Ultima Thule (asteroid)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Ultima Thule
(486958) 2014 MU69
2014MU69 MVIC crop2.jpg
Denumiri alternative PT1 și 1110113Y
Descoperire
Descoperitor Telescopul Spațial Hubble
Data descoperirii 26 iunie 2014
Locul descoperirii Orbita Pământului
Numit după insula legendară Thule.
Caracteristicile orbitei
Epoca 27 aprilie 2019 (JD 2458600.5)
Excentricitate (e) 0.0417249±0.0000346
Semiaxa mare (a) 44.5813998 UA
Periheliu (q) 42.7212447±0.0014309 UA
Afeliu (Q) 46.442 UA
Perioadă orbitală (P) 298 a.i.
Înclinație (i) 2.45116°±0.000012°
Longitudinea nodului ascendent (Ω) 158.99773°±0.00045°
Anomalia medie (M0) 316.55086°
Argumentul periheliului (ω) 174.418°±0.037°
Categorie TNO[1];obiect clasic din centura Kuiper[2][3]
Date fizice
Dimensiuni ~35 km by ~15 km[4]
Perioada de rotație (Prot) 10~20 de ore
Albedo (A) 0.04–0.10 (assumed)[2]
0.04–0.15 (assumed)[5]
Compoziție după două fotografii luate la 31 decembrie 2018

Ultima Thule, cunoscut și ca (486958) 2014 MU69,desemnat inițial ca « PT1 » și « 1110113Y » de către echipele New Horizons și respectiv Hubble, este un obiect clasic din centura Kuiper[6]. Este vorba de un asteroid binar de contact care măsoară 33,5 kilometri lungime și 19,5 km lățime.

A fost survolat de sonda New Horizons la 1 ianuarie 2019 și a devenit cel mai îndepărtat obiect explorat de omenire, după survolul reușit al lui Pluto.[7][8] Micul corp ceresc a fost selecționat în august 2015 drept țintă a sondei New Horizons. După patru schimbări ale direcției în octombrie apoi în noiembrie 2015[9], New Horizons era în decembrie 2017 în drum spre 2014 MU69.[10][11] Se afla la o distanță de 43,4 unități astronomice de Soare. La 11 decembrie 2017, Marc Buie et al. au anunțat în congresul din toamna lui 2017 al Uniunii Americane de Geofizică faptul că obiectul ar putea fi dotat cu un mic satelit[12], însă observațiile ulterioare au arătat că un asemenea satelit nu este prezent.

La 13 martie 2018 a fost anunțată porecla neoficială atribuită acestui obiect ceresc: Ultima Thule, după insula legendară Thule.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Descoperirea[modificare | modificare sursă]

Fotografia descoperirii, pe imagini luate la un interval de zece minute.

La 26 iunie 2014, 2014 MU69 a fost descoperit de camera cu câmp larg (WFC3) a Telescopului Spațial Hubble în timpul unui releveu preliminar pentru găsirea unui obiect din centura Kuiper adaptat traiectoriei sondei New Horizons. Descoperirea a necesitat exploatarea Telescopului Spațial Hubble, întrucât cu o magnitudine de circa 27, obiectul este prea slab pentru a fi detectat de imensa majoritate a telescoapelor cu excepția celor mai puternice. Telescopul Spațial Hubble este capabil și să realizeze calcule astrometrice foarte precise și prin urmare să determine o orbită fiabilă.[13][14][15]

Deși a priori mai puțin interesant științific decât 2014 PN70, (486958) 2014 MU69 este ținta aleasă de agenția spațială[16] întrucât era cea mai ușor de atins[17], cea care necesita cele mai puține corecții ale traiectoriei și consum de carburant.

