Nestor Mahno

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nestor Ivanovici Mahno
Machno.jpg
Date personale
Născut 26 octombrie / 8 noiembrie 1888
Huliaipole, Imperiul Rus, (azi Ucraina)
Decedat 6 iulie 1934
Paris, Franța
Înmormântat Crématorium-columbarium du Père-Lachaise[*][1] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Agafia Kuzmenko
Cetățenie Flag of Russia.svg Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Religie Ateism
Ocupație Revoluționar anarho-comunist, pictor, decorator teatral
Batko
În funcție
5 ianuarie 1919 – 28 august 1921

Premii Ordinul Steagul Roșu
Partid politic Anarho-comunism

Nestor Ivanovici Mahno (în limbile Нестор Іванович Махно, Нестор Иванович Махно; n. 26 octombrie/,[2] Huleaipole, Imperiul Rus – d. , Paris, Franța[3]) a fost un conducător revoluționar și militar ucranean anarho-comunist care a condus o armată anarhistă-independentistă în estul Ucrainei în timpul Războiului Civil din Rusia.

Mahno a fost comandantul „Armatei Revoluționare Insurecționare Ucrainene” formate în majoritate din țărani, cunoscute și ca „Armata Anarhistă Neagră”. El a condus un război de gherilă în timpul Războiului Civil din Rusia. El i-a sprijinit pe rând pe bolșevici și Gărzile Roșii, Directoratul Ucrainean, din nou pe bolșevici, după care a trecut la organizarea unui a Teritoriilor libere ale Ucrainei, o societate anarhistă, care ar fi trebuit să se opună autorității statale capitaliste sau comuniste. [4][5] „Teritoriul liber” și-a încetat existența odată cu consolidarea puterii bolșevice. Mahno a fost descris de teoreticianul anarhist Emma Goldman drept „o figură extraordinară” care a condus o mișcare revoluționară țărănească.[6] Mahno este considerat inventatorul „taceankăi”, o platformă mobilă trasă de cai, pe care se monta o mitralieră grea.[7]

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Nestor Mahno în 1909

Nestor Mahno s-a născut într-o familie țărănească săracă în Huliaipole, gubernia Ekaterinoslav, în regiunea Novorossia a Imperiului Rus (în zilele noastre Regiunea Zaporoje, Ucraina).[8][9] El a fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai părințior săi. Actele parohiale consemnează că Nestor a fost botezat pe 27 noiembrie (stil vechi) / 8 noiembrie (stil nou) 1888, dar părinții săi i-au înregistrat nașterea în 1889, se pare într-o încercare de amânare a momentului în car urma să fie recrutat în armata imperială.

Tatăl lui Nestor a murit pe când el avea doar zece luni.[10] Datarită sărăciei extreme, micul orfan a trebuit să muncească încă de la vârsta de șapte ani.[10] El a urmat cursurile școlii primare din sat începând de la vârsta de opt ani, studiind în timpul iernii și lucrând pentru proprietarii de pământ în timpul verii.[10] La vârsta de doisprezece ani, Nestor a încetat să mai meargă la școală și s-a angajat ca muncitor agricol pe pământurile nobililor sau a țăranilor bogați – culacii.[10]

La vârsta de 17 ani s-a angajat ca ucenic de zugrav în Huliaipole. A continuat să lucreze la un atelier metalurgic din zonă, unde s-a calificat într-un final ca turnător.[10] În această perioadă Nestor Mahno a fost atras în mișcarea revoluționară. [10] Implicarea sa în mișcarea revoluționară era rezultatul nedreptăților suferite în timpul în care a fost angajat ca lucrător agricol sau în turnătorie și al terorii instituite în timpul Revoluției din 1905.[10] În 1906, Mahno el s-a alăturat organizației anarhiste din Huliaipole.[8] A fost arestat, judecat și în cele din urmă achitat în 1906. A fost arestat pentru a doua oară în 1907, dar a fost eliberat din lipsă de dovezi.[10] A treia oară a fost arestat în 1908, când un agent s-a infiltrat în organizația anarhistă și a depus mărturie împotriva lui Mahno.[10] În 1910, Mahno a fost condamnat la moarte prin spânzurare, dar sentința a fost comutată în închisoare pe viață și a fost închis în penitenciarul Butîrskaia din Moscova.[10] În perioada cât a fost închis la Butîrskaia, Mahno a fost puternic influențat de colegul său de cameră, Piotr Arșinov.[10][11][12] Mahno a fost eliberat din închisoare după victoria Revoluției din Februarie 1917.[11]

Organizarea mișcării țărănești[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Beauvis and Langlade, Le columbarium du Père-Lachaise, 1992, p. 61 
  2. ^ "Nestor Mahno", Gemeinsame Normdatei, accesat la 9 aprilie 2014 
  3. ^ "Nestor Mahno", Gemeinsame Normdatei, accesat la 30 decembrie 2014 
  4. ^ Yekelchyk 2007, p 80.
  5. ^ Charles Townshend, John Bourne, Jeremy Black (1997). The Oxford Illustrated History of Modern War. Oxford University Press. ISBN 0198204272 
  6. ^ Emma Goldman (2003). My Disillusionment in Russia. Courier Dover Publications. pp. 61. ISBN 048643270X 
  7. ^ William Henry Chamberlin, Russia's Iron Age, Ayer Publishing, 1970, p. 201; V. Rapoport, Y. Alekseev, V. G. Treml (tradus de B. Adams), High Treason: Essays on the History of the Red Army, 1918-1938, Duke University Press, 1985, p68; Michael Malet, Nestor Makhno in the Russian Civil War, Macmillan, 1982, p85; Steve Zaloga, Leland S. Ness, Red Army Handbook, 1939-45, Sutton, 1998, p105
  8. ^ a b Paul Avrich (1988). Anarchist portraits. Princeton University Press. pp. 111. ISBN 0691006091 
  9. ^ Alexandre Skirda (2004). Nestor Makhno: Anarchy's Cossack. AK Press. pp. 17. ISBN 1902593685 
  10. ^ a b c d e f g h i j k Makhno, Nestor, 1889-1934 Libcom
  11. ^ a b Paul Avrich (1988). Anarchist portraits. Princeton University Press. pp. 112. ISBN 0691006091 
  12. ^ Edward R. Kantowicz (1999). The Rage of Nations. Wm. B. Eerdmans Publishing. pp. 173. ISBN 0802844553