Sari la conținut

Modelul de culoare CMYK

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Imprimarea color utilizează de obicei cerneală de patru culori: cyan, magenta, galben și negru.
Atunci când cernelurile CMY substractive sunt combinate la rezistență maximă, combinațiile în perechi sunt roșu, verde și albastru. Combinarea celor trei dă o culoare neagră imperfectă.

Modelul de culoare CMYK sau cvadromie (cunoscut și ca cele „patru culori”) este un model de culoare substractiv, bazat pe modelul de culori CMY, utilizat în tipărirea color și pentru a descrie însuși procesul de tipărire. Abrevierea CMYK (engleză Cyan, Magenta, Yellow, Key) se referă la cele patru plăci de cerneală folosite: cyan, magenta, galben și cheie (de obicei, negru).[1]

Modelul CMYK funcționează prin mascarea parțială sau totală a culorilor pe un fundal deschis, de obicei alb. Cerneala reduce lumina care altfel ar fi reflectată. Un astfel de model este numit substractiv, deoarece cernelurile scad anumite culori din lumina albă. În modelul CMY, lumina albă minus roșul lasă cyan, lumina albă minus verdele lasă magenta, iar lumina albă minus albastrul lasă galben.

Procesul de imprimare CMYK a fost inventat în anii 1890 când ziarele au început să publice benzi desenate color.[2][3]

Trei exemple de înjumătățire a culorilor cu separări CMYK. De la stânga la dreapta: Separarea cyan, separarea magenta, separarea galbenă, separarea neagră, modelul combinat al halftonului și, în cele din urmă, modul în care ochiul uman ar observa modelul combinat al halftonului de la o distanță suficientă.

În cazul imprimării CMYK, semitonurile (engleză halftoning; numite și raster) permit o saturație mai mică decât cea completă a culorilor primare; puncte microscopice din fiecare culoare primară sunt tipărite într-un model suficient de mic încât ochiul uman percepe o culoare uniformă. Semitonarea permite o variabilitate continuă a fiecărei culori, ceea ce face posibilă amestecarea continuă a culorilor primare. Fără semitonare, fiecare culoare primară ar fi binară, adică activată/dezactivată, ceea ce ar permite reproducerea a doar opt culori: alb, cele trei culori primare (cyan, magenta, galben), cele trei culori secundare (roșu, verde, albastru) și negru.[4]

CMYK și CMY

[modificare | modificare sursă]
Imagine originală
Imaginea de mai sus, (stânga) separată pentru imprimare cu cerneluri de proces cyan, magenta și galben (CMY) și (dreapta) separate pentru CMY și negru (K)

Tipărirea exclusiv cu ajutorul culorilor CMY este posibilă, însă prin combinarea celor 3 culori nu poate fi produs un negru pur, ci un gri închis („negru impur”). Din acest motiv, modelul de culoare CMYK include o a patra componentă, negrul (engleză Key - K), care permite reproducerea fidelă a tonurilor închise și o utilizare mai eficientă a cernelii.

În modelul CMYK, valorile fiecărei culori sunt exprimate procentual, pe o scală de la 0% (absența culorii) la 100% (saturație maximă). O imagine color destinată tiparului este descompusă în cele patru canale C, M, Y și K, fiecare strat fiind imprimat separat, în succesiune, pentru a crea imaginea finală.

Combinații de bază
C (Cyan) M (Magenta) Y (Galben) K (Negru) Rezultat
0 0 0 0 Alb
100 0 0 0 Cyan
0 100 0 0 Magenta
0 0 100 0 Galben
100 100 0 0 Albastru
100 0 100 0 Verde
0 100 100 0 Roșu
100 100 100 0 Negru impur

(Gri)

100 100 100 100 Negru pur

Diferența principală dintre modelele de culoare CMYK și RGB constă în natura lor: CMYK este un model substractiv, utilizat pentru tipărire (culorile apar prin absorbția luminii de către pigmenți), în timp ce RGB este un model aditiv, utilizat pentru afișarea pe ecrane (culorile sunt generate prin combinarea luminii emise). În RGB, valorile sunt exprimate pe o scală de la 0 la 255. De exemplu, roșul specific mărcii Coca-Cola are în CMYK valorile C:0 M:100 Y:85 K:0, iar în RGB R:255 G:0 B:0.[5]

