José Raúl Capablanca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Capablanca-Lasker în 1925

José Raúl Capablanca y Graupera (n. 19 noiembrie 1888; d. 8 martie 1942) a fost un șahist de naționalitate cubaneză, care a deținut titlul de campion mondial între anii 1921 și 1927. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari șahiști din toate timpurile.

Capablanca și Emanuel Lasker sunt singurii (se cere o verificare) care au depășit, până la Boby Fischer, un coeficient ELO de 2700 de puncte. A devenit campion mondial după ce l-a învins pe Lasker (la vremea aceea bătrân și bolnav - cel care a deținut coroana de campion cel mai îndelungat timp din istoria șahului). A pierdut titlul în fața lui Alexander Alehin, care a refuzat să-i acorde revanșa, punând condiții irealizabile pentru susținerea meciului. Cauzele înfrângerii au fost: 1. infatuarea: Capablanca era convins că nimeni nu-l poate invinge și nu s-a pregătit pentru meci; 2. extraordinara pregătire a lui Alehin pentru meci; 3. introducerea, pentru prima dată în competiția șahistă, de către Alehin, a analizei psihologice a adversarului: campionul rus a observat că atunci când cineva îi opune o rezistență îndârjită lui Capablanca, acesta începe să se enerveze și face mici erori; Alehin a reșit să speculeze toate aceste lucruri. După ce a pierdut meciul, dorința cea mai mare a lui Capablanca a fost să-și recâștige titlul. S-a pregătit intens la masa de joc. A participat la marile turnee, spulberându-și adversarii, așa cum o va face, mai târziu, Fischer. Condițiile puse de Alehin pentru meci și apoi izbucnirea războiului, i-au zădărnicit planurile. Fără îndoială, a fost un geniu al șahului și, probabiul, un strateg inegalabil. Se spune că juca la fel de bine și bridge sau alte jocuri. Se pare că pierderea titlului de campion mondial s-a datorat păcatelor infatuării și narcisimului, dar și unei bune doze de comoditate.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Supranumit "Mozart al șahului". La 4 ani știa deja să joace șah. A învățat modul în care se mută piesele și regulile șahului privind partidele jucate de tatăl său. Acesta a fost surprins când micuțul Raul i-a atras atenția asupra unei mutări greșite. "De unde știi tu că am greșit?", l-a apostrofat el pe copilul despre care până atunci crezuse că se joacă aidoma oricărui alt copil de vârsta lui. Constatând precocitatea lui Jose Raul, l-a dus la un club de șah din Havana, unde copilul a început să-și înfrângă, cu vremea, toți adversarii. La 13 ani a devenit pretendent la titlul de Campion Național, pe care l-a câștigat în fața maestrului Juan Corzo (patru meciuri câștigate, trei pierdute și șase egaluri). Din acesat moment începe ascensiunea explozivă a marelui șahist, comparabilă cu cea a lui Paul Morphy și Boby Fisher. (Să notăm însă că au existat și alți copii minune ai șahului: Sammy Reshevski, românul Florin Gheorghiu).

Ascensiune rapidă[modificare | modificare sursă]

În 1909, la vârsta de douăzeci de ani, Capablanca a câștigat un meci contra campionul Statelor Unite Ale Americii, Frank Marshall. Marshall a insistat ca la turneul din San Sebastián, Spania, 1911 să participe și Capablanca. A fost unul dintre cele mai puternice turnee ale timpului. Toți jucătorii de marcă ai lumii, cu excepția campionului mondial Emanuel Lasker au participat la acel turneu. La începutul turneului, Ossip Bernstein și Aaron Nimzovici au obiectat cu privire la prezența lui Capablanca, deoarece acesta nu câștigase nici un mare turneu până atunci.

Cu toate acestea, după ce Capablanca a câștigat prima serie de meciuri împotriva lui Bernstein, acesta i-a recunoscut talentul și nu a ezitat să creadă că José Capablanca ar fi în stare să câștige turneul. Nimzovici a luat ofensiva, la un comentariu de-al lui Capablanca, zicând că jucătorii ce nu s-au dovedit ar trebui să-și țină limba în prezența celor mai buni ca ei. Capablanca l-a invitat pe Nimzovici la o serie de meciuri rapide, pe care le-a câștigat cu ușurință. Maeștrii adunați au fost de acord că șahistul-minune, Capablanca era de neînvins la jocurile rapide, o distincție ce va sta alături de Capablanca până la sfârșitul vieții sale.

Capablanca și-a pus în gând câștigarea turneului din mâinile lui Nimzovici, a intrat în joc cu acesta, și-a format o deschidere admirată și de Mihail Botvinnik. La sfârșitul turneului, Capablanca a zguduit lumea șahului ocupând primul loc la turneul din San Sebastián, în fața unor jucători precum Akiba Rubinstein, Carl Schlechter și Siegbert Tarrasch.

