Republica Novgorodului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Novgorodului
Novgorod
Новгородская республика

Yarthewise.png

1136 – 1478 Flag of Pskov (Pskov oblast).png
 
Blank.png
Localizare a Novgorodului
Novgorod în cadrul Rusiei Kievene, înainte de independență
Capitală Veliky Novgorod
Limbă/limbi Rusă
Religie Ortodoxie
Formă de guvernare Nespecificat
Istorie
 - Fondare 1136
 - Desființare 1478

Republica a Novgorodului (în limba rusă Новгородская республика) a fost un puternic stat medieval care se întindea de la Marea Baltică la Munții Ural și care a existat între secolele al XII-lea și al XV-lea.

Tendințele separatiste ale Novgorodului fată de puterea Rusiei Kievene s-a manifestat încă de la începutul secolului al XI-lea. Boierii din Novgorod erau principalii exponenți ai acestei tendințe, ei bucurându-se și de sprijinul orășenilor, care erau obligați să plătească tribut și să sprijine cu oaste Kievul. La începutul secolului al XII-lea, Novgorodul a început să invite diferiți principi să conducă orașul fără a mai consulta pe Marele Cneaz din Kiev așa cum ar fi cerut relațiile de vasalitate dintre centru și provincie. În 1136, boierii și marii negustori au cucerit independența politică a orașului și ținuturilor înconjurătoare. Orașe precum Staraia Russa, Ladoga, Torjok și Oreșek, care aveau pe lângă ele posade puternice, se bucurau de o largă independență politică și erau considerate vasalii Marelui Novgorod. Orașul Pskov a fost parte a Republicii a Novgorodului în secolele al XII-lea și al XIII-lea, dar a început să se îndepărteze treptat de centru. Independența de jure a Pskovului a fost recunoscută în 1348. (Vezi și: Republica Pskovului). În cele trei secole de existență, Republica Novgorodului s-a extins mult spre est și nord. Novgorodenii au exploatat zonele din jurul lacului Onega, de-a lungul râului Dvina de Nord până pe coastele Mării Albe.

Triburile ugrice, care locuiau în nordul Uralilor, au fost obligate să plătească tribut Novgorodului. Novgorodul avea ca principale bogății blănurile, sarea, ceara de albine și peștele.

Organizarea internă[modificare | modificare sursă]

Cea mai înaltă autoritate în Republica Novgorodului era vecea (adunarea populară), în care își găseau loc reprezentanții orășenilor și ai țăranilor liberi. Aceste adunări elective puteau alege posadnicii (guvernatorii), "tisiațkii" ("comandanții peste o mie de oameni") și, începând din 1156, chiar și arhiepiscopii. Arhiepiscopul, ales doar din rândurile boierilor bogați, era șeful guvernului și cel mai puternic stăpân feudal al Novgorodului, care stăpânea cea mai mare parte a pământurilor și a surselor de venit, care-i fuseseră cedate de către Marele Cneaz al Kievului. Arhiepiscopul era responsabill de bugetul local și de relațiile externe și avea și puteri judecătorești. Negustorii și meșteșugarii de rând participau la viața politică internă a Marelui Novgorod. Ei erau organizați în bresle și erau împărțiți în konciane (кончане – locuitori ai mahalalelor), uliciane (уличанe – locuitori ai aceleiași străzi) și sotnii (сотни – grupe de câte o sută). (Vezi și: Suta lui Ivan, prima breaslă rusă.) Începând cu secolul al XII-lea, starostii acestor bresle au căpătat dreptul de a ratifica cele mai importante hotărâri ale republicii. Conducătorul Novgorodului era un cneaz din principatele învecinate, invitat de vecea orașului să fie în fruntea republicii. Între cele două părți (cneaz și oraș) se semna un contract numit riad (ряд). Acest contract apăra interesele boierilor Novgorodului. Îndatoririle cârmuitorului Novgorodului erau limitate. În primul rând el era conducătorul militar suprem. Nu se bucura însă de dreptul de a judeca. Orașul era guvernat de posadnici aleși prin vot, care erau mediatori între poporul de rând și principele Novgorodului – cneazul. Reședința oficială a cneazului a fost o vreme kremlinul orașului , Detineț, (Детинец – tradus aproximativ prin Orășel), pentru ca apoi să fie mutată în suburbia Gorodișce (Городище – Mărginime, Periferie). Începând cu mijlocul secolului al XIII-lea, mai precis cu Alexandr Nevski, conducătorii Novgorodului au fost aleși doar din rândul cnejilor din Vladimir.

