Antagonist al receptorilor H2

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Structura chimică tridimensională a moleculei de cimetidină, un antagonist al receptorilor H2.

Antagoniștii receptorilor H2 (antihistaminicele H2)[1] reprezintă o clasă de medicamente care blochează acțiunea histaminei la nivelul receptorilor histaminici H2 localizați în celulele parietale ale stomacului. Principala acțiune este astfel descreșterea producției de acid gastric. Antagoniștii receptorilor H2 sunt utilizați în tratamentul dispepsiei, ulcerelor gastrice și al bolii de reflux gastro-esofagian. În prezent, sunt mai puțin utilizați decât inhibitorii pompei de protoni: omeprazolul este mai eficient în tratarea și îmbunătățirea simptomelor ulcerelor și a esofagitelor de reflux decât antagoniștii H2.[2]

Cele mai comune exemple de antagoniști ai receptorilor H2 sunt: ranitidină, cimetidină, famotidină și nizatidină.

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Formulări[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Francis KL Chan (). „ASP (PPI_H2RA) Study-H2RA Versus PPI for the Prevention of Recurrent UGIB in High-risk Users of Low-dose ASA”. ClinicalTrials.gov. Accesat în . 
  2. ^ Eriksson S, Långström G, Rikner L, Carlsson R, Naesdal J. Omeprazole and H2-receptor antagonists in the acute treatment of duodenal ulcer, gastric ulcer and reflux oesophagitis: a meta-analysis, European Journal of Gastroenterology & Hepatology 1995;7:467–475, PubMed. A correction was published in European Journal of Gastroenterology & Hepatology 1996;8:192.