Denumirea[modificare | modificare sursă]

Când a fost observat 2014 MU69 pentru prima oară[18], a fost denumit 1110113Y, repede prescurtat în « 11 »[5][7], pentru simplificare. Existența sa ca țintă potențială a sondei New Horizons a fost anunțată de către NASA în octombrie 2014[19][20] și de atunci a fost desemnat, în mod oficial, PT1, prescurtare pentru « Potential Target 1[21] ». Denumirea oficială, 2014 MU69 i-a fost atribuită în martie 2015 de către Minor Planet Center (MPC), după determinarea unor caracteristici suficiente.[7]. Grație altor observații care au permis determinarea orbitei, i s-a atribuit oficial numărul permanent de planetă minoră 486958, care a fost publicat în MPC 103886 din 12 martie 2017.[22]

Numele 2014 MU69 este o denumire provizorie și indică faptul că este vorba despre cel de al 1745-lea obiect ((« U » = 20) + (« 69 » × 25)) descoperit între 16 și 30 iunie 2014 (« 2014 », « M »). Un nume propriu al obiectului va fi ales ulterior.[23]

Orbita[modificare | modificare sursă]

Orbita asteroidului (486958) 2014 MU69 are o excentricitate de 0,055, iar semiaxa majoră este de 44,195 UA. Periheliul său se află la distanța de 41,784 UA de la Soare și afeliul la 46,607 UA.[24]

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

După luminozitatea și distanța sa, a fost posibil să se facă o primă estimare a diametrului obiectului ceresc 2014 MU69 de 18 până la 41 km.[2] Observațiile din 2017 au conchis că obiectul nu măsoară mai mult de 30 km și este foarte alungit. 2014 MU69 este poate un asteroid binar apropiat sau un binar în contact.[25] Într-o ocultație stelară observată în 17 iulie 2017, a fost revelată o formă cu doi lobi, cu diametre de 20 și respectiv de 18 km.[26] Acest fapt semnifică faptul că 2014 MU69 este probabil un asteroid binar primitiv din centura Kuiper.[27]

Perioada sa de revoluție este ușor mai mare de 295 de ani, iar corpul prezintă o slabă înclinație și o slabă excentricitate în raport cu alte obiecte din centura Kuiper.[28] Aceste proprietăți orbitale semnifică faptul că este vorba de un obiect clasic din centura Kuiper, un cubewano rece care este puțin susceptibil să fi suferit perturbații semnificative.[2] Observațiile făcute în mai și în iulie 2015 cât și în iulie și în octombrie 2016 au redus mult incertitudinile asupra orbitei sale.[13][29]

2014 MU69 are un spectru roșu, ceea ce-l face cel mai mic corp din centura Kuiper căruia i s-a putut măsura culoarea.[30]

Între 25 iunie și 4 iulie 2017, Telescopul Spațial Hubble a făcut 24 de orbite terestre pentru a observa asteroidul 2014 MU69, în scopul de a-i determina perioada de rotație și de a reduce mai mult incertitudinea asupra orbitei sale.[31] Primele rezultate au arătat că luminozitatea obiectului 2014 MU69 variază cu mai puțin de 20 % când se rotește.[26] Aceste măsuri implică constrângeri semnificative asupra raportului dintre axele lui 2014 MU69 care este inferior lui 1,14, presupunând un plan de vedere ecuatorial. Ținând cont de forma sa foarte neregulată[25], mica amplitudine relevată implică faptul că polul său este îndreptat spre Pământ. Acest lucru înseamnă că sincronizarea survolului sondei spațiale New Horizons nu va urmări un protocol deosebit de complicat pentru a fotografia obiectul spre cea mai mare axă a sa, ceea ce simplifică, în mod considerabil, ingineria survolului. Slaba amplitudine face dificil un releveu precis al perioadei de rotație în momentul survolului. Existența unor sateliți îndepărtați ai 2014 MU69 a fost exclusă până la o profunzime de câmp de peste 29°.[32]

La 11 decembrie 2017, Mark Buie et al au anunțat, în timpul congresului din toamna lui 2017 al Uniunii Americane de Geofizică, că obiectul al putea avea un mic satelit[12], însă observațiile ulterioare au arătat că un asemenea satelit nu este prezent.

Formarea[modificare | modificare sursă]

Faze de formare ale asteroidului 2014 MU69.