Economia[modificare | modificare sursă]

Istoria Rusiei
Stema Rusiei
Acest articol este parte a unei serii
Slavii estici timpurii
Rusia Kieveană
Bulgaria de pe Volga
Hazarii
Cnezatul Vladimir-Suzdal
Republica Novgorodului
Invazia mongolă
Hoarda de Aur
Hanatul Kazanului
Hanatul Astrahanului
Hanatul Siberiei
Hanatul Crimeii
Cnezatul Moscovei
Imperiul Rus
1682-1796
1796-1855
1855-1892
1892-1917
Revoluția din 1905
Revoluția din 1917
Războiul civil
Uniunea Sovietică
1927-1953
1953-1985
1985-1991
Federația Rusă

Portal Rusia
 v  d  m 
Zidurile medievale ale oraşului Novgorod

Economia Republicii Novgorodului era bazată în principal pe agricultură – cultivarea pământului și creșterea animalelor – dar și pe vânătoare, apicultură și pescuit ocupații complementare ale țăranilor. Pe țarmul Golfului Finlandei erau exploatate mine de fier. La Staraia Russa și în alte câteva localități erau exploatate saline. Cultivarea inului și a hameiului avea de asemenea mare importanță. Novgorodul exporta în alte principate rusești, sau în alte țări, blănuri, ceară de albine, miere, pește, untură, in și hamei. Existau relații economice stabile cu orașele daneze, suedeze și germane.

Mai mult de jumate din pământurile private ale Novgorodului erau concentrate în mâinile a 30 – 40 de familii boierești. Aceste proprietăți întinse erau folosite ca sursă de îmbogățire și ca bază politică a boierilor. Casa Sfintei Sofia (Дом святой Софии) – principala organizație bisericească a Novgorodului – era al doilea proprietar de terenuri agricole. Marile moșii bisericești și mânăstirești, (votcina), ocupau terenurile cele mai fertile în cele mai bine dezvoltate regiuni ale țării. Pământ se mai afla în proprietatea țăranilor mijlocași jitii liudi (житьи люди), și în proprietatea țăranilor de rând svoezemțî (своеземцы). Cea mai obișnuită formă de exploatarea a pamânturilor era arenda în parte, prin care proprietarii dădeau în folosință lucrătorilor terenurile agricole în schimbul a jumate din recoltă. Economia casnică se baza pe munca holopilor (persoane dependente, al cărui statut legal era asemănător cu cel al sclavilor). În timp, numărul holopilor a scăzut în mod constant, crescând rolul economic al iobagilor. Alături de exploatarea în parte, arendășia cu plata în bani lichizi a început să capete o tot mai mare importanță, în special în a doua jumătate a secolului al XV-lea.

Stăpânii feudali au încercat să obțină legi pentru legarea de glie a țăranilor. Anumite categorii de țărani dependenți – așa cum erau давние люди (davinie liudi), половники (polovimki), поручники (poruciniki), должники (doljiniki) – nu aveau dreptul să părăsească moșiile stăpânilor lor. Boierii și mânăstirile au încercat de asemenea să îngrădească dreptul altor categorii de țărani de a-și schimba stăpânul feudal. Astfel de încercări au dus la numeroase răscoale armate, cele mai importante având loc în anii 1136, 1207, 1228-1229, 1270, 1418 și 1446-1447. Fuga de pe moșii, refuzul de plată al obligațiilor feudale, revoltele locale și alte forme de protest antifeudal au fost fenomene obișnuite în Republica Novgorodulu.

