restaurarea biodiversității și știința susținerii proceselor evolutive care generează diversitatea genetică, a populației, a speciilor și a ecosistemelor.[118][119][120][87] Îngrijorarea provine din estimările care sugerează că până la 50% din toate speciile de pe planetă vor dispărea în următorii 50 de ani,[121] ceea ce contribuie la sărăcie, foamete și resetează cursul evoluției pe această planetă.[122][123]

Etica conservării susține gestionarea resurselor naturale în scopul susținerii biodiversității în specii, ecosisteme, procesul evolutiv și cultura umană și societate.[124][115][117][125][126]

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) oferă actualizări anuale cu privire la starea conservării speciilor prin Lista sa roșie.[127] Cu toate acestea, oamenii de știință care se ocupă de conservare noteaxă că, mai mult decât ratele dramatice de pierdere a speciilor, a șasea extincție în masă este o criză a biodiversității care necesită mult mai multă acțiune decât o concentrare prioritară pe specii rare, endemice sau pe cale de dispariție. În timp ce majoritatea din comunitatea științei conservării „subliniază importanța” susținerii biodiversității,[128] există dezbateri cu privire la modul de prioritizare a genelor, speciilor sau ecosistemelor, care sunt toate componente ale biodiversității. În timp ce abordarea predominantă până în prezent a fost concentrarea eforturilor asupra speciilor pe cale de dispariție prin conservarea punctelor fierbinți de biodiversitate, unii oameni de știință [129] și organizații de conservare, cum ar fi Nature Conservancy, susțin că este mai rentabil, mai logic și mai relevant social de a investi în punctele reci de biodiversitate.[130] Ei motivează că este mai bine să înțelegem semnificația rolurilor ecologice ale speciilor.[131]

  • Parcul Național Yellowstone, SUA
    Parcul Național Yellowstone, SUA
  • Parcul Național Söderåsen, Suedia
    Parcul Național Söderåsen, Suedia
  • Parcul Național Victoria, Australia
    Parcul Național Victoria, Australia

Vezi și

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ „What is biodiversity?” (PDF). United Nations Environment Programme, World Conservation Monitoring Centre. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ Gaston, Kevin J. (). „Global patterns in biodiversity”. Nature. 405 (6783): 220–227. doi:10.1038/35012228. PMID 10821282. 
  3. ^ Field, Richard; Hawkins, Bradford A.; Cornell, Howard V.; Currie, David J.; Diniz-Filho, J. (). Alexandre F.; Guégan, Jean-François; Kaufman, Dawn M.; Kerr, Jeremy T.; Mittelbach, Gary G.; Oberdorff, Thierry; O’Brien, Eileen M.; Turner, John R. G.. „Spatial species-richness gradients across scales: a meta-analysis”. Journal of Biogeography. 36 (1): 132–147. doi:10.1111/j.1365-2699.2008.01963.x. 
  4. ^ Gaston, Kevin J.; Spicer, John I. (). Biodiversity: An Introduction (în engleză). John Wiley & Sons. ISBN 978-1-118-68491-7. 
  5. ^ Young, Anthony. "Global Environmental Outlook 3 (GEO-3): Past, Present and Future Perspectives." The Geographical Journal, vol. 169, 2003, p. 120.
  6. ^ a b Tittensor, Derek P.; Mora, Camilo; Jetz, Walter; Lotze, Heike K.; Ricard, Daniel; Berghe, Edward Vanden; Worm, Boris (). „Global patterns and predictors of marine biodiversity across taxa”. Nature. 466 (7310): 1098–1101. Bibcode:2010Natur.466.1098T. doi:10.1038/nature09329. PMID 20668450. 
  7. ^ Myers, Norman; Mittermeier, Russell A.; Mittermeier, Cristina G.; Da Fonseca, Gustavo A. B.; Kent, Jennifer (). „Biodiversity hotspots for conservation priorities”. Nature. 403 (6772): 853–858. Bibcode:2000Natur.403..853M. doi:10.1038/35002501. PMID 10706275. 