Inițial, 2014 MU69 erau două obiecte pe care le denumim familiar „Ultima” și „Thule”, care s-ar fi constituit într-un vârtej de mici corpuri înghețate; apoi cu pierderea de moment cinetic, ele s-au apropiat în spirală până când s-au întâlnit formând cei doi lobi prezenți astăzi.[33]

Ocultații stelare[modificare | modificare sursă]

În iunie și iulie 2017, 2014 MU69 a ocultat trei stele din planu din spatele său[34] Echipa proiectului New Horizons a format o echipă specializată « KBO Chasers » („hăitașii de obiecte transneptuniene”) pentru a observa aceste ocultații stelare din America de Sud, Africa și Oceanul Pacific.[35][36][37]

Benzile de observații prezise de la solul terestru ale ocultațiilor stelare ale asteroidului 2014 MU69, 2017.
2014 MU69 a blocat pentru scurt timp lumina unei stele din constelația Săgetătorul, în timpul unei ocultații din 17 iulie 2017, observate în Argentina. Datele acestui eveniment capturate de 24 de telescoape au dezvăluit posibilitatea ca obiectul MU69 să fie format dintr-un dublu lob - sau dintr-un binar. Mai târziu, după survolul din 1 ianuarie 2019, rezultatele ocultării s-au dovedit a se potrivi exact dimensiunii și formei observate a obiectului.[38]

La 3 iunie 2017, două echipe de oameni de știință de la NASA au încercat să detecteze umbra obiectului 2014 MU69 din Argentina și Africa de Sud.[39] Când au constatat că niciunul dintre telescoapele lor nu observase umbra obiectului, ipoteza că 2014 MU69 ar putea să nu fie așa de mare sau așa de întunecat decât se prevăzuse, a fost emisă ipoteza că obiectul să reflecte foarte mult sau chiar să fie constituit dintr-un roi (de mici asteroizi).[40][41] Însă datele suplimentare luate cu Telescopul Spațial Hubble, în iunie și iulie 2017, au scos în evidență că telescoapele mobile fuseseră plasate într-un loc greșit, și că aceste speculații erau, prin urmare, false.[42][43]

La 10 iulie 2017, telescopul aeropurtat al Observatorului Stratosferic pentru Astronomie în Infraroșu (SOFIA) al NASA a fost plasat aproape de linia centrală prevăzută pentru a doua ocultație atunci când survola Oceanul Pacific de la Christchurch, în Noua Zeelandă. Scopul principal al acestor observații era căutarea prezenței materiilor periculoase cum sunt inele sau praf în apropiere de 2014 MU69 care ar putea amenința sonda New Horizons în timpul survolului din 2019. Datele au fost culese cu succes, dar umbra centrală a lipsit. Datele colectate de SOFIA vor fi totuși utile la aflarea unor dificultăți privind prezența prafului în apropiere de 2014 MU69.[44][45] Rezultatele detaliate ale căutării de materii periculoase au fost prezentate în timpul celei de-a 49-a reuniuni a Diviziei științelor planetare a AAS, la 20 octombrie 2017.[46]

La 17 iulie 2017, Telescopul Spațial Hubble a fost folosit pentru verificarea prezenței de resturi în jurul lui 2014 MU69, fixând dificultățile privitoare la prezența unor inele sau resturi în sfera lui Hill a asteroidului 2014 MU69 la distanțe mergând până la 75.000 km de corpul principal.[47] Pentru a treia și ultimă ocultație, membrii echipei au stabilit o altă « linie de delimitare » formată din 24 de mici telescoape dispuse de-a lungul liniei terestre prezise pentru trecerea umbrei ocultației în sudul Argentinei (provinciile Chubut și Santa Cruz), sau pentru a putea determina, în cazul cel mai favorabil, talia obiectului 2014 MU69.[36][48] Intervalul mediu dintre 2 telescoape era astfel de 4,5 kilometri.[49] Exploatarea ultimelor observații ale Telescopului Spațial Hubble a permis să se determine poziția lui 2014 MU69, cu o precizie mult mai bună decât cu datele colectate în timpul ocultației din 3 iunie, iar de data aceasta umbra corpului ceresc 2014 MU69 a fost observată cu succes de către cel puțin cinci telescoape mobile.[48] Combinat cu observațiile SOFIA, aceasta va permite stabilirea unor dificultăți precise privitoare la posibilitatea existenței de resturi aproape de 2014 MU69[45] · [43].

