O mie și una de nopți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
One Thousand and One Nights17.jpg

O mie și una de nopți (arabă كتاب ألف ليلة وليلة, kitāb 'alf layla wa-layla; persană هزار و یک شب, Hezār-o yek šab) este o antologie de povești culese de-a lungul secolelor de diferiți autori, traducători și literați din diferite țări.

Origini[modificare | modificare sursă]

Această culegere de povești își are originile în vechea Arabie și Yemen, India antică, Asia Minor, vechea Persie (în special Imperiul Sasanid, Egiptul Antic, mitologia din vechea Mesopotamie, vechea Sirie și povestirile populare medievale arabice din era Califatelor, în ciuda faptului că cel mai vechi manuscript arabic datează din secolul al XIV-lea, iar cărțile de știință în general datează din 800-900 d.Hr.

Nucleul acestor povestiri este format de o carte antică persană intitulată Hazār Afsān arabă هزار افسان,(în persană: هزارافسانه lit. O mie de povești). Compilatorul și traducătorul acestor povestiri în arabă este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahshigar, ce a trăit, aproximativ, în secolul al IX-lea. Istoria Șeherezadei ce servește de cadru celorlalte povetiri, pare că a fost adăugată în secolul al XIV-lea. Prima compilație arabică modernă, elaborată cu materiale egiptene, s-a publicat în Cairo în 1835.

A cauzat un impact mare în Occident în secolul al XIX-lea, o epocă în care au început sa fie de mare anvergură expedițiile și investigațiile geografice și descoperirea de culturi exotice. În realitate, O mie și una nopți s-a tradus pentru prima oară în 1704, dar acea primă versiune franceză, aparținând lui Antoine Galland, era o adaptare, un text "curățat" de actele de adulter și faptele sângeroase ce abundă opera. Una din traducerile ce au ajuns populare a fost cea a lui Richard Francis Burton, diplomat, militar, explorator și împătimit al culturii africane.

Structură[modificare | modificare sursă]

Ce e comun tuturor edițiilor celor O mie și Una de Nopți este istoria inițială a formei narative: personajele regele Shahryar sau Shahryār (din persană شهريار, în general însemnând rege, conducător, padișah sau sultan) și soția sa Șeherezada (din în persană شهرزاده, în general însemnând orășeancă) și narația, un deviz incorporând poveștile în sine. Poveștile provin din povestea originală; unele sunt incorporate în alte povești, în timp ce altele încep și se termină independente unele de altele. Unele ediții conțin doar câteva sute de "nopți", în timp ce altele includ 1001 sau chiar mai multe "nopți".

Colecția sau cel puțin câteva dintre povești desprinse au devenit cunoscute în Occident în timpul celui de-al XIX-lea secol, după ce a fost tradusă — prima ediție în franceză și pe urma în engleză și alte limbi europene. La acea vreme a preluat titlul englez Arabian nights'Entertainment sau simplu Arabian NightsNopți arabe. Cele mai cunoscute povestiri din O mie și una de nopți includ "Aladin și lampa fermecată", "Ali Baba și cei 40 de hoți", "Cele șapte călătorii ale lui Sinbad Marinarul".

Ironia constă în faptul că exact aceste povestiri nu erau parte din "Nopțile" în versiunea sa arabă, ci au fost incorporate în colecție de traducătorii europeni.

„The Sultan Pardons Scheherazade” de Arthur Boyd Houghton (1836–1875)

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Povestirea principală este despre Regele persan și noua sa mireasă. Regele, Shahryar, după ce a descoperit infidelitatea primei sale soții a executat-o și a declarat toate femeile ca fiind infidele. A urmat o succesiune de căsătorii cu virgine, doar pentru a le executa în dimineața următoare nunții. În cele din urmă, vizirul său nu a mai găsit nici o virgină. Șeherezada, fiica vizirului, s-a oferit pe sine ca să fie următoarea mireasă, iar tatăl său a acceptat cu greu de nevoie. În noaptea nunții, Șeherezada îi spune regelui o poveste, doar că nu o termină. Regele în așa fel este obligat de curiozitate să o lase în viață ca să poată afla finalul poveștii. În noaptea următoare, imediat ce termină de spus povestea, începe alta, repetând astfel obiceiul 1001 de nopți. În final, ea dă naștere a trei fii, iar după cele 1001 de nopți, sultanul îi anulează pedeapsa cu moartea și trăiesc fericiți (acesta fiind finalul cu care se încheie prima povestire, cea a propriei Șeherazada).