Novgorodul este considerat ca fiind locul de naștere a primelor erezii din Rusia.

Relațiile externe[modificare | modificare sursă]

Republica Novgorodului a luptat împotriva agresiunilor suedezilor și germanilor. Începând din secolul al XII-lea, suedezii au cucerit teritoriile finlandeze, unde o parte a populației plătise până atunci tribut Novgorodului. Germanii începuseră atacurile pentru cucerirea regiunii Baltice la sfârșitul secolului al XII-lea. Novgorodul a purtat 26 de războaie cu suedezii și 11 războaie cu Frații armatei lui Cristos. Profitând de invazia mongolilor, cavalerii germani, aliați cu nobilii războinici din Danemarca și Suedia și-au sporit eforturile războinice împotriva Novgorodului în 1240-1242, încercând să cucerească chiar teritorii ale republicii. Ca urmare a înfrângerilor din bătălia de pe râul Nerva (1240) și din bătălia de pe gheață (1242), campania de cuceriri s-a dovedit un eșec. Optzeci de ani mai târziu, pe 12 august 1323, a fost semnat primul tratat de frontieră ruso-suedezo-finlandezTratatul de la Nöteborg.

Armata Novgorodului a reușit să facă fața atacurilor mongolilor din timpul invaziilor hoardelor tătătrești dar, deși republica a reușit să-și păstreze independența, a fost nevoită să plătească tribut hanilor Hoardei de Aur.

Prăbușirea Republicii Novgorodului[modificare | modificare sursă]

Demontarea clopotului vecei din Novgorod pentru a fi mutat la Moscova, 1478.

Tverul, Moscova și Marele Ducat al Lituaniei au încercat să cucerească Republica Novgorodului începând din secolul al XIV-lea. Până să devină Mare Cneaz al Novgorodului, Cneazul Tverului Mihail Iaroslavici și-a trimis ajutoarele în oraș fără să consulte mai întâi vecea cetățenilor. Acest incident i-a făcut pe novgorodeni să strângă legăturile cu Moscova rivală. Ivan Kalita, Simeon Gordîi și alți prinți ai Moscovei au încercat să limiteze independența Novgorodului. În 1397, a izbucnit un conflict între Principatul Moscovei și Republica Novgorodului din cauza anexării de către moscoviți a zonei traversate de Dvina de Nord. În 1398, totuși, acest teritoriu a fost returnat Novgorodului. Pentru a face fată presiunilor Moscovei, Novgorodul a căutat să închege o alianță cu Lituania, devenind astfel un obstacol în campania de eliminare a diviziunilor feudale ale rusilor. Boierii novgorodeni au încercat să-și păstreze privilegiile incorporând Republica în Marele Ducat al Lituaniei și mai apoi în noua uniune polono-lituaniană. Partizanii acestei uniri a fost un grup de boieri cunoscuți cu numele de Partidul Lituanian. La inițiativa acestui partid, conducătorii orașului l-au invitat pe prințul Mihail Olelkovici să devină cneazul lor. Guvernul Novgorodului a semnat o alianță cu Marele Duce Lituanian Casimir al IV-lea. Perspectiva schimbării puterii suzerane a produs mari frământări în rândurile oamenilor de rând ai republicii. Autoritățile moscovite s-au folosit de aceste frământări și au atacat Republica Novgorodului. Armata Moscovei a ieșit învingătoare în bătălia de la Șelon din 1471, victorie care a grăbit eliminarea oricărei urme de independență a Novgorodului. În 1478, țarul Ivan cel Mare a anexat Novgorodul, care a încetat să mai existe ca o entitate statală independentă.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]