David (Biblie)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți David.
Statuia lui David de Nicolas Cordier de la capela Borghese din bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Diferite interpretări referitoare la descrierile din Biblie despre extinderea teritoriilor regatului stăpânit de David
Regatul Israelului (unit)

David (ebraică: דָּוִד, דָּוִיד, Davíd,tiberiană Dāwîḏ; ISO 259-3 Dawid;Strong's: Daveed;arabă: داود‎ Dāwūd; ) este un personaj biblic care a fost, conform Bibliei ebraice, al doilea rege al Regatului unit al Israelului, succesorul lui Saul și tatăl lui Solomon, și conform evangheliilor Noului Testament, Matei și Luca, strămoșul lui Iisus. Se consideră că a trăit aproximativ între 1040–970 î.e.n., domnind peste regatul lui Iuda între 1010–1002 î.e.n.,[1] iar peste Regatul unit al Israelului între 1002–970 î.e.n.[1]. Coranul îl descrie de asemenea ca pe un rege și proroc, tatăl lui Solomon.

Viața și domnia sa sunt descrise în :1 Samuel, 2 Samuel, 1 Împărați și 1 Cronici. Este foarte cunoscut și pentru faimoasa luptă cu Goliat pe care îl învinge folosind o praștie(1Samuel 17).[2][3][4]

David este un personaj important în tradiția religioasă și culturală evreiască, creștină și islamică. În Biblie, David, sau David HaMelekh, este regele Israelului și al poporului evreu. Tradiția biblică susține că un descendent direct al lui David va fi Mesia, iar tradiția creștină consideră că acest Mesia este Iisus. În islam este considerat a fi profet și regele unei națiuni.[5]

Este descris ca un rege drept și înțelept, nu lipsit de mari păcate, ca un războinic, muzician și poet apreciat, fiind considerat autorul mai multor psalmi din cartea Psalmilor.

Este venerat ca sfânt și proroc în biserica catolică (având ziua de 29 decembrie). De asemenea este venerat de creștinii ortodocși în Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului (între 11-17 decembrie).Biserica apostolică armeană comemorează pe Sfântul rege și proroc David la 24 decembrie, imediat dupa a cincea duminică a Postului de Crăciun. Creștinii copți consacră, tot iarna, ziua de de 23 Kiahk, aniversării decesului lui David.

David cel biblic[modificare | modificare sursă]

David, fiul lui Isai, din tribul Iuda, își începe cariera ca militar în slujba predecesorului său Saul, regele fondator al Israelului, cu a cărui fiică Micol se căsătorește, potrivit tradiției, după victoria asupra filisteanului Goliat. Conform cu 1 Samuel 17:45-50 David l-ar fi ucis pe Goliat cu praștia, însă conform cu 2 Samuel 21:19 pe ucigașul lui Goliat nu îl chema David ci Elhanan.[6][7][8] Popularitatea lui David trezește suspiciunea lui Saul și-l obligă pe acesta să se refugieze în regiunea de graniță a Iudeei, apoi în slujba dinastului filistean al cetății Gath.

După moartea lui Saul în lupta de la Gilboa împotriva filistenilor, David este proclamat inițial rege în sud, în Iudeea, având ca reședință orașul Hebron, apoi după dispariția lui Ișboșet, fiul și succesorul lui Saul, este recunoscut ca suveran și în Israel, realizând astfel unirea celor 12 triburi israelite sub autoritatea sa. Sprijinindu-se pe o puternică armată permanentă și profitând de o conjunctură internațională favorabilă – slăbirea Egiptului și declinul puterilor hegemone ale Mesopotamiei, Asiria și Babilonia – David reușește să extindă sensibil hotarele, creând, conform mitului biblic, singura dată în istorie, un imperiu israelit (în mod real acest imperiu a existat doar în imaginația autorilor istoriei deuteronomiste[9]).Este de remarcat, însă, că în limba Bibliei nu exista un cuvânt pentru „imperiu” sau „împărat”, ci doar pentru „regat” și „rege”. Și termenul de Cărțile Împăraților folosit uneori în traducerile Bibliei a fost abandonat in favoarea celui mai corect de Cărțile Regilor.

În trei campanii, David sfarmă puterea filistenilor și instituie controlul asupra cetății Gath; moabiții de pe malul răsăritean al râului Iordan sunt supuși, arameii care vizau controlul Transiordaniei sunt înfrânți iar Hanun, regele din Ammon, devine vasal Israelului. Campanii dificile sunt purtate împotriva Regatului Edom de la hotarele meridionale ale Israelului până la nimicirea acestuia. Relații prietenești sunt stabilite cu Fenicia și îndeosebi cu Hiram, regele Tirului, cu Talmai din Geșur și cu Regatul Hamat.

