Partidul Conservator (România, 1880–1918)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Partidul Conservator (1880-1918))
Pentru alte sensuri, vedeți Partidul Conservator.
Partidul Conservator
Președinte Manolache Costache Epureanu
Lascăr Catargiu
Ion Emanuel Florescu
Gheorghe Grigore Cantacuzino
Petre P. Carp
Titu Maiorescu
Alexandru Marghiloman
Fondat 3 februarie 1880


Sediu București
Ideologie politică Conservatorism
Pașilor mărunți
Poziție politică Centru
Afiliație internațională
Afiliație europeană
Grup europarlamentar
Culori Alb
Site web
Vezi și [[Politica {{{țară-genitiv2}}}]]

[[:Categorie:Partide politice în {{{țară}}}|Partide politice]]
[[Alegeri în {{{țară}}}|Alegeri]]

Partidul Conservator a fost între 1880[1] și 1918 una dintre cele două forțe politice principale din România, cealaltă fiind Partidul Național Liberal. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa.

A fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică „Juna Dreaptă” (noiembrie 1868) și ziarul Timpul (fondat martie 1876).[1]

Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici investițiilor în industria grea.

Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. După Marea Unire a Transilvaniei cu România, conservatorii nu au mai jucat însă un rol important în politica României.

La începutul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. În ianuarie 1908, Take Ionescu a părăsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). În mai 1915, a părăsit partidul Nicolae Filipescu împreună cu un grup care susținea intrarea în primul război mondial de partea Antantei; în octombrie 1916, grupările lui Filipescu și Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naționalist.[2]

În perioada 19181919 partidul s-a rupt în Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat în 1922 cu Partidul Național-Țărănesc) și Partidul Conservator-Progresist.[3]

Guverne formate[modificare | modificare sursă]

Președinții partidului[modificare | modificare sursă]

Alți membri importanți[modificare | modificare sursă]

Publicațiile partidului[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Scurtu 1982, p.41n; pentru data de fondare a partidului este indicată februarie 1880, fără a fi specificată ziua din lună.
  2. ^ Scurtu 1982, p.42
  3. ^ Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu - Istoria Românilor între anii 1918–1940, pe pagina de web creată de Universitatea București.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ioan Scurtu, Viața politică din România 1918–1944, Albatros, 1982.
  • Anastasie Iordache, Originile și constituirea Partidului Conservator din România, Editura Paideia, 1999