Lacul Izvorul Muntelui

Izvorul Muntelui
Lacul Izvorul Muntelui
Geografie
Râu	Bistrița
Lac de acumulare	Bicaz
Bazin hidrografic	Siret
Localizare	județul Neamț 47.019588888889°N 26.054080555556°E ({{PAGENAME}})
Date tehnice
Data începerii execuției	1950
Data dării în folosință	1960
Cota coronamentului	520 m.d.m.
Înălțime	127,00 m
Lungime (la coronament)	435,00 m
Lățime (la bază)	119,00 m
Volum	1.625,00 mii m³
Realizatori
Inginer gospodărirea apelor	Dimitrie Leonida
Șef șantier execuție	Adalbert Gilbert
Institut de proiectare	Institutul de Studii și Proiectări Energetice București
Lac de acumulare
Suprafață	32,6 km²
Lungime	35,00 km
Lățime maximă	0,2-2,00 km
Lungimea țărmului	71 km
Adâncime maximă	97,00 m

Lacul Izvorul Muntelui (cunoscut și sub denumirea de Lacul Bicaz), este un lac de acumulare aflat pe cursul mijlociu al râului Bistrița la 4 km în amonte față de orașul Bicaz.

Lacul

Vedere spre lacul Izvorul Muntelui de pe coronamentul Brajului de la Bicaz

Direcția sa generală este de la nord-vest spre sud-est, având frecvente zone de extindere laterală, cea mai importantă fiind cea de pe râul Bistricioara (de aproximativ 3 km). Are – în medie - o lungime de 35 km, un perimetru de 71 km, o suprafață de 32,6 km² și un volum maxim de apă de 1.250 milioane m³, fiind totodată – ca mărime – al doilea lac artificial din România și al treilea ca înălțime. Diferența dintre cotele maximă – aflată la 516 m altitudine și minima – aflată la 434 m altitudine, este de 82 m, depinzând de regimul de exploatare.

Două captări secundare aflate la Tașca respectiv Izvoru Muntelui, deviază apa râurilor Bicaz respectiv pârâului Izvorul Muntelui în lacul principal. Cea de la Tașca se constituie în spatele unui baraj de tip stăvilar de tip deversor echipat cu 2 stavile segment, are o lungime de 1,3 km, o suprafață de 11,22 ha la nivelul normal de retenție, o adâncime maximă de 6,5 m și se continuă cu o galerie de aducțiune cu diametrul de 3 m (debit instalat 19 mc/s) și o lungime de 9852 m. Cea de-a doua captare este instalată la traversarea galeriei de derivație de către pâraul Izvorul Muntelui cu dirijarea acestuia direct în galerie (debit instalat de 2,4 mc/s).

Apa acumulată este folosită pentru producerea de energie electrică în centrala hidroelectrică „Bicaz-Stejaru”.

Barajul

Vedere a barajului de la Bicaz, în crepuscul

Este un baraj de greutate construit din beton și unește Muntele Gicovanu cu Obcina Horștei, fiind situat în amonte de confluența pâraului Izvorul Muntelui cu Bistrița. A fost construit între 1950 și 1960, are o înălțime de 127 m, o lungime de 435 m și o lățime maximă la bază de 119 m.

În structura sa intră 30 de blocuri (ploturi) separate prin rosturi etanșate amonte cu pene de beton armat și tole de cupru. Este străbătut de galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare. Prin construcție au fost prevăzute încăperi ce adăpostesc instalații de acționare și comandă, echipamente de urmărire, monitorizare seismică și comportare a fiecărui element. La partea superioară se găsesc patru descarcători frontali cu amplasare în zona centrală (blocurile 15,16,17,18) și patru goliri de fund echipate cu vane ochelari (de diametru 2,5 m) montate în aceleași blocuri.

