Histamină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Histamină
Identificare
Număr CAS51-45-6
ChEMBLCHEMBL90
PubChem CID774
Formulă chimicăC₅H₉N₃[1]  Modificați la Wikidata
Masă molară111,08 u.a.m.[2]  Modificați la Wikidata
Punct de topire83,5 °C  Modificați la Wikidata
Punct de fierbere209,5 °C  Modificați la Wikidata
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Histamina (imidazoletilamină) este o amină biogenă. Se găsește în țesuturile animalelor, în plante, țesuturi animale, plante, bacterii, veninuri.

La om, histamina există la nivelul plămânilor, pielii și mucoasei gastrointestinală.

Biosinteză și metabolizare[modificare | modificare sursă]

Biosinteză[modificare | modificare sursă]

Decarboxilarea histidinei la histamină are loc sub acţiunea histidin-decarboxialazei, enzimă dependentă de pridoxal-fosfat

Histamina este rezultatul decarboxilării histidinei, sub acțiunea unei enzime numite 1-histidin-decarboxilază (1-HDC).

Metabolizare[modificare | modificare sursă]

Cam 2-3 % din histamina endogenă este excretată neschimbată în urină, restul metabolizată la N-metilhistamina şi metabolitul 3 metil imidazol acetat, produs final

Există 2 căi de metabolizare a histaminei:

  • O primă transformare are loc în citoplasma celulară, la periferie, unde sub acțiunea histaminazei (diaminoxidază), are loc o dezaminare oxidativă cu formarea imidazol acetat.
  • A 2 cale are loc la nivel cerebral, unde histamina suferă acțiunea a altor 2 enzime: histaminmetiltransferază și monoaminoxidaza B (MAO B); rezultă un compus intermediar 3metilhistamina, pentru ca produsul final să fie 3-metil imidazol acetat.

Efecte[modificare | modificare sursă]

Aparat digestiv[modificare | modificare sursă]

  • Histamina acționează ca stimulator al secreției gastrice, factor de reglare a microcirculației. În general se folosește pentru determinarea capacității secretorii acide a stomacului.

Nivel cutanat[modificare | modificare sursă]

Se pare că agresiunile fizice sau chimice pot determina eliberarea de histamină., fiind principalul mediator a alergiilor de tip I. Manifestările clinice ale acestui tip de alergie sunt: urticaria, edem, rinită deroasă, șoc anafilactic. Administrată intradermic determină o reacție vasculară de tip "tripla reacție": la locul injectării apare o pată roșie datorită dilatației arteriolelor, care este rapid înlocuită de o papulă cu o areolă roșie neregulată.

Sistem circulator[modificare | modificare sursă]

La nivel circulator, este un mediator important, efectele sale fiind proporționale cu doza dar și cu calea de administrare: administrată intravenos are efect congestiv mai ales la nivelul capului și trunchiului. În doze mari scade presiunea arterială prin vasodilatație și hipovolemie, determinînd o stare de șoc. La nivel arteriolar determină dilatația marcată a arteriolelor terminale și venulelor postcapilare.

Aparat respirator[modificare | modificare sursă]

Ea se mai poate elibera și din mastocite ca urmare a interacției antigen- anticorp, având astfel un rol important în alergii și răspunsurile alergice. Ea provoacă bronhoconstricție slabă, astmaticii fiind extrem de sensibili la această acțiune.

Receptori[modificare | modificare sursă]

Efectele histaminei sunt mediate de 3 subtipuri de receptori histaminici: H 1, H 2, H 3 .

Receptorul Acțiune Antagoniști
H 1 Bronhoconstricție, vasodilatație, creșterea permeabilității capilare, prurit Difenhidramina, Clorfeniramina, Prometazina, Terfenadina, Astemizol, Loratadină, Cetirizina , Cloropiramina
H 2 Secreție acidă gastrică, deprimant cardiac, contracție esofagiană, inhibarea eliminării de histamină din bazofile Ranitidina, Famotidina, Nizatidina
H 3 Inhibarea neurotransmisiei sinaptice, Down-reglarea sintezei de histamină Tioperamidă.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Farmacologie, Valentin Stroescu, Ed ALL 1999
  1. ^ a b „Histamină”, histamine (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ „Histamină”, histamine (în engleză), PubChem, accesat în