Districtul Brașov (în germanăKronstädter Distrikt, în maghiarăBrassó vidék) este zona de graniță din apropierea Brașovului de la începutul secolului al XIV-lea, în acele vremuri denumirea de district fiind dată de obicei teritoriilor cu organizare militară specifică, ce aveau ca rol apărarea frontierelor Transilvaniei. Prima atestare documentară a districtului brașovean datează din anul 1331, iar din 1353[1] se menționează existența unei administrații săsești proprii, ce avea reședința la Brașov.
Regele Ludovic I a făcut în anul 1366 o reformă juridico-administrativă, care prevedea pentru orașul și Districtul Brașov o instanță de apel formată din cele „Șapte scaune” săsești cu sediul la Sibiu. Ca urmare, s-au restrâns atribuțiile comitelui brașovean de la întregul Comitat Brașov doar la zona districtului săsesc. Astfel, în perioada 1377 - 1378 funcția de comite suprem era atribuită lui Johann von Scharfeneck, fost castelan al Tălmaciului între anii 1376-1383 și practic comandantul militar al regiunii de graniță din sudul Transilvaniei.
Sursa 1 - Domeniul Branului și posesiuni ale Brașovului Sursa 2 -Date preluate din Th.Nägler, „Așezarea sașilor în Transilvania” — București, Editura Kriterion, 1992, pg. 227, ISBN -973-26-0229-5.