Hidrocentrala

Hidrocentrala „Dimitrie Leonida” se află în aval de baraj la 15 km de acesta, în satul Stejaru din comuna Pângărați. Este tipul de centrală de înaltă cădere cu lac de acumulare și derivație sub presiune (galerie de aducțiune), castel de echilibru, conducte forțate, distribuitoare, uzină electrică, bazin de liniștire și canal de fugă.Căderea brută folosită este de 149 m (94 m apar datorită barajului și 55 m prin tăierea buclei râului între Izvorul Muntelui și Pângărați.

Centrala propriuzisă este de tip semiaerian, include 6 grupuri generatoare cu turbine Francis cu ax vertical, dintre care 4 cu o putere instalată de de 27,50 MW și 2 de 50 MW (total 210 MW). Două poduri rulante de 125 tone sarcină asistă manevrarea agregatelor. Evacuarea apei se face în aval printr-un bazin de liniștire, de unde ajunge în lacul Pângărați printr-un canal de fugă de 1.185 m Stația electrică exterioară are tensiunea de livrare de 110/220 KV.

Galeria tunelului de aducțiune al apei (4.655 m lungime, Ø interior de 7 m, debit instalat 178 mc/s, viteza apei la debitul instalat 4,64 m/s), străbate muntele Botoșanu și se întinde între cele 4 deschideri ale prizei de apă (de tip sub presiune cu vana în puț umed și grătar fix la intrare) – aflate în amonte de baraj la 1,5 km, și hidrocentrala aflată în aval – pe firul Bistriței. Tunelul are un strat interior din beton armat și unul exterior din beton simplu, cei 424 m finali ai galeriei fiind blindați cu tolă metalică. De la tunel la conductele forțate, joncțiunea se face printr-o piesă metalică de 60 t de tip pantalon de 14,2 m, înglobată într-un masiv de beton. Conductele (care conduc apa la turbine) sunt în număr de 2, sunt încastrate în două masive de ancoraj, au diametrul de 4.2 - 3.8 m și căderea de 90 m, au o porțiune aeriana oblică și una subterană orizontală și sunt vizibile de pe DN15. Conducta din dreapta alimentează cele 4 turbine mici iar cea stângă pe cele 2 mari. Pe fiecare fir al conductei în aval de piesa pantalon sunt montate în serie doua vane de tip fluture (de siguranță respectiv de manevră).

Castelul de echilibru (amplasat pe axul tunelului) este format dintr-o cameră – aeriană – superioară (înălțime 17 m și diafragmă cu Ø interior de 33 m) și un puț (adâncime de 70 m și Ø interior de 23 m). Cu scopul disipării energiei, fundul castelului are o geometrie cu vute laterale.

În decursul timpului, centrala electrică a beneficiat de diverse activități de reparații, înlocuiri de subansamble, optimizari ale echipamentelor de automatizare și modernizari de echipamente. Un proiect mai amplu bazat pe finanțare de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială, intenționează o retehnologizare de amploare a uzinei, necesară funcționării la parametrii optimi pentru un nou ciclu de 3 decenii. Intențiile sunt de a înlocui atât cele 6 hidroagregate cât și de a reabilita echipamentele hidromecanice, electrice, sistemele de automatizare, comandă, protecție și SCADA, precum și părți din construcție

Istoric

Construcția complexului hidroenergetic

Barajului Izvorul Muntelui – Secţiune transversală

Barajului Izvorul Muntelui – Plan de situaţie

Primul proiect pentru viitorul complex hidroenergetic a fost făcut de inginerul român Dimitrie Leonida în 1908, sub forma unei lucrări cu care acesta obține la Școala Politehnică din Berlin - Charlottenburg, diploma de Inginer electrotehnist. Alte variante de proiect au urmat, lipsa finanțării amânând realizarea acestuia până după cel de-Al Doilea Război Mondial, când nevoia de energie necesară proiectului de dezvoltare a industriei grele a determinat demararea realizării lui. În baza studiilor Institutului de Studii și Proiectări Energetice București derulate în perioada 1949-1950, s-a hotărât amenajarea hidroenergetică complexă a râului Bistrița, având ca punct de start și bază construcția barajului care urma să fie botezat inițial Vladimir Ilici Lenin.