  8. ^ McPeek, Mark A.; Brown, Jonathan M. (). „Clade Age and Not Diversification Rate Explains Species Richness among Animal Taxa”. The American Naturalist. 169 (4): E97–E106. doi:10.1086/512135. PMID 17427118. 
  9. ^ Peters, Shanan. „Sepkoski's Online Genus Database”. University of Wisconsin-Madison. Accesat în . 
  10. ^ Rabosky, Daniel L. (). „Ecological limits and diversification rate: alternative paradigms to explain the variation in species richness among clades and regions”. Ecology Letters. 12 (8): 735–743. doi:10.1111/j.1461-0248.2009.01333.x. PMID 19558515. 
  11. ^ Charles Cockell; Christian Koeberl; Iain Gilmour (). Biological Processes Associated with Impact Events (ed. 1). Springer Science & Business Media. pp. 197–219. Bibcode:2006bpai.book.....C. ISBN 978-3-540-25736-3. 
  12. ^ a b Algeo, T. J.; Scheckler, S. E. (). „Terrestrial-marine teleconnections in the Devonian: links between the evolution of land plants, weathering processes, and marine anoxic events”. Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences. 353 (1365): 113–130. doi:10.1098/rstb.1998.0195. PMC 1692181 Accesibil gratuit. 
  13. ^ Bond, David P.G.; Wignall, Paul B. (). „The role of sea-level change and marine anoxia in the Frasnian–Famennian (Late Devonian) mass extinction” (PDF). Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology. 263 (3–4): 107–118. Bibcode:2008PPP...263..107B. doi:10.1016/j.palaeo.2008.02.015. 
  14. ^ Kunin, W.E.; Gaston, Kevin, ed. (). The Biology of Rarity: Causes and consequences of rare—common differences. ISBN 978-0-412-63380-5. Accesat în . 
  15. ^ Stearns, Beverly Peterson; Stearns, S. C.; Stearns, Stephen C. (). Watching, from the Edge of Extinction. Yale University Press. p. preface x. ISBN 978-0-300-08469-6. Accesat în . 
  16. ^ Novacek, Michael J. (). „Prehistory's Brilliant Future”. The New York Times. Accesat în . 
  17. ^ G. Miller; Scott Spoolman (). Environmental Science – Biodiversity Is a Crucial Part of the Earth's Natural Capital. Cengage Learning. p. 62. ISBN 978-1-133-70787-5. Accesat în . 
  18. ^ Mora, C.; Tittensor, D.P.; Adl, S.; Simpson, A.G.; Worm, B. (). „How many species are there on Earth and in the ocean?”. PLOS Biology. 9 (8): e1001127. doi:10.1371/journal.pbio.1001127. PMC 3160336 Accesibil gratuit. PMID 21886479. 
  19. ^ Wade, Nicholas (). „Meet Luca, the Ancestor of All Living Things”. The New York Times. Accesat în . 
  20. ^ „Age of the Earth”. U.S. Geological Survey. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ Dalrymple, G. Brent (). „The age of the Earth in the twentieth century: a problem (mostly) solved”. Special Publications, Geological Society of London. 190 (1): 205–221. Bibcode:2001GSLSP.190..205D. doi:10.1144/GSL.SP.2001.190.01.14. 
  22. ^ Manhesa, Gérard; Allègre, Claude J.; Dupréa, Bernard; Hamelin, Bruno (). „Lead isotope study of basic-ultrabasic layered complexes: Speculations about the age of the earth and primitive mantle characteristics”. Earth and Planetary Science Letters. 47 (3): 370–382. Bibcode:1980E&PSL..47..370M. doi:10.1016/0012-821X(80)90024-2. 
  23. ^ a b Schopf, J. William; Kudryavtsev, Anatoliy B.; Czaja, Andrew D.; Tripathi, Abhishek B. (). „Evidence of Archean life: Stromatolites and microfossils”. Precambrian Research. Earliest Evidence of Life on Earth. 158 (3–4): 141–155. Bibcode:2007PreR..158..141S. doi:10.1016/j.precamres.2007.04.009. 
