Sari la conținut

Delfin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Delfin
Fosilă: 10–0 mln. ani în urmă Miocen – prezent
Delfin cu bot gros (gen. Tursiops)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Ordin: Cetacea
Subordin: Odontoceti
Familie:
  • Delphinidae
  • Iniidae
  • Lipotidae
  • Platanistidae
  • Pontoporiidae
Modifică text Consultați documentația formatului

Delfinul este oricare dintre cele 40 de specii extante de mamifere acvatice aparținând familiilor de cetacee Delphinidae (delfinii oceanici), Platanistidae (delfinii de râu din India), Iniidae (delfinii de râu din Lumea Nouă), Pontoporiidae (delfinii de apă salmastră) și Lipotidae (baiji sau delfinul de râu chinezesc), care este probabil dispărută. Toate aceste familii aparțin parvordinului Odontoceti, adică cetaceele dințate, care include, de asemenea, familiile strâns înrudite Monodontide (beluga și narvalul) și Phocoenidae (marsuinii), precum și familiile mai îndepărtate Physeteroidea (cașaloții) și Zifiide (balenele cu cioc).

Delfinii au dimensiuni variate, de la delfinul Maui, de mărimea unui om, cu o lungime de 1,7 metri și o greutate de 50 de kilograme, până la orca, prădătorul de vârf, cu o lungime de 9,5 m și o greutate de 10 tone. Diverse specii de delfini prezintă dimorfism sexual, masculii fiind mai mari decât femelele. Au corpuri aerodinamice, asemănătoare cu ale peștilor, cu cele două membre anterioare transformate în înotătoare, pierderea completă a membrelor posterioare (rămânând doar un schelet pelvian vestigial) și coada formând o înotătoare orizontală. Deși nu sunt la fel de flexibili ca focile semiacvatice, sunt mai rapizi și mai agili în apă; unii delfini pot atinge pentru scurt timp viteze de 29 de kilometri pe oră sau pot sări aproximativ 9 metri.[1] Delfinii își folosesc dinții conici pentru a captura prăzi care se mișcă rapid, precum peștii, sepiile și creveții. Au un auz bine dezvoltat, adaptat atât pentru aer, cât și pentru apă; atât de bine dezvoltat încât unii pot supraviețui chiar și dacă sunt orbi. Unele specii sunt bine adaptate pentru scufundări la adâncimi mari. La fel ca alte mamifere acvatice, au un strat gros de grăsime pentru a-și menține corpul cald în apa rece.

Delfinii sunt răspândiți pe scară largă, în special în mediile marine pelagice, dar unii trăiesc în apele salmastre și în cele dulci. Majoritatea speciilor preferă apele calde ale zonelor tropicale, dar unele, precum Lissodelphis, preferă climatele mai reci. La fel ca majoritatea animalelor nektonice, delfinii sunt carnivori, hrănindu-se în principal cu pești și calmar, dar câțiva delfini de talie mare, precum orca, vânează animale marine mai mari, cum ar fi focile, alți delfini și marsuini, pești mari de apă adâncă, precum rechinii, peștii spadă și tonul roșu, și uneori chiar păsări marine. Masculii se împerechează de obicei cu mai multe femele în fiecare an, în timp ce femelele se împerechează doar o dată la doi-trei ani. Puii se nasc de obicei în lunile de primăvară și vară, iar femelele poartă întreaga responsabilitate pentru creșterea lor. Mamele unor specii postesc și își alăptează puii pentru o perioadă relativ lungă de timp.

Delfinii sunt animale extrem de sociabile, care trăiesc în grupuri complexe de tip „fuziune-fisiune”, formând turme fluide a căror mărime și compoziție se schimbă constant. La fel ca balenele, delfinii emit o varietate de vocalizări, de obicei sub formă de clicuri și fluierături de frecvență înaltă, și sunt foarte pricepuți la ecolocație.

Etimologie

[modificare | modificare sursă]

Denumirea provine din greaca veche δελφίς (delphís - delfin),[2] cuvânt înrudit cu δελφύς - delphys (pântec).[3] Prin urmare, numele acestui animal poate fi interpretat ca „pește cu pântec”.[4]

Evoluție

[modificare | modificare sursă]
Delfinii prezintă o evoluție convergentă cu peștii și reptilele acvatice.