Poveștile sunt diverse: includ povestiri istorice, povestiri de dragoste, comedii,tragedii,legende religioase, poeme, parodii și diferite forme erotice. Numeroase povestiri includ Djinni, magicieni și locuri legendare, ce interfereaza cu persoane reale în locuri reale; istoricul calif Harun al-Rashid este un protagonist comun, ca și Abu Nuwas, poet de curte ce se bănuie ca fiind de asemenea o persoană reală, precum și vizierul califului, Ja'far al-Barmaki. Câteodată, caracterele din povestirile Șeherezadei vor începe să spună altor caractere o proprie poveste, și acea poveste să conțină o alta, rezultatul fiind o bogată textură narativă a întregii opere.

Diferitele versiuni conțin diferite detalii sau sfârșituri (în unele Șeherezada își cere iertare, în altele regele își vede proprii copii și decide să nu-și execute soția, iar în altele sunt doar cu scop de a-l zăpăci pe rege) dar toate se termină când regele își iartă soția și îi cruță viața.

Standardele narative pentru ceea ce constituie punctul culminant pare mai vast decât în literatura modernă. În timp ce în cele mai multe cazuri o povestire este oprită atunci când eroul principal se află în pericol de a-și pierde viața sau orice alt necaz mare, în alte cazuri Șeherezada oprește povestirea în mijlocul unei prezentări abstracte a unor principii filozofice sau puncte complexe ale filozofiei islamice, astfel demonstrând prin toate povestirile că este justificată mentalitatea sa de a se folosi de curiozitatea regelui pentru ceea ce va urma noaptea următoare ca să câștige încă o zi în viață.

Istorie și versiuni[modificare | modificare sursă]

Influențe timpurii[modificare | modificare sursă]

O pagină din Kelileh va Demneh datată din 1429, de la Herat, o traducere persană a Panchatantra — descrierea manipulativului vizir-șef, Dimna, ce încearcă să-și conducă regele intr-un război

Povestirile din colecție pot aparține culturilor indiene, perse, egiptene precum și anticele povestiri tradiționale arabe.[1] Multe povestiri din folclorul indian și cel pers combină povestiri una intr-alta[2] precum și sursele iudaice.[3] Aceste povestiri erau probabil în circulație înainte să fie colectate și unificate într-o singură colecție. Această lucrare a fost formată mai departe de scribi, povestitori și literați și a fost dezvoltată și transformată într-o colecție de trei distincte capitole de narație în secolul al XV-lea:[1]

  1. Poveștile persane influențate de folclorul indian și adaptate în arabă în secolul al X-lea.
  2. Povestiri înregistrate de-a lungul secolului al X-lea.
  3. Cultura medievală a folclorului egiptean.

Folclorul indian este reprezentat de anumite povestiri despre și cu animale ce reflectă influențele fabulelor din vechea limbă sanscrită. Influențele colecției de povestiri și legende indiene "Baital Pachisi" sunt notabile, de asemenea.[4] Jataka e o colecție de 547 povestiri, ce conține în cea mai mare parte povestiri cu morală sau scopuri etnice. Povestea Boului și a Măgarului și Povestea Comerciantului și a soției sale sunt regăsite în cadrul povestirilor din ambele colecții Jakata și Nopți arabe.[5]

Influențele folclorului din Bagdad este reprezentat de povestirile despre și cu califul abbasid; influența de Cairo este evidențiată de către Cârpaciul Maruf. Povestiri cum ar fi Columnele Iram-ului (misteriosul Ad, orașul Iramului, descris în Coran [6]) e bazată pe legendele pre-islamice ale peninsulei Arabice; motivele sunt din povestea antică ce vine din Mesopotamia a lui Ghilgameș. Sunt notate, de asemenea, posibile influențe grecești.[7]