  24. ^ Schopf, J. William (). „Fossil evidence of Archaean life”. Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences. 361 (1470): 869–885. doi:10.1098/rstb.2006.1834. PMC 1578735 Accesibil gratuit. PMID 16754604. 
  25. ^ Hamilton Raven, Peter; Brooks Johnson, George (). Biology. McGraw-Hill Education. p. 68. ISBN 978-0-07-112261-0. Accesat în . 
  26. ^ Borenstein, Seth (). „Oldest fossil found: Meet your microbial mom”. AP News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  27. ^ Pearlman, Jonathan (). „'Oldest signs of life on Earth found' – Scientists discover potentially oldest signs of life on Earth – 3.5 billion-year-old microbe traces in rocks in Australia”. The Telegraph. Accesat în . 
  28. ^ Noffke, Nora; Christian, Daniel; Wacey, David; Hazen, Robert M. (). „Microbially Induced Sedimentary Structures Recording an Ancient Ecosystem in the ca. 3.48 Billion-Year-Old Dresser Formation, Pilbara, Western Australia”. Astrobiology. 13 (12): 1103–1124. Bibcode:2013AsBio..13.1103N. doi:10.1089/ast.2013.1030. PMC 3870916 Accesibil gratuit. PMID 24205812. 
  29. ^ Ohtomo, Yoko; Kakegawa, Takeshi; Ishida, Akizumi; Nagase, Toshiro; Rosing, Minik T. (). „Evidence for biogenic graphite in early Archaean Isua metasedimentary rocks”. Nature Geoscience. 7 (1): 25–28. Bibcode:2014NatGe...7...25O. doi:10.1038/ngeo2025. 
  30. ^ a b Borenstein, Seth (). „Hints of life on what was thought to be desolate early Earth”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Bell, Elizabeth A.; Boehnike, Patrick; Harrison, T. Mark; et al. (). „Potentially biogenic carbon preserved in a 4.1 billion-year-old zircon”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 112 (47): 14518–14521. Bibcode:2015PNAS..11214518B. doi:10.1073/pnas.1517557112 Accesibil gratuit. PMC 4664351 Accesibil gratuit. PMID 26483481. 
  32. ^ „The Cambrian Period”. University of California Museum of Paleontology. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ a b Sahney, S.; Benton, M.J.; Falcon-Lang, H.J. (). „Rainforest collapse triggered Pennsylvanian tetrapod diversification in Euramerica”. Geology. 38 (12): 1079–1082. Bibcode:2010Geo....38.1079S. doi:10.1130/G31182.1. 
  34. ^ a b Sahney, S.; Benton, M.J. (). „Recovery from the most profound mass extinction of all time”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 275 (1636): 759–765. doi:10.1098/rspb.2007.1370. PMC 2596898 Accesibil gratuit. PMID 18198148. 
  35. ^ „Cretaceous-Tertiary mass extinction videos, news and facts”. BBC Nature. Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ Vignieri, S. (). „Vanishing fauna (Special issue)”. Science. 345 (6195): 392–412. Bibcode:2014Sci...345..392V. doi:10.1126/science.345.6195.392 Accesibil gratuit. PMID 25061199. 
  37. ^ Sala, Osvaldo E.; Meyerson, Laura A.; Parmesan, Camille (). Biodiversity change and human health: from ecosystem services to spread of disease. Island Press. pp. 3–5. ISBN 978-1-59726-497-6. Accesat în . 
  38. ^ „United Nations Decade on Biodiversity | United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization”. www.unesco.org (în engleză). Accesat în . 
  39. ^ „New UN Decade on Ecosystem Restoration to inspire bold UN Environment Assembly decisions”. . 
  40. ^ Staff (). „Media Release: Nature's Dangerous Decline 'Unprecedented'; Species Extinction Rates 'Accelerating'”. Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services. Accesat în . 
  41. ^ Watts, Jonathan (). „Human society under urgent threat from loss of Earth's natural life”. The Guardian. Accesat în . 
  42. ^ Plumer, Brad (). „Humans Are Speeding Extinction and Altering the Natural World at an 'Unprecedented' Pace”. The New York Times. Accesat în . 