Remarcabil om de stat, talentat comandant de oști și strălucit diplomat, David schițează structurile organizatorice ale noului stat centralizat ce se întindea de la Marea Mediterană la Eufrat și la Marea Roșie. Ocupând apoi și fortificând Ierusalimul, David face din vechiul oraș al iebusiților capitala politică și religioasă a regatului, în care cultul monoteist al lui Iahwe este impus ca religie de stat. David începe pregătirile de construcție a Templului care va fi înălțat de fiul și succesorul său Solomon (965 – 928 î.Hr.). Aparatul administrativ acum instituit număra în rândurile sale numeroși ofițeri dar și cadre talentate din rândul populațiilor neisraelite. Răscoalele conduse de fiul său Absalom, de Șeba ș.a., reprimate fără mare dificultate, reflectă opoziția cercurilor tribale din nord, nemulțumirile de îngrădirea autorității lor. Muzician și poet de talent, David (autorul prezumtiv al Psalmilor) devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă.

David cel istoric[modificare | modificare sursă]

„Din punct de vedere arheologic și istoric, redatarea acestor orașe de la epoca lui Solomon la perioada omridă are implicații enorme. Ea înlătură singura dovadă arheologică după care ar fi existat vreodată o monarhie unită cu capitala în Ierusalim și arată că David și Solomon erau, în termeni politici, nimic altceva decât căpitani ai ținutului deluros, a căror rază administrativă era limitată la nivelul local, adică la ținutul deluros.[9]
—Israel Finkelstein, Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.
Biblia afirmă că Iehoșafat, un contemporan al lui Ahab, a oferit forță de muncă și cai pentru războaiele regatului de nord contra arameilor. El și-a întărit legătura cu regatul de nord prin a aranja o căsătorie diplomatică: prințesa israelită Ataliah, sora sau fiica Regelui Ahab s-a căsătorit cu Iehoram, fiul lui Iehoșafat (2 Imparati 8:18). Casa lui David din Ierusalim era direct legată (și se pare dominată) de regii israeliți din Samaria. De fapt, am putea sugera că aceasta a reprezentat cucerirea de către nord a Iudei prin căsătorire. Astfel, în secolul al IX-lea î.e.n. - la un secol după presupusa domnie a lui David - putem în sfârșit descrie existența unei mari monarhii unite în Israel, întinzându-se de la Dan în nord până la Beer-șeba în sud, cu teritorii semnificative cucerite în Siria și Transiordania. Dar această monarhie unită - o monarhie unită reală - era condusă de casa lui Omri, nu de casa lui David, iar capitala ei era Samaria nu Ierusalimul.[10]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition.

Jonathan Michael Golden menționează că teza conform căreia David ar fi avut un regat nu este susținută de dovezi arheologice.[11] Alți arheologi ca Eilat Mazar, Yossef Garfinkel, Michael Hasel, Martin Kingbeil [12] afirmă ca entitatea politică sub conducerea lui David și a lui Solomon era realmente un regat, mai larg decât în opiniile lui Finkelstein și Silberman. Golden afirmă că argumentele acestor din urmă, bazate pe „inexistența dovezilor nu este o dovadă a inexistenței”, presupunându-se, de exemplu, că regele Irod cel Mare ar fi distrus rămășițele arheologice prin construcțiile sale ambițioase din secolul I î.Hr.[13] În documentarul BBC „Secretele îngropate ale Bibliei” din 2011, dr. Stavrakopoulou afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yossef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi dintre ei fiind șefi de excavații ale unor situri presupuse davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza regatului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit.[14] După ea, acest lucru ar indica resentimentele față de regatul Israel ale autorilor din regatul Iuda.[14] Baruch Halpern menționa în documentar că David cel istoric a fost cu totul diferit de omul pios pe care îl rețin unii ca fiind zugrăvit în Biblie:a fost de fapt un om viclean, care, uneori și-a înjunghiat apropiații pe la spate. [14] Dar aceste lucruri reies din Biblia însăși, care nu ascunde laturile sale negative.