Baza tehnologică a utilajelor a fost asigurată de excavatoare SE sovietice, autobasculante cehoslovace Tatra și drăgi sovietice. Energia electrică a fost asigurată inițial - până la inteconectarea în sistemul energetic național, de o uzină Diesel de 6 MW. Activitatea de construcție s-a desfășurat cu rigurozitate, iar materialele folosite au fost de calitate.

„Tot ce era pe hârtie aparea și în teren. Șarje întregi de betoane testate și găsite necorespunzătoare se aruncau fără discuție”

— constructorul Constantin Marcu

Startul lucrării s-a dat în toamna anului 1950, sub forma a 3 șantiere amplasate la intrarea și respectiv ieșirea tunelului de aducțiune (satele Cârnu și Stejaru) și în zona viitorului baraj (în apropierea confluenței Bistriței cu pârâul Izvorul Muntelui). Cu proiectarea și prospecțiunile geologice asigurate de același I.S.P.E. București, șantierele au avansat și, în primăvara lui 1951 a fost deviat cursul apelor Bistriței printr-un sistem de diguri dispuse lontgitudinal, începând și activitatea de străpungere a muntelui Botoșanu și construcție a tunelului. În zona barajului s-a săpat până la adâncimea 30 m sub nivelul apelor râului, consolidându-se rocile prin injecții cu lapte de ciment până la 10-20 m adâncime. În 1953 au fost puse în funcțiune pe plan local fabricile de ciment și betoane, iar activitatea de turnare propriuzisă a corpului principal a demarat în 1956. La 1 iulie 1960 porțile barajului s-au închis.

Galeria de aducțiune de a fost executată în condiții geologice foarte dificile, implicând atât înfruntarea unor presiuni ale apelor de inflitrație foarte mari cât și infiltrații cu gaze pe aproape o treime din lungime (o explozie a unei asemenea pungi de gaze s-a soldat cu aproximativ 30 de morți). Străpungerea s-a făcut pe 11 decembrie 1955.

Nici construcția hidrocentralei situată pe terasa aluvională superioară a Bistriței – prima centrală de mare putere realizată în România – nu a fost scutită de evenimente neplăcute, ajungându-se până la inundarea acesteia. Interconectare uzinei electrice s-a realizat cu începere din 1957 când a fost pusă în funcțiune linia de 110 kV care venea de la Roman. Trei ani mai târziu la sfârșitul verii sunt puse în funcțiune și liniile de 110 kV care mergeau spre Suceava și Fălticeni. Prima turbină pornea câteva luni mai târziu.

Cu un an înainte de finalizarea barajului, au pornit lucrările în aval de acesta pentru realizarea celorlalte amenajări hidroenergetice.

În 1980 s-a finalizat și captarea secundară a râului Bicaz în lacul principal - prin construcția la Tașca a unui baraj și a galeriei de aducțiune derivată din acumularea nou constituită.

Folosirea muncii forțate și dislocarea așezărilor

Barajul în nocturnă

Între 10.000 și 15.000 de oameni au muncit la ridicarea barajului, a tunelului de aducțiune și a uzinei electrice. Pentru a asigura forța de muncă necesară au fost aduși deținuți politici organizați în Colonii de Muncă. Organizarea deținuților politici s-a făcut în două lagăre. Primul s-a aflat la Dodeni în locul actualei stații de transformare dela Cojusna și a adăpostit pe cei care au lucrat la corpul barajului și, în partea amonte a tunelului de aducțiune. Celălalt a fost în cartierul Ciungi în locul actualului stadion din Bicaz și, a concentrat pe cei care au lucrat la terasamentul căii ferate care venea de la Piatra Neamț și la construcția gării din Bicaz. Numeroase accidente soldate cu decese și răniți, au avut loc în rândul deținuților - supuși unor condiții dure și lipsiți de experiență.

La construcție a lucrat pe șantierele de la Tunel Intrare și Baraj până la finele anului 1959 și un detașament de 1200 de militari ai muncii. Alții 400 au lucrat la construcția fapricii de ciment și la hidrocentrala de la Stejaru.