  43. ^ „Escaping the 'Era of Pandemics': Experts Warn Worse Crises to Come Options Offered to Reduce Risk”. Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ „GLOBAL BIODIVERSITY OUTLOOK 5”. . Accesat în . 
  45. ^ „UN report highlights links between 'unprecedented biodiversity loss' and spread of disease”. UN News (în engleză). . Accesat în . 
  46. ^ „Acknowledgement to Reviewers of Microorganisms in 2018”. Microorganisms. 7 (1): 13. . doi:10.3390/microorganisms7010013 Accesibil gratuit. 
  47. ^ Rosing, M.; Bird, D.; Sleep, N.; Bjerrum, C. (). „No climate paradox under the faint early Sun”. Nature. 464 (7289): 744–747. Bibcode:2010Natur.464..744R. doi:10.1038/nature08955. PMID 20360739. 
  48. ^ a b Alroy, J; Marshall, CR; Bambach, RK; Bezusko, K; Foote, M; Fursich, FT; Hansen, TA; Holland, SM; et al. (). „Effects of sampling standardization on estimates of Phanerozoic marine diversification”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 98 (11): 6261–6266. Bibcode:2001PNAS...98.6261A. doi:10.1073/pnas.111144698 Accesibil gratuit. PMC 33456 Accesibil gratuit. PMID 11353852. 
  49. ^ a b c d e f Sahney, S.; Benton, M.J.; Ferry, Paul (). „Links between global taxonomic diversity, ecological diversity and the expansion of vertebrates on land”. Biology Letters. 6 (4): 544–547. doi:10.1098/rsbl.2009.1024. PMC 2936204 Accesibil gratuit. PMID 20106856. 
  50. ^ a b Mora, C.; et al. (). „How Many Species Are There on Earth and in the Ocean?”. PLOS Biology. 9 (8): e1001127. doi:10.1371/journal.pbio.1001127. PMC 3160336 Accesibil gratuit. PMID 21886479. 
  51. ^ a b „Mapping the web of life”. Unep.org. Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ Okasha, S. (). „Does diversity always grow?”. Nature. 466 (7304): 318. Bibcode:2010Natur.466..318O. doi:10.1038/466318a Accesibil gratuit. 
  53. ^ „Stanford researchers discover that animal functional diversity started poor, became richer over time”. biox.stanford.edu. . 
  54. ^ Hautmann, Michael; Bagherpour, Borhan; Brosse, Morgane; Frisk, Åsa; Hofmann, Richard; Baud, Aymon; Nützel, Alexander; Goudemand, Nicolas; Bucher, Hugo; Brayard, Arnaud (). „Competition in slow motion: the unusual case of benthic marine communities in the wake of the end-Permian mass extinction”. Palaeontology. 58 (5): 871–901. doi:10.1111/pala.12186. 
  55. ^ a b c Markov, AV; Korotaev, AV (). „Hyperbolic growth of marine and continental biodiversity through the phanerozoic and community evolution”. Journal of General Biology. 69 (3): 175–194. PMID 18677962. 
  56. ^ a b Markov, A; Korotayev, A (). „Phanerozoic marine biodiversity follows a hyperbolic trend”. Palaeoworld. 16 (4): 311–318. doi:10.1016/j.palwor.2007.01.002. 
  57. ^ National Survey Reveals Biodiversity Crisis Arhivat în , la Wayback Machine. American Museum of Natural History
  58. ^ Wilson, Edward O. (). The Future of Life. Alfred A. Knopf. ISBN 978-0-679-45078-8. 
  59. ^ Mora, Camilo; Tittensor, Derek P.; Adl, Sina; Simpson, Alastair G. B.; Worm, Boris; Mace, Georgina M. (). „How Many Species Are There on Earth and in the Ocean?”. PLOS Biology. 9 (8): e1001127. doi:10.1371/journal.pbio.1001127. PMC 3160336 Accesibil gratuit. PMID 21886479. 
  60. ^ Wilson, J. Bastow; Peet, Robert K.; Dengler, Jürgen; Pärtel, Meelis (). „Plant species richness: the world records”. Journal of Vegetation Science. 23 (4): 796–802. doi:10.1111/j.1654-1103.2012.01400.x. 