Delfinii sunt descendenți ai mamiferelor terestre din ordinul artiodactilelor (ungulate cu număr par de degete). Aceștia sunt înrudiți cu Indohyus, un ungulat dispărut, asemănător cu șevrotinul, de care s-au separat în urmă cu aproximativ 48 de milioane de ani.[5][6]

Cetaceele primitive, sau arheocetele, au pătruns pentru prima dată în mare cu aproximativ 49 de milioane de ani în urmă, și au devenit complet acvatice după 5–10 milioane de ani.[7]

Archaeoceti este un parvordin care cuprinde balenele primitive. Acestea sunt predecesoarele balenelor moderne, iar istoria lor se întinde până la primul lor strămoș, care își petrecea viața în apropierea apei (rareori în apă). De asemenea, arheocetele pot varia de la forme aproape complet terestre, la semi-acvatice și până la complet acvatice, dar ceea ce definește un arheocet este prezența picioarelor vizibile sau a dinților asimetrici.[8][9][10][11] Trăsăturile lor s-au adaptat pentru a trăi în mediul marin. Printre schimbările anatomice majore se numără sistemul auditiv care canaliza vibrațiile de la maxilar către osul urechii, apărut la Ambulocetus în urmă cu 49 de milioane de ani, aerodinamizarea corpului și dezvoltarea înotătoarelor caudale, care au apărut în urmă cu aproximativ 43 de milioane de ani la Protocetus, migrarea orificiilor nazale către partea superioară a craniului și transformarea membrelor anterioare în înotătoare, care au apărut la Basilosaurus în urmă cu 35 de milioane de ani, precum și micșorarea și dispariția eventuală a membrelor posterioare, care a avut loc odată cu primele odontocete și misticete, acum 34 de milioane de ani.[12][13][14] Scheletul delfinului modern are două oase pelviene mici, în formă de tijă, considerate a fi membre posterioare vestigiale. În octombrie 2006, un delfin cu bot gros neobișnuit a fost capturat în Japonia; acesta avea aripioare mici de fiecare parte a fantei genitale, pe care oamenii de știință le consideră o dezvoltare neobișnuit de pronunțată a acestor membre posterioare vestigiale.[15]

Astăzi, cele mai apropiate rude în viață ale cetaceelor sunt hipopotamii; aceștia au un strămoș semi-acvatic care s-a separat de celelalte artiodactile în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani.[16] În urmă cu aproximativ 40 de milioane de ani, un strămoș comun al celor două grupuri s-a ramificat în cetacee și antracotere; antracoterele au dispărut la sfârșitul Pleistocenului, în urmă cu două milioane și jumătate de ani, lăsând în cele din urmă o singură linie genealogică supraviețuitoare: cele două specii de hipopotam.[17][18]

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]

Anatomie

[modificare | modificare sursă]
Anatomia unui delfin, prezentând scheletul, organele principale, coada și forma corpului.
Capul și orificiul respirator al unui delfin alb chinezesc (Sousa chinensis)
Corpul unui delfin pătat de Atlantic (Stenella frontalis)
Coada unei orca (Orcinus orca)

Delfinii au corpuri în formă de torpilă, cu gâturi în general neflexibile, membre transformate în înotătoare, o înotătoare caudală și capete bombate. Craniile delfinilor au orbite oculare mici, boturi lungi și ochi situați pe părțile laterale ale capului; aceștia nu au pavilioane auriculare externe. Dimensiunile delfinilor variază de la delfinul Maui, cu o lungime de 1,7 m și o greutate de 50 kg, până la orca, cu o lungime de 9,5 m și o greutate de 10 t. În general, aceștia tind să fie mai mici decât alte cetartiodactile. Mai multe specii prezintă un dimorfism sexual în favoarea femelelor, acestea fiind mai mari decât masculii.[19][20]

Delfinii au dinți conici, spre deosebire de dinții în formă de lopată ai marsuinilor. Acești dinți conici sunt folosiți pentru a prinde prada rapidă, precum pești, calmar sau mamifere mari, cum ar fi focile.[20]

Respirația presupune expulzarea aerului uzat prin orificiul de respirație, sub forma unui jet ascendent, care poate fi vizibil în aerul rece, urmată de inhalarea aerului proaspăt în plămâni. Delfinii au jeturi de aer destul de mici, greu de identificat.[20][21]