Realizarea construcției a impus strămutarea parțială sau totală a 22 de sate. Dintre acestea, unele ca Răpciune, Cârnu, Rețeș – au dispărut în totalitate. Au fost strămutați peste 18.000 de locuitori din aproape 2.300 de gospodării. Două cimitire care urmau să fie îngropate de ape, au fost și ele dislocate. Preoții satelor Hangu și Fârțagi, au început cu un an înainte de inaugurarea barajului să-și îndemne enoriașii la slujba de duminică, să-și mute morții în noul cimitir de pe Dealul Chirițenilor. A luat astfel naștere ceea ce avea mai târziu să se numească „Drumul Morților” – cel pe care au fost cărate osemintele.

„Barajul a fost închis într-o seară a lui iunie 1960. Satenii își mutaseră deja morții în deal la Chirițeni. Chiar și cei neidentificați au fost reînhumați într-o groapă comună”

—Învățătorul Teoctist Galinescu din Chirițeni

In memoriam

Construcția complexului hidroenergetic a fost imortalizată pe pânză de ce a care a fost numită „doamna acuarelei românești”, pictorița Iulia Hălăucescu. Aproximativ 200 de tablouri constituia Epopeea Bicazului așa cum a fost trăită de martorii oculari, jumătate din acestea fiind expuse. Aflată printre cei care spărgeau stânci și turnau betoane, pictorița a reușit să surprindă o istorie îngropată apoi de ape.

Printre lucrările neexpuse în perioada comunistă se numără cele precum „Cultul morților”, care descrie stramutarea osemintelor din Cimitirul Hangu „în deal” la Chirițeni.

„Se lucra nonstop și era luminat al giorno. Cei din colonie erau oameni cinstiți. A fost o școală a vieții foarte interesantă. Ce nu pot sa uit e ca oamenii munceau cu extaz, cu foarte multă bucurie”

—pictorița Iulia Hălăucescu

Asociația Foștilor Deținuți Politici din România - Filiala Neamț - a ridicat la capătul barajului, o cruce comemorativă pentru cei care obligați fiind să muncească la acest edificiu, au suferit și/sau au decedat.

Rezervația acvatică

Rezervația acvatică Lacul Izvorul Muntelui
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie)
Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția	Județul Neamț România
Cel mai apropiat oraș	Bicaz
Coordonate	46°59′42″N 26°04′26″E ()
Suprafață	150 ha
Înființare	2000

Zona lacului Izvorul Muntelui

Lacul aparține categoriei lacurilor eutrofe – oligotrofe, având ca particularități specifice volumul și întinderea foarte mari, așezarea într-un areal montan cu altitudine medie, variații anuale de nivel de pană la 25 – 30 m, existența unei stratificări termice datorate stagnării îndelungate a apei în cuveta lacului în prezența unor adancimi mari și, denudarea periodică a unei mari din suprafețe areal – cca. 1.500 ha — pe o durată de pană la jumătate de an.

Zona aparține treptei climatice montane moderat de caldă (temperatura medie anuala de 7 ÷ 7,5ºC), cu ierni blande (temperatura medie a lunii ianuarie –4 ÷ -5°C) și veri moderat de calde (temperatura medie a lunii iulie, 16,5 ÷ 17°C), efecte ale particularităților legate de existența suprafeței mari de apă.

La nivelul său, a fost declarată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate), o arie protejată cu statut de rezervație acvatică, de 150 de hectare. Arealul se află pe malul drept al acumulării, în zona Izvorul Alb

Fauna apelor lacului cuprinde specii precum: babușcă, clean, lostriță, moioagă, mreană, oblete, păstrăv (indigen, de lac și curcubeu), porcușor, plătică, scobar.

Există pe malul stâng, opus celui al rezervației, o crescatorie de păstrăv în localitatea Potoci, unde se găsește si Stațiuna de Cercetari Biologice „Petre Jitariu”ce aparține de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Stațiunea este dotată cu un batiscaf – pentru cercetări, oaspete fiindu-i acestuia în 1993 oceanograful Jacques-Yves Cousteau. Tot în cadrul acesteia se găsește și un Laborator de evaluare a calității apei lacului de acumulare.

