În anul 1941, vasele de suprafață ale forțelor navale germane au executat o serie de misiuni împotriva vaselor comerciale în colaborare cu submarinele care au participat la Bătălia Atlanticului. În ianuarie 1941 a fost lansată Operațiunea Berlin, iar în mai același an a fost lansată Operațiunea Rheinübung. Superioritatea vaselor de suprafață a Royal Navy a împiedicat însă unitățile germane să se întoarcă în bazele din Marea Baltică. Navele germane de suprafață care au supraviețuit bătăliilor navale, Scharnhorst, Gneisenau și crucișătorul Prinz Eugen, își găsiseră adăpost în portul francezBrest. De-a lungul întregului an 1941, bombardierele britanice au executat misiuni împotriva docurilor care adăposteau navele germane. Distanța relativ mică la care se aflau aeroporturile forțelor militare britanice (Royal Air Force) a permis echipajelor să execute un mare număr de misiuni într-o succesiune rapidă. Ca urmare a atacurilor britanice, Adolf Hitler a cerut Înaltului Comandament Naval (Oberkommando der Marine) să mute navele în afara razei de acțiune a bombardierelor inamice.
În decembrie 1941, Oberkommando der Luftwaffe (Înaltul Comandament al Forțelor Aeriene) a primit ordinul să conceapă un plan pentru asigurarea superiorității aeriene în timpul operațiunii de transfer al celor trei vase germane din Franța în porturile Mării Nordului prin Canalul Mânecii. Generalul Adolf Galland a conceput planul pentru asigurarea acoperirii aeriene a operațiunii navale. operațiunea navală Cerberus și cea aeriană Donnerkeil au fost lansate pe 11 februarie 1942. Germanii au reușit să obțină un avantaj important la începutul operațiunii, surprinzând pe picior greșit forțele navale și aeriene britanice. Vasele germane au ajuns cu pierderi minime la baze pe 13 februarie 1942, la doar două zile după lansarea Cerberus și Donnerkeil.
În timpul traversării Canalului Mânecii, Luftwaffe a respins toate atacurile britanice împotriva vaselor germane. În timpul luptelor aeriene care au avut loc deasupra Canalului Mânecii, britanicii au suferit pierderi grele, fără să obțină vreun câștig cât de mic. În schimb, pierderile germane au fost limitate, iar operațiunea și-a atins obiectivul propus.
Există peste 13.800 de localități în România și 1.500 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.