Gheorghe Ruset Roznovanu

Gheorghe Roznovanu
Date personale
Născut	1 martie 1834 Roznov, Moldova
Decedat	2 octombrie 1904 (70 de ani) București, România
Părinți	Alexandru Rosnovanu[*]​
Cetățenie	România  Principatul Moldovei
Ocupație	politician avocat
Limbi vorbite	română rusă
Deputat al României
În funcție 1866 – 1870
Președinte al Consiliului Județean Neamț
Președinte al Camerei Deputaților din România
Senator al României
Prefect al județului Neamț
Partid politic	Partidul Conservator

Palatul Roznovanu, sediul primăriei Iași.

Gheorghe Ruset-Roznovanu (n. 1 martie 1834, Roznov, Moldova – d. 2 octombrie 1904, București, România) a fost un soldat și politician român, membru al familiei boierești Rosetti. A fost prefect al județului Neamț între 1871 și 1876, a participat la Războiul de Independență al României în calitate de comandant al Brigăzii 4 Călărași, iar ulterior a fost deputat și senator în Parlamentul României, reprezentând Partidul Conservator.

Biografie

Gheorghe Ruset-Roznovanu s-a născut la 1 martie 1834 (alte surse datează 1832), la Roznov. Vlăstar al familiei boierești moldoveni Rosetti, părinții săi au fost hatmanul Alexandru Rosnovanu și soția sa, Ruxandra Callimachi. A avut o soră, Adela Roznovanu, și doi frați vitregi, Alexandru Catargiu (1825-1897) și Nicolae Calimachi-Catargiu (1830-1882), din prima căsătorie a mamei cu Ștefan Catargiu (1789-1866).

După ce a terminat școala acasă, și-a finalizat studiile secundare la Paris, unde a promovat Bacalaureatul. La vârsta de 17 ani, a fost trimis la Sankt Petersburg, unde s-a antrenat la școala de cadeți, apoi a intrat în Armata Imperială Rusă, servind ulterior sub comanda Marelui Duce Serghei Alexandrovici. Rosnovanu a servit acolo până la sfârșitul Războiului Crimeii, când s-a întors în Moldova și a intrat în Armata Moldovei ca sublocotenent în 1857 (înainte de Unirea Principatelor). A avansat la maior în 1858 și a demisionat din funcția de colonel în 1863 din ceea ce era acum Armata Română. În 1862, s-a căsătorit cu Alexandrina Câmpineanu, fiica lui Ion Câmpineanu, mare logofăt al Dreptății din Țara Românească. Cei doi au avut un fiu, Alexandru (1863–1883), decedat la vârsta de 20 de ani din cauza unei pneumonii.

Deși filorus și antiunionist, relațiile sale cu Alexandru Ioan Cuza au fost bune (soția acestuia, Elena Cuza, făcând și ea parte din familia Rosetti)..

   Vezi și articolul:  Partida rusă (România)Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Conservator, a făcut parte din adunarea constituțională din 1866 convocată de Carol I și a fost ales deputat pentru prima dată în Adunarea Deputaților în 1867. Revenit în serviciul militar activ în 1869, a fost o perioadă prefect al județului Neamț până în 1876. Apoi a practicat avocatura. Roșnovanu a participat la Războiul de Independență al României unde a comandat Brigada 4 Călărași. În 1879, a fost ales în Senat. A părăsit definitiv armata în 1884. Din mai până în decembrie 1891, a fost președintele Adunării. A deținut și funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

În calitatea a de președinte al Consiliului județean Neamț și de prefect al județului Neamț, a contribuit la dezvoltarea rețelei de drumuri a județului.

A contribuit, de asemenea, la dezvoltarea localității Roznov prin finanțarea unor instituții și obiective publice, inclusiv o școală (1865), o biserică (1884–1892), o gară, un spital (1892) și clădirea primăriei, precum și a căii ferate Bacău–Piatra Neamț.

Roșnovanu a murit la București și a fost înmormântat la Roznov. Monumentul funerar a fost realizat de sculptorul italian Vincenzo Puschiasis. Prin testament, a dispus ca averea sa să fie utilizată pentru întreținerea bisericii din Roznov, finanțarea unor paturi în spitalul local și acordarea de burse de studii. Testamentul a fost contestat în instanță de rude, care au obținut anularea sa.

În 1905 a fost inaugurat un monument dedicat acestuia în fața Palatului Administrativ din Piatra Neamț, ulterior relocat în grădina publică a orașului. Un liceu din Roznov îi poartă numele. În 2002, în demisolul bisericii „Sfântul Nicolae” din Roznov, a fost amenajat Muzeul „Gheorghe Ruset-Roznovanu”, situat în cripta familiei. Muzeul include obiecte personale, decorații, fotografii și icoane.

Bibliografie

• ***, «Biserica „Sf. Nicolae”, bijuterie arhitectonică a Roznovului», Mesagerul de Neamț, 12 februarie 2011.
• Tudor Cireș, Simona Lazăr, „Milostenia de la Roznov” Arhivat în 17 octombrie 2021, la Wayback Machine., Jurnalul Național, 10 ianuarie 2007.
• Ioan S. Codreanu, Curierul judiciar: doctrină-jurisprudență-legislațiune-economie politică-finanțe-sociologie, Editura Codreanu e Săvoiu, 1908.
• Lahovari, G.I., Brătianu, C.I., Tocilescu, G. Marele Dicționar Geografic al Romîniei, vol. V, Stab. grafic J.V. Socecŭ, București, 1902.
• Nedeloiu, Paul Daniel, „Partida rusă. Colonelul Gheorghe Ruset-Roznovanu”, Magazin Istoric, Anul XLVI, serie nouă, nr. 5 (542), mai 2012, pag. 81-83.
• Nicolae Sava, «La Roznov, unica biserică „rusească” din Neamț», Ceahlăul, 6 decembrie 2012.
• Iulian – Mihail Vasile, Ctitoriile familiei Rosetti la Roznov Arhivat în 18 octombrie 2015, la Wayback Machine., Editura Alfa, 2011, ISBN: 978-606-8090-79-5.
• Silviu Văcaru, Iulian Vasile, Comori de artă religioasă la biserica „Sf. Nicolae” din Roznov^{[nefuncțională – arhivă]} , MONUMENTUL XI - Lucrările Simpozionului Național Monumentul – Tradiție și viitor, Ediția a XI-a, Iași, 2009. Volum coordonat de Mircea Ciubotaru, Lucian-Valeriu Lefter, Aurica Ichim și Sorin Iftimi, pp. 359–92, ISSN 1844-9042.

Legături externe

• Gheorghe Ruset-Roznovanu pe situl Enciclopedia României.