Referitor la descoperirile de la Khirbet Qeiyafa, un număr de arheologi au susținut că ar fi vorba de orașul biblic Sha'arayim sau Neta'im[15] și că ar putea conține ruinele palatului regelui David.[16][17] Alții sunt sceptici, susținând că ele pot reprezenta fie o fortăreață iudaică, fie una canaanită.[18]

Baruch Halpern l-a descris pe David drept "vasalul de o viață" al lui Achiș, regele filistean al Gatului;[19] Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman au identificat drept cea mai veche și mai de încredere secțiune din Cărțile lui Samuel acele capitole care îl descriu pe David drept lider carismatic al unei cete de luptători („rebeli și bandiți”) care a capturat Ierusalimul și și-a stabilit capitala acolo.[20] Steven McKenzie, profesor universitar asociat la Colegiul Rhodes și autor al cărții King David: A Biography, crede că David provenea de fapt dintr-o familie bogată, îl caracterizează ca „ambițios și lipsit de scrupule”, un „tiran” care și-a ucis oponenții, inclusiv proprii săi fii.[21]Bineînțeles, McKenzie își bazează interpretările pe povestirea realistă biblică.

Cercetări critice a Bibliei susțin că relatarea biblică a ascensiunii lui David cuprinde multe aspecte de propagandă politică — un posibil răspuns la acuzații contemporane contra lui, la implicarea lui în asasinate și regicide.[22]