Versiuni[modificare | modificare sursă]

Prima versiune europeană a celor O mie și una de nopți (1704-1717) a fost tradusă în franceză de Antoine Galland dintr-o versiune în arabă și alte surse.[2] Această carte de 12 volume conține O mie și una nopți, povești arabe traduse în franceză, incluzând povestiri ce nu erau în manuscrisul arab original. "Lampa lui Aladin" și "Ali Baba și cei 40 de hoți" au apărut în prima versiune tradusă a lui Galland și nu se regăsesc în manuscrisul original. El a scris că le-ar fi auzit de la un povestitor sirian creștin din Alep, un literat maronit numit "Hanna Diab."

Versiunea lui Galland era foarte populară de-a lungul Europei, iar versiunile mai târzii ale celor O mie și una de nopți au fost publicate de către editorul lui Galland fără consentimentul acestuia. O bine-cunoscută versiune tradusă în engleză este acea a lui Richard Francis Burton, intitulată Cartea celor o mie și una de nopți (1885). Spre deosebire de versiunea precedentă, această versiune de 10 volume nu a fost cenzurată. Cu toate că era editată în epoca victoriană, conținea toate nuanțele și subînțelesurile erotice ale surselor materiale saturate cu figuri de stil și aluziile sexuale sau pederastice.

Burton s-a sustras legii victoriene cu un material obscen editând o ediție privată doar pentru abonați destul de aproape de publicarea cărții. Cele 10 volume originale au fost urmate de alte șase intitulate Suplimentarele nopți la cele o mie și una nopți, ce au fost tipărite între 1886 și 1888.


Cea mai recentă versiune a "Nopților" o include pe cea franceză a doctorului J. C. Mardrus, tradusă în engleză de Powys Mathers, și în mod remarcabil, o ediție critică bazată pe manuscrisul sirian original din secolul al XIV-lea, aflat în Biblioteca Națională, redactat în arabă de Muhsin Mahdi și interpretat în engleză de Husain Haddawy, fiind cea mai lungă, dar și cea mai bună versiune în limba engleză până în acel moment.

În 2005, academicianul brazilian Mademe Mustafa Jarouche a început publicarea versiunii tradusă în portugheză, bazată pe analiza comparativă a diverse manuscrise arabe. Primele trei volume din cele cinci sau șase planificate au fost publicate cuprinzând varianta siriană completă a cărții (volumele 1 și 2) și parțial versiunea egipteană de mai târziu (volumul 3 și restul).[8]

De-a lungul timpului[modificare | modificare sursă]

Arabic Manuscrisul celor O mie și una nopți în 1300s

Specialiștii au reunit de-a lungul timpului istoria textului și a apariției celor O mie și una de nopți :[9][10]

  • Cel mai vechi manuscris arab (câteva pagini scrise de mână) din Siria datând din timpuriul an 800 d.Hr., descoperit de un academician Nabia Abbott în 1948.
  • 900; Menționarea "Nopților" în "Fihrist" (Catalog de cărți), Ibn Al-Nadim în Bagdad. Se menționează despre istoria cărții și originile sale persane.
  • 900; A doua veche referință la "Nopți" în Muruj Al-Dhahab (Poiana de Aur) al lui Al-Masudi.
  • 1000; Mențiune ce se referă la originea persană a numele celor O mie și una Nopți de Qatran Tabrizi în următorul cuplet în persană:

هزار ره صفت هفت خوان و رويين دژ
فرو شنيدم و خواندم من از هزار افسان

A thousand times, accounts of Rouyin Dezh and Haft Khān
I heard and read from Hezār Afsān (literally Thousand Fables)