Date de interes turistic

DN15 privit în aval de baraj, de pe coronamentul acestuia

Portul de agrement Bicaz

Vaporaş amarat în Portul Bicaz

Posibilități de acces: Lacul Izvorul Muntelui este accesibil în primul rând rutier – circumferențial, dar și feroviar (în sud) și, de la distanță aerian.

Principala cale de acces este reprezentată de DN15 pe porțiunea Bicaz – Poiana Largului. Din centrul Bicazului, drumul șerpuiește pe serpentinele care urcă pe coronamentul barajului, pentru a se angaja ulterior pe marginea stîngă a lacului. După ce revine le malul drept - trecând peste viaductul de la Poiana Largului, se intersectează cu DN17B care vine de La Vatra Dornei. De aici se îndreaptă mai întâi spre sud, apoi pe valea Bistricioarei spre Pasul Creanga.Deoarece în zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților – prăbușiri, eroziune torențială și mai ales alunecări de teren, întreținerea și exploatarea șoselei Bicaz – Largu prezintă dificultăți semnificative.

În Bicaz ajunge și DN12C care coboară din Pasul Pângărați dinspre Transilvania.

Zona de sud-vest este cea mai vitregită, drumurile modernizate lipsind sau necesitând reparații capitale. După porțiunea inițială a DJ155F, acceptabilă între Bistricioara (intersecția cu DN15) și Durău, acesta urcă Ceahlăul pentru a coborî spre Izvoru Muntelui și de aici mai departe spre baza barajului, pe dreapta Bistriței. Porțiunea montană a drumului - în trecut modernizat, este foarte deteriorată. Alternativă există pe marginea lacului numai sub forma unui drum forestier - Izvorul Alb, între intersecția cu DJ155F din satul Ceahlău și porțiunea de acces pe coronamentul barajului ad DN15.

Accesul feroviar se face prin gara Bicaz, la capătul magistralei 509 (secundară și neelectrificată).

Aeroporturile cele mai apropiate (în distanțe calculate de la Bicaz) sunt la: Bacău (86 km), Iași (156 km) și Târgu Mureș (173 km).

Amenajări:

Pe malul stâng – în apropiere de baraj – se află amenajat un port turistic. Vaporașelor existente li se adaugă șalupe, hidrobiciclete, căsuțe de lemn și un hotel plutitor. Capacități suplimentare de cazare există pe ambele maluri, sub forma unor pensiuni agroturistice.

Masivul Ceahlău, prelucrare 3D

Obiective turistice de vecinătate:

• Masivul Ceahlău
• Cheile Bicazului
• Piatra Teiului, Pădurea Secu
• Stațiunea Durău, Mănăstirea Durău, Palatul Cnejilor
• Platoul Comarnicului
• Mănăstirea Bihalnița și Schitul Pahomie cel Mare din Hangu
• Mănăstirea Petru Vodă, Biserica de lemn din Galu, Biserica de lemn Trei Ierarhi din Poiana Largului

Vezi și

• Bicaz
• Munții Stânișoarei
• Munții Bistriței
• Listă de rezervații naturale din România
• Victime ale regimului comunist din România