Toți delfinii au un strat gros de grăsime subcutanată, a cărui grosime variază în funcție de climă. Această grăsime subcutanată contribuie la flotabilitate, oferă într-o oarecare măsură protecție, deoarece prădătorii ar avea dificultăți în a străpunge un strat gros de grăsime, și constituie o rezervă de energie pentru perioadele de penurie; rolul principal al grăsimii subcutanate este izolarea împotriva climatului aspru. Puii se nasc, în general, cu un strat subțire de grăsime subcutanată, care se dezvoltă în ritmuri diferite, în funcție de habitat.[20][22]

Delfinii au un stomac cu două sau trei cavități,[23][24] a cărui structură celulară este similară cu cea a carnivorelor terestre. Aceștia prezintă cavități fundice și pilorice.[23]

Organele reproductive ale delfinilor sunt situate în interiorul corpului, cu fante genitale pe partea ventrală (a abdomenului). Masculii au două fante, una care ascunde penisul și una situată mai în spate pentru anus.[25] Femelele au o singură fantă genitală, care adăpostește vaginul și anusul, cu o fantă mamară de fiecare parte.[26][27][28]

Fiziologie

[modificare | modificare sursă]

Perioada de gestație la delfini variază de la o specie la alta; la specia Sotalia fluviatilis ea durează 11-12 luni,[29] iar la orcă este de circa 17 luni.[30] De obicei, femela naște un singur pui de 50-60 cm.[31] Delfinii cresc încet, și ajung la o durată de viață de 20-50 de ani.[32]

Somnul

[modificare | modificare sursă]

În general, delfinii dorm folosind pe rând câte o emisferă a creierului. În timp ce o emisferă se odihnește, cealaltă rămâne activă, permițându-le să continue să respire, să înoate și să fie atenți la eventualele pericole sau la prezența prădătorilor.[33][34][35][36] În captivitate, s-a observat că delfinii pot intra în somn total, stare în care ambii ochi le sunt închiși și individul nu reacționează la stimuli externi. În acest caz, respirația este automată, și un reflex de bătaie din coadă menține individul cu orificiul nazal deasupra apei. Delfinii anesteziați prezintă inițial reflexul de a da din coadă.[37]

Fauna României

[modificare | modificare sursă]
Delfinii României[a]
Afalin (Tursiops truncatus ponticus)
Delfin comun (Delphinus delphis ponticus)

Singurii delfini care pătrund în Marea Neagră sunt subspeciile Tursiops truncatus ponticus (afalinul sau delfinul cu bot gros) și Delphinus delphis ponticus (delfinul comun). În zona litoralului românesc, cel mai frecvent au fost întâlniți în zona Gura Portiței, pe adâncimi cuprinse între 35-45 m, și în zona Lacului Techirghiol, pe adâncimi cuprinse între 30-40 m. Primăvara se apropie foarte mult de țărm, intrând uneori după hrană în incinta portului Midia.[39][40][41]

Până în prezent au fost monitorizate în apele românești aproximativ 2300 de exemplare de Odontocete în Marea Neagră. Astfel, au fost observate în decursul expedițiilor știintifice 500-700 exemplare de afalin (Turpsiops truncatus ponticus), 700-1000 exemplare de marsuin (Phocoena phocoena relicta) și 400-600 exemplare delfin comun (Delphinus delphis ponticus).[42]