  61. ^ Appeltans, W.; Ahyong, S. T.; Anderson, G; Angel, M. V.; Artois, T.; and 118 others (). „The Magnitude of Global Marine Species Diversity”. Current Biology. 22 (23): 2189–2202. doi:10.1016/j.cub.2012.09.036 Accesibil gratuit. PMID 23159596. 
  62. ^ „Numbers of Insects (Species and Individuals)”. Smithsonian Institution. 
  63. ^ Galus, Christine (). „Protection de la biodiversité : un inventaire difficile”. Le Monde (în franceză). 
  64. ^ Proceedings of the National Academy of Sciences, Census of Marine Life (CoML) News.BBC.co.uk
  65. ^ Hawksworth, D. L. (). „Global species numbers of fungi: are tropical studies and molecular approaches contributing to a more robust estimate?”. Biodiversity and Conservation. 21 (9): 2425–2433. doi:10.1007/s10531-012-0335-x. 
  66. ^ Hawksworth, D (). „The magnitude of fungal diversity: The 1.5 million species estimate revisited”. Mycological Research. 105 (12): 1422–1432. doi:10.1017/S0953756201004725. 
  67. ^ „Acari at University of Michigan Museum of Zoology Web Page”. Insects.ummz.lsa.umich.edu. . Accesat în . 
  68. ^ „Fact Sheet – Expedition Overview” (PDF). J. Craig Venter Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  69. ^ Mirsky, Steve (). „Naturally Speaking: Finding Nature's Treasure Trove with the Global Ocean Sampling Expedition”. Scientific American. Accesat în . 
  70. ^ „Article collections published by the Public Library of Science”. PLoS Collections. doi:10.1371/issue.pcol.v06.i02. Accesat în . 
  71. ^ McKie, Robin (). „Discovery of new species and extermination at high rate”. The Guardian. London. 
  72. ^ Bautista, Luis M.; Pantoja, Juan Carlos (). „What species should we study next?” (PDF). Bulletin of the British Ecological Society. 36 (4): 27–28. hdl:10261/43928 Accesibil gratuit. 
  73. ^ Biodiversity A-Z. „Biodiversity Hotspots”. 
  74. ^ Myers N (). „Threatened biotas: 'hot spots' in tropical forests”. Environmentalist. 8 (3): 187–208. doi:10.1007/BF02240252. PMID 12322582. 
  75. ^ Myers N (). „The biodiversity challenge: expanded hot-spots analysis” (PDF). Environmentalist. 10 (4): 243–256. CiteSeerX 10.1.1.468.8666 Accesibil gratuit. doi:10.1007/BF02239720. PMID 12322583. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  76. ^ Tittensor D.; et al. (). „Global patterns and predictors of marine biodiversity across taxa” (PDF). Nature. 466 (7310): 1098–1101. Bibcode:2010Natur.466.1098T. doi:10.1038/nature09329. PMID 20668450. 
  77. ^ McKee, Jeffrey K. (decembrie 2004). Sparing Nature: The Conflict Between Human Population Growth and Earth's Biodiversity. Rutgers University Press. p. 108. ISBN 978-0-8135-3558-6. Accesat în . 
  78. ^ Myers, Norman (). Biodiversity hotspots for conservation priorities (în engleză). Russell A. Mittermeier, Cristina G. Mittermeier, Gustavo A. B. da Fonseca & Jennifer Kent. doi:10.1038/35002501. 
  79. ^ godfrey, laurie. „isolation and biodiversity”. pbs.org. Accesat în . 
  80. ^ Harrison, Susan P. (), „Plant Endemism in California”, Plant and Animal Endemism in California, University of California Press, pp. 43–76, doi:10.1525/california/9780520275546.003.0004, ISBN 978-0-520-27554-6 
  81. ^ „Madagascar – A World Apart: Eden Evolution”. www.pbs.org. Accesat în . 
  82. ^ Lovett, Richard A. (). „Endangered Species List Expands to 16,000”. National Geographic. Arhivat din original la . 
