Constantin Stamati

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Constantin (Costache) Stamati (n. 1786, Huşi sau Iaşi — d. 12 septembrie 1869, Ocniţa, judeţul Hotin, azi Republica Moldova) a fost un scriitor român din Basarabia. Unul din membrii fondatori ai Societăţii Academice Române (Academia Română), reprezentând Basarabia. A colaborat la Albina românească şi Dacia literară.

A fost membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Basarabia, precum şi al Societăţii Imperiale de Istorie şi Antichităţi din Odesa. Era un bun cunoscător de franceză, rusă şi greacă şi a deţinut mai multe funcţii publice în Basarabia.

Spre sfîrşitul vieţii se retrage la conacul său din satul Ocniţa, unde în 1869 se stinge din viaţă.

[modifică] Opera

În opera sa a încercat să renască trecutul glorios al poporului român pentru "luminarea neamului său". A fost un autor iluminist, care a rămas în literatura română prin creaţiile sale Suceava şi Alexandru cel Bun în sec. XV, Marele Ştefan şi bravul său hatman Arbore, Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul, Geniul vechi al romanilor si românii de astăzi, Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi ş.a.

Autor de compuneri originale şi de imitaţii din autori europeni, a evocat în „Musa românească” (1868) mitologia şi istoria naţională, dovedind o imaginaţie fabuloasă şi predilecţie pentru viziunea macabră şi umorul grotesc. A scris „Povestea povestelor” (1843), basm în versuri albe, sinteză a spiritului folcloric cu fantasticul oriental. A mai scris fabule şi comedia de factură clasică „Cum era educaţia nobililor români în secolul trecut, când domneau fanarioţii în ţară”, precum şi dialogul satiric „Holteiul şi boiernaşul”, etc.

[modifică] Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964