Anual, în jur de o sută de delfini eșuează pe litoralul românesc, majoritatea acestora fiind prinși în năvoadele braconierilor.[43]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Grady, John M.; Maitner, Brian S.; Winter, Ara S.; Kaschner, Kristin; Tittensor, Derek P.; Record, Sydne; Smith, Felisa A.; Wilson, Adam M.; Dell, Anthony I.; Zarnetske, Phoebe L.; Wearing, Helen J.; Alfaro, Brian; Brown, James H. (). „Metabolic asymmetry and the global diversity of marine predators”. Science. 363 (6425). Bibcode:2019Sci...363t4220G. doi:10.1126/science.aat4220 Accesibil gratuit. PMID 30679341. Parametru necunoscut |article-number= ignorat (ajutor)
  2. ↑ δελφίς, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus Digital Library
  3. ↑ δελφύς, Henry George Liddell, Robert Scott, A Greek-English Lexicon, on Perseus Digital Library
  4. ↑ Dolphin. The American Heritage Dictionary of the English Language (ed. Fourth). Dictionary.com. Accesat în .
  5. ↑ Northeastern Ohio Universities Colleges of Medicine and Pharmacy. „Whales Descended From Tiny Deer-like Ancestors”. ScienceDaily. Accesat în .
  6. ↑ Dawkins, Richard (). The Ancestor's Tale: A Pilgrimage to the Dawn of Evolution. Houghton Mifflin Harcourt. ISBN 978-0-547-52512-9.
  7. ↑ Thewissen, J. G. M.; Williams, E. M. (). „THE EARLY RADIATIONS OF CETACEA (MAMMALIA): Evolutionary Pattern and Developmental Correlations”. Annual Review of Ecology and Systematics. 33 (1): 73–90. Bibcode:2002AnRES..33...73T. doi:10.1146/annurev.ecolsys.33.020602.095426.
  8. ↑ „Introduction to Cetacea: Archaeocetes: The Oldest Whales”. University of Berkeley. Accesat în .
  9. ↑ Thewissen, J. G. M.; Cooper, Lisa Noelle; Clementz, Mark T.; Bajpai, Sunil; Tiwari, B. N. (decembrie 2007). „Whales originated from aquatic artiodactyls in the Eocene epoch of India”. Nature. 450 (7173): 1190–1194. Bibcode:2007Natur.450.1190T. doi:10.1038/nature06343. PMID 18097400.
  10. ↑ Fahlke, Julia M.; Gingerich, Philip D.; Welsh, Robert C.; Wood, Aaron R. (). „Cranial asymmetry in Eocene archaeocete whales and the evolution of directional hearing in water”. PNAS. 108 (35): 14545–14548. Bibcode:2011PNAS..10814545F. doi:10.1073/pnas.1108927108 Accesibil gratuit. PMC 3167538 Accesibil gratuit. PMID 21873217.
  11. ↑ „More DNA Support for a Cetacea/Hippopotamidae Clade: The Blood-Clotting Protein Gene y-Fibrinogen”. BBC News. . Accesat în .
  12. ↑ „New Dawn”. Walking with Prehistoric Beasts. . Discovery Channel.
  13. ↑ Rose, Kenneth D. (). „The Ancestry of Whales” (PDF). University of Washington. pp. 2216–2217.
  14. ↑ Bebej, R. M.; ul-Haq, M.; Zalmout, I. S.; Gingerich, P. D. (iunie 2012). „Morphology and Function of the Vertebral Column in Remingtonocetus domandaensis (Mammalia, cetacea) from the Middle Eocene Domanda Formation of Pakistan”. Journal of Mammalian Evolution. 19 (2): 77–104. doi:10.1007/S10914-011-9184-8.
  15. ↑ Lovett, Richard A. (). „Dolphin With Four Fins May Prove Terrestrial Origins”. National Geographic. Arhivat din original la . Accesat în .
  16. ↑ Gatesy, John (). „whales' closest relative” (PDF). University of Arizona. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  17. ↑ „The evolution of whales”. University of Berkeley. Accesat în .
  18. ↑ Boisserie, Jean-Renaud; Lihoreau, Fabrice; Brunet, Michel (). „The position of Hippopotamidae within Cetartiodactyla”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 102 (5): 1537–1541. Bibcode:2005PNAS..102.1537B. doi:10.1073/pnas.0409518102 Accesibil gratuit. PMC 547867 Accesibil gratuit. PMID 15677331.
  19. ↑ Katherine Ralls; Sarah Mesnick. Sexual Dimorphism (PDF). pp. 1005–1011. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  20. 1 2 3 4 „Cetacean Curriculum – A teacher's guide to introducing and using whales, dolphins, & porpoises in the classroom” (PDF). American Cetacean Society. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . Sound production in cetaceans is a complex phenomenon not fully understood by scientists.