În 1911, Capablanca îl provoacă pe campionul mondial de la acea vreme, Emanuel Lasker. Lasker a acceptat provocarea, venind însă cu o serie de 17 reguli. Capablanca a refuzat o parte dintre ele, astfel că meciul nu a avut loc în cele din urmă.

În 1913, Capablanca a jucat în orașul său natal, Havana, unde a ocupat locul II, după Frank Marshall, pierzând într-unul din meciurile sale individuale cu acesta, chiar după ce a avut o poziție mai bună. Conform arhivelor istoriei, la meciul acela au fost prezenți peste 600 de spectatori, care își încurajau eroul local, dar care l-au aplaudat plini de fair-play pe învingător.

În septembrie 1913, Capablanca și-a găsit de lucru la un oficiu cubanez. Din câte se cunoaște, ocupația sa nu era alta decât de a juca șah, ocupație pe care a luat-o în serios de fiecare dată. Pentru mulți ani el a fost cel mai popular cubanez în viață.

Apoi, el a jucat o serie de meciuri în Europa, împotriva câtorva dintre liderii de atunci. La Berlin el l-a învins pe Jacques Mieses și pe Richard Teichmann; la Moscova el a jucat o serie de șase meciuri: câte două împotriva lui Alexander Alehin, Evgheni Znosko-Borovski și Fiodor Dus-Hotimirski, pierzând o singură dată (în fața lui Evgheni Znosko) și câștigând în rest. Apoi, a urmat o serie de meciuri la Viena, unde i-a învins pe Richard Réti și Savielly Tartakower. S-a întors la Moscova, l-a învins pe Bernstein din nou, cu o mutare ce a intrat în antologii drept genială, Qb2! și pentru noua strategie cu "pionii atârnați" cu care a reușit să-l învingă pe Nimzovici.

În turneul din 1914 din St. Petersburg, unde au participat majoritatea liderilor, cu excepția celor din imperiul Austro-Ungar, Capablanca s-a întâlnit cu marele Lasker la aceeași tablă de șah, într-un meci de turneu. În rundele preliminarii, Capablanca și-a luat un avans enorm, ceea ce l-a forțat pe Lasker să transforme din decalaj, un egal. Capablanca a câștigat premiul de excelență împotriva lui Bernstein, și câteva meciuri importante contra lui David Janowski, Nimzovici și Alehin.

Cu toate acestea, el a căzut victima unei reveniri în forță a lui Lasker la jumătatea turneului, Capablanca terminând pe locul doi, cu un scor de 13 puncte, contra lui Lasker la 13.5, dar deasupra lui Alexander Alehin. După acest turneu, țarul Nicolae al II-lea i-a proclamat pe cei 5, Lasker, Capablanca, Alehin, Tarrasch și Marshall, drept Mari Maeștri ai Șahului.

Campion Mondial[modificare | modificare sursă]

În 1920 Lasker a observat creșterea pe care Capablanca a înregistrat-o și i-a cedat acestuia titlul, zicând "You have earned the title not by the formality of a challenge, but by your brilliant mastery", tradus în "Ai câștigat titlul nu prin formalitatea unei provocări, ci prin măestria ta strălucitoare". Capablanca ar fi dorit să câștige titlul în mod onorabil, însă Lasker a insistat că el va fi acum cel ce-l va provoca la duel.

Ei au jucat un meci în Havana, în 1921, pe care Capablanca l-a câștigat prin patru victorii, zero înfrângeri și 10 egaluri. Această realizare de a câștiga titlul fără a pierde un singur meci contra adversarului a rezistat mai mult de opt decenii până la meciul Vladimir Kramnik - Garry Kasparov, 2000.

El a dominat turneul de la Londra, 1922. Aici s-au aflat un numar în creștere de jucători puternici, loc unde s-a simțit că actualul campion nu va fi în stare să reziste posibilelor provocari la titlu. Jucători precum Alexander Alehin, Efim Bogoliubov, Geza Maroczy, Richard Réti, Akiba Rubinstein, Ksawery Tartakower și Milan Vidmar, s-au întâlnit să vorbească despre viitoarea conduită a acestor campionate. Printre alte lucruri, Capablanca a propus condiții, printre care se număra și cea în care adversarul să pună 10.000 de dolari pentru banii de premiu.

În următorii ani Rubinstein și Nimzovici l-au provocat pe Capablanca, însă ei nu au reușit să procure fondurile stipulate de noul regulament. Meciul împotriva lui Alehin din 1927 a fost împuternicit de câțiva oameni de afaceri argentinieni și de președintele Argentinei, care garanta fondurile.