  83. ^ Linda R. Berg, Peter H. Raven, David M. Hassenzahl, Environnement, De Boeck Supérieur, 2009, p.2-3, ISBN: 2804158918.
  84. ^ Robert Barbault, Écologie générale, 6 éd., Dunod, 2008, p. 268-269, ISBN: 2100537946.
  85. ^ Neville Ash (coord.), Asghar Fazel (coord.), « La biodiversité », p.166-169. Dans : PNUE, Global Environment Outlook (GEO-4, Avenir de l'environnement mondial), 2007, p.157-192 ISBN: 978-92-807-2837-8.
  86. ^ Calizza, Edoardo; Costantini, Maria Letizia; Careddu, Giulio; Rossi, Loreto (). „Effect of habitat degradation on competition, carrying capacity, and species assemblage stability”. Ecology and Evolution. Wiley. 7 (15): 5784–5796. doi:10.1002/ece3.2977 Accesibil gratuit. ISSN 2045-7758. PMC 5552933 Accesibil gratuit. PMID 28811883. 
  87. ^ a b Sahney, S; Benton, Michael J.; Falcon-Lang, Howard J. (). „Rainforest collapse triggered Pennsylvanian tetrapod diversification in Euramerica”. Geology. 38 (12): 1079–1082. Bibcode:2010Geo....38.1079S. doi:10.1130/G31182.1. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în – via GeoScienceWorld. 
  88. ^ Ehrlich, Paul R.; Ehrlich, Anne H. (). Extinction: The Causes and Consequences of the Disappearance of Species. Ballantine Books. ISBN 978-0-345-33094-9. 
  89. ^ C.Michael Hogan. 2010. Deforestation Encyclopedia of Earth. ed. C.Cleveland. NCSE. Washington DC
  90. ^ Mac Nally, Ralph; Bennett, Andrew F.; Thomson, James R.; Radford, James Q.; Unmack, Guy; Horrocks, Gregory; Vesk, Peter A. (iulie 2009). „Collapse of an avifauna: climate change appears to exacerbate habitat loss and degradation”. Diversity and Distributions (în engleză). 15 (4): 720–730. doi:10.1111/j.1472-4642.2009.00578.x. 
  91. ^ Nogué, Sandra; Rull, Valentí; Vegas-Vilarrúbia, Teresa (). „Modeling biodiversity loss by global warming on Pantepui, northern South America: projected upward migration and potential habitat loss”. Climatic Change. 94 (1–2): 77–85. Bibcode:2009ClCh...94...77N. doi:10.1007/s10584-009-9554-x. 
  92. ^ Drakare, Stina; Lennon, Jack J.; Hillebrand, Helmut (). „The imprint of the geographical, evolutionary and ecological context on species-area relationships”. Ecology Letters. 9 (2): 215–227. doi:10.1111/j.1461-0248.2005.00848.x. PMID 16958886. 
  93. ^ Primack, 2006
  94. ^ Laurance, 1999
  95. ^ Ravenga et al., 2000
  96. ^ Torchin, Mark E.; Lafferty, Kevin D.; Dobson, Andrew P.; McKenzie, Valerie J.; Kuris, Armand M. (). „Introduced species and their missing parasites”. Nature. 421 (6923): 628–630. Bibcode:2003Natur.421..628T. doi:10.1038/nature01346. PMID 12571595. 
  97. ^ Levine, Jonathan M.; D'Antonio, Carla M. (). „Elton Revisited: A Review of Evidence Linking Diversity and Invasibility”. Oikos. 87 (1): 15. doi:10.2307/3546992. JSTOR 3546992. 
  98. ^ Levine, J. M. (). „Species Diversity and Biological Invasions: Relating Local Process to Community Pattern”. Science. 288 (5467): 852–854. Bibcode:2000Sci...288..852L. doi:10.1126/science.288.5467.852. PMID 10797006. 
  99. ^ GUREVITCH, J; PADILLA, D (). „Are invasive species a major cause of extinctions?”. Trends in Ecology & Evolution. 19 (9): 470–474. doi:10.1016/j.tree.2004.07.005. PMID 16701309. 