  21. ↑ Scholander, Per Fredrik (). „Experimental investigations on the respiratory function in diving mammals and birds”. Hvalraadets Skrifter. 22.
  22. ↑ Klinowska, Margaret; Cooke, Justin (). Dolphins, Porpoises, and Whales of the World: the IUCN Red Data Book (PDF). Accesat în .
  23. 1 2 Stevens, C. Edward; Hume, Ian D. (). Comparative Physiology of the Vertebrate Digestive System. Cambridge University Press. p. 317.
  24. ↑ Biancani, B.; Galosi, L.; et al. (octombrie 2022). „Comparative study of the gastric mucosa of Risso's dolphin (Grampus griseus) and bottlenose dolphin (Tursiops truncatus)”. Veterinary Sciences. 9 (10): 571. doi:10.3390/vetsci9100571 Accesibil gratuit. hdl:11581/485468 Accesibil gratuit. PMC 9609225 Accesibil gratuit. PMID 36288184.
  25. ↑ William F. Perrin; Bernd Wursig; J. G.M. Thewissen (). Encyclopedia of Marine Mammals. Academic Press. ISBN 978-0-08-091993-5. Accesat în .
  26. ↑ Carol J. Howard (). Dolphin Chronicles. Random House Digital, Inc. pp. 129–. ISBN 978-0-553-37778-1. Accesat în .
  27. ↑ Bernd G. Würsig; Bernd Wursig, Melany Wursig (). The Dusky Dolphin: Master Acrobat Off Different Shores. Academic Press. pp. 156–. ISBN 978-0-12-373723-6. Accesat în .
  28. ↑ Edward F. Gibbons Jr.; Barbara Susan Durrant; Jack Demarest (). Conservation Endangered Spe: An Interdisciplinary Approach. SUNY Press. pp. 435–. ISBN 978-0-7914-1911-3. Accesat în .
  29. ↑ CMS Sotalia fluviatilis - Reproduction Arhivat în , la Wayback Machine., article retrieved 16 March 2013.
  30. ↑ Marinebio.org - Orcas (Killer Whales), Orcinus orca - Life History, article retrieved 16 March 2014.
  31. ↑ Mark Simmonds, Whales and Dolphins of the World, New Holland Publishers (2007), Ch. 1, p. 32 ISBN 1-84537-820-2.
  32. ↑ „How long do dolphins live?”. Whale and Dolphin Conservation. Accesat în .
  33. ↑ Mukhametov, Lev (). „Sleep in marine mammals”. Experimental Brain Research. Experimental Brain Research Supplementum. 8 (suppl.): 227–238. doi:10.1007/978-3-642-69554-4_17. ISBN 978-3-642-69556-8.
  34. ↑ Dallas Grasby (). „Excerpts from "Sleep in marine mammals", L.M. Mukhametov”. Experimental Brain Research. 8 (suppl.). Accesat în .
  35. ↑ Мухаметов Л. М., Супин А. Я. Сон и бодрствование у дельфинов // В кн.: Морские млекопитающие. М.: Наука, 1978.
  36. ↑ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  37. ↑ McCormick, James G. (). „Behavioral Observations of Sleep and Anesthesia in the Dolphin: Implications for Bispectral Index Monitoring of Unihemispheric Effects in Dolphins”. Anesthesia & Analgesia. 104 (1): 239–241. doi:10.1213/01.ane.0000250369.33700.eb.
  38. ↑ McGowen, M.R.; Tsagkogeorga, G.; Alvarez-Carretero, G.; et al. (). „Phylogenomic Resolution of the Cetacean Tree of Life Using Target Sequence Capture”. Syst Biol. 69 (3): 479–501. doi:10.1093/sysbio/syz068 Accesibil gratuit. PMC 7164366 Accesibil gratuit. PMID 31633766.
  39. ↑ Murariu, Dumitru (). „Systematic list of the Romanian vertebrate fauna”. Travaux du Muséum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa" (în franceză). 53 (1): 377–411. doi:10.2478/v10191-010-0028-1 Accesibil gratuit. ISSN 1223-2254. Arhivat din original la . Accesat în – via Sciendo.
  40. ↑ Știință & Tehnică (). „Delfinii din Marea Neagră”. Accesat în .
  41. ↑ „Mamiferele din Marea Neagră”. Itinerarii pontice. . Accesat în .
  42. ↑ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  43. ↑ Poveștile românilor care mâncau delfini pe timpul lui Ceaușescu. Peste decenii, mamiferele sunt adoptate | STĂPÂNII APELOR, 15 iunie 2015, Marian Păvălașc, Evenimentul zilei, accesat la 16 iunie 2015
  1. ↑ Marsuinul face parte din familia Phocoenidae, și nu este considerat delfin propriu-zis.[38]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Multimedia
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Delfin&oldid=17975769