Primele rezultate ale ocultației din 17 iulie arată că asteroidul 2014 MU69 are o formă foarte neregulată (de tip « elipsoid de rotație alungit»), chiar a unui binar apropiat sau a unui binar de contact.[25][50] 2014 MU69 ar poseda doi «lobi», cu diametre de 20 km și 8 km, respectiv.[26]

Două ocultații stelare pentru 2014 MU69 erau posibile în 2018, prima nu a fost utilizată fiind situată în sudul oceanelor Atlantic și Indian, dar a doua, care a putut fi observată în Senegal și în Columbia, a permis să se scoată mai bine în evidență forma obiectului.[51]

Explorare[modificare | modificare sursă]

După ce și-a efectuat survolul lui Pluto, sonda spațială New Horizons a fost programată pentru a survola asteroidul 2014 MU69 la 1 ianuarie 2019, la 43,4 UA de Soare, în constelația Săgetătorul.[52][53][54][55] 2014 MU69 este primul obiect ceresc care a fost descoperit după lansarea sondei spațiale care trebuie să-l abordeze. Fotografii luate de sondă la 16 august 2018 arată deja obiectul care se află precis în locul calculat (atunci când se afla la mai mult de 150 milioane de kilometri).[56] La 1 ianuarie 2019, New Horizons a trecut la ceva mai mult de 3.500 km de 2014 MU69, adică la de trei ori mai mică distanța minimă la care a trecut pe lângă Pluto.

New Horizons trebuie să efectueze măsurători de temperatură, să cerceteze existența unei atmosfere, a unei activități geologice, sateliți și inele[57], și să transmită imagini cu o rezoluție de până la 70 m (față de 183 m pentru Pluto).[58] Survolul a avut loc la 1 ianuarie 2019, la 5 h 34 UTC.[8] Primele imagini cu o rezoluție medie au sosit pe Pământ ziua următoare.[59]Datelor culese le vor trebui circa 20 de luni pentru a fi trimise pe Terra; munca de arhivare și analiză va lua un an suplimentar.[60]

