Iconostas

Iconostasul Bisericii Bob din Cluj (începutul sec. al XIX-lea)

Iconostasul este, în lăcașul creștin de cult, un perete care desparte naosul de altar. De obicei din lemn sculptat, el este acoperit de icoane.

Iconostasul tipic bisericii ortodoxe s-a dezvoltat în morfologia sa actuală pe teritoriul Marelui Cnezat al Moscovei în secolele XV și XVI, el constituind ultimul sistem de separare între naos și altar, după cancel și tâmplă.

Iconostasul are trei uși: în mijloc se află ușa împărătească, rezervată preotului, flancată de ușile diaconești.

Partea de rezistență a iconostasului este decorată către naos cu motive vegetale, inițial tratate plat (secolele XVI-XVII), apoi în relief înalt, cu ajururi. Mai târziu, odată cu influențele baroce, pătrund motivele zoomorfe în decorul iconostaselor. O temă des reprezentată este "Arborele lui Ieseu", care ilustrează genealogia lui Isus din casa lui David.

Vezi și

• Retablu

Bibliografie

• Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București 2000, p. 250-252.