  100. ^ Jude, David auth., ed. by M. Munawar (). The lake Huron ecosystem: ecology, fisheries and management. Amsterdam: S.P.B. Academic Publishing. ISBN 978-90-5103-117-1. 
  101. ^ Grafton, R. Q.; Kompas, T.; Hilborn, R. W. (). „Economics of Overexploitation Revisited”. Science. 318 (5856): 1601. Bibcode:2007Sci...318.1601G. doi:10.1126/science.1146017. PMID 18063793. 
  102. ^ Burney, D. A.; Flannery, T. F. (iulie 2005). „Fifty millennia of catastrophic extinctions after human contact” (PDF). Trends in Ecology & Evolution. 20 (7): 395–401. doi:10.1016/j.tree.2005.04.022. PMID 16701402. Arhivat din original (PDF) la . 
  103. ^ „World Population Prospects 2017” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . 
  104. ^ "Citizens arrest". The Guardian. 11 July 2007.
  105. ^ "Population Bomb Author's Fix For Next Extinction: Educate Women". Scientific American. 12 August 2008.
  106. ^ Dumont, E. (). „Estimated impact of global population growth on future wilderness extent” (PDF). Earth System Dynamics Discussions. 3 (1): 433–452. Bibcode:2012ESDD....3..433D. doi:10.5194/esdd-3-433-2012. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  107. ^ Weston, Phoebe (). „Top scientists warn of 'ghastly future of mass extinction' and climate disruption”. The Guardian. Arhivat din original la . Accesat în . 
  108. ^ Bradshaw, Corey J. A.; Ehrlich, Paul R.; Beattie, Andrew; Ceballos, Gerardo; Crist, Eileen; Diamond, Joan; Dirzo, Rodolfo; Ehrlich, Anne H.; Harte, John; Harte, Mary Ellen; Pyke, Graham; Raven, Peter H.; Ripple, William J.; Saltré, Frédérik; Turnbull, Christine; Wackernagel, Mathis; Blumstein, Daniel T. (). „Underestimating the Challenges of Avoiding a Ghastly Future”. Frontiers in Conservation Science. 1. doi:10.3389/fcosc.2020.615419 Accesibil gratuit. 
  109. ^ Stokstad, Erik (). „Landmark analysis documents the alarming global decline of nature”. Science. doi:10.1126/science.aax9287 Accesibil gratuit. For the first time at a global scale, the report has ranked the causes of damage. Topping the list, changes in land use—principally agriculture—that have destroyed habitat. Second, hunting and other kinds of exploitation. These are followed by climate change, pollution, and invasive species, which are being spread by trade and other activities. Climate change will likely overtake the other threats in the next decades, the authors note. Driving these threats are the growing human population, which has doubled since 1970 to 7.6 billion, and consumption. (Per capita of use of materials is up 15% over the past 5 decades.) 
  110. ^ Pimm, S. L.; Jenkins, C. N.; Abell, R.; Brooks, T. M.; Gittleman, J. L.; Joppa, L. N.; Raven, P. H.; Roberts, C. M.; Sexton, J. O. (). „The biodiversity of species and their rates of extinction, distribution, and protection”. Science. 344 (6187): 1246752. doi:10.1126/science.1246752. PMID 24876501. The overarching driver of species extinction is human population growth and increasing per capita consumption. 
  111. ^ Sutter, John D. (). „How to stop the sixth mass extinction”. CNN. Accesat în . 
  112. ^ Graham, Chris (). „Earth undergoing sixth 'mass extinction' as humans spur 'biological annihilation' of wildlife”. The Telegraph. Accesat în . 
  113. ^ Crist, Eileen; Cafaro, Philip, ed. (). Life on the Brink: Environmentalists Confront Overpopulation. University of Georgia Press. p. 83. ISBN 978-0820343853. 