Conversia între RGB și CMYK nu este directă pentru că ambele modele sunt dependente de dispozitiv și suport. Astfel, un set de valori numerice nu poate defini în mod absolut o culoare fără a lua în considerare combinația monitor-hârtie-cerneal-tipărire. În cazul RGB (lumină), spațiul de culoare sRGB este suficient de răspândit pentru a fi considerat implicit. În schimb, pentru CMYK (cerneală) nu există un standard unic considerat standard. Conversiile se realizează, de obicei, prin sisteme de management al culorilor (în engleză color management systems) ce folosesc profile de culoare (în engleză ICC profiles) care descriu caracteristicile fiecărui spațiu de culoare. În Europa, standardul CMYK este [6][7]

O imagine imprimată cu un set de cerneluri CcMmYKk, atât pe hârtie, cât și pe pânză. Apar și cartușele de cerneală utilizate.
Un exemplu de nealiniere de înregistrare pentru cyan și magenta.

CcMmYK, uneori numit și CMYKLcLm, este un proces de imprimare cu șase culori utilizat în anumite imprimante cu jet de cernală pentru redarea fotografiilor. Acesta completează procesul mai comun CMYK prin adăugarea de cyan deschis (abreviat c sau engleză Lc - Light cyan) și magenta deschis (abreviat m sau engleză Lm - Light magenta), culorile deschise fiind obținute prin diluarea culorilor primare.[8]

Pigmenții CcMmYK reduc granulația în zona tonurilor medii, ceea ce îmbunătățește de obicei aspectul fotografic al cerului albastru și al unor tonuri de piele.[9]

Cel mai vizibil efect al utilizării cernelurilor cyan deschis și magenta deschis este eliminarea aspectului distinct și dur al punctelor de dither în imprimările care utilizează nuanțe deschise de cyan sau magenta realizate doar cu cerneala CMYK. De obicei, la imprimarea unei culori închise, imprimanta va satura o zonă cu puncte de cerneală colorată, iar pentru o culoare deschisă va folosi mai puține puncte de cerneală. Granulația rezultată este greu de observat în cazul galbenului deoarece galbenul este perceput ca o culoare foarte deschisă, dar punctele individuale de cerneală cyan și magenta, de exemplu pentru un cer albastru pal, pot fi percepute pe un fundal alb.

Prin utilizarea cernelurilor cyan și magenta deschise, imprimanta poate satura zonele care, în mod normal, ar folosi semitonuri pentru aceste culori, ceea ce elimină apariția punctelor rare de cyan și magenta. Dezavantajul este că acest proces necesită aproximativ de două ori mai multă cerneală pentru a atinge aceeași saturație ca în cazul folosirii cernelurilor pure. Rezultatul final este însă considerabil mai bun pentru anumite imagini.

  1. ^ Westland, Stephen; Cheung, Vien (), Chen, Janglin; Cranton, Wayne; Fihn, Mark, ed., „CMYK Systems”, Handbook of Visual Display Technology, Springer International Publishing, pp. 179–185, doi:10.1007/978-3-319-14346-0_13, ISBN 978-3-319-14345-3 
  2. ^ Gamm, Brian. „#colorprinting”. CMYK History. 
  3. ^ „Color Printing History: Lithographs, Offset Printing, CMYK”. Tedium: The Dull Side of the Internet. 
  4. ^ Kang, Henry R. (). Digital Color Halftoning. SPIE Press. p. 1. ISBN 0-8194-3318-7. 
  5. ^ Roger Pring (). WWW.ColorNecesită înregistrare gratuită. Watson–Guptill. p. 178. ISBN 0-8230-5857-3. 
  6. ^ Gaurav Sharma (). Digital Color Imaging Handbook. CRC Press. p. 68. ISBN 0-8493-0900-X. 
  7. ^ Sigel, Jay A. (). Forensic Chemistry: Fundamentals and Applications. John Wiley & Sons. p. 331. ISBN 978-1-118-89772-0. 
  8. ^ Son, Chang-Hwan; Yun-Tae Kim; Cheol-Hee Lee; Yeong-Ho Ha (). Reiner Eschbach, ed. Color Imaging IX: Processing, Hardcopy, and Applications (PDF). SPIE and IS&T. pp. 110–120. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  9. ^ Uwe Steinmueller and Juergen Gulbins (). The Art of Fine Art Printing: Using today's Inkjet Printers for Quality Prints. Uwe Steinmueller. ISBN 0-9787497-0-7. 
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Modelul de culoare CMYK (cvadricromie)
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Modelul de culoare CMY

Legături externe

[modificare | modificare sursă]