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „JPL Small-Body Database Browser: 486958 (2014 MU69)” (2014-10-22 last obs.). Jet Propulsion Laboratory. Accesat în . 
  2. ^ a b c d Lakdawalla, Emily (). „Finally! New Horizons has a second target”. Planetary Society blog. Planetary Society. Arhivat din originalul de la . 
  3. ^ Marc W. Buie. „Orbit Fit and Astrometric record for 486958”. SwRI (Space Science Department). Accesat în . 
  4. ^ Wall, Mike (). „Ultima Thule Looks Like a Bowling Pin in Space in New Horizons Flyby Photo”. Space.com. Accesat în . 
  5. ^ a b Buie, Marc (). „New Horizons HST KBO Search Results: Status Report” (PDF). Space Telescope Science Institute. p. 23. 
  6. ^ „Chasing Shadows for a Glimpse of a Tiny World Beyond Pluto”, The New York Times 
  7. ^ a b c „NASA's New Horizons Team Selects Potential Kuiper Belt Flyby Target”. Accesat în . 
  8. ^ a b „Espace : la sonde New Horizons survole l'objet céleste le plus lointain jamais étudié”, Le Parisien (în franceză), accesat în  .
  9. ^ „Pluto probe gets new assignment”, CNN 
  10. ^ „NASA's New Horizons on new post-Pluto mission”, Associated Press 
  11. ^ „NASA's New Horizons Completes Record-Setting Kuiper Belt Targeting Maneuvers”. Accesat în . 
  12. ^ a b „Kuiper Belt Object 2014 MU69 Might Have a Small Moon”. 
  13. ^ a b Lakdawalla, Emily (). „New Horizons extended mission target selected”. Planetary Society blog. Planetary Society. 
  14. ^ „The Successful Search for a Post-Pluto KBO Flyby Target for New Horizons Using the Hubble Space Telescope”, European Planetary Science Congress (EPSC) Abstract 
  15. ^ Format:Lien conférence
  16. ^ 'Halo' Craters”. Accesat în . 
  17. ^ "Actualités sur le site futura-sciences". 
  18. ^ „Hubble Survey Finds Two Kuiper Belt Objects to Support New Horizons Mission”. 
  19. ^ „NASA's Hubble Telescope Finds Potential Kuiper Belt Targets for New Horizons Pluto Mission”. 
  20. ^ „Hubble Telescope Spots Post-Pluto Targets for New Horizons Probe”. Arhivat din original la . 
  21. ^ În română: „Țintă potențială 1.
  22. ^ „The Minor Planet Circulars, M.P.C. 103886” (PDF). Accesat în . 
  23. ^ „No Sleeping Back on Earth!”. Accesat în . 
  24. ^ „List Of Transneptunian Objects” (în engleză). Minor Planet Center. Accesat în . 
  25. ^ a b c „New Horizons' Next Target Just Got a Lot More Interesting”. .
  26. ^ a b c „The PI's Perspective: The Heroes of the DSN and the 'Summer of MU69'. Accesat în . 
  27. ^ Format:Lien conférence
  28. ^ Format:Lien conférence
  29. ^ „486958 (2014 MU69)”. Minor Planet Center. Accesat în . 
  30. ^ „Scientists Determine Color of Kuiper Belt Objects JR1 and MU69 | Planetary Science, Space Exploration”, Sci-News.com (în engleză) 
  31. ^ „The Lightcurve of New Horizons Encounter TNO 2014 MU69”. Accesat în . 
  32. ^ Format:Lien conférence
  33. ^ Wall, Mike (). „The Hunt Is On for Moons Around Ultima Thule”. Space.com (în engleză). Accesat în . 
  34. ^ „Mission Support of the New Horizons 2014 MU69 Encounter via Stellar Occultations”. Accesat în . 
  35. ^ „2014MU69 occultation campaign”. Accesat în . 
  36. ^ a b „KBO Chasers”. Accesat în . 
  37. ^ Format:Lien conférence
  38. ^ Gebhard, C. (). „2014 MU69 revealed as a contact binary in first New Horizons data returns”. nasaspaceflight.com. Accesat în . 
  39. ^ Format:Lien conférence
  40. ^ „New Mysteries Surround New Horizons' Next Flyby Target: NASA's New Horizons spacecraft doesn't zoom past its next science target until New Year's Day 2019, but the Kuiper Belt object, known as 2014 MU69, is already revealing surprises”. 
  41. ^ „The Case of the Dog that Didn't Bark in the Night”. 
  42. ^ „June 3rd got the hazard search we wanted done but didn't put telescopes in the right place because back then we didn't have the MU69 orbit prediction well enough in hand. Subsequent HST June–July data helped with that”. 
  43. ^ a b „The #mu69occ campaign: Occam's razor wins again..”. 
  44. ^ „SOFIA to Make Advance Observations of Next New Horizons Flyby Object”. .
  45. ^ a b „SOFIA in Right Place at Right Time to Study Next New Horizons Flyby Object”. .
  46. ^ Format:Lien conférence
  47. ^ Format:Lien conférence
  48. ^ a b „NASA's New Horizons Team Strikes Gold in Argentina”. .
  49. ^ „2014 MU69 presentation”. Accesat în . .
  50. ^ Format:Lien conférence
  51. ^ „Sets the Stage for Ultima Thule Flyby”. .
  52. ^ „Maneuver Moves New Horizons Spacecraft toward Next Potential Target”. Accesat în . .
  53. ^ „New Horizons Continues Toward Potential Kuiper Belt Target”. Accesat în . .
  54. ^ „On Track: New Horizons Carries Out Third KBO Targeting Maneuver”. Accesat în . .
  55. ^ „Asteroid 2014 MU69”. Accesat în . .
  56. ^ „New Horizons: News Article?page=20180828”. .
  57. ^ „Les faces cachées de Pluton”, Pour la science (483), pp. 43–51,  .
  58. ^ „New Horizons Files Flight Plan for 2019 Flyby”. .
  59. ^ Chang, Kenneth (). „NASA's New Horizons Mission Releases Snowman-like Picture of Ultima Thule”. The New York Times. Accesat în . 
  60. ^ „New Horizons Spacecraft Homing in on Kuiper Belt Target”. Accesat în . .

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de 2014 MU69




Vezi și[modificare | modificare sursă]