  114. ^ Lewis, Sophie (). „Animal populations worldwide have declined by almost 70% in just 50 years, new report says”. CBS News. Accesat în . The overuse of these finite resources by at least 56% has had a devastating effect on biodiversity, which is crucial to sustaining human life on Earth. "It is like living off 1.56 Earths," Mathis Wackernagel, David Lin, Alessandro Galli and Laurel Hanscom from the Global Footprint Network said in the report. 
  115. ^ a b Soulé, Michael E. (). „What is conservation biology?”. BioScience. 35 (11): 727–734. CiteSeerX 10.1.1.646.7332 Accesibil gratuit. doi:10.2307/1310054. JSTOR 1310054. 
  116. ^ Davis, Peter (). Museums and the natural environment: the role of natural history museums in biological conservation. Leicester University Press. ISBN 978-0-7185-1548-5. 
  117. ^ a b Dyke, Fred Van (). Conservation Biology: Foundations, Concepts, Applications. Springer Science & Business Media. ISBN 978-1-4020-6890-4. 
  118. ^ Hunter, Malcolm L. (). Fundamentals of conservation biology. Oxford: Blackwell Science. ISBN 978-0-86542-371-8. 
  119. ^ Meffe, Gary K.; Martha J. Groom (). Principles of conservation biology (ed. 3rd). Sunderland, Mass: Sinauer Associates. ISBN 978-0-87893-518-5. 
  120. ^ Van Dyke, Fred (). Conservation biology: foundations, concepts, applications (ed. 2nd). New York: Springer-Verlag. doi:10.1007/978-1-4020-6891-1. ISBN 9781402068904. OCLC 232001738. 
  121. ^ Koh, Lian Pin; Dunn, Robert R.; Sodhi, Navjot S.; Colwell, Robert K.; Proctor, Heather C.; Smith, Vincent S. (). „Species coextinctions and the biodiversity crisis”. Science. 305 (5690): 1632–4. Bibcode:2004Sci...305.1632K. doi:10.1126/science.1101101. PMID 15361627. 
  122. ^ Millennium Ecosystem Assessment (2005). Ecosystems and Human Well-being: Biodiversity Synthesis. World Resources Institute, Washington, DC.[1]
  123. ^ Jackson, J. B. C. (). „Ecological extinction and evolution in the brave new ocean”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 105 (Suppl 1): 11458–65. Bibcode:2008PNAS..10511458J. doi:10.1073/pnas.0802812105 Accesibil gratuit. PMC 2556419 Accesibil gratuit. PMID 18695220. 
  124. ^ Wake D. B.; Vredenburg V. T. (). „Are we in the midst of the sixth mass extinction? A view from the world of amphibians”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 105: 11466–11473. Bibcode:2008PNAS..10511466W. doi:10.1073/pnas.0801921105 Accesibil gratuit. PMC 2556420 Accesibil gratuit. PMID 18695221. 
  125. ^ Hunter, Malcolm L. (). Fundamentals of Conservation Biology. Blackwell Science. ISBN 978-0-86542-371-8. 
  126. ^ Bowen, B. W. (). „Preserving genes, species, or ecosystems? Healing the fractured foundations of conservation policy”. Molecular Ecology. 8 (12 Suppl 1): S5–S10. doi:10.1046/j.1365-294x.1999.00798.x. PMID 10703547. 
  127. ^ „The IUCN Red List of Threatened Species”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  128. ^ Committee on Recently Extinct Organisms. "Why Care About Species That Have Gone Extinct?". URL accessed July 30, 2006.
  129. ^ Luck, Gary W.; Daily, Gretchen C.; Ehrlich, Paul R. (). „Population diversity and ecosystem services”. Trends in Ecology & Evolution. 18 (7): 331–6. doi:10.1016/S0169-5347(03)00100-9. 
  130. ^ Kareiva, Peter; Marvier, Michelle (). „Conserving Biodiversity Coldspots”. American Scientist. 91 (4): 344–51. doi:10.1511/2003.4.344. 
  131. ^ Molnar, J.; Marvier, M.; Kareiva, P. (). „The sum is greater than the parts”. Conservation Biology. 18 (6): 1670–1. doi:10.1111/j.1523-1739.2004.00l07.x. 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biodiversitate
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Biodiversitate&oldid=17002042