Sorana Coroamă-Stanca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sorana Coroamă-Stanca
SoranaCoroamaStanca.jpg
Sorana Coroamă-Stanca în 2005
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Decedată (85 de ani) Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescenaristă Modificați la Wikidata
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios” Modificați la Wikidata

Sorana Coroamă-Stanca (n. Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu, 24 ianuarie 1921, Chișinău - d. 7 ianuarie 2007, București) a fost o autoare, regizoare și scenaristă română, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Educație[modificare | modificare sursă]

După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iași (1946), s-a îndreptat spre regia de teatru, avându-i ca maeștri pe Marietta Sadova, Alice Voinescu, Aurora Nasta, Lucia Sturdza Bulandra, Soare Z. Soare, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu.

Excluderea din viața publică între 1959 și 1965[modificare | modificare sursă]

Între 1959 și 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența.

Regizor artistic[modificare | modificare sursă]

A lucrat la Teatrul „Constantin Nottara”, Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic între 1965-1969), Teatrul Mic din București (1969-1978), Teatrul „Ion Vasilescu” (1978-1983), Teatrul de Operetă (director între 1990-1992), „Theatrum Mundi”, la Deutsches Nationaltheater din Weimar și la Jena și a montat opera Oedip de Enescu la Opera din Weimar. A întreprins numeroase turnee cu piesele regizate de ea, în țară și în străinătate (Germania, URSS, Polonia, Iugoslavia, Maroc).

A regizat peste 190 de spectacole de teatru, printre care Cerere în căsătorieCehov, Coboară iarnaMaxwell Anderson, Petru RareșHoria Lovinescu, Comedia erorilorShakespeare, Micii burgheziMaxim Gorki, Vrăjitoarele din SalemArthur Miller, Soțul idealOscar Wilde, BeckettJean Anouilh, Lungul drum al zilei către noapteEugene O'Neill, Noaptea iguaneiTennessee Williams, Profesiunea doamnei Warren de G. B. Shaw, Rața sălbaticăH. Ibsen, Viforul, Luceafăru, Hagi TudoseBarbu Ștefănescu Delavrancea, Liola, Dar nu e nimic seriosLuigi Pirandello, AmfitrionPlaut, CafeneauaGoldoni, UrsulCehov, Steaua SevilleiLope de Vega, D’ale carnavaluluiI. L. Caragiale. A colaborat la radio-televiziune regizând serialul Mușatinii, O noapte furtunoasă – Caragiale, EgmontGoethe și teatru radiofonic.

A fost cadru universitar la Institutul de Teatru „I. L. Caragiale” din București, la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și la Universitatea „Hyperion” din București.

Sorana Coroamă-Stanca a scris piese de teatru (Seară cu dans, Ploaia pe acoperiș, Podul, Un anotimp fără nume, Veghea tânărului războinic ș.a.), și scenariii (Mușatinii, Afacerea Protar, după Mihail Sebastian) și a fost cunoscută ca eseistă, critic teatral și literar.

După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației „Memoria”, în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București, membră UNITER și a Uniunii Scriitorilor.

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Căsătorită, prima oară, la 15 noiembrie 1942, la Iași, cu economistul și doctorul în drept Sextil Coroamă, subdirector în Guvernământul Bucovinei, cu care a avut un fiu, istoricul și muzeograful Radu Coroamă. Al doilea soț a fost poetul, prozatorul, dramaturgul și actorul clujean Dominic Stanca. Corpul neînsufletit al artistei a fost depus la cimitirul Reînvierea.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Decorații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Decretul nr. 1015 din 6 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori și tehnicieni de scenă de la Teatrul național „Vasile Alecsandri” din Iași, publicat în Buletinul Oficial nr. 96 din 7 noiembrie 1967.
  2. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 2, anexa 2, e) 39.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Șerban N. Ionescu, Dicționarul panoramic al personalităților din România secolul XX, București, 2006, p. 109;
  • Dicționarul biografic al literaturii române, Paralela 45, București, 2006, Vol I, p. 392

Legături externe[modificare | modificare sursă]