Note

• ^A Primul ca mărime fiind Porțile de Fier I
• ^B Primul ca înălțime este Barajul Vidraru (166 m) de pe Argeș și cel de-al doilea este
• ^C SCADA (acronim de la supervisory control and data acquisition) este un tip de sistem de control computerizat al proceselor industriale
• ^D Lucrarea s-a intitulat „Studiul unei uzine hidrotehnice la Sejaru, lângă Bicaz”.
• ^E În 1960 aceasta va trece la 220 kV.
• ^F Pentru aceasta au fost emise două decrete, prin care au fost mai întâi create în 1951 Unitățile de Muncă forțată și, ulterior în 1952 acestea au fost transformate în Colonii de Muncă. Prevederile decretelor îi afectau pe chiaburi, foștii condamnați pentru speculă, rudele trădătorilor de patrie (cei care au fugit peste graniță), foștii legionari, membri de seamă ai partidelor istorice, țăranii care se opuneau procesului de colectivizare, etc).
• ^G De forma unui dreptunghi, lagărul era înconjurat de două rețele de sârmă ghimpată și avea observatoare la colțuri. Barăcile deținuților – cu lungimea de 20 m – erau paralele între ele și aveau montate la mică distanță de geamurile care dădeau spre șoseaua națională, paravane de scândură. Deplasarea la muncă se făcea sub escortă militară.
• ^H Unități înființate în 1950, militarii Serviciului Muncii reprezentau surplusul armatei române, ei urmând să asigure prestarea de muncă la executarea lucrărilor de construcții de interes general.
• ^I Sate strămutate parțial: Comuna Izvorul Alb – Secu, Ruginești, Izvorul Alb, Buhalnița; Comuna Hangu – Audia; Comuna Ceahlău – Răpciuni, Schit, Bistricioara; Comuna Poiana Teiului – Călugăreni, Largu, Poiana Largului, Roșeni; Galu – Topoliceni, Poiana Răchiței
• ^J Sate strămutate total: Comuna Bicaz – Cârnu, Poiana Cârnului; Comuna Izvorul Alb – Poienari; Comuna Hangu – Hangu, Fârțigi; Comuna Ceahlău – Rețeș, Lețești; Comuna Poiana Teiului – Poiana Teiului

Studii monografice

• Lacul Bicaz și împrejurimile; Dr. Ion Băra, Dr. Constantin Grasu; Ed. Sport-Turism; București; 1981

Bibliografie

• Lacul și barajul Bicaz - scurtă prezentare; portal neamt.ro accesat 2013.04.19
• Barajul de la Bicaz - realizări și suferință; portalul Clubului de istorie Regele Carol accesat la 14 aprilie 2013

Lectură suplimentară

• Cercetări arheologice și istorice din zona lacului de acumulare Bicaz: Recherches archéologiques et historiques dans l'aréal du lac d'accumulation de Bicaz, Mircea Petrescu-Dîmbovița, Victor Spinei, Editura "Constantin Matasă", 2003

Legături externe

Istorie

• Bijuteria hidroenergeticii, tributul unui geniu, 30 iunie 2005, Victor Ciutacu, Andreea Tudorica, Jurnalul Național
• Barajul Bicaz, glorie și dramă, 05 aprilie 2013, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina – Ediția Națională
• Strămutații , 12 aprilie 2013, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina – Ediția Națională
• Cimitire îngropate în lac, 30 iunie 2005, Jurnalul Național
• Stramutații de pe fundul Lacului Bicaz, 2 iulie 2005, Andreea Tudorică, Jurnalul Național
• Destin în culori, 30 iunie 2005, Dana Ciobanu, Dorian Cobuz, Jurnalul Național
• Bisericile supraviețuitoare, 11 mai 2013, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina
• Cum s-a construit în zece ani hidrocentrala care a luminat România și ce povești de viață au rezistat muncii pe șantierul de la Bicaz, 27 septembrie 2010, Roxana Petrescu, Ziarul financiar

Reportaje

• Jurnal de caravană - La drum spre Bicaz, 29 iunie 2005, Dorian Cobuz, Jurnalul Național
• Jurnal de caravană - Prima zi de Bicaz, 30 iunie 2005, Dana Ciobanu, Jurnalul Național
• Bicaz in cifre, 30 iunie 2005, Andreea Tudorica, Jurnalul Național
• Bicaz, lacul plin cu sticle de plastic, 2 iulie 2005, Adrian Mihai, Jurnalul Național
• Câinii pescărești de la păstrăvăria Potoci, 1 iulie 2005, Adrian Mihai, Jurnalul Național

Trasee și imagini

• Listă de acces trasee comentate cu foto - lacul Izvorul Muntelui, © amfostacolo.ro accesat 2013.04.28
• Imagini ale lacului Izvorul Muntelui, NeamtOnLine^R imagini din județul neamț