  • 1300; Existența manuscrisului sirian în Biblioteca Națională din Paris (conțanând în jur de 300 de povestiri).
  • 1704; traducerea franceză a lui Antoine Gallande prima versiune europeană a "Nopților". Volumele apărute mai târziu au fost introduse folosind numele lui Galland în pofida faptului că povestirile erau scrise de persoane necunoscute din ordinul editorului ce dorea să strângă cât mai multă popularitate pentru această ediție.
  • 1706; O versiune anonimă tradusă în limba engleză apare în Europa, versiunea "Grub Street".
  • 1775; versiunea egipteană a "Nopților" numită "ZER", ediție revizuită de Hermann Zotenberg, ediție ce conține 200 de povestiri (nu s-a păstrat nici un exemplar).
  • 1814; Calcutta I, cea mai nouă versiune arabă existentă în versiune tipărită, este publicată de British East India Company. Un al doilea volum a fost tipărit în 1818. Ambele aveau 100 de povestiri fiecare.
  • 1825-1838 ; Ediția Breslau/Habicht este publicată în arabă în 8 volume. Christian Maxmilian Habicht (născut în Breslau, Germania, 1775) a colaborat cu tunisianul Murad Al-Najjar și a creat această ediție conținând 1001 de povestiri. Folosind versiunea "Nopți", povestiri din Al-Najjar, și alte povestiri din surse necunoscute, Habicht a publicat versiunea sa în arabă și în germană.
  • 1842-1843; Patru adiționale volume de Habicht.
  • 1835 versiunea Bulaq version; Aceste două volume, tipărite de guvernul egiptean, sunt cea mai veche versiune tipărită (de către o editură), în arabă de un non-european. Este varianta textului ZER.
  • 1839-1842; Calcutta II (4 volume) este publicată. S-a reclamat a fi bazată pe un antic manuscris egiptean (ce nu a fost găsit niciodată). Această versiune conține mai multe elemente și povestiri decât versiunea lui Habicht.
  • 1838; versiunea Torrens în engleză.
  • 1838-1840; Edward William Lane publică traducerea în engleză. Notabil pentru excluderea conținutului ce Lane considera ca fiind "imoral" precum și notele antropologice despre obiceiurile arabe scrise de Lane.
  • 1882-1884; Poetul John Payne publică o versiune tradusă în întregime în limba engleză după Calcutta II, adăugând povestiri din Calcutta I și Breslau.
  • 1885-1888; Richard Francis Burton publică în engleză o traducere din diverse surse. Versiunea sa accentuează sexualitatea povestirilor cenzurate în traducerea Lane.
  • 1889-1904; J. C. Mardrus publică o versiune în limba franceză folosind edițiile Bulaq și Calcutta II.
  • 1984; Muhsin Mahdi publică în limba arabă o traducere despre care zice că ar fi copia fidelă a vechii versiuni arabe existente.
  • 1990; Husain Haddawy publică în limba engleză o traducere a versiunii lui Mahdi.

O mie și una de Nopți în culturile lumii[modificare | modificare sursă]

Literatură[modificare | modificare sursă]

Influențele "Nopților" în lumea Literaturii sunt imense. Scriitori diverși de la Henry Fielding până la Naguib Mahfouz au făcut referiri la această operă în propriile creații.

Exemple ce conțin influențe:

Edgar Allan Poe a scris "Thousand and Second Night" ca o povestire separată, denumită "The Thousand and Second Tale of Scheherazade". Descrie cea de-a 8-a și finala călătorie a lui Sinbad Marinarul, împreună cu diverse misterioase întâlniri ale lui Sinbad și echipajul său; anomaliile sunt descrise în notele explicative ale povestirilor. În timp ce regele este schimbător, exceptând cazul elefantului ce cară lumea în spate așezat pe spatele unei broaște țestoase, toate aceste mistere sunt reale, iar evenimentele au loc în diverse locuri de-a lungul sau înaintea vieții lui Poe; Povestirea se termină cu regele dezgustat de povestea Șeherezadei încât dispune ca a doua zi să fie executată.

Mihail Sadoveanu a scris "Divanul persian", carte ce are o structură asemănătoare, povestea "Divanului" bazându-se pe întâmplări povestite regelui prin care îi sunt prezentate acestuia diverse ipostaze ale femeii: manipulatoare, șireată și mincinoasă sau cuviinciosă și fidelă, unele spuse chiar de soția regelui, altele, povestite de vizir și de mai marii de la curte în speranța că viața tânărului fiu al regelui se va sfârși sau va fi salvată din mrejele în care îl atrăsese clevetitoarea soție a tatălui său.

