Mănăstirea Cozia
| Mănăstirea Cozia | |
 Biserica mănăstirii Cozia |
|
| Profilul mănăstirii | |
|---|---|
| Confesiune: | ortodoxă |
| Hram: | Sfânta Treime |
| Ctitor: | Mircea cel Bătrân |
| Tip: | călugări |
| Datele mănăstirii | |
| Datare: | 18 mai 1388 |
| Localizare: | Călimănești, județul Vâlcea |
| Website: | Site Web |
Mănăstirea Cozia, este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân. Este situată lângă Olt.
Paul de Alep în jurnalul călătoriei sale în Țara Românească între 21 august 1656 - 13 octombrie 1658 spunea despre Cozia:[1]
Cuprins |
[modificare] Istoric
A fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă.
Este inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân care spunea:
Hrisovul este totodată și actul de atestare a localității Călimănești, județul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.
Pictura interioară este făcută între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate și moșii. De asemeni îi va da dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. Mănăstirea avea robi țigani care erau folosiți atât la exploatarea sării, cât și la spălarea nisipurilor aurifere de pe Olt și Valea lui Stan de pe Lotru.
Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarele:
„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscripționat în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii.[2]
La 28 martie 1415 printr-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân mănăstirii Cozia i se dăruiește vama de la Genune. Lăcașul a primit în continuare noi donații din partea diferiților domnitori care au urmat. Astfel, până la 1500 sunt date 16 asemenea hrisoave prin care domnitorii întăresc posesiunile sale.
De-a lungul timpului, mănăstirea va fi reparată și renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie, Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României la intervenția patriarhului de atunci, Justinian Marina.
De remarcat că în timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care-i poartă numele, iar între anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 - 1707 pridvorul, în cunoscutul stil numit după numele său „brâncovenesc”. Istoria mănăstirii este strâns legată de istoria țării. În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor.
Aici a slujit preotul Radu Șapcă, participant de seamă la revoluția burgheză de la 1848 din Țara Românească, numit curator civil prin decretul nr. 519 din 4 mai 1864 a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Este de remarcat cuvântarea sa din 24 ianuarie 1866 cu prilejul aniversării Unirii:
Mănăstirea a cunoscut și momente neplăcute. Astfel, între 1879 - 1893 autoritățile o transformă în pușcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul Timpul din 12 septembrie 1882:[1]
Ulterior va fi și spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici.
Un alt moment greu pentru sfântul lăcaș a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripția de la marele voevod Mircea cel Bătrân, fondatorul acestui monument istoric, am găsit-o deteriorată cu desăvârșire, în biserici băgându-se cai...”[1]
Mănăstirea Cozia a constituit dealungul timpului și un puternic focar de cultură românească. Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436, 17 aprilie 1448, se atestează că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Logofătul Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, compune versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român. Mardarie Cozianul alcătuiește la 1696 Lexiconul slavo-român necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care a venit la Cozia „din mică copilărie, unde am învățat și carte”. Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești) exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești.[1]
[modificare] Imagini
-
Mircea cel Bătrân, ctitorul lăcaşului
-
Pictură murală din pronaosul bisericii
-
Pictură murală pe zidul pridvorului la intrarea în biserică
-
Pridvorul bisericii
-
Fântâna lui Neagoe Basarab
-
Oltul pe lângă zidurile din spate ale mănăstirii
-
Manastirea vazuta de pe celalalt mal al Oltului
-
Biserica mănăstirii Cozia
-
Pisania bisericii mănăstirii Cozia
-
mănăstirii Cozia, Posta Romana, 1968
[modificare] Note
- ^ a b c d Costea Marinoiu, Istoria cărții vâlcene, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1981, pp. 12-16
- ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească, București, 1925
[modificare] Bibliografie
- Istoricul mănăstirii Cozia (aflat afișat în pridvorul mănăstirii)
- Costea Marinoiu, Istoria cărții vâlcene (Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1981)
- Studii Vâlcene (reviste de istorie editate de „Muzeul Județean Vâlcea” în anii '70-'80)