Capablanca a fost din nou pe locul doi, în 1924 la New York, în spatele lui Lasker, dar din nou, în fața lui Alehin. El a fost clasat pe locul trei, la Moscova, pierzând în fața lui Efim Bogoliubov și Lasker, 1925. A reușit totuși în 1927 să domine turneul de șase jucători de la New York, fără să piardă un singur meci, cu 2,5 puncte în fața lui Alehin.

Ca și Campion Mondial La Șah, Capablanca a suferit modificări și în viața personală. În decembrie 1921, el s-a căsătorit cu Gloria Simoni, Betancourt. Ei au avut un fiu José Raúl, în 1923 și o fiică, Gloria în 1925, dar căsnicia s-a terminat cu un divorț. El și-a pierdut și ambii părinți.

Pierderea Titlului[modificare | modificare sursă]

Capablanca a dominat la turneul din New York, 1927, înaintea lui Alehin cu trei puncte, câștigând un premiu de excelență împotriva lui Rudolf Spielmann și câștigând iarăși două meciuri împotriva lui Aaron Nimzovici. El va pierde titlul, într-un meci maraton împotriva lui Alehin, acesta dovedindu-se, în meciuri lungi, un adversar redutabil.

Alehin a refuzat să mai joace un meci-retur împotriva lui Capablanca, însă a jucat două meciuri împotriva lui Efim Bogoljubov, un jucător fin, dar care nu îi punea probleme într-un meci de lungă durată. Alehin a refuzat să mai joace în turnee la care avea să participe și Capablanca.

Post-Campionat[modificare | modificare sursă]

După pierderea titlului, Capablanca a câștigat o serie de turnee, în speranța că îl va face pe Alekhine să îi ofere acestuia un meci retur, însă nu a fost să fie. În 1931, Capablanca l-a înfrânt pe jucătorul danez Max Euwe cu 2 victorii, 0 înfrângeri și 8 remize.

Asta a marcat finalul carierei sale, el retrăgându-se din jocurile serioase de șah, către cele mai ușoare, la clubul de șah din Manhattan. Din scrierile lui Reuben Fine aflăm că la acea perioadă Capablanca era capabil să-l bată pe Alehin la "șah blitz" însă el deja l-a bătut în puținele jocuri pe care aceștia le-au avut.

În 1934, Capablanca se reîntoarce la jocul serios. El a început să se întâlnească cu Olga Ceagodaeva, cu care s-a căsătorit în 1938, ea fiind aceea care l-a inspirat să joace din nou. În 1935, după probleme cu alcoolul, Alehin a pierdut titlul în fața lui Euwe. Capablanca și-a reînnoit speranțele de a câștiga din nou titlul de campion mondial, lucru reușit la Moscova în 1936, înaintea lui Botvinnik și Lasker.

Mai târziu avea să facă egal cu Botvinnik, la Nottingham într-un super-turneu în același an, dar păstrându-și poziția înaintea lui Euwe, Lasker, Alehin și a jucătorilor mai tineri, Reuben Fine, Samuel Reshevsky și Salo Flohr. În acest turneu Capablanca și-a luat revanșa pentru înfrângerea pe care a suferit-o. Alehin a reușit să greșească, i-a dat avantaj lui Capablanca, acesta a profitat într-o mișcare pe care nici unul dintre ceilalți jucători prezenți, cu excepția lui Lasker, nu au putut să o anticipeze.

În 1937, Euwe, spre deosebire de Alehin, din respect pentru Capablanca i-a dat acestuia un meci-retur. Alehin s-a lăsat de alcool, s-a pregătit bine și a recâștigat titlul. La finele acestui moment, au fost puține șanse pentru Capablanca să-și recâștige titlul, deoarece Alehin nu a mai jucat în vreun campionat mondial, până la moartea sa în 1946.

Sănătatea lui Capablanca a luat o întorsătură urâtă, în timpul unui turneu AVRO în 1938, unde a avut mai multe atacuri cerebrovasculare, ceea ce i-a dat un rezultat jalnic, ocupând locul șapte din opt. În 1939, la Olimpiada de Șah el a reușit să îl surclaseze din nou pe Alekhine și Paul Keres.

Pe 7 martie 1942, aflându-se într-un meci "kblitz" la Clubul de Șah din Manhattan, în New York, el a căzut din cauza unui atac cerebrovascular. A fost dus de urgență la spitalul Muntele Sinai, însă a murit ziua următoare. Remarcabil, rivalul cubanezului, Emanuel Lasker a murit în același spital, cu un an mai devreme. Cel mai mare dușman al său, Alehin a scris despre moartea acestuia "Cu moartea sa, am pierdut un geniul al șahului al cărui fel nu-l vom mai vedea." - "With his death, we have lost a very great chess genius whose like we shall never see again."

Extern[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Emanuel Lasker
Campion mondial la șah
19211927

Succesor:
Alexandr Alehin