Bill Willingham, creatorul seriei de comic Fables, a folosit povestirea celor 1001 Nopți ca bază pentru prefața Fables: 1001 Nights of Snowfall. În carte, Snow White îi povestește sultanului despre Fables, caracter literar magic, pentru a împiedica moartea acestuia.

Două remarcabile novele bazate pe cele 1001 Nopți sunt Arabian Nights and Days - Nopți și zile arabe de Naguib Mahfouz și When Dreams Travel - Când visul călătorește de Githa Hariharan. Cartea pentru copii The Storyteller's Daughter - Fiica povestitorului de Cameron Dokey este, de asemenea, derivată din cele 1001 Nopți.

1001 Nopți a inspirat poezia engleză. Două exemple sunt poemul lui Alfred Tennyson, "Recollections of the Arabian Nights - Recolecții ale nopților arabe" (1830) și cel al lui William Wordsworth "The Prelude - Preludiul" (1805).

The Book of One Thousand and One Nights - Cartea celor O mie și una Nopți are un ciudat verișor: The Manuscript Found in Saragossa - Manuscrisul din Saragossa, de Jan Potocki. Un nobil polonez din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce călătorește în Orient pentru a căuta ediția originală a celor 1001 Nopțifără rezultat. Întorcându-se în Europa, el a scris piesa sa de rezistență, o povestire cadru pe mai multe nivele.

În lucrările sale, Jorge Luis Borges face referire adeseori la cele 1001 Nopți.

De asemenea o mare influență are asupra faimoaselor ficțiuni de horror și știință, scriitorul H. P. Lovecraft în primii săi ani în care se imagina pe sine trăind aventurile eroilor din carte. S-a inspirat și în faimosul său "Necronomicon".

În criticile sale asupra adaptării pentru cinema "Metaphors on Vision," avangardistul regizor Stan Brakhage metaforic compară studio-ul de film Hollywood cu povestirile Șeherezadei, numindu-l "... eroina celor o mie și una nopți (Șeherezada trebuie să fi fost muza celei de-a șaptea arte)..."

În 2005 scenaristul Jason Grote folosea devizul literar al celor O mie și una Nopți pentru a crea 1001, combinând tradiționala povestire a Șeherezadei cu aluzii literare și culturale de la Egipt până la Flaubert, Jorge Luis Borges, "Vertigo" filmul lui Hitchcock , și "Thriller"-ul lui Michael Jackson. Caracterele principale alternează între a juca rolurile Șeherezadei și a regelui Shahriyar și cele ale lui Dahna din palestina și evreul Alan, ce sunt doi studenți indrăgostiți din modernul New York. Sceneta a avut premiera în Denver în 2006 și a deschis în ediția din octombrie 2007 a periodicului New York City puternice treceri în revistă.

În 2005 novelistul Joseph Covino Jr adapta povestirile clasice ale celor 1001 Nopți într-o trilogie formată din două părți, intitulată "Arabian Nights Lost: Celestial Verses 1&II - Pierderea nopților arabe: Versete Celestiale I și II"[1], [2]

Film și televiziune[modificare | modificare sursă]

Fișier:Arabian Nights Miniseries 1.jpg
Mili Avital în rolul Șeherezadei și Dougray Scott în rolul sultanului Shahryar, în miniseria aparținând companiei ABC/BBC Nopți arabe.

Au existat mai multe adaptări ale "Nopților" pentru televiziune și cinema.

Atmosfera celorO mie și una nopți a influențat filme cum e cel al lui Fritz Lang în 1921 Der müde Tod, filmul de Hollywood din 1924 The Thief of Bagdad-Hoțul din Bagdad în rolul principal cu Douglas Fairbanks, și remake-ul britanic al aceluiași din 1940. Diverse povestiri au servit ca sursă de material pentru Aventurile Prințului Achmed (1926), cel mai vechi film de desene animate existent.