Predecesor:
Titlu nou
Rege în Iuda
1007 - 1005

Succesor:
Solomon


Predecesor:
Isboșet
Rege al Israelului
1005 - 967

Succesor:
Solomon



Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Carr, David M. & Conway, Colleen M., An Introduction to the Bible: Sacred Texts and Imperial Contexts, John Wiley & Sons (2010), p. 58
  2. ^ Israël Finkelstein et Neil Asher Silberman, Les rois sacrés de la Bible, éd. Gallimard/Folio, 2007, p. 15,16
  3. ^ Ce nu spune Biblia despre lupta dintre David și Goliat | Historia
  4. ^ Lupta dintre David si Goliat, mai mult decat o poveste ?
  5. ^ Sura 2, verset 251; Sura 6, verset 84; Sura 17, verset 55; Sura38, versete 17-19 și altele http://www.islamcluj.ro/pdf/coran.pdf
  6. ^ Cf. Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2006). „Prologue. The Shepherd and the Slingstone” (în engleză). David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition. New York: Free Press. p. 2. ISBN 978-0-7432-4363-6. http://books.google.nl/books?id=uH7Kg9yEc7AC&pg=PA2&dq=why+does+the+bible+in+an+often+overlooked+passage&hl=nl&ei=G_QuTcXrEJHtsgaEwc3aBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCkQ6AEwAA#v=onepage&q=why%20does%20the%20bible%20in%20an%20often%20overlooked%20passage&f=false. Accesat la 24 decembrie 2010. „Why does the Bible, in an often-overlooked passage, credit another hero with the killing of Goliath?” 
  7. ^ Finkelstein și Silberman (2006: 195-196).
  8. ^ Halpern, Baruch (2004). David's Secret Demons: Messiah, Murderer, Traitor, King. Wm. B. Eerdmans Publishing. p. 8. ISBN 978-0-8028-2797-5. http://books.google.com/books?id=tn8PG4XfuBAC&pg=PA8. „Most likely, storytellers displaced the deed from the otherwise obscure Elhanan onto the more famous character, David.” 
  9. ^ a b Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „8. In the Shadow of Empire (842-720 BCE)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. pp. 189–190. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA190&dq=david+and+solomon+%22little+more+than+hill-country+chieftains&hl=nl&ei=36DVTPbjG4ej4Qa7qoniBw&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=4&ved=0CDcQ6AEwAw#v=onepage&q=david%20and%20solomon%20%22little%20more%20than%20hill-country%20chieftains&f=false. „Archaeologically and historically, the redating of these cities from Solomon's era to the time of Omrides has enormous implication. It removes the only archeological evidence that there was ever a united monarchy based in Jerusalem and suggests that David and Solomon were, in political terms, little more than hill country chieftains, whose administrative reach remained on a fairy local level, restricted to the hill country.” 
  10. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2006). „3. Murder, Lust, and Betrayal” (în engleză). David and Solomon. In Search of the Bible's Sacred Kings and the Roots of the Western Tradition. New York: Free Press. p. 103. ISBN 978-0-7432-4363-6. http://books.google.nl/books?id=uH7Kg9yEc7AC&pg=PA103&dq=represented+the+north%27s+takeover+by+marriage+of+Judah&hl=nl&ei=_d0TTY6EJsqyhAeL_aS4Dg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCYQ6AEwAA#v=onepage&q=represented%20the%20north%27s%20takeover%20by%20marriage%20of%20Judah&f=false. Accesat la 24 decembrie 2010. „The Bible reports that Jehoshaphat, a contemporary of Ahab, offered manpower and horses for the northern kingdom's wars against the Arameans. He strengthened his relationship with the northern kingdom by arranging a diplomatic marriage: the Israelite princess Athaliah, sister or daughter of King Ahab, married Jehoram, the son of Jehoshaphat (2 Kings 8:18). The house of David in Jerusalem was now directly linked to (and apparently dominated by) the Israelite royalty of Samaria. In fact, we might suggest that this represented the north's takeover by marriage of Judah. Thus in the ninth century BCE—nearly a century after the presumed time of David—we can finally point to the historical existence of a great united monarchy of Israel, stretching from Dan in the north to Beer-sheba in the south, with significant conquered territories in Syria and Transjordan. But this united monarchy—a real united monarchy—was ruled by the Omrides, not the Davidides, and its capital was Samaria, not Jerusalem.” 
  11. ^ Cf. Golden, Jonathan Michael (2004) (în engleză). Ancient Canaan and Israel: new perspectives. Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p. 273. ISBN 1-57607-897-3. http://books.google.com/?id=yTMzJAKowyEC&pg=PA273&dq=These+instances+of+linguistic+evidence+aside,+definitive+proof+for+the+City+of+David+in+Jerusalem+on+the+tenth+century+B.C.E.+is+lacking.#v=onepage&q=These%20instances%20of%20linguistic%20evidence%20aside%2C%20definitive%20proof%20for%20the%20City%20of%20David%20in%20Jerusalem%20on%20the%20tenth%20century%20B.C.E.%20is%20lacking.&f=false. Accesat la 14 ianuarie 2011 
  12. ^ Qeiyafa and Tel Lachish Excavations Explore Early Kingdom of Judah, reportaj de Noah Wiener în „Bible History Daily” 11.8.2013
  13. ^ Cf. Golden, Jonathan Michael (2004) (în engleză). Ancient Canaan and Israel: new perspectives. Santa Barbara: ABC-CLIO, Inc. p. 163. ISBN 1-57607-897-3. „One of the most intriguing and controversial topics in all of the archaeology of the southern Levant concerns the occupation of Jerusalem during the Iron 2. The beginning of the Iron 2 is generally understood to be the time when the biblical kings David and Solomon ruled from Jerusalem. Yet the archaeological evidence dating to this period is slim: Stratum 14 in Areas D1 and E and the eastern slope have yielded some remains dating to the tenth century B.C.E., but there is little more. Some scholars have cited the general lack of archaeological remains from this period as evidence against the existence of a Jerusalem-based monarchy at that time, and the historicity of the biblical account has been called into question (Finkelstein 1999; Finkelstein and Silberman 2001). Others have countered that this “negative evidence” proves little, as Herod (first century B.C.E.) is supposed to have razed the entire area during his extensive building projects, wiping out the traces of earlier structures. It is worth noting that a similar situation exists with the city of Byblos, where no archaeological remains from Late Bronze or Iron Age times have been discovered, despite the fact that it is documented in texts from the period.” 
  14. ^ a b c Bible's Buried Secrets, Did King's David Empire Exist, BBC, 2011.
  15. ^ Khirbet Qeiyafa Identified as Biblical 'Neta'im'”. Science Daily. http://www.sciencedaily.com/releases/2010/03/100308095459.htm. Accesat la 26 martie 2011. 
  16. ^ Have Archaeologists Found King David’s Palace?”. Bible Gateway. 31 iulie 2013. http://www.biblegateway.com/blog/2013/07/have-archaeologists-found-king-davids-palace/. Accesat la 1 august 2013. 
  17. ^ King David’s Palace at Khirbet Qeiyafa?”. Bible History Daily. http://www.biblicalarchaeology.org/daily/news/king-david%E2%80%99s-palace-at-khirbet-qeiyafa/. Accesat la 1 august 2013. 
  18. ^ Julia Fridman, 'Crying King David: Are the ruins found in Israel really his palace? ,' at Haaretz, 26 August 2013."Not all agree that the ruins found in Khirbet Qeiyafa are of the biblical town Shaarayim, let alone the palace of ancient Israel's most famous king."
  19. ^ Baruch Halpern, "David's Secret Demons", 2001.Review of Baruch Halpern's "David's Secret Demons".
  20. ^ Finkelstein and Silberman, "David and Solomon", 2006. See review "Archaeology" magazine.
  21. ^ Steven McKenzie, Associate Professor Rhodes College, Memphis, Tennessee.
  22. ^ Baden, Joel (29 iulie 2014). The Historical David: The Real Life of an Invented Hero. HarperCollins Publishers. ISBN 9780062188373 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de David