Gheorghe Ruset Roznovanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gheorghe Ruset Roznovanu
Gheorghe Ruset-Roznovanu.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupație om politic Modificați la Wikidata
Palatul Roset-Roznovanu. Clădirea adăpostește actualul sediu al primăriei Iași

Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu, cunoscut și sub numele de Rosset-Roznovanu sau Rosetti-Roznovanu, (n. 1 martie 1834, Roznov - d. 2 octombrie 1904, Roznov) a fost un ofițer și politician român, membru al familiei nobiliare Rosetti. Gheorghe Ruset-Roznovanu a fost ispravnic al județului Neamț între anii 1871-1876, a participat la Războiul de Independență având comanda Brigăzii 4 Călărași și ulterior, după retragerea din armată, a fost ales deputat și senator din partea Partidului Conservator.

Familia[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a născut la 1 martie 1834 la Roznov,[1] părinții săi fiind Alecu Ruset-Roznovanu și Ruxandra Ruset-Roznovanu (n.Callimachi).[2] Alecu Ruset-Roznovanu făcea parte din ramura moldoveană a familiei Rosetti, ramură care a dat Principatului Moldovei numeroși demnitari între care Antonie Ruset, voievod al Moldovei între anii 1675-1678, și Iordache Ruset-Roznovanu, caimacam al Moldovei în anul 1807. Părinții săi au moștenit moșia din Roznov,[3] stăpânirea acestei proprietăți fiind la originea numelui compus al acestei ramuri a Rosetteștilor,[4] și au fost proprietarii Palatului Roset-Roznovanu, actualul sediu al primăriei Iași, și Palatului Calimachi, primul sediu al Universității din Iași. A avut o soră, Adela Rosetti-Roznovanu, și doi frați, Alexandru Catargiu (1825-1897) și Nicolae Calimachi-Catargiu (1830-1882), frați din prima căsătorie a mamei cu Ștefan Catargi (1789-1866).

Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a căsătorit în anul 1862 cu Alexandrina Câmpineanu (d. 1907), fiica boierului Ioan Câmpineanu, mare logofăt al Dreptății din Valahia.[2][5] Din această căsătorie a rezultat un fiu, Alexandru (n. 1863 - d. 1883), singurul moștenitor direct, decedat la vârta de 20 de ani în urma unei pneumonii.[6]

Cariera militară[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Ruset-Roznovanu a făcut studii în străinătate, întâi în Austria și apoi în Rusia[1] unde a absolvit școala de cavalerie din Sankt-Petersburg. După terminarea studiilor militare și-a început cariera militară activând în Regimentul de Gardă Călare din garda imperială rusă.[2]

Reîntors în Moldova înainte de Unirea Principatelor Române a intrat în miliție fiind avansat la gradul de colonel, primind comanda unui regiment de jandarmi și fiind pentru un timp ispravnic (prefect) al județului Neamț. Deși filorus[7] și antiunionist, relațiile sale cu Alexandru Ioan Cuza au fost bune (soția acestuia, Elena Cuza, făcând și ea parte din familia Rosetti) ceea ce a permis numirea sa, în anul 1860, la comanda Regimentului 4 Infanterie de Linie și ulterior, între 1862-1863, la Regimentului 1 Lăncieri. Avansat la gradul de colonel, a luptat în Războiul de Independență având comanda Brigăzii 4 Călărași ce a acționat în sectorul de front cuprins între Grivița și Vidin.[7]

Cariera politică[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a retras din armată la terminarea războiului și a desfășurat o importantă activitate politică de partea Partidului Conservator.[7] A reprezentat partidul în Parlamentul României ca deputat (1866-1870), fiind pentru un timp președinte al Camerei Deputaților, și senator, începând cu anul 1871.[2] În același an a fost ales președinte al Consiliului județean Neamț și ulterior a fost numit prefect al județului Neamț, funcție în care a contribuit la dezvoltarea rețelei de drumuri a județului.[7]

Activitatea filantropică[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Ruset-Roznovanu a fost un filantrop, finanțând construirea și funcționarea la Roznov, localitatea unde își avea moșia, a primei școli din comună (1865) precum și a bisericii „Sf. Nicolae” (1884-1892),[8] construită în stil slavon-bizantin de inginerul Ioan Bacalu după planurile arhitectului rus Nicolai Vladimirovici Sultanov⁠(ru), director al Institutului de Ingineri „Împăratul Neculai I” din Petrograd, cunoscut pentru realizarea monumentul țarului Alexandru al II-lea de la Kremlin.[3][9][10] Gheorghe Ruset-Roznovanu a contribuit, de asemenea, la înființarea spitalului din localitate (1892), la construirea clădirii primăriei și la realizarea căii ferate Bacău-Piatra Neamț și a gării din Roznov.[2]

Moștenirea[modificare | modificare sursă]

Neavând descendenți direcți, colonelului Gheorghe Alexandru Ruset-Roznovanu a lasat prin testament întreaga sa avere pentru realizarea de opere de binefacere: întreținerea bisericii din Roznov, finanțarea a patru paturi la spitalul din Roznov, acordarea de burse de studii.[11] Testamentul a fost atacat în justiție de rude, acestea câștigând în final procesul.[12]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Piatra funerară și mormântul lui Gheorghe Ruset-Roznovanu au fost executate de scuptorul italian Vincenzo Puschiasis.

Pentru a onora memoria lui Gheorghe Ruset-Roznovanu, în anul 1905 a fost dezvelită o statuie amplasată în fața Palatului administrativ din Piatra Neamț, statuie mutată ulterior în grădina publică din centrul orașului.[2]

În anul 2002, parohia a înființat „Muzeul Gheorghe Ruset-Roznovanu” la demisolul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Roznov, în cripta familiei Ruset-Roznovanu.[9] Muzeul păstrează obiecte personale ale colonelului Gheorghe Ruset-Roznovanu, medalii și decorații care i-au fost decernate acestuia, fotografii și icoane.[9]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Vasile, 2011, p. 47.
  2. ^ a b c d e f Văcaru, Vasile, 2009, p. 359.
  3. ^ a b Lahovari, Brătianu, Tocilescu, 1902, p. 286.
  4. ^ Cireș, Lazăr, 2007.
  5. ^ Vasile, 2011, p. 51.
  6. ^ Pagina Roznov pe situl Centrului de Informare Turistică „Gheorghe Iacomi” Piatra-Neamț. Pagină accesată la 8 aprilie 2013.
  7. ^ a b c d Vasile, 2011, p. 48.
  8. ^ Pagina Scurt istoric pe situl Primăriei Roznov. Pagină accesată la 8 aprilie 2013.
  9. ^ a b c ***, Mesagerul de Neamț, 12 februarie 2011.
  10. ^ Sava, Ceahlăul, 6 decembrie 2012.
  11. ^ Vasile, 2011, pp. 52-77.
  12. ^ Codreanu, 1908, p. 61.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]