Una din variantele bazate pe cele O mie și una nopți, a fost cea din 1942 cu filmul intitulat The Nights-Nopți arabe, în rolurile principale Maria Montez - Șeherezada, Sabu Dastagir - Ali Ben Ali și Jon Hall - Harun al-Rashid. Povestirea dă naștere tradiționalei versiuni a cărții. În film, Șeherezada este o dansatoare ce încearcă să-l înfrângă pe califul Harun al-Rashid și se căsătorește cu fratele său. După ce încercarea inițială a Șeherezadei eșuează iar ea e vândută ca sclavă, o așteaptă multe aventuri. Maria Montez și Jon Hall au jucat în rolurile principale în filmul din 1944 Ali Baba și cei 40 de hoți.

În 1959 UPA scoate o versiune animată despre Mr. Magoo, bazată pe cele 1001 Nopți arabe.

Osamu Tezuka a lucrat la două adaptări filmografice, filmul pentru copii Sinbad no Bōken din 1962 și Senya Ichiya Monogatari din 1969, un film de animație pentru adulți.

Cea mai comercială versiune de succes bazată pe 1001 de Nopți a fost Aladdin, filmul de desene animate aparținând companiei Walt Disney, ce avea în rolurile principale vocile lui Scott Weinger și Robin Williams. Filmul a avut diverse continuări sau reluări cum ar fi seria de televiziune Aladdin, aparținând aceleiași companii.

"The Voyages of Sinbad" - Călătoriile lui Sinbad a fost adaptat pentru televiziune și film de multe ori, cea mai recentă fiind versiunea de desene animate din 2003 Sinbad: Legend of the Seven Seas - Sinbad: Legenda celor șapte mări, în rolurile principale având voci ca cele ale lui Brad Pitt și Catherine Zeta-Jones. Poate că cel mai faimos film al lui Sinbad a fost cel din 1958 The Seventh Voyage of Sinbad - A șaptea călătorie a lui Sinbad, produsă de Ray Harryhausen, pionier în tehnica de animație stop-motion (tehnică ce folosește ecrane fotografice cu fotografii reale ale unor obiecte, ce rulate una după alta dau senzația de mișcare proprie; un exemplu este stop-motion cu plastilină).

O recentă adaptare pentru televiziune, câștigătoare a premiului Emmy, miniseria Arabian Nights - Nopți arabe, regizat de Steve Barron în rolul Șeherezadei cu Mili Avital iar Dougray Scott în cel al lui Shahryar. Original a fost prezentat mai mult de două nopți în 30 aprilie și 11 mai a anului 2000 de către compania ABC în Statele Unite ale Americii și de către BBC One în Regatul Unit.

O altă notabilă versiune a celor 1001 Nopți include faimosul film italian Il fiore delle mille e una notte de Pier Paolo Pasolini din 1974 și filmul francez din 1990 Les 1001 nuits, în care Catherine Zeta-Jones își face debutul în cinematografie în rolul Șeherezadei. Mai există numeroase producții Bollywood, incluzând Aladdin and Sinbad. În această versiune cei doi eroi se întâlnesc și își împărtășesc unul altuia aventurile; duhul lămpii este o femeie, iar Aladdin se căsătorește cu ea în loc de prințesă.

Muzică[modificare | modificare sursă]

În 1888, compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov finalizează Op. 35 Șeherezada, în patru părți, bazată pe patru din povestirile celor 1001 Nopți: "The Sea and Sinbad's Ship," "The Kalendar Prince," "The Young Prince and The Young Princess," și "Festival at Baghdad."

Există mai multe musicaluri și operete, fie bazate pe o povestire anume, fie recontituind atmosfera generală a cărții. Cele mai cunoscute sunt Chu Chin Chow (1916) și musicalul Kismet (1953), dincolo de nenumăratele musicaluri și pantonime după povestea lui Aladdin.

În 1990 a fost audiată în premieră La Noche de las Noches (span. „Noaptea nopților”), o lucrare pentru cvartet de coarde și instrumente electronice semnată de Ezequiel Viñao. Ea este bazată pe cartea lui Burton „Book of the Thousand Nights and a Night” (engl. „Cartea celor o mie și una de nopți”).[11]

În 1975, formația de rock progresiv Renaissance a lansat albumul Scheherazade and Other Stories (engl. „Șeherezada și alte povestiri”). A doua parte a acestui album este reprezentată de piesa „Song of Scheherazade” (engl. „Cântecul Șeherezadei”), o compoziție orchestrală rock.

În 1999, grupul power metal Kamelot a inclus în albumul The Fourth Legacy cântecul intitulat „Nights of Arabia”.

În 2003, grupul de nordic experimental indie pop When (Pedersen) a lansat albumul Pearl Harvest, în care sunt citate versuri din O mie și una de nopți.

În 2007, duetul japonez de muzică pop BENNIE K a lansat pe single piesa „1001 Nights”, însoțită de un videoclip conceput în jurul aceleiași teme. Tot în 2007, formația Finnish Symphonic Metal Nightwish a scris cântecul „Sahara”, prezent pe albumul Dark Passion Play.[12]

În 2008 a luat ființă grupul australian metalcore Ebony Horse, botezat după o povestire din ciclu.

Jocuri video[modificare | modificare sursă]

În 1990 EGA PC jocul de aventuri Quest for Glory II: Trial by Fire este bazat peThe Nights.

The Nights este baza pentru povestirea video jocului Sonic and the Secret Rings. În povestire, Sonic the Hedgehog este împins în povestire de către Shahra Duhul Inelului pentru a salva nopțile arabe ce sunt șterse de ticălosul duh Erazor. Duhul a fost cândva duhul lămpii din povestirea lui Aladdin și responsabilul ce l-a transformat pe Regele Solomon în schelet. Și alte lte caractere sunt preschimbate cum ar fi: Miles "Tails" Prower în locul lui Ali Baba, Knuckles the Echidnaîn locul lui Sinbad, și Doctorul Eggman în locul lui Regelui Shahryār.

Primul set de expansiune din Magic: The Gathering a fost "Arabian Nights (Magic: The Gathering)",conținând cărți bazate sau inspirate pe 1001 Nopți Acesta include cartea numită "Shahrazad" ce cere ca doi jucători să joace un joc separat inclus în jocul principal .

Jordan Mechner s-a bazat pe The Nights in populara serie Prince of Persia.

The Magic of Scheherazade își preia titlul din protagonista poveștilor.

1,001 Nights, un joc de povestitori, proprietar Meguey Baker, ce pune jucătorii în roluri de curteni în palatul sultanului și le este interzis să abandoneze rolul din diferite motive. Cu trecerea timpului, schimbă turul la spus povești și se pedepsesc unul pe celălalt ca și diversele caractere din povestiri în timp ce încearcă să câștige favoruri la curte și să-și câștige libertatea.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Zipes, Jack David; Burton, Richard Francis (1991). Nopți arabe: Minunățiile și fantasticele aventuri ale celor O mie și una nopți pg 585. Signet Classic
  2. ^ a b Jacob W. Grimm (1982). Selected Tales pg 19. Penguin Classics
  3. ^ Jewish sources
  4. ^ Burton, Richard F. (2002). Vikram și Vampirul sau Poveștile lui Hindu Devilry pg xi. Adamant Media Corporation
  5. ^ Irwin, Robert (2004). The Arabian Nights: A Companion pg 65. Tauris Parke Paperbacks
  6. ^ Miracles of the Qur'an - Modern Science Reveals New Miracles of the Qur'an
  7. ^ Pinault, David (1992). Tehnici de a povesti în Nopți arabe pg 5. Editura academică Brill
  8. ^ pt Cristiane Capuchinho, Lançada a primeira tradução do árabe d'As Mil e Uma Noites, USP Online, Universidade de São Paulo, 6 May 2005. Accessed online 12 November 2006.
  9. ^ Dwight Reynolds. "O mie și una nopți: Istoria textului și a apariției sale." Istoria literaturii arabe realizată de Cambridge: Literatura arabă în perioada post-clasică. Cambridge UP, 2006.
  10. ^ Irwin, Robert. The Arabian Nights: A Companion. Tauris Parke, 2004.
  11. ^ Ezequiel Vinao La Noche de las Noches
  12. ^ Lyrics of Sahara

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de O mie și una de nopți
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de O mie și una de nopți.

Film și televiziune